In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Pensiile militare, recalculate până pe 31 decembrie 2011

Pensiile militare recalculate pe baza salariului mediu brut pe economie vor fi revizuite până la data de 31 decembrie 2011.Guvernul a adoptat vineri, într-o şedinţă extraordinară, o Ordonanţă de Urgenţă care reglementează metodologia de recalculare a pensiilor militare. Recalcularea va

 

 

 

 continua luându-se în calcul actele doveditoare ale veniturilor realizate lunar de către actualii pensionari.

Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul a decis să adopte o nouă OUG după ce s-a constat că mai este nevoie de timp pentru studierea arhivelor şi procesarea cererilor de recalculare astfel încât cuantumul acestor pensii să respecte principiul contributivităţii. De asemenea, Executivul a menţinut principiul după care pensiile sub 3000 de lei nu vor scădea.

 

“Potrivit ordonanţei de urgenţă, obligativitatea identificării şi transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de fiecare beneficiar în vederea efectuării revizuirii revine instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, a spus Boc la finalul şedinţei de Guvern de vineri.

El a explicat că în acest moment există trei situaţii cu privire la pensiile militare: cei cărora le-au fost recalculate pensiile în baza veniturilor individuale, cei cărora le-au fost recalculae pensiile în baza salariului mediu brut pe economie, dar primesc sume mai mari decât în decembrie 2010 şi cei cărora le-au fost recalculate pensiile în baza salariului mediu brut pe economie, dar primesc sume mai mici decât în decembrie.

“Pensiile care au fost recalculate tot pe baza salariului mediu brut, dar ale căror cuantumuri sunt mai mici în ianuarie decât în decembrie se vor plăti din februarie la nivelul lunii decembrie până când în momentul revizuirii deciziei de recalculare, revizuire pe baza veniturilor lunare.

Cei care în luna ianuarie au pensia recalculată pe baza salariului mediu brut şi mai mică decât în decembrie diferenţa pentru ianuarie o vor primi în cursul lunii februarie”, a spus Boc referindu-se la a treia categorie de pensionari din sistemul de apărare şi ordine publică.

Astfel, pensionarii cărora le-au fost recalculate pensiile militare pe baza salariului mediu pe economie şi au primit mai puţin bani în ianuarie vor primi luna viitoare un cupon cu o valoare egală cu cea stipulată pe ultimul cupon din anul 2010. ”De luna  viitoare, pensionarii cărora li s-au calculat pensiile pe baza salariului mediu brut pe economie şi au primit mai puţini bani vor lua pensia veche, adică mai mare. Totodată vor primi şi diferenţa care le-a fost reţinută în luna ianuarie. Aceştia vor primi pensia veche până ce li se va recalcula pensia pe baza veniturilor reale”, a arătat Boc.

ICCJ a decis definitiv suspendarea aplicarii HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare si in realitate se intampla invers.Cum comentati?

Inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat o sentinta a Curtii de Apel Cluj din septembrie 2010 prin faptul ca a decis definitiv suspendarea aplicarii HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, ale politistilor si ale functionarilor din

 

 

 penitenciare.

Astfel, HG 735/2010 ramane irevocabil suspendata la aplicare conform dispozitivului sentintei instantei clujene.

In 28 septembrie, Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Cluj a decis suspendarea executarii HG 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor. Suspendarea s-a dispus pana la pronuntarea hotararii de fond (privind anularea efectelor HG 735).

Actiunea a fost promovata de Viorel Hexan, Gheorghe Stanescu, Stefan Trif, Iulian Palca, Ioan Bob, Mircea Matei Serban, Vasile Vanea.

Reclamantii au invocat faptul ca HG 735/2010 a fost promovata cu incalcarea dispozitiilor privind transparenta decizionala, fiind publicata in Monitorul Oficialfara a fi fost adusa anterior la cunostinta publicului. Totodata, reclamantii au sustinut ca multi dintre militari sunt in imposibilitatea fizica de a face rost, in termenul solicitat, de actele cerute pentru recalcularea, ceea ce va da nastere la situatii. discriminatorii.

Potrivit acestora, actul este neconstitutional si imoral, ingradind accesul ulterior la justitie al celor care vor dori sa conteste recalcularea.

