Dosarul unui politist care a condus baut: doua achitari, doua condamnari

Dosarul unui politist vrancean se judeca de doi ani, timp in care doua instante au dat sentinte contradictorii. In urma cu doi ani, politistul a fost achitat la instanta de fond, fiindu-i aplicata prin sentinta o amenda administrativa de

1.000 de lei. Ulterior, in apel, Curtea de Apel Galati a constatat de asemenea nevinovatia lui Maricel Ciurciumel, pentru ca, in aprilie anul trecut, Inalta Curte sa decida casarea sentintei Tribunalului Vrancea si sa trimita dosarul spre rejudecare.Anul acesta, in rejudecare, instanta care il achitase initial a decis insa ca Ciurciumel este vinovat, astfei incat l-a condamnat la un an cu suspendare, interzicandu-i „exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 alin.1 lit.a teza II c.p. in conditiile art. 71 alin.2 c.p.”. Concret, politistului i-a fost interzis dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice. La rejudecarea in apel, CA Galati a respins recursul inculpatului, insa o sentinta definitiva in acest caz poate fi data doar la Curtea Suprema.

In rechizitoriul intocmit de procurori se arata ca   fostul agent sef al Postului de Politie din Timboiesti a condus masina politiei sub influenta bauturilor alcoolice. Acest lucru a iesit la iveala dupa ce a produs un accident rutier minor, insa alcoolemia relevata nu a fost una minora : 0,80 mg/l alcool pur in aerul expirat.