procedurii

Contract administrativ. Procedură prealabilă. Condiţii de formă.

de

Prin sentinţa nr. 67 din 29 martie 2006 – urmare a sesizării de către Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 3094/2005, de declinare a competenţei – Curtea de Apel Suceava –

Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei H, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, fostă Agenţia SAPARD Bucureşti, prin care solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 1.131.100.306 ROL, reprezentând cheltuieli efectuate cu organizarea de şantier, foloase nerealizate pentru organizare de şantier, taxe ISC, dobândă achitată, precum şi foloase nerealizate, sumă derivând din executarea contractului cadru de finanţare încheiat de reclamantă cu pârâta în 2003.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a admis excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, reţinând, că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 554/2004 şi art. 7201 din Codul de procedură civilă, referitoare la procedura concilierii directe, adresele nr. 270 din 9 februarie 2006 şi, respectiv, nr. 398 din 23 februarie 2005 înaintate pârâtei nefăcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în modalitatea prevăzută de dispoziţiile legale menţionate.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că instanţa de fond în mod greşit a apreciat în cauză, că adresele nr.270/2006 şi respectiv nr.398/2005 nu pot fi considerate ca făcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în modalitatea prevăzută de art.7201 Cod procedură civilă. În ciuda faptului că nici unul din aceste înscrisuri nu poartă denumirea de plângere şi chiar dacă urmare a respectivelor demersuri nu s-a mai încheiat, formal, un proces-verbal de conciliere, recurentul susţine că din conţinutul lor rezultă fără dubiu încercările de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului, după cum o demonstrează de altfel şi corespondenţa ce a urmat şi poziţia intimatei pârâte.

Recursul este fondat.

Incontestabil, contractul cadru încheiat de părţi la data de 19.02.2003 din care derivă pretenţiile băneşti ce formează obiectul acţiunii de faţă are natură administrativă.

Aşa fiind potrivit art.7 alin.(6) din Legea nr.554/2004, procedura prealabilă ce urmează a fi îndeplinită îmbracă forma concilierii în cazul litigiilor comerciale, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile art.7201 Cod procedură civilă.

Potrivit acestui din urmă text legal, în materie comercială, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul trebuie să încerce soluţionarea litigiului prin concilierea directă cu cealaltă parte. În acest scop, reclamantul trebuie să convoace partea adversă, comunicându-i pretenţiile sale şi temeiul legal precum şi actele  pe care se întemeiază acestea, urmând ca rezultatul concilierii să fie consemnat într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce şi a punctelor de vedere ale părţilor referitoare la obiectul litigiului.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că prin corespondenţele trimise pârâtei – intimate anterior datei de introducere a acţiunii în contencios administrativ, respectiv prin adresele nr.1488/8.02.2005 şi nr.398/23.02.2005, la care se adaugă şi răspunsurile primite, recurenta-reclamantă a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii, în spiritul  prevederilor art.7201 Cod procedură civilă.

Astfel deşi este adevărat că strict formal, adresele în cauză nu îndeplinesc chiar toate condiţiile prevăzute de art.7201 Cod procedură civilă, lipsind în primul rând invitaţia formală, expresă, la conciliere, Înalta Curte apreciază că se impune interpretarea logică, şi realistă a prevederilor art.7201 Cod procedură civilă tocmai pentru ca acestea        să-şi atingă scopul avut în vedere de legiuitor şi fără a împiedica nejustificat părţile în realizarea drepturilor lor.

Din această perspectivă Înalta Curte, examinând înscrisurile sus menţionate împreună cu răspunsurile transmise de intimata-pârâtă, reţine că finalitatea şi sensul urmărit de legiuitor prin această prevedere, a fost pe deplin atins, pe de o parte pentru că rezultă fără echivoc  încercarea reclamantului – recurent de soluţionare pe cale amiabilă litigiului apărut, iar pe de altă parte, comunicarea către intimata-pârâtă a pretenţiilor băneşti formulate ca şi a temeiului legal al acestora.

La rândul său, intimata – pârâtă şi-a exprimat poziţia şi punctul de vedere faţă de pretenţiile reclamantului-recurent, prin adresele de răspuns, depuse la dosar.

În aceste condiţii, reţinând şi demersurile ulterioare ale părţilor, Înalta Curte apreciază că ar fi excesiv de formală şi în afara scopului urmărit de legiuitor interpretarea în sensul că în cauză nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art.7201 Cod procedură civilă pentru a se putea promova acţiunea de faţă.

Recursul a fost admis iar cauza a fost retrimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea cercetării şi analizării fondului cererii reclamantului.

