Poprire asupra titlurilor de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale

Poprire asupra titlurilor de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale

poprire asupra titlurilor de valoare sau asupra altor bunuri mobile incorporale, varietate a popririi ce are ca obiect bunurile mobile incorporale urmăribile asupra cărora debitorul are un drept (real sau de creanţă) şi care se găsesc la un terţ detentor; astfel, un titlu la purtător (acţiune sau obligaţiune) se caracterizează prin aceea că dreptul ce-l conferă este încorporat în titlu; el poate forma obiectul unei popriri atunci când se găseşte la un terţ detentor (bancă, agent de schimb, persoană juridică emitentă); în caz de urmărire a dobânzilor şi dividendelor titlurilor la purtător, urmărirea trebuie îndreptată împotriva celui care deţine în mâinile sale cupoanele de dividende sau dobânzi.

Obligaţiunile nominative sunt creanţe ale titularului, având ca obiect un capital şi dreptul la dobânzile corespunzătoare, care sunt susceptibile de a fi poprite. De asemenea, se admite că sunt susceptibile de a fi poprite şi acţiunile nominative. Potrivit legii, în cazul în care aceste bunuri se află în păstrare la unităţi specializate, la data sesizării unităţii, prin comunicarea adresei de poprire, însoţită de copie certificată de pe titlul executoriu, bunurile existente, precum şi cele viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanţei. Din
momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terţul poprit nu va putea face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua valoarea bunurilor indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel. Indisponibilizarea bunurilor mobile incorporale poprite va înceta dacă debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, întreaga valoare a creanţei la dispoziţia creditorului urmăritor. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care va înştiinţa de îndată pe terţul poprit. în cazul valorificării bunurilor mobile incorporale urmăribile ale debitorului, executorul va proceda potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru vânzarea bunurilor mobile, ţinând seama şi de reglementările speciale referitoare la aceste bunuri, precum şi de prevederile referitoare la eliberarea sau distribuirea sumelor realizate din executarea silită [v. şi executare silită prin poprire].