„LIBER” la procese sau negocierea clauzelor abuzive in 2017.Bancile ar putea fi luate cu asalt de clientii cu credite ipotecare, pentru a beneficia de principiul echitatii

 

Curtea spune insa urmatoarele: “Puterea de lege a contractului vizează nu numai ceea ce contractul prevede expres în clauzele sale, ci și toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa (art.970 alin.2 din Codul civil din 1864). Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului.”

Asadar, un contract poate fi modificat PRIN INSTANTA SAU NEGOCIERE in beneficiul unei parti, daca devine inechitabil, adica impovarator pentru cei cu credite.