Practicaua hotărârii

Practicaua hotărârii

practicaua hotărârii, partea introductivă a hotărârii în care se consemnează datele privind identificarea instanţei şi ceea ce s-a petrecut în şedinţa de judecată în care cauza a fost dezbătută în fond. P.h. trebuie să cuprindă: a) denumirea instanţei care a pronunţat hotărârea; b) modul de compunere a completului de judecată, indicându-se numele judecătorilor care au luat parte la judecată; c) numele, domiciliul sau reşedinţa şi calitatea părţilor, numele reprezentanţilor şi apărătorilor
părţilor; d) obiectul cererii şi susţinerile părţilor (în prescurtare), precum şi probele administrate; e) arătarea concluziilor procurorului. în cazul în care pronunţarea soluţiei a fost amânată, menţiunile pe care trebuie să le cuprindă p.h. se vor trece în încheierea de dezbateri, respectiv de amânare a pronunţării, despre care se va face menţiune în hotărâre; face excepţie completul de judecată, care va fi menţionat din nou şi în p.h., pentru a se putea verifica dacă judecătorii care au participat la dezbateri au pronunţat şi hotărârea [v. şi motivarea hotărârii; dispozitiv].

PRACTICAUA HOTĂRÂRII, partea introductivă a hotărârii în care se consemnează datele privind identificarea instanţei şi ceea ce s-a petrecut în şedinţa de judecată în care cauza a fost dezbătută în fond. Practicaua hotărârii trebuie să cuprindă: a) denumirea instanţei de la care emană hotărârea, cât şi denumirea propriu-zisă a acesteia: sentinţă sau decizie şi numărul acesteia; b) ziua şi anul când a avut loc dezbaterea şi numărul de dosar; c) modul de compunere a completului de judecată, indicându-se numele judecătorilor, a procurorului şi grefierului; d) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor modul cum a fost îndeplinită procedura de citare şi care dintre ele s-a prezentat, precum şi numele mandatarilor şi apărătorilor care le-au asistat; e) obiectul cererii şi susţinerilor părţilor, precum şi dovezile care au fost administrate la acele termene de judecată. în cazul în care pronunţarea a fost amânată, menţiunile pe care trebuie să le cuprindă practicaua hotărârii se vor trece în încheierea de dezbateri, respectiv de amânare a pronunţării, despre care se va face referire în hotărâre.

practicaua – parte introductivă a unei hotărâri judecătoreşti care cuprinde, între altele: ziua, luna, anul şi denumirea instanţei, numele şi prenumele judecătorilor, procurorului şi grefierului; numele şi prenumele părţilor, apărătorilor şi celorlalte persoane care participă la proces; prezentarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi încadrarea juridică a acesteia; concluziile procurorului şi ale părţilor, măsurile luate în cursul şedinţei. Codul de procedură penală în vigoare foloseşte denumirea de parte introductivă (art. 305,355).