Români vs. Bănci, privind clauzele abuzive din contractele de credit, am avut dobânzi fixe care au crescut – cazul Volksbank – sau dobânzi care ar fi trebuit să varieze în funcţie de Libor, dar au variat în funcţie de preferinţele băncii – cazul OTP Bank sau dobânda variabilă compusă din două dobânzi variabile – cazul Piraeus. Astăzi vom trata clauzele din contractele BCR.

Cea mai mare bancă din ţară, cu cea mai mare cotă de piaţă pe creditele ipotecare, Banca Comercială Română este implicată şi ea în numeroase litigii cu clienţii.

Cele mai multe probleme se leagă de modul în care banca a ales să calculeze dobânda la creditele clienţilor în funcţie de o marjă fixă mică, stabilită în contract, şi o „dobândă de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR”. Dobânda începea să varieze după primul an de contract, pentru că banca percepea în primele 12 luni o dobândă fixă.

Această dobândă de referinţă variabilă este calculată de BCR, după metode interne, şi poate fi modificată în orice moment, banca argumentând variaţa în funcţie de costul resurselor de creditare.

G.V. din Oradea a luat un credit imobiliar în euro de la BCR în martie 2008. Dobândă fixă de 6,2% în primul an şi variabilă din al doilea an, după formula „dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale”.

După ce au trecut cele 12 luni cu dobândă fixă, clientul s-a adresat băncii pentru a i se comunica cuantumul noii dobânzi. A fost surprins să afle că dobânda era cu mult mai mare decât se aştepta – de aproape două ori mai mare, acesta considerând că referinţa variabilă este Euribor. De asemenea, banca a crescut şi cuantumul comisionului de rezervă, potrivit unei clauze care îi dădea voie să modifice comisioanele.

A făcut apoi reclamaţie la Protecţia Consumatorului, care a declarat că mai multe clauze din contractul de credit sunt abuzive. Mai departe, ANPC a sesizat instanţa de judecată în iulie 2009, care în iulie 2010 a dat şi o sentinţă favorabilă reclamanţilor.

„Dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”

Judecătoria Oradea a constatat, aşa cum s-a întâmplat şi în alte instanţe, în cazul altor bănci, că nu au fost negociate clauzele contractuale, contractul de credit fiind unul preformulat.

„Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt:
– art. 1 al. 3 – se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
– art. 4 al. 1 – o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în deţrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;
– art. 4 al. 2 – o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv;
– art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive – sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru. servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractant şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.

Apoi judecătorul constată că art. 4 din contractul de credit, cel în care se precizează că „dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR (…)”, este clauză abuzivă, la fel cum este şi cea de la art. 7, în care se enumeră comisioanele variabile în funcţie de evoluţia pieţei financiar bancare.

„Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat. Mai mult instiinţarea se face doar prin afisare la sediul BCR şi nu printr-o notificare directa a consumatorului.Aşa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în-principiu, o clauză care dă dreptul fumizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „evo1uţiei pietei financiar bancare” care determina fluctuatia comisioanelor percepute cat si dobanda curenta. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.

Motivul unei „evoluţii a pietei financiar bancare” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs (…)”.

Altfel spus, faptul că BCR nu a definit dobânda variabilă şi nu a arătat cum se calculează este un abuz, banca putând majora dobânda fără să fie nevoită să dea nicio explicaţie şi fără a arăta după ce criterii o face. (De altfel, Euribor a scăzut puternic pe parcursul anului 2009, lucru ce nu s-a văzut şi în dobânzile clienţilor stabilite de BCR). Banca austriacă a încercat să se apere susţinând că „elementele (care duc la modificarea dobânzii) sunt foarte greu de cuantificat şi din acest motiv nu pot fi prevăzute în contract”, argument respins de către instanţă.

Modificarea dobânzii în funcţie de costul resurselor de creditare, clauză abuzivă

Art.2. 10 „Dobânda variabilă” din Condiţiile generale de creditare (f.32) prevede că „pe parcusul derulării creditului banca poate modifica dobânda fără consimaţământul imprumutatului, în funcţie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent”.

„Instanţa constată analizând caracterul abuziv al acestei clauze că acest articol condiţionează modificara dobânzii în funcţie de costul resurselor de creditare, fără a explica ce anume înseamna acestea, clauza fiind atât de vagă încât în lipsa oricărui criteriu obiectiv care să ajute părţile şi chiar instanţa în clarificarea conţinutului sintagmei – „costul resurselor de creditare” echivalează practic cu lipsa oricărui criteriu şi dă posibilitate băncii să modifice intempestiv dobânda pentru motivele mai sus enunţate. În consecinţă şi această clauză este abuzivă”.

BCR a făcut recurs împotriva sentinţei la Tribunalul Bihor şi a obţinut modificarea sentinţei anterioare, dar doar în ceea ce priveşte dispoziţia eronată a Judecătoriei de a elimina o clauză inofensivă din contract, care nu avea legătură cu cererea ANPC. Hotărârea a devenit irevocabilă în mai 2011.

Astfel, BCR ar fi trebuit să modifice contractul de credit, conform dispoziţiilor instanţei, lucru care nu s-a întâmplat. Banca l-a chemat pe client pentru negociere în septembrie, şi i-a oferit o nouă marjă de dobândă de 4,4 puncte procentuale, în locul celei de 1,2 pp prevăzută în contract, care să se adune la Euribor la şase luni. De asemenea, banca i-a propus clientului să plătească şi un comision de administrare în sumă fixă.