Procedura de instituire a tutelei minorului

procedura de instituire a tutelei minorului, ansamblu de norme şi reguli prin intermediul cărora organul competent numeşte o persoană fizică – tutorele – spre a exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de un minor lipsit de îngrijirea părinţilor săi fireşti. Instituirea tutelei are loc în situaţiile în care părinţii minorului sunt: morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi jude-cătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului instituirea unei tutele. Potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, instituirea t.m. se face conform legii de către instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul; instanţa judecătorească numeşte cu prioritate ca tutore, dacă motive întemeiate nu se opun, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei copilului, în stare să îndeplinească această sarcină; persoana fizică, respectiv soţii care urmează a fi tutori sunt numiţi pe baza prezentării de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a raportului de evaluare a acestora; propunerea se va face ţinându-se seama de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, precum şi de opinia copilului, iar Codul familiei prevede că numirea tutorelui se face de către autoritatea tutelară, din oficiu sau la sesizarea făcută în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a situaţiei minorului de către: a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii sau locatarii imobilului în care acesta locuieşte;

b) serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi biroul notarului public, cu prilejul deschiderii unei succesiuni; c) instanţele judecătoreşti, reprezentanţii Ministerului Public şi poliţia, cu prilejul pronunţării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate; d) organele administraţiei publice, instituţiile de ocrotire, precum şi orice alte persoane. în vederea instituirii tutelei, autoritatea tutelară are obligaţia de a desfăşura o serie de activităţi pregătitoare: cercetări pentru stabilirea existenţei uneia din situaţiile prevăzute de lege pentru instituirea tutelei (cercetări la faţa locului, ascultarea persoanelor care au cunoştinţă despre situaţia minorului sau a familiei sale, ascultarea minorului, solicitarea de informaţii şi date de la organele şi instituţiile publice etc.); investigaţii pentru determinarea unei persoane potrivite spre a i se încredinţa sarcina de tutore, desfăşurată în rândul rudelor, vecinilor şi cunoştinţelor apropiate ale minorului (avându-se în vedere, cu această ocazie, cazurile de excludere de la tutelă prevăzute de lege, precum şi pe acelea în care persoana vizată poate refuza sarcina tutelei); luarea, până la numirea tutorelui, a unor măsuri urgente, provizorii, cerute de interesele minorului. După ce autoritatea tutelară s-a fixat asupra persoanei tutorelui, va emite decizie de numire şi o va afişa la consiliul local de la domiciliul minorului; totodată, îi va comunica tutorelui numirea şi sarcinile ce-i revin în această calitate. îndatoririle tutorelui încep de la data primirii de către acesta a comunicării privitoare la numirea sa. Se poate observa existenţa unei contradicţii între dispoziţiile Codului familiei şi dispoziţiile Legii nr. 272/2004, în sensul că în timp ce Codul familiei prevede că numirea tutorelui se face de către autoritatea tutelară, Legea nr. 272/2004 dispune că instanţa judecătorească instituie tutela. Avându-se în vedere caracterul special al Legii nr. 272/2004, dispoziţiile acesteia se vor aplica cu prioritate [v. şi tutore; procedura înlocuirii tutorelui; procedura îndepărtării tutorelui; tutela minorului].