Principiul dreptului la apărare

principiul dreptului la apărare, regula în conformitate cu care dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului prin modul de organizare a instanţelor judecătoreşti, prin legile de procedură şi prin asistenţa judiciară.

Potrivit art. 24
din Constituţie, republicată, dreptul la apărare este garantat; în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu; de asemenea, art. 15 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, prevede că dreptul la apărare este garantat; în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii; consacrarea legală a acestui principiu are drept scop asigurarea ca hotărârile judecătoreşti să exprime adevărul şi să fie conforme cu legea; 1. (în sens larg sau material), dreptul la apărare dă expresie întregului complex de garanţii şi drepturi procesuale instituite de lege spre a servi părţilor la apărarea intereselor lor legitime; printre aceste drepturi şi garanţii se înscriu: dreptul părţilor de a face cereri, de a cunoaşte actele de la dosar, de a propune probe, de a recuza pe judecători sau pe procuror etc., precum şi dreptul lor de a participa la dezbateri şi de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute, dreptul de a exercita căile de atac etc.; nesocotirea de către instanţă a oricăreia dintre aceste facultăţi şi, totodată, garanţii procesuale constituie o încălcare a dreptului la apărare susceptibilă să atragă nulitatea hotărârii; astfel, au caracterul unor asemenea încălcări de natură să atragă această sancţiune: judecarea procesului la un termen preschimbat în condiţii în care pârâtul nu a avut timpul necesar spre a-şi pregăti apărarea; judecarea procesului peste rând, în lipsa pârâtului; închiderea dezbaterilor şi pronunţarea hotărârii mai înainte ca instanţa să fi dat cuvântul părţilor etc.; 2. (în sens restrâns sau formal), dreptul la apărare se confundă cu dreptul părţii de a-şi angaja un apărător calificat, care să o asiste la proces şi să-i susţină interesele în faţa instanţei. Legea nu impune părţii obligaţia de a-şi angaja un apărător calificat; în procesul civil oricare din părţi are deplina libertate să recurgă sau nu la serviciile unui apărător calificat. Dacă însă partea socoteşte că interesele sale ar fi mai bine protejate în condiţiile asistării ei de către avocat, instanţa nu-i poate refuza acest drept. Exercitarea dreptului la apărare trebuie făcută cu bună-credinţă, legea neadmiţând ca ea să îmbrace forma abuzului de drept procesual; pentru lipsă de apărare temeinic motivată, instanţa poate acorda însă numai un singur termen. în cazul în care, la cererea părţii interesate, instanţa nu amână judecarea cauzei pentru formularea apărării, ea trebuie să amâne pronunţarea hotărârii, dându-i astfel posibilitatea acesteia să depună concluzii scrise. Atunci când instanţa constată manifestări abuzive în exercitarea dreptului la apărare, ea are îndreptăţirea să limiteze durata dezbaterilor corespunzător nevoilor de asigurare a unei apărări normale, pentru toate părţile. Dreptul la apărare are drept corolar asistenţa judiciară gratuită: legea dispune în acest sens că cel care nu este în măsură să facă faţă cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate cere asistenţă judiciară gratuită, care cuprinde apărarea şi asistarea sa printr-un avocat delegat de baroul avocaţilor [v. şi asistenţă judiciară].