Reclamantul S.L. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru refuzul soluţionării recursurilor în anulare, trimise de Ministerul Justiţiei.
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că solicitarea reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.29/1990, neputându-se dispune obligarea pârâtului la exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.
Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.L., motivând că în mod abuziv procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie au refuzat promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti criticate în memorii.
Recursul este nefondat.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, pârâtul a soluţionat memoriile formulate de reclamant, comunicându-i că nu sunt motive pentru promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor considerate de reclamant ca nelegale şi netemeinice.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că dreptul de a ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătoreşti irevocabile aparţine procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, singura instituţie în măsură să aprecieze dacă sunt întrunite condiţiile pentru exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.
Având în vedere cele expuse mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.