Ministerul Administratiei si Internelor a solicitat sa i se admita interventia in proces, sustinand ca reclamantii nu au indeplinit procedura prealabila administrativa, etapa obligatorie, inainte de deschiderea actiunii in justitie. Instanta Curtii de Apel Cluj a constatat insa indeplinirea acestei etape administrative si notificarea de catre reclamanti a MAI in 13 august a celor sapte motive pentru care se cerea revocarea actului normativ.

Instanta clujeana a constatat ca potrivit legilor 119/2010 si 19/2000, pentru beneficiari este instituita ca facilitate posibilitatea de a-si dovedi cu acte stagiile de cotizare, iar persoanele nu sunt obligate sa depuna cereri de recalculare a pensiei.

Sursa: Mediafax

Situatia recalcularii pensiilor militare in 2011

Ministerul Apararii Nationale a publicat tabelele cu datele pentru cele 21.717 dosare ale pensionarilor militari procesate pana la 31 decembrie 2010, dar nu va face public si numele acestora.

Vezi aici tabelele cu datele procesate pe baza adeverintelor de venit pana la 18.01.2011, pentru sub 3.000 lei ale beneficiarilor cu o cariera militara completa

Sursa: Ministerul Apararii Nationale

Ordonanta de recalculare a pensiilor militare a fost adoptata anunta Casa de avocatura Coltuc

Executivul a adoptat in sedinta din data de 28 ianuarie 2011 Ordonanta de urgenta privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

 

Primul-ministru a explicat, in conferinta de presa sustinuta la finalul sedintei de Guvern, ca pensiile militarilor au fost recalculate pana in 31 decembrie 2010, existand doua situatii:

1. pensii recalculate pe baza adeverintelor de venit din perioada in care persoanele respective au activat in sistem, in urma depunerii acestor documente de catre pensionari.

2. pensii recalculate pe baza salariului brut pe economie, pentru cei care au depus documentele in luna decembrie si nu s-a mai putut face recalcularea sau nu le-au mai depus deloc.

Astfel, decizia luata in data de 28 ianuarie de Guvern prevede ca „pensiile celor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, la calculul carora s-a avut in vedere salariul mediu brut pe economie, se revizuiesc pana in 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de catre beneficiari /…/; nimeni, de aici inainte, pana la sfarsitul perioadei de revizuire, nu va primi un cuantum mai mic decat cel din luna decembrie 2010, cu exceptia acelora pentru care s-a recalculat pensia pe baza actelor doveditoare de venit – acolo se aplica pensia recalculata conform principiului contributivitatii”, a explicat primul-ministru.

Obligatia identificarii si transmiterii documentelor privind veniturile, catre casele de pensii, in vederea efectuarii revizuirii, revine institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala unde beneficiarul si-a desfasurat activitatea. „In vederea revizuirii, aceste autoritati ale statului vor identifica veniturile realizate lunar pentru aceia la care, asa cum am spus, pensiile s-au recalculat pe baza salariului mediu brut pe economie si nu pe baza veniturilor reale pe care acestia le-au avut in activitatea pe care au desfasurat-o”, a afirmat premierul.

Seful Executivului a declarat ca, pentru persoanele ale caror pensii au fost recalculate pe baza salariului mediu pe economie si nu in baza veniturilor reale obtinute, exista urmatoarele trei situatii:

– Pensiile recalculate pe baza veniturilor lunare individuale vor fi platite asa cum s-a stabilit in urma recalcularii. „Aceasta pensie care s-a calculat si s-a impus pe baza principiului contributivitatii si care atesta veniturile lunare individuale se mentine in continuare in plata la acelasi nivel, fie ca a scazut, fie ca a crescut” a afirmat primul-ministru.

– Pensiile recalculate pe baza documentelor care atesta veniturile realizate si a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si ale caror cuantum-uri sunt mai mari decat cele aflate in plata in luna decembrie 2010 vor fi platite la nivelul cuantumului recalculat pana la pronuntarea deciziei de revizuire. „Se mentin cuantumurile mai mari decat in decembrie 2010 pana la venirea deciziei de revizuire” a precizat premierul.

– Pensiile recalculate pe baza documentelor care atesta veniturile realizate si a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si ale caror cuantum-uri sunt mai mici decat cele aflate in plata in luna decembrie 2010 se mentin in plata in cuantum-urile avute in luna decembrie 2010, incepand cu luna februarie 2011.

