Procedura de instituire a curatelei

procedura de instituire a curatelei, ansamblu de norme şi reguli în temeiul cărora se acordă ocrotire acelor persoane care, din anumite motive, sunt împiedicate să-şi exercite drepturile şi să-şi apere interesele. Instituirea curatelei se face, de regulă, de către autoritatea tutelară, prin numirea unui curator (cu excepţia cazului în care cura-tela se instituie în cadrul procedurii succesorale notariale, când organul competent a numi pe curator este notarul public în faţa căruia se dezbate succesiunea). Competenţa ratione loci a autorităţii tutelare este diferită în funcţie de cauzele care au determinat instituirea curatelei:

a) în cazul curatelei unei persoane ce suferă de o deficienţă fizică, competenţa aparţine autorităţii tutelare de la domiciliul acelei persoane; b) în cazul curatelei deschise pentru cazuri urgente, competenţa aparţine fie autorităţii tutelare de la domiciliul persoanei reprezentate, fie aceleia de la locul unde trebuie luate măsurile urgente; c) în cazul celui care lipseşte timp îndelungat de la domiciliu sau a celui dispărut, competenţa aparţine autorităţii tutelare de la ultimul domiciliu din ţară a celui absent ori a celui dispărut. Instituirea curatelei se poate face la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor, a vecinilor, a organelor puterii sau administraţiei de stat, a instituţiilor sociale sau, din oficiu, de către autoritatea tutelară. Curatela se instituie cu consimţământul celui reprezentat, afară de cazurile în care consimţământul acestuia nu poate fi luat. Cu ocazia instituirii curatelei, autoritatea tutelară poate da instrucţiuni curatorului cu privire la felul în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea (atunci când cel reprezentat nu poate da el însuşi asemenea instrucţiuni). Potrivit legii, în cazurile în care se instituie curatela, în funcţie de felul acesteia, se aplică regulile de la mandat sau -după caz – cele de la tutelă [v. şi curatela; curator].