Guvernul a decis joi triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand, iar decizia privind suspendarea aplicării taxei auto pentru maşinile noi se va aplica începând cu 15 decembrie, potrivit unor reprezentanţi ai Executivului
De asemenea, prima de casare a fost majorată de la 800 la 1.000 de euro, în condiţiile în care în 2009 vor fi casate 60.000 de maşini, cu 50% mai mult decât în 2008.
Guvernul a luat aceste măsuri pentru a încuraja industria autohtonă de maşini, afectată de criza economică.
Taxa de primă înmatriculare, introdusa în Codul Fiscal de la începutul anului trecut, a devenit, din martie 2007, obiectul unei proceduri de încălcare a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Între timp, autorităţile române au avut mai multe runde de negocieri cu Comisia Europeană pentru ca aceasta să accepte forma de calcul a taxei.
Ultima revizuire a taxei de primă înmatriculare, cea de-a treia, a fost făcută după ce Camera Deputaţilor a adoptat, la mijlocul lunii februarie, o moţiune simplă a PD-L prin care se cerea anularea taxei. Guvernul a luat în calcul prevederile moţiunii şi a adoptat în primăvara acestui an actuala formă a taxei, printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Taxa de primă înmatriculare a fost redenumită „taxa de poluare” şi se aplică începând cu 1 iulie 2008.
Guvernul a decis în urmă cu două săptămâni suspendarea, în perioada 1 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009, a aplicării taxei auto pentru maşinile noi Euro 4 care nu depăşesc capacitatea cilindrică de 2000 cm cubi. Decizia urma să fie pusă în practică din 1 decembrie, dar Guvernul a decis aplicarea din 15 decembrie în lipsa unui răspuns pozitiv de la CE, până la această dată.
Sursa: NewsIn