Privilegiu

privilegiu, drept izvorât dintr-o prevedere expresă a legii, care conferă unui creditor, în temeiul calităţii creanţei sale, garanţia satisfacerii acesteia cu prioritate faţă de creanţele altor creditori ai aceluiaşi debitor. Calitatea creanţei desemnează cauza sau faptul juridic din care s-a născut respectiva creanţă. Sub acest aspect, persoana creditorului şi obiectul creanţei sunt lipsite de importanţă. Cu excepţia p. creditorului gajist, p. prezintă particularitatea că poate rezulta numai din lege. P. sunt de strictă aplicabilitate şi nu pot fi extinse pe cale de interpretare. Ele conferă creditorilor în beneficiul cărora au fost instituite un drept de preferinţă faţă de alţi creditori chirografari sau chiar ipotecari. Spre deosebire de creditorii cu privilegii, cei ipotecari au drept de preferinţă numai în raport cu creditorii chirografari şi cu creditorii ipotecari posteriori. în armonie cu reglementarea Codului civil, p. se clasifică în: a) generale, care se disting prin aceea că vizează bunurile debitorului (mobile şi imobile); b) generale mobiliare, care au ca obiect toate bunurile mobile ale debitorului; c) speciale mobiliare, care vizează numai unele bunuri mobile ale debitorului, anume stabilite de lege; d) speciale imobiliare, care au ca obiect un anumit imobil sau anumite bunuri imobile ale debitorului, fiind adevărate ipoteci privilegiate. Clasificarea doctrinară distinge între p. generale şi p. speciale. Această distincţie prezintă importanţă practică, în sensul că, pe când p. generale se conservă fără nicio formalitate, pentru conservarea p. speciale este necesară îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege. De asemenea, este importantă şi distincţia dintre p. mobiliare şi p. imobiliare, deoarece cele mobiliare conferă creditorului numai dreptul de preferinţă, în timp ce p. imobiliare conferă atât dreptul de preferinţă, cât şi dreptul de urmărire. Efectele specifice ale p. se diferenţiază în funcţie de categoria din care fac parte aceste garanţii. Orice privilegiu conferă creditorului dreptul de preferinţă, ceea ce însă nu înseamnă că acel creditor are vreun drept special, în raport cu creditorii chirografari, cu privire la vânzarea bunurilor debitorului. Astfel, creditorul privilegiat nu se poate opune la începerea urmăririi bunurilor debitorului de către oricare alt creditor al acestuia. Singurul drept al creditorului privilegiat este acela de a fi preferat în cadrul operaţiunii de împărţeală a preţului obţinut din vânzarea bunului. Creanţele celorlalţi creditori vor fi onorate numai după ce creanţa creditorului privilegiat a fost plătită în întregime. Unele p., şi anume p. imobiliare şi câteva din p. mobiliare speciale, conferă creditorului şi dreptul de urmărire. P. pot fi generale sau speciale. P. generale sunt drepturi personale de preferinţă, iar p. speciale (mai ales cele imobiliare) sunt adevărate drepturi reale recunoscute creditorului prin lege.

privilegiu, drept izvorât dintr-o dispoziţie a legii, care conferă unui creditor, în temeiul calităţii creanţei sale, garanţia realizării acesteia cu prioritate faţă de creanţele altor creditori ai aceluiaşi debitor. în raport cu întinderea privilegiilor asupra bunurilor debitorului, se deosebesc: 1. Privilegiile generale, care poartă asupra tuturor bunurilor (mobile sau imobile) ale debitorului. 2. Privilegiile asupra mobilelor, care pot fi generale sau speciale. Astfel, sunt privilegiate asupra tuturor bunurilor mobile ale debitorului: a) creanţa drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor în temeiul contractului de muncă şi a sumelor datorate autorilor cu titlu de remuneraţie de autor; b) creanţa cheltuielilor de înmormântare a debitorului; c) creanţa cheltuielilor bolii celei de pe urmă a debitorului, făcute în curs de un an; d) creanţa reprezentând preţul obiectelor de subzistenţă date debitorului şi familiei sale în curs de 6 luni. 3. Privilegiile speciale asupra imobilelor care poartă asupra unor bunuri imobile determinate şi conferă creditorului privilegiat nu numai dreptul de preferinţă, ci şi dreptul de urmărire fiind, astfel, adevărate ipoteci privilegiate; acestea sunt: a) privilegiul vânzătorului asupra imobilului vândut, pentru creanţa de plată a preţului; dacă înainte de a fi plătit integral preţul, cumpărătorul a revândut bunul, creanţa primului vânzător va fi preferată creanţei celui de al doilea vânzător; b) privilegiul copărtaşilor asupra bunurilor imobile partajate, pentru garantarea sumelor cu care au rămas datori unul altuia cu ocazia împărţitului; c) privilegiul arhitecţilor, antreprenorilor şi altor lucrători care au fost în raporturi directe cu proprietarul, asupra construcţiei ridicate, pentru plata lucrărilor efectuate (cu condiţia să se fi încheiat, la angajarea lucrării, un proces verbal de constare a stării construcţiilor, menţionându-se lucrările ce urmează a fi executate, iar la sfârşitul lucrării un proces verbal care să precizeze lucrările efectuate şi valoarea lor); d) privilegiul rezultat din separaţia de patrimoniu, în favoarea creditorilor şi legatarilor. In cazul unui concurs de privilegii purtând asupra aceluiaşi bun, de regulă privilegiile speciale trec înaintea celor generale, iar în cadrul aceleiaşi categorii de privilegii, ordinea de preferinţă este cea stabilită de lege. Privilegiile mobiliare sunt opozabile terţilor fară a fi necesară vreo formalitate; privilegiile imobiliare deşi născute prin efectul legii nu pot fi opuse terţilor, decât din momentul înscrierii lor în cartea funciară.