Dubla cetatenie si circulatia in strainatate

Dubla cetatenie si circulatia in strainatate

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/QdC4LUffv1D

Dubla cetatenie si circulatia in strainatatePoliţia de frontieră permite ieşirea din România a copilului minor neînsoţit de ambii părinţi numai cu acordul celuilalt părinte, dacă minorul pleacă însoţit de unul dintre părinţi, sau cu acordul ambilor părinţi, dacă minorul părăseşte graniţele ţării alături de o terţă persoană fizică, majoră.

Pentru cazul în care minorul are reprezentant legal, respectiv, o persoană desemnată să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor, va fi necesar doar acordul acesteia.

Legea română prevede ca acordul părintelui, părinţilor sau, după caz, al reprezentantului legal, să fie dat în scris, prin act notarial autentic. Pentru obţinerea acestui act, persoana al cărei acord este necesar se va adresa unui birou notarial din România, dacă se află în ţară, sau Consulatului României din ţara de reşedinţă.

Acte necesare pentru declaraţie

  • actul de identitate al părintelui sau, după caz, părinţilor care îşi dau acordul în sensul plecării copilului lor minor în altă ţară, însoţit de celălalt părinte sau, respectiv, de o terţă persoană majoră;
  • datele de identificare ale persoanei însoţitoare (părinte, bunic sau terţ);
  • certificatul de naştere al copilului minor.


Calatorie minor cu dubla cetatenie

Calatorie minor cu dubla cetatenie

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/ShybnHJ2GuT

Calatorie minor cu dubla cetatenie
Potrivit art. 2 alin. (2) din din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, cu modificarile si completarile ulterioare, cetatenii romani minori pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali.

De asemenea, art. 30 alin. (1) lit. d) din acelasi act normativ stipuleaza: „Organele politiei de frontiera permit iesirea din Romania […] minorului care este titular al unui document de calatorie individual sau, dupa caz, al unei carti de identitate si calatoreste insotit de o alta persoana fizica majora i se permite iesirea in aceleasi conditii si impreuna cu aceasta numai daca persoana insotitoare prezinta o declaratie a ambilor parinti sau, dupa caz, a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal, care sa cuprinda acordul acestora cu privire la efectuarea calatoriei respective de catre minor, la statul sau statele de destinatie, la perioada in care urmeaza sa se desfasoare calatoria, precum si datele de identitate ale insotitorului respectiv”.

In acest context, mentionam faptul ca, potrivit art. 30 alin. (7) din Legea nr. 248/2005, declaratia parintilor trebuie redactata in doua exemplare si trebuie sa fie autentificata in tara de notarul public iar in strainatate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei ori, daca au fost date in fata autoritatilor suedeze sa aiba aplicata apostila; de asemenea, un exemplar al declaratiei se pastreaza de catre insotitor iar al doilea exemplar insoteste pasaportul minorului.

Precizam faptul ca actualul cadru legal care reglementeaza deplasarea cetatenilor romani minori in strainatate nu face distinctie intre acestia din punct de vedere al domiciliului, astfel ca, atat timp cat minorul are cetatenia romana, pentru a i se permite deplasarea in strainatate acesta trebuie sa indeplineasca conditiile mai-sus mentionate.

De asemenea, potrivit art. 5 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române “sunt, de asemenea, cetăţeni români cei care:

a) s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român;

b) s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română”.

Astfel, raportat la informaţiile conţinute în cuprinsul petiţiei dumneavoastră, minorii în cauză deţin cetăţenia română, sens în care le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Mentionam, totodata, faptul ca dispozitiile legale imperative mai-sus indicate se aplica doar in situatia iesirii din tara a cetateanului roman minor, nu si in cazul intrarii in Romania.


Obtinerea cetateniei strainilor casatoriti

Obtinerea cetateniei strainilor casatoriti

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/G6RcJDx6YcY

Obtinerea cetateniei strainilor casatoriti

Cetatenia romana se acorda la cerere persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain, daca îndeplineste urmatoarele conditii:
a) s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza in conditiile legii pe teritoriul statului roman de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei;

b) dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nu intreprinde sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatii nationale si declara ca nici în trecut nu a întreprins asemenea actiuni;

c) a implinit varsta de 18 ani;

d) are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor;

e) este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman;

f) cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra în viata sociala;

g) cunoaste prevederile Constitutiei Romaniei.


Schimbare cetatenie incluzand schimbare nume

Schimbare cetatenie incluzand schimbare nume

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/HkVehm9RTcF

Schimbare cetatenie incluzand schimbare nume

Cetăţenii români care şi-au schimbat numele sau prenumele în străinatate vor trebui să solicite, în prealabil, schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativă sau înscrierea menţiunilor de schimbare a numelui/prenumelui în registrele de stare civilă române, iar persoanele care au divorţat în străinatate trebuie să solicite recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine de către tribunalul competent din România (atunci când legea prevede necesitatea acestei operaţiuni).

Cetăţenilor români care nu au înregistrat încă toate faptele de stare civilă în evidenţele din România nu li se pot elibera direct cărţi de identitate, ci adeverinţe provizorii de identitate, care vor fi folosite temporar de titulari până la finalizarea înregistrărilor de stare civilă.

După aprobarea restabilirii domiciliului în România, se poate obţine o adeverinţă de la serviciul comunitar local, care să servească la scutirea de vamă pentru obiectele de uz personal aduse din SUA în România într-un interval de maxim un an de la repatriere.