Persoana vătămată printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept. Plângere prealabilă. Momentul de la care curge termenul în care poate fi introdusă.

de

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 12852/300/2005 din data de 06.12.2005, reclamanţii IE şi IMR au chemat în judecată pe pârâţii SC I SRL Slobozia şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr.0385/21.10.1998, emis de ministerul pârât.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de succesori ai defunctei IE, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de 47 ha baltă şi 3 ha intravilan, conform hotărârii nr.37/I din 30 noiembrie 2000, a Prefecturii Judeţului Ialomiţa – Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la data de 14.01.2001, fiind întocmit procesul-verbal de punere în posesie.

Au mai arătat că, prin sentinţa civilă nr.727/23.06.2005 a Judecătoriei Urziceni, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 3 ha, validată prin hotărârea nr.37/I/30 noiembrie 2000, dar în urma cererii de executare, instituţia Prefectului Judeţului Ialomiţa a transmis documentaţia Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, care la data de 3.11.2005 le-a comunicat existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea societăţii pârâte.

La termenul din 03.05.2006, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor formulată de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomiţa  conform art.49 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Prin sentinţa nr.975/03.05.2006, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, că reclamanţii nu au formulat plângere prealabilă în termenul de prescripţie de 6 luni de la data emiterii actului administrativ, prevăzut de art.7 alin. (7) din Legea nr.554/2004.

Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamanţi pentru motive pe care le-au încadrat în drept în prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de fond este greşit, întrucât ipoteza prevăzută de legiuitor în art.7 alin.(7) din Legea nr.554/2004 are în vedere efectuarea procedurii prealabile cu depăşirea termenului de 30 de zile, în cadrul termenului de 6 luni, doar pentru situaţiile în care persoanei vătămate i s-a comunicat actul administrativ atacat, dar pentru motive temeinice efectuează procedura după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.(1).

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că pentru terţii cărora actul administrativ unilateral nu le-a fost comunicat, termenul de 30 de zile pentru formularea procedurii prealabile curge de la momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă de existenţa actului.

În cazul de faţă, potrivit susţinerilor lor, recurenţii-reclamanţi au luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC I SRL la data de 03.11.2005, când, prin adresa nr.4001, Oficiul  de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa le-a comunicat că nu le poate fi eliberat titlul de proprietate întrucât pe acelaşi amplasament este înscris  certificatul de atestare menţionat.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii-reclamanţi, ţinând seama şi de prevederile art.4031 Cod procedură civilă Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art.7 alin.(1) din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se  consideră vătămată într-un drept al său ori  într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În temeiul art.7 alin.(7) din aceeaşi lege, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alineatul (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului .

Termenul de 6 luni a fost calificat expres de legiuitor ca fiind de prescripţie.

Este adevărat că recurenţii-reclamanţi au calitatea de terţi în raport cu actul administrativ individual în discuţie, fiind îndreptăţiţi să introducă plângerea prealabilă din momentul în care au luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, potrivit art.7 alin.(3) din Legea nr.554/2004.

Şi în această ipoteză operează însă limitele termenului de 6 luni de la emiterea actului, prevăzut de art.7 alin.(7), necesitatea instituirii unui astfel de termen de prescripţie izvorând din considerente legate de respectarea principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că potrivit art.109 alin. (2) C.proc.civ. în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condiţiile prevăzute de legea specială.

Această prevedere legală, corelată cu dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004, conduce la concluzia că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atinge inadmisibilitatea acţiunii.

Constatând astfel că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art.312 alin. (1) C.proc.civ.

Protectia salariatilor in cazul insolventei angajatorului

de

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicata Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protectia lucratorilor salariati in cazul insolventei angajatorului.

Directiva se aplica creantelor salariatilor care izvorasc din contracte de munca sau din raporturi de munca incheiate cu angajatori care sunt in stare de insolventa.

Directiva defineste starea de insolventa. Astfel, angajatorul este considerat a fi in stare de insolventa in cazul in care a fost formulata o cerere de privind deschiderea unei proceduri colective intemeiate pe insolventa angajatorului, prevazuta de actele cu putere de lege si de actele administrative ale unui stat membru, implicand lipsirea angajatorului, in tot sau in parte, de activele sale si numirea unui judecator sindic sau a unei persoane care exercita o functie similara, iar autoriatatea competenta:
1) fie a hotarat instituirea procedurii
2) fie a constatat ca unitatea angajatorului a fost definitiv inchisa si ca activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii.

Invocarea directivei de catre salariati nu este conditionata de o durata minima a contractului sau raportului de munca.

Potrivit directivei, neplata de catre angajator a contributiilor de asigurari sociale inainte de a surveni insolventa nu afecteaza dreptul salariatilor la pensie, in masura in care contributiile au fost retinute la sursa din remuneratia platita.