Procedura de judecată a apelului

procedura de judecată a apelului, totalitatea regulilor pe baza cărora instanţa competentă, la cererea părţii interesate (apelantul), verifică şi apreciază asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate, printr-o nouă judecată în fond. 1) P.j.a. presupune o procedură prealabilă ce vizează, în primul rând, fixarea termenului de judecată şi, apoi, asigurarea contradictorialităţii şi a dreptului de apărare în această etapă a procesului. Astfel, îndată ce primeşte dosarul de la prima instanţă, preşedintele instanţei de apel va lua următoarele măsuri; a) va fixa termenul de înfăţişare în aşa fel încât, de la data primirii citaţiei, intimatul să aibă cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în pricinile urgente, cel puţin 5 zile. Dacă intimatul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea fixa un termen mai îndelungat, iar prin citaţie, pârâtul va fi informat că are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde urmează a i se face toate comunicările privind procesul, cu consecinţele prevăzute de lege, dacă nu se conformează; b) va dispune citarea părţilor pentru termenul de înfăţişare. Dacă apelantul a solicitat, preşedintele va dispune citarea intimatului la interogatoriu, sub rezerva dezbaterii la termen. Sub aceeaşi rezervă, el poate lua orice alte măsuri, în limita dispoziţiilor referitoare la dovezi; c) va dispune să se comunice intimatului, odată cu citaţia, o copie de pe cererea de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată. Dacă mai mulţi intimaţi au un singur reprezentant sau dacă intimatul are mai multe calităţi juridice, se va comunica o singură copie de pe cerere şi de pe înscrisuri şi se va înmâna o singură citaţie. Dacă intimatul nu a primit în termen comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare, dar în cazul în care intimatul lipseşte la acest termen, şi instanţa constată că motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amânarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanţa va dispune amânarea cauzei, cu asigurarea termenului necesar pentru pregătirea apărării; d) va repartiza la aceeaşi secţie apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri. Dacă totuşi ele au fost repartizate la secţii diferite, preşedintele ultimei secţii învestite va dispune trimiterea apelului la prima secţie învestită. Dacă intimatul depune direct la instanţa de apel un apel incident sau un apel provocat, el trebuie comunicat apelantului din apelul principal, care este dator să răspundă prin întâmpinare.

2) Judecarea apelului. A) Compunerea instanţei. Judecata apelurilor se face în complet de doi judecători, indiferent dacă apelul este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel. Dacă judecătorii nu cad de acord asupra soluţiei, pricina se va repune pe rol şi se va judeca din nou de un complet de divergenţă, format din trei judecători. B) Reguli privind judecata. Potrivit legii, judecarea apelului se face după regulile de la judecata în primă instanţă şi ţinând seama de dispoziţiile speciale din materia apelului, şi anume: a) părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare; cât priveşte probele, legea dă dreptul instanţei să încuviinţeze şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri; în ipoteza în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă; b) în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi; în principiu, s-a decis că cererea se poate considera nouă când s-ar deosebi prin obiect şi cauză de cererea de chemare în judecată sau când partea ce exercită calea de atac ar invoca o altă calitate ori dacă s-ar atribui adversarului o altă calitate decât aceea avută la prima instanţă. Se consideră că în apel sunt interzise nu numai cererile care apar ca noi prin modificarea obiectului, cauzei sau calităţii părţilor, ci orice cerere nouă, distinctă de cele care s-ar fi formulat în primă instanţă, cum ar fi: chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie sau arătarea titularului dreptului. Uneori, legea prevede în mod expres posibilitatea formulării unei astfel de cereri (de exemplu, intervenţia principală se poate face, cu învoirea părţilor, şi în apel); c) excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi, însă în faţa instanţei de apel vor putea fi invocate pentru prima oară numai excepţiile absolute, precum: prescripţia, puterea de lucru judecat, în timp ce excepţiile relative pot fi ridicate ca motive de apel numai dacă au fost invocate în termen în faţa primei instanţe şi aceasta le-a respins sau a omis să se pronunţe cu privire la ele; d) de asemenea, se vor putea cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii de către prima instanţă; e) se va putea solicita şi compensaţia legală, nu şi compensaţia judiciară; f) instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin apel realizându-se un control complet, atât asupra temeiniciei, cât şi a legalităţii hotărârii primei instanţe, în limitele fixate prin cererea de apel; g) instanţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei; astfel, rezultă că în apel pot fi readministrate probele de la prima instanţă, dar instanţa de apel poate să respingă o asemenea cerere, dacă o găseşte inutilă, iar spre deosebire de recurs, în apel sunt admisibile orice fel de probe noi, cu condiţia ca aceste probe să fie propuse de părţi prin cererea de apel sau întâmpinare, afară de cazul în care necesitatea probei rezultă din dezbateri. C) Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel. Instanţa de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, fără ca apelantului să i se poată crea o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată: a) în cazul în care prima instanţă a respins sau anulat cererea de chemare în judecată, fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii nelegal citate, iar instanţa de apel a găsit apelul întemeiat, va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă; b) în cazul în care prima instanţă a soluţionat cauza, deşi nu era competentă, iar apelul a fost admis, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdic-ţională competent; c) în situaţia în care instanţa de apel constată că prima instanţă nu era competentă, iar cererea este de competenţa unui organ al statului fără activitate juris-dicţională sau are un element de extraneitate ce atrage competenţa unei instanţe din altă ţară, anu-lându-se hotărârea atacată, se va respinge cererea ca inadmisibilă, respectiv ca nefiind de competenţa instanţelor române; în toate aceste cazuri, hotărârea instanţei de apel, fiind definitivă, poate fi atacată cu recurs; d) dacă instanţa de apel constată propria sa competenţă pentru a se pronunţa în primă instanţă, precum şi atunci când există vreun alt motiv de nulitate cu privire la hotărârea atacată, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare; hotărârea ce va fi pronunţată este sau nu susceptibilă de apel, după cum instanţa de apel judecă fondul în primă instanţă sau, după caz, în apelul propriu-zis.