Procedură contencioasă

procedură contencioasă, totalitatea normelor procesuale după care sunt soluţionate litigiile care se poartă între părţi cu interese contrarii. P.c. prezintă următoarele caracteristici: a) se aplică numai dacă se afirmă existenţa unui conflict între două părţi cu interese contrare; b) implică, de regulă, dezbateri publice, orale şi contradictorii în şedinţa de judecată; c) în finalul judecăţii se urmăreşte actualizarea unor stări juridice anterioare prin constatarea, declararea sau stingerea unor drepturi subiective, dimpreună cu obligaţiile lor corelative; d) hotărârea pronunţată, odată devenită irevocabilă, se bucură de autoritatea lucrului judecat, punând capăt litigiului. Caracteristicile menţionate îndeplinesc, prin contrariul lor, funcţii de diferenţiere, oferind criterii potrivit cărora, în linii mari, se poate distinge între cauzele contencioase şi cele necontencioase.

Determinarea lor nu este însă riguros exactă; sunt cazuri, în materie contencioasă, în care legea comprimă dezbaterile sau le suprimă cu totul (de exemplu, în cazul ordonanţei preşedinţiale) sau în care judecata poate fi reluată (de exemplu, în materie de pensie de întreţinere). Există şi aspecte care, aparent, întrunesc caracteristicile procedurii necontencioase. Astfel, toate măsurile pregătitoare luate în vederea judecării unei cauze, deşi prezintă o remarcabilă asemănare cu procedura necontencioasă, ele sunt acte contencioase, deoarece se iau la cererea uneia din părţi (reclamantul) împotriva celeilalte părţi (pârâtul) [sin. jurisdicţie contencioasă; v. şi procedură civilă].