Procurorul în procesul civil

procurorul în procesul civil, subiect procesual căruia legea îi conferă calitatea de a participa la activitatea de judecată spre a contribui la stabilirea adevărului şi la apărarea drepturilor subiective ale persoanelor fizice şi juridice. Participarea p.p.c. reprezintă o garanţie eficientă a respectării drepturilor subiective; în acest scop, legea conferă procurorului prerogative importante ce vizează practic întreaga desfăşurare a procesului civil, de la promovarea acţiunii civile şi până la desăvârşirea executării silite. Procurorul dobândeşte calitatea de parte în prezenţa oricăreia dintre formele prin care se manifestă activitatea sa procesuală.

Dispoziţiile cuprinse în codul de procedură civilă consacră următoarele forme de participare a p.p.c.: 1) Promovarea acţiunii civile: procurorul este în drept să pornească acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres determinate de lege; acţiunea civilă a procurorului se bazează pe existenţa unui interes social care reclamă proteguirea drepturilor şi intereselor legitime ale unor categorii de persoane; procurorul nu trebuie să justifice un interes deosebit în faţa instanţei de judecată; procurorul are dreptul de a urmări ocrotirea unor drepturi subiective şi pe calea intervenţiei principale; în ipoteza promovării acţiunii civile, procurorul dobândeşte o poziţie procesuală asemănătoare – dar nu identică – cu a reclamantului; poziţia sa e determinată atât de calitatea sa de parte, cât şi de aceea de organ al statului căruia i s-a încredinţat sarcina de supraveghere a legalităţii; legea îi acordă procurorului anumite drepturi şi îi impune unele obligaţii, similare celor ale părţilor, cum sunt: dreptul de a discuta în contradictoriu toate elementele de fapt şi de drept ale cauzei; de a propune dovezi; de a pune concluzii în fond; obligaţia de a respecta termenele de exercitare a unor drepturi procesuale etc.; calitatea de organ al statului determină şi un anumit specific al poziţiei procurorului, în special în raport cu titularul dreptului subiectiv; astfel, procurorul este obligat să indice în cuprinsul cererii de chemare în judecată pe titularul dreptului subiectiv, pentru ca acesta să fie introdus în proces; titularul dreptului subiectiv va avea posibilitatea de a renunţa la judecată sau la drept ori de a pune capăt procesului printr-o tranzacţie; de asemenea, procurorul are obligaţia de a pune acele concluzii care sunt în concordanţă cu legea; dacă cu prilejul judecăţii ajunge la concluzia că acţiunea este neîntemeiată, va trebui să renunţe la ea; dacă titularul dreptului solicită continuarea procesului, procurorul urmează să pună concluzii în conformitate cu adevărul. 2) Intervenţia în procesul civil: p. poate să participe la orice proces, în orice fază a acestuia, dacă apreciază că acest lucru este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; intervenţia p.p.c. nu este supusă unor condiţii prealabile; el are posibilitatea de a aprecia asupra participării sale în cauză; organul de jurisdicţie nu are căderea să cenzureze aprecierea făcută de procuror în această privinţă; intervenţia p.p.c. este, de regulă, facultativă; legislaţia noastră cunoaşte însă şi unele cazuri în care participarea procurorului este obligatorie; astfel, de pildă, participarea procurorului este obligatorie în litigiile privitoare la: declararea dispariţiei sau a morţii unei persoane; punerea sau ridicarea interdicţiei; în procesele de expropriere; nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la participarea obligatorie a p.p.c. atrage nulitatea absolută a hotărârii; în ipoteza intervenţiei, procurorul are posibilitatea de a formula cereri, de a propune probe, invoca excepţii de procedură şi poate pune concluzii cu privire la întreaga activitate procesuală; el urmează să pună concluzii după părţile principale. 3) Exercitarea căilor de atac: procurorul este în drept să exercite toate căile de atac prevăzute de lege, indiferent dacă a participat sau nu la activitatea procesuală în cauza respectivă; exercitarea căilor de atac de către procuror reprezintă un mijloc procedural important folosit în scopul reformării sau retractării hotărârilor nelegale sau netemeinice; prin exercitarea căilor de atac, procurorul îşi îndeplineşte sarcina de supraveghere a legalităţii în cauzele civile; procurorul poate exercita atât calea ordinară de atac a apelului, cât şi căile extraordinare de atac. 4) Cererea privind executarea silită: procurorul este în drept să solicite punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor în numele cărora a promovat acţiunea civilă, în baza dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură civilă; procurorul este îndreptăţit să exercite şi calea contestaţiei la executare; de asemenea, are posibilitatea de a participa la soluţionarea contestaţiilor la executare formulate de alte persoane.