Principiul Kompetenz-Kompetenz

principiul Kompetenz-Kompetenz, regulă potrivit căreia organul de jurisdicţie (fie instanţă de drept comun sau tribunal arbitral) are dreptul şi, totodată, obligaţia de a-şi verifica şi de a se pronunţa cu privire la propria sa competenţă. Tribunalul arbitrai este competent nu numai să pronunţe o hotărâre asupra litigiului cu a cărui soluţionare a fost învestit, dar are şi obligaţia să-şi verifice, în prealabil, propria sa competenţă de a soluţiona acel litigiu, precum şi de a soluţiona orice excepţie privitoare la limitele învestirii sale, la existenţa şi validitatea convenţiei de arbitraj, la constituirea tribunalului arbitrai şi la desfăşurarea procedurii, în termeni similari, Convenţia de la Geneva din 1961 asupra arbitrajului consacră acest principiu, statuând că:

„Sub rezerva controlului judiciar ulterior, prevăzut prin legea forului, arbitrul a cărui competenţă este contestată nu trebuie să se desesizeze de proces; el are dreptul de a hotărî asupra propriei sale competenţe şi asupra existenţei şi valabilităţii convenţiei de arbitraj sau a contractului din care aceasta face parte”. Atribuţia arbitrului de a decide asupra propriei sale competenţe îşi găseşte fundamentarea în principiul procedural potrivit căruia judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei. P.K.-K. permite tribunalului arbitrai să-şi continue misiunea, chiar dacă existenţa sau validitatea convenţiei arbitrale este contestată de una din părţi pentru cauze care afectează direct clauza compromisorie sau compromisul, şi nu numai în cazul unei eventuale nulităţi a contractului principal. Totodată, autonomia convenţiei arbitrale justifică dreptul arbitrilor de a cerceta validitatea convenţiei, acesta fiind un efect specific al p.K.-K., care le permite, atunci când este cazul, să constate şi nulitatea convenţiei şi să statueze, prin hotărâre, asupra necompetenţei lor. Nici autonomia convenţiei şi nici p.K.-K. nu ar putea legitima soluţionarea litigiului în prezenţa unei cauze de invaliditatea a convenţiei arbitrale. P.K.-K. are o dublă funcţie şi generează două efecte: unul constând în aceea că arbitrii au dreptul şi obligaţia să se pronunţe cu privire la propria lor competenţă, iar altul că permite arbitrilor să se pronunţe primii asupra competenţei lor. în acest sens, el reprezintă o „regulă de prioritate înţeleasă în sens cronologic, şi nu în sens ierarhic”. Considerat sub acest aspect, p.K.-K. se defineşte ca fiind „regula după care arbitrii trebuie să se pronunţe primii asupra competenţei lor, sub controlul ulterior al jurisdicţiei statale”.