Principiul oralităţii dezbaterilor
principiul oralităţii dezbaterilor, regula potrivit căreia pricinile se dezbat verbal dacă legea nu dispune altfel, instanţa fiind obligată să dea cuvântul părţilor, pentru ca fiecare dintre ele să-şi susţină poziţia procesuală. P.o.d. este complementar principiului publicităţii dezbaterilor: numai în cadrul unor dezbateri desfăşurate oral procesul poate fi urmărit, în succesiunea fazelor sale, atât de către părţi, cât şi de către orice alte persoane care asistă la dezbateri.
P.o.d. guvernează desfăşurarea proceselor obişnuite în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti; dacă însă părţile lipsesc şi cel puţin una dintre ele a cerut judecarea în lipsă, pricina va putea fi judecată pe baza actelor de la dosar, fără dezbateri orale. Acest principiu asigură contactul nemijlocit între judecător şi părţi; el face ca expunerea susţinerilor şi apărărilor formulate de părţi să respecte o anumită ordine, facilitând astfel atât stabilirea corectă a faptelor, cât şi formarea convingerii intime a judecătorului cu privire la acele fapte. în sistemul legislaţiei noastre de drept procesual civil nu este consacrată o oralitate pură, întrucât o asemenea oralitate prezintă marele dezavantaj că expune partea de bună-credinţă şi chiar însăşi instanţa de a fi surprinsă de manevrele abile ale părţii de rea-credinţă; pentru a evita acest inconvenient, legiuitorul a reglementat desfăşurarea procesului civil prin îmbinarea procedurii orale cu cea scrisă. Astfel, regularitatea procedurii de citare şi excepţiile procedurale se discută oral; propunerea probelor poate fi făcută şi oral, iar dezbaterea lor se face tot oral (avem în vedere audierea martorilor, explicaţiile date de expert în faţa instanţei etc.); părţile îşi expun oral susţinerile lor; instanţa pronunţă oral hotărârea (citind dispozitivul ei în şedinţă publică) etc. Cu toate acestea, unele acte procedurale, ca, de exemplu: cererea de chemare în judecată, cererea reconven-ţională, intervenţia, declararea şi motivarea apelului, recursului etc., în principiu, trebuie făcute în formă scrisă; tot aşa, hotărârea judecătorească trebuie în mod obligatoriu să fie redactată şi motivată în scris, iar susţinerile verbale ale părţilor şi ale altor participanţi se consemnează în încheierile de şedinţă, depoziţii de martori, concluzii scrise, procese-verbale. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, prevede că şedinţele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemnează prin stenografiere; înregistrările sau stenogramele se transcriu de îndată; grefierul sau specialistul în stenografie consemnează toate afirmaţiile, întrebările şi susţinerile celor prezenţi, inclusiv ale preşedintelui completului de judecată; la cerere, părţile pot primi o copie a transcrierii înregistrărilor, stenogramelor sau notelor grefierului. Părţile pot depune la dosar concluzii scrise, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea instanţei, dar conţinutul acestora trebuie să fie identic cu susţinerile orale; dacă, deliberând, instanţa constată că are nevoie de lămuriri suplimentare, ea trebuie să redeschidă dezbaterile şi să repună în discuţia părţilor problemele insuficient clarificate. P.o.d. nu este contrazis de faptul că legea pretinde ca susţinerile orale făcute pe parcursul desfăşurării procesului să fie consemnate în scris, iar înscrisurile respective să fie depuse la dosar; aceasta este necesar pentru ca, pe calea controlului judiciar, să devină posibilă verificarea sub toate aspectele – de legalitate şi temeinicie – a hotărârii pronunţate, ca şi a regularităţii desfăşurării întregii proceduri judiciare. P.o.d. presupune deci îmbinarea procedurii orale cu cea scrisă, asigurând, pe această cale, condiţiile optime pentru pronunţarea unor hotărâri legale şi temeinice.