Procesul de revizuire a pensiilor continua pana la 31 decembrie 2011, iar pana in martie 2012 va avea loc regularizarea platilor. „Pana in 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestor drepturi si pentru cei care vor avea de primit in urma revizuirii mai multi bani decat in luna decembrie, acesti bani se vor da pe parcursul anului 2012. Pentru cei care dupa revizuire vor primi mai putini bani decat in luna decembrie, sumele se vor recupera incepand cu anul 2012, potrivit legii”. Conform cadrului legal existent, sumele retinute nu pot fi mai mari de o treime din pensie „si, in functie de cuantumul acesteia, se vor individualiza recuperarile incepand cu anul 2012 si continuand cu anii urmatori”, a explicat primul-ministru.

In cazul in care institutiile abilitate nu vor putea identifica contributia unor persoane in anumite perioade, revizuirea se va face tinand cont de cuantumul soldei de grad si al soldei de functie minime, corespunzatoare gradului militar detinut. ”Avem in cadrul ordonantei precizarea ca, in cazul in care nu vor putea fi identificate anumite perioade si – in cadrul acestor perioade – anumite venituri lunare, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizeaza cuantumul soldei de grad si al soldei de functie minime corespunzatoare gradului militar detinut, conform anexei numarul unu din ordonanta, dar nu mai putin de salariul mediu brut/net pe economie. Pentru perioada anterioara anului 1952 se utilizeaza salariul mediu brut pe economie. Deci, in cazul in care, in cariera unei persoane exista o perioada care nicicum nu poate fi identificata, pentru ca arhiva a fost distrusa sau din alte motive, se aplica acest principiu pe care l-am mentionat” a mai precizat primul-ministru.

De asemenea, primul-ministru a subliniat ca pensiile militarilor cu vechime completa, de pana in 3000 lei, nu scad: „Fac precizarea ca tot ceea ce am afirmat pana in acest moment, si anume ca pensiile militare cu vechime completa pana in 30 de milioane de lei vechi, in urma recalcularii, respectiv revizuirii, nu scad. Acest lucru este si ramane valabil in continuare”.

Totodata, primul-ministru a facut unele precizari generale cu privire la Legea nr. 119/2010.

Astfel, premierul a afirmat ca Legea 119 din 2010 face referire la urmatoarele categorii de pensii speciale: pensiile militare, adica ale acelora din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor, pensiile de serviciu ale functionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic si consular, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigabil profesionist, navigatia civila, pensiile de serviciu ale personalului Curtii de Conturi si pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti; si potrivit acestei legi au existat doua termene de recalculare a acestor pensii speciale.

„Pentru pensiile militarilor si ale celor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala termenul de recalculare a fost sfarsitul lunii decembrie 2010. Pentru celelalte pensii, cu exceptia celor ale militarilor, termenul a fost 31 august 2010. In consecinta, pensiile de serviciu ale deputatilor, senatorilor, functionarilor parlamentari si ale celorlalte categorii mentionate au fost recalculate pana in 31 august 2010, iar din 1 septembrie 2010 s-a aplicat noul cuantum rezultat in urma aplicarii principiului contributivitatii. In urma aplicarii acestui principiu, pentru aceste categorii de pensii, s-a realizat si se realizeaza la bugetul de stat o economie de aproximativ 50 de milioane de euro anual, prin recalcularea acelor pensii speciale, altele decat cele ale celor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”, a mai declarat premierul .

Sursa: Guvernul Romaniei

Casa de avocatura Coltuc lanseaza rubrica „Procese pensii militare”

Pensionarii militari sustin ca vor deschide peste 35.000 de procese Guvernului si premierului Emil Boc, in cazul in care recalcularea pensiilor militare nu va fi oprita, se arata intr-o scrisoare deschisa a Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere (ANCMR).

 

Scrisoarea deschisa semnata de pensionarii militari a fost transmisa presedintelui Romaniei, Traian Basescu, presedintelui Senatului, Mircea Geoana, presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, premierului Emil Boc si ministrului Apararii Nationale, Gabriel Oprea.

Ordonanta de recalculare a pensiilor militare a fost adoptata !Rusine!