Prescripţia dreptului la acţiune

prescripţia dreptului la acţiune, mijloc de stingere a dreptului la acţiune în sens material, prin neexercitarea acelui drept în intervalul de timp stabilit de lege; ea face ca titularul unui drept subiectiv sau creditorul care a rămas inactiv un anumit timp să-şi piardă ocrotirea dreptului respectiv pe calea acţiunii în justiţie şi, odată cu aceasta, posibilitatea de a obţine executarea silită a obligaţiei corelative lui. P.d.a. asigură stabilitatea şi certitudinea raporturilor juridice, securitatea circuitului civil; prin aplicarea ei se evită dificultăţile de ordin probator care s-ar putea ivi odată cu trecerea unui timp mai îndelungat, fie ca urmare a pierderii sau distrugerii înscrisurilor preconsti-tuite, fie din pricina dispariţiei unor martori importanţi sau a diminuării preciziei cu care faptele pot fi reconstituite pe baza datelor păstrate în memorie. Stingerea prin prescripţie a dreptului la acţiune constituie sancţiunea constituită de lege pentru titularul acelui drept, care, din neglijenţă, nu l-a exercitat un timp îndelungat.

Domeniul de aplicare a p.d.a. cuprinde, în măsura în care legea nu dispune altfel, drepturile la acţiune cu caracter patrimonial, precum şi dreptul ia acţiunea în anulare. Rămân exterioare acestui domeniu – cu excepţia cazurilor prevăzute de lege – drepturile nepatrimoniale, dreptul la acţiune în nulitate absolută, dreptul la acţiune în sens procesual, acţiunile care nu sunt dublate de un drept la acţiune în sens material (cum sunt acţiunile în constatare, acţiunile pentru asigurarea dovezilor etc.), precum şi drepturile secundare (de exemplu, dreptul de alegere în cazul unei obligaţii alternative, dreptul de denunţare unilaterală a unui contract etc.). Termenul general de prescripţie este de 3 ani. Legea prevede şi o serie de termene speciale mai scurte (de exemplu, 6 luni pentru acţiunea privitoare la viciile ascunse fără viclenie). Termenul de prescripţie începe să curgă de la naşterea dreptului la acţiune, care cel mai frecvent se produce la data încălcării dreptului subiectiv (în cazul drepturilor absolute); în ipoteza raporturilor juridice având ca obiect o inacţiune, dreptul la acţiune se naşte în momentul săvârşirii de către subiectul pasiv a acţiunii de la care era obligat să se abţină; când raporturile juridice au ca obiect o obligaţie de a da sau de face, naşterea dreptului la acţiune are loc la data când creditorul poate cere executarea acelei obligaţii; în raporturile juridice în care debitorul se obligă să săvârşească o acţiune la cererea creditorului, ca şi acelea în care termenul de executare a obligaţiei debitorului nu este stabilit, data naşterii dreptului la acţiune coincide cu data naşterii raportului juridic; în ce priveşte obligaţiile sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, dreptul la acţiune se naşte pe data împlinirii condiţiei sau expirării termenului; în cazul creanţelor având ca obiect prestaţii succesive, pentru fiecare dintre acestea se naşte un drept la acţiune separat, ce se prescrie distinct de celelalte; p.d.a. în anularea unui act juridic pentru violenţă începe să curgă de la data încetării violenţei, iar în celelalte cazuri de nulitate relativă, de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut cauza de nulitate, însă nu mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului; dreptul la acţiune pentru valorificarea pretenţiilor patrimoniale legate de un act nul începe să se prescrie de la data rămânerii definitive a hotărârii organului de jurisdicţie prin care s-a constatat nulitatea absolută sau a fost declarată nulitatea relativă a actului respectiv; în cazul viciilor ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate, curgerea prescripţiei începe de la data descoperii viciilor, dar nu mai târziu de împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării, iar în cazul unei construcţii cel mai târziu de la împlinirea a 3 ani de la predare; dreptul la acţiune izvorât din fapte ilicite începe să se prescrie de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel ţinut să răspundă de ea, soluţie care se aplică, prin asemănare, şi în cazul îmbogăţirii fără justă cauză. Cât priveşte momentul final al p.d.a., când termenul este stabilit pe ani, luni sau săptămâni, acesta este ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Cursul p.d.a. se suspendă sau se întrerupe în prezenţa unor împrejurări expres menţionate de lege în acest sens.