Cum comentati:Profesor, condamnat la închisoare

Un profesor de la Şcoala Generală „Vasile Goldiş” din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu suspendare pentru „purtare abuzivă” după ce a bătut patru elevi cu coada de mătură.

Sentinţa instanţei vine la doi ani şi jumătate după ce profesorul de sport a bătut 4 elevi de clasa a doua cu o coadă de mătură, în vestiarul şcolii, informează RomâniaTV. Din cauza leziunilor unul dintre copii a avut nevoie de 4 zile de îngrijiri medicale.

Viorel Oargă a recunoscut acuzaţiile astfel încât a beneficiat de o pedeapsă mai blândă din partea magistraţilor. Minimul prevăzut de Codul penal pentru această infracţiune este 6 luni de închisoare sau amendă.

Corpul de Control al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) a întocmit lista cadrelor didactice de la Universitatea „Spiru Haret”, anul universitar 2008-2009, listă ce include şi cei 92 de conferenţiari şi profesori despre care Ecaterina Andronescu spune că au primit ilegal aceste titluri.

Printre cei care au obţinut ilegal titlul de profesor universitar se numără şi Dan-Radu Ruşanu, senator PNL, Jenică Drăgan, fost şef al Direcţiei arme, explozivi şi substanţe chimice din IGP, precum şi Aurelian A. Bondrea, fiul

 rectorului de la Universitatea „Spiru Haret”.

Andronescu a precizat, pe 21 iulie, că Universitatea „Spiru Haret” a acordat ilegal 92 de titluri universitare de conferenţiar şi profesor, prin semnătura rectorului instituţiei, deşi era necesar avizul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare.

Pe lista cadrelor didactice cu normă de bază la „Spiru Haret” în anul universitar 2008-2009 figurează, printre alţii, poetul Adrian Păunescu, fost senator PSD, Gheorghe Onişoru, fost preşedinte al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Constantin Buchet – membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Gheorghe Uglean – fost preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, Ioan Gâf-Deac – membru PNG şi consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Ion Dodu Bălan – critic şi istoric literar, Tudorel Butoi – fost şef al Laboratorului poligraf din Poliţia Capitalei, Lazăr Cârjan – fost şef al Direcţiei Paşapoarte din IGP. Acestora le-a fost acordat gradul didactic prin ordin al Ministerului Educaţiei, potrivit autorităţilor.  

Acordarea titlurilor universitare nu este însă singura problemă constatată de minister la „Spiru Haret”. Controlul efectuat la universitate are ca scop şi clarificarea situaţiei diplomelor de licenţă, multe dintre acestea fiind eliberate pentru forme de învăţământ neautorizate sau neacreditate.

Potrivit datelor centralizate de minister, Universitatea „Spiru Haret” a solicitat, în ultimii şapte ani, eliberarea a 147.000 de diplome, numărul documentelor cerute crescând în fiecare an, de la 5.700 în 2003, la nu mai puţin de 56.000 anul acesta. Numărul diplomelor ilegale, estimat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) la peste 40.000, va fi stabilit cu exactitate la finalul controlului demarat de minister la „Spiru Haret”.

Toate diplomele de la Universitatea „Spiru Haret” sunt valabile până la clarificarea situaţiei, însă controlul la această instituţie de învăţământ înaintează foarte greu, din cauza lipsei de disponibilitate a celor de acolo, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Universitatea „Spiru Haret” are 311.928 de studenţi, ceea ce înseamnă două treimi din totalul studenţilor din România. Instituţia a fost înfiinţată în anul 1991 şi a dobândit primele acreditări pentru învăţământ la zi în 2002. Până în prezent, „Spiru Haret” are circa 96.000 de absolvenţi. 

Sursa: NewsIn

Profesor universitar din Craiova a fost arestat preventiv, fiind acuzat de violarea unei studente. Cum comentaţi?

222221Dumitru Ţăpurin, profesor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Craiova, a fost arestat pentru 29 de zile, în baza unui mandat emis de

magistraţii Judecătoriei Craiova şi în prezent se află în arestul IPJ Dolj.”În cursul zilei de vineri, tânăra a mers la IML Craiova şi a obţinut un certificat medico-legal prin care se arată că prezintă urme de viol. În baza acestui certificat, s-a obţinut de la Judecătoria Craiova un mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Dumitru Ţăpurin, acesta fiind pus în aplicare în seara zile de vineri. În acest moment, acesta se află în arestul IPJ Dolj“, a declarat Adrian Ţăpurin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

realitatea

Bătaia, modalitatea unui profesor de a stabili ordinea şi disciplina în sala de curs. Cum comentaţi?

Carol Covaci, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, a spus că va decide chiar luni în privinţa sancţiunii care trebuie aplicată în cazul profesorului violent şi că se va merge până la

 sancţiunea maximă: desfacerea contractului de muncă. Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat că este revoltată de acest incident şi că astfel de oameni nu au ce căuta în invăţământ.