Procedura în faţa instanţei judecătoreşti ca autoritate de nominare

procedura în faţa instanţei judecătoreşti ca autoritate de nominare, ansamblu de reguli şi formalităţi care trebuiesc respectate şi respectiv îndeplinite în exercitarea de către instanţa judecătorească a atribuţiilor ce îi revin ca autoritate de nominare. în principiu, numirea arbitrilor, revocarea şi înlocuirea lor se fac conform convenţiei arbitrale. Atunci când arbitrul unic sau arbitrii nu au fost desemnaţi prin convenţia arbitrală, numirea lor se va face:

a) în principal, de către părţi, prin comunicări scrise; b) dacă între părţi există neînţelegeri cu privire la numirea arbitrului unic, ca şi atunci când una din părţi nu îşi nominalizează arbitrul ori dacă cei doi arbitri nominalizaţi de părţi nu se pot pune de acord cu privire la persoana supraarbitrului, reclamantul poate cere instanţei judecătoreşti să procedeze la numirea arbitrului sau, după caz, a supraarbitrului. Instanţa sesizată cu o astfel de cerere va numi arbitrul unic, arbitrul pentru partea care refuză să îl desemneze ori supraarbitrul, prin încheiere în termen de 10 zile, de la sesizarea sa. încheierea se va pronunţa cu citarea părţilor. Această procedură de desemnare poate fi urmată numai în cazul clauzei compromisorii, iar nu şi în cazul compromisului, deoarece, în această ultimă ipoteză, nominalizarea arbitrilor sau precizarea modalităţii de numire a lor constituie o cerinţă de conţinut, sancţionată cu nulitatea compromisului. în arbitrajul internaţional, instanţa, în calitatea sa de autoritate de nominare, nu va putea numi un arbitru străin, substituindu-se părţii străine recalcitrante. Competenţa de a soluţiona cererea de nominare aparţine instanţei statale, care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă. Cât priveşte competenţa teritorială, aceasta se stabileşte potrivit regulilor consacrate prin dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la competenţa teritorială. Intervenţia instanţei statale ca autoritate de nominare este subordonată următoarelor condiţii: a) litigiul care a format obiectul clauzei compro-misorii să se fi născut; b) să existe neînţelegeri între părţi cu privire la constituirea tribunalului arbitrai sau între arbitrii desemnaţi de părţi cu referire la desemnarea supraarbitrului; c) partea interesată în organizarea arbitrajului să adreseze instanţei de judecată o sesizare în acest scop; d) să existe o clauză compromisorie valabilă din punct de vedere juridic. în cazul în care neînţelegerile dintre părţi nu sunt urmate de sesizarea instanţei de către partea interesată, clauza compromisorie devine caducă. Arbitrii care nu se înţeleg cu privire la desemnarea supraarbitrului nu au dreptul să sesizeze ei înşişi instanţa asupra neînţelegerii lor. O atare sesizare poate fi făcută numai de către oricare dintre părţi. în cazul în care instanţa sesizată de către partea interesată va constata nulitatea evidentă a clauzei compro-misorii sau că această clauză este incompletă, va respinge cererea de nominare cu care a fost învestită, încheierea prin care se soluţionează cererea de desemnare a arbitrului ori a supraarbitrului nu este supusă niciunei căi de atac. în caz de respingere a cererii de desemnare a arbitrului sau a supraarbitrului, partea interesată poate formula o acţiune introductivă de instanţă, care însă nu va putea fi paralizată de către pârât prin invocarea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei statale. în ipoteza coparticipării active sau respectiv pasive, părţile cu interese comune vor desemna un singur arbitru, existând însă posibilitatea ca între acestea să apară neînţelegeri cu privire la persoana arbitrului desemnat. Neînţelegerile respective nu vor putea fi însă depăşite prin numirea de către instanţa statală a unui arbitru pentru reclamanţii în divergenţă sau respectiv pentru pârâţii în divergenţă. Legiuitorul nostru permite intervenţia instanţei de judecată ca instanţă de nominare numai atunci când neînţelegerile se produc între părţi cu poziţie procesuală diferită, iar nu şi atunci când ele au loc între părţi cu aceeaşi poziţie procesuală. Cererea de desemnare a arbitrului sau respectiv a supraarbitrului se soluţionează în şedinţă publică [v. şi autoritate de nominare în arbitrajul ad-hoc].