Prezumţii legale

prezumţii legale, prezumţii stabilite prin norme juridice care nu pot fi interpretate extensiv. Articolul 1200 C. civ. prevede, exemplifica-tiv, patru cazuri de P.L.:

a) declararea ca nule a unor acte ca fiind făcute în frauda legii (de exemplu, art. 812 C. civ. declară nule dispoziţiile cu titlu gratuit în favoarea unui incapabil, făcute în formă deghizată sau prin persoane interpuse, persoanele prezumate de lege ca interpuse fiind părinţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile; art. 940
C. civ. declară nule donaţiile deghizate între soţi sau făcute prin persoane interpuse, peste limitele indicate în art. 939 C. civ., iar art. 941 C. civ. prezumă ca persoane interpuse pe copiii soţului donatar din altă căsătorie, precum şi pe rudele pe care donatarul le poate moşteni; art. 1309 C. civ. declară nule cesiunile de drepturi litigioase în favoarea judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor etc.); b) dobândirea proprietăţii în anumite împrejurări determinate (de exemplu, prezumţia că proprietarul terenului pe care s-a făcut o construcţie, plantaţie sau lucrare este şi proprietarul acestora; prezumţia că posesorul unui bun mobil este proprietarul lui etc.); c) liberaţiunea rezultată din anumite împrejurări de fapt (de exemplu, cele două prezumţii instituite de art. 1138 C. civ. referitoare la liberarea debitorului căruia creditorul i-a remis titlul constatator al creanţei etc.); d) puterea de lucru judecat, care prezumă că hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă corespunde adevărului. Alte P.L. sunt: prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi [art. 35 alin. (2) C. fam.]; prezumţia de filiaţie dedusă din concordanţa între actul de naştere şi folosinţa stării civile (art. 51 C. fam.); cele trei prezumţii stabilite de art. 469 C. civ. privind imobilele prin destinaţie; art. 492 C. civ. mai cuprinde două prezumţii, conform cărora construcţiile, plantaţiile sau lucrările au fost făcute de proprietarul terenului şi pe cheltuiala sa; prezumţia de coproprietate a zidului despărţitor sau a şanţului dintre două proprietăţi (art. 590 şi art. 602 C. civ.); scutirea de raport în cazul donaţiilor făcute fiului persoanei care are calitatea de erede (art. 754 C. civ.); prezumţia de existenţă a cauzei şi prezumţia de valabilitate a cauzei (art. 967 C. civ.); prezumţia că debitorul s-a obligat pentru suma cea mai mică trecută în înscris (art. 1181 C. civ.); prezumţia culpabilităţii locatarului în caz de incendiu (art. 1435 C. civ.); prezumţiile potrivit cărora posesorul posedă pentru sine şi sub nume de proprietar (art. 1854 C. civ.); prezumţia că posesorul este de bună-credinţă [art. 1899 alin. (2) C. civ.] etc. P.L. scutesc partea căreia îi revine sarcina probei de a dovedi faptul generator de drepturi, însă ea va trebui să dovedească faptul vecin şi conex cu faptul generator de drepturi, iar dacă această dovadă, care este uneori şi foarte uşoară, a fost făcută şi este vorba de o P.L. ce poate fi combătută prin proba contrară, sarcina probei privind faptul generator de drepturi trece asupra părţii împotriva căreia este stabilită prezumţia, care va trebui să probeze inexistenţa acestui fapt, prezumat de lege, dacă doreşte să înlăture prezumţia respectivă. P.L. sunt de două feluri: absolute şi relative. V P.L. absolute sunt acelea împotriva cărora, în principiu, nu este permisă dovada contrară. Prin excepţie, P.L. absolute pot fi răsturnate prin mărturisire judiciară, legea interzicând numai celelalte mijloace de probă (înscrisuri, martori etc.); astfel, când litigiul poartă asupra unor drepturi ce pot forma obiectul unei tranzacţii şi nu se încalcă ordinea publică, P.L. absolută poate fi răsturnată prin mărturisire judiciară; dacă mărturisirea este inadmisibilă, P.L. absolută nu mai poate fi răsturnată prin niciun mijloc de probă, asemenea prezumţii fiind denumite în doctrină prezumţii legale absolute irefra-gabile (puterea de lucru judecat, prezumţia privind cea mai lungă şi cea mai scurtă perioadă de gestaţie cu ajutorul căreia se stabileşte timpul legal al concepţiei copilului – art. 61 C. fam.; prezumţia că vânzarea s-a făcut pe bani gata, în cazul în care comisionarul nu a arătat comitentului, în scrisoarea de aviz, persoana cumpărătorului şi termenul acordat – art. 410 C. com., text ce nu admite proba contrară etc.). 2) P.L. relative sunt acelea împotriva cărora se poate face proba contrară; legea îngăduie răsturnarea lor prin orice mijloc de probă, chiar prin prezumţii simple sau martori. Regula este caracterul relativ al P.L., aşadar, posibilitatea administrării probei contrare. 3) Există şi o categorie intermediară sau mixtă de P.L., prezentată uneori ca o subdiviziune a P.L. relative; este vorba despre prezumţiile care pot fi combătute, dar numai de anumite persoane sau numai prin anumite mijloace de probă (prezumţiile prevăzute de art. 590 şi art. 602 C. civ. nu pot fi combătute decât prin înscrisuri sau semne contrarii -probe materiale etc.) ori numai în anumite condiţii (prezumţia de răspundere a locatarului pentru incendiu poate fi combătută numai dacă se probează forţa majoră, cazul fortuit, viciul construcţiei sau că focul a provenit de la o casă vecină – art. 1435 C. civ.; răspunderea mandatarului prezumată de art. 379 C. com. poate fi înlăturată numai dacă se dovedeşte forţa majoră, cazul fortuit, viciul lucrurilor ce s-au deteriorat sau natura acestora etc.) [v. şi prezumţie]