Privarea de libertate

Privarea de libertate

privarea de libertate – măsură pe care organele judiciare competente o pot lua în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege împotriva unei persoane cu privire la care există probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută şi pedepsită de lege (art. 23 din Constituţie), v. şi arestarea preventivă.