Problemele cele mai comune pentru lucrătorii transfrontalieri – ROMANIA
Lucrătorii transfrontalieri se confruntă cel mai frecvent cu probleme legate de:
Diferenţele dintre sistemele de securitate socială
Sistemele naţionale de securitate socială diferă foarte mult pe teritoriul Europei.
Aflaţi informaţii despre sistemul de asigurări sociale din ţara în care vă mutaţi, pentru a evita problemele şi neînţelegerile care ar putea avea consecinţe grave:
Sistemele naţionale de securitate socială
Pensia de urmaş nu există în toate ţările din UE. Dacă soţul sau soţia dumneavoastră lucrează într-o ţară învecinată şi contaţi pe posibilitatea de a obţine o pensie de urmaş, verificaţi dacă astfel de pensii există în ţara respectivă.
Drepturi şi condiţii
Drepturile de care beneficiaţi diferă de la o ţară la alta. De exemplu, este posibil ca perioada de şomaj să fie de 24 de luni în ţara în care lucraţi şi de doar 12 luni în ţara în care locuiţi.
Parametrii principali referitori la prestaţiile de şomaj sunt:
- perioada de muncă necesară pentru dobândirea unui drept
- procentul folosit pentru calcularea prestaţiilor
- durata maximă de acordare a prestaţiilor.
Suma care vi se cuvine poate varia mult când lucraţi în altă ţară, mai ales în cazul prestaţiilor familiale – de exemplu, unele ţări nici nu acordă prestaţii parentale.
Prestaţiile familiale în fiecare stat membru
Mai multe despre:
Prestaţiile familiale pentru lucrătorii transfrontalieri
Dacă aţi solicitat o pensie de invaliditate în mai multe ţări, fiecare dintre ele poate să vă solicite să efectuaţi un examen medical. În timp ce una dintre ţări v-ar putea încadra în incapacitate de muncă în proporţie de 70%, o alta ar putea să considere că sunteţi total apt de muncă.
Perioada de muncă necesară pentru dobândirea unui drept
În multe ţări, dreptul la anumite prestaţii de securitate socială se dobândeşte doar după câţiva ani de muncă pe teritoriul naţional.
Ţara în care depuneţi cererea are obligaţia să ia în calcul şi perioadele lucrate în alte ţări şi să aplice aceleaşi condiţii ca şi în cazul în care aţi fi lucrat doar pe teritoriul său.
Pensii suplimentare
Pensiile suplimentare se încadrează în sistemele de pensii (pentru limită de vârstă, invaliditate, de urmaş) destinate să completeze sau să înlocuiască sistemul de pensii publice.
Înainte de a semna un contract pentru o pensie suplimentară, verificaţi dacă drepturile de pensie pe care vi le acordă sunt afectate de o eventuală mutare/stabilire în străinătate. Dacă efectele sunt negative, contractul este ilegal!
Atunci când renunţaţi la un sistem de pensii suplimentare pentru că plecaţi în altă ţară din UE în interes profesional, aveţi aceleaşi drepturi ca şi persoanele care au rămas în ţara din care aţi plecat, dar au întrerupt plata contribuţiilor (de exemplu, pentru că şi-au schimbat locul de muncă).
Exemplu
Fred a lucrat timp de 8 ani în ţara A, pentru o firmă care îi oferea un pachet generos de pensii suplimentare.
Apoi, la noul loc de muncă pentru care a optat în altă ţară din UE, angajatorul i-a propus un alt pachet de pensii suplimentare.
Fred a renunţat la sistemul de pensii suplimentare din ţara A, însă asiguratorul i-a spus că drepturile pe care le acumulase până la momentul respectiv se pierd atunci când se mută în altă ţară.
Fred a contactat un centru european pentru consumatori şi a solicitat sprijin juridic. În cele din urmă, fostul asigurator a aprobat menţinerea contribuţiilor din ţara A.
Uneori, companiile private care gestionează pensiile suplimentare penalizează persoanele care se mută în străinătate, refuzând să le plătească pensia, adăugând costuri nejustificate sau solicitând returnarea dobânzii de care a beneficiat asiguratul pe durata contractului.
Aceste practici sunt ilegale! Dacă vă confruntaţi cu o asemenea situaţie, contactaţi cel mai apropiat centru european pentru consumatori.
Vârsta legală de pensionare
Vârsta legală de pensionare diferă de la o ţară la alta. De aceea, vă recomandăm să aflaţi din timp ce se va întâmpla, pentru fiecare ţară în care aţi lucrat, dacă schimbaţi data de la care doriţi să vă pensionaţi. Dacă nu vă pensionaţi simultan, valoarea prestaţiei s-ar putea modifica.
Pentru detalii şi consiliere, adresaţi-vă casei de pensii din ţara în care locuiţi şi/sau din ţările în care aţi lucrat.
Caz real
Vă puteţi aştepta ca vârsta de pensionare să fie mai mare în unele ţări
Louise, din Austria, a lucrat în Germania timp de 15 ani. Spre sfârşitul carierei, a revenit în Austria. La împlinirea vârstei de 60 de ani (vârsta legală de pensionare în Austria), a solicitat să iasă la pensie. A avut însă neplăcuta surpriză să constate că avea o pensie foarte mică.
Este adevărat că, la 60 de ani, Louise are dreptul la partea austriacă a pensiei. Însă partea germană i se va cuveni doar când va împlini 65 de ani, pentru că aceasta este vârsta legală de pensionare în Germania.
Conturi bancare pentru plata salariilor
Uneori, angajatorii vă pot solicita să vă deschideţi un cont bancar în ţara în care lucraţi.
-
Dacă atât ţara în care lucraţi, cât şi cea în care locuiţi se situează în zona euro, angajatorul nu vă poate obliga să faceţi acest lucru, iar contul din ţara de reşedinţă ar trebui să fie suficient.
Nu trebuie decât să furnizaţi contul IBAN şi codul SWIFT (BIC), iar salariul vă va putea fi vărsat fără vreun cost suplimentar. Băncile nu au voie să perceapă pentru transferurile internaţionale în euro comisioane mai mari decât pentru cele interne. Fac excepţie doar transferurile internaţionale de peste 50 000 de euro.
-
Dacă locuiţi sau lucraţi într-o ţară din afara zonei euro, angajatorul are dreptul de a vă solicita deschiderea unui cont la o bancă locală, dacă poate dovedi că l-ar costa mai mult să efectueze plata salariului în străinătate.
Avocat al românilor din afara graniţelor ţării
https://www.coltuc.ro/blog/avocat-al-romanilor-din-afara-granitelor-tarii