proprietate

Incepe marea cadastrare in Romania

de
Incepe marea cadastrare in Romania

Incepe marea cadastrare in Romania

Obligatorie

Incepe marea cadastrare in Romania ,Obligatorie . VEZI https://www.coltuc.ro, cu o experienta juridica de peste 16 ani,consultanta online GRATUITA .

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

VEZI https://www.coltuc.ro  .

Administratorii proprietăţilor aflate în domeniul public şi/sau privat al statului au la dispoziţie următoarele două luni . Pentru a cere finanţare de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) în vederea înregistrării în cadastru a tuturor imobilelor.

Suprafeţele terestre şi acvatice şi plajele din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Institutele de cercetare, Agenţia Domeniilor Statului (ADS). Terenurile agricole din domeniul public sau privat al statului, situate în extravilan, imobilele care fac obiectul Legii 165/2013 .  Privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent. A imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, toate trebuie inventariate cu finanţare de la ANCPI. Potrivit noii legi 185/2018. Specialiştii estimează că aceste bunuri ar avea o suprafaţă cuprinsă între 600 şi 800 de hectare.. Obligaţie apărută printr-o nouă lege publicată în 26 iulie 2018.

Agenţia de Cadastru a apelat, până acum, la o serie de măsuri legislative pentru a înregistra toate proprietăţile din România într-un timp cât mai scurt. Accentul se pune pe implementarea schemelor de plăţi în agricultură prin identificare şi înscrierea în cadastru a tuturor terenurilor agricole, până în 2020.

[/column]

Laura Codruta Kovesi, privind recursul in materia proprietatii.

de

Prin RIL se pune in vedere ICCJ faptul ca exista o practica neunitara pe o anumita problema de drept, se cerea sa se constate existenta acestei probleme, si sa se decida care dintre punctele de vedere exprimate de

 judecatori sunt corecte, astfel incat, dupa pronuntarea unei solutii la RIL, toate instantele sa procedeze unitar.

Opinia promovata de Procurorul general nu este obligatorie pt ICCJ-deoarece acolo sunt judecatori cu experienta De ce a durat atat de mult judecarea RIL, spre deosebire de alte sentinte, obtinute in termen de o luna, doua ? Au fost 4 amanari, ceea ce la alte recursuri nu s-a intamplat.

Intrebat la randul sau, presedintele ICCJ , dl. judecator Nicolae Popa a declarat in seara zilei in care s-a dat verdictul ICCJ ca PG a actionat in doua etape: a formulat recursul in urma cu mai mult de 1 an, si s-a situat pe o anumita pozitie, -de partea chiriasilor, apoi a avut o “revenire” cu o precizare catre ICCJ in care nu s-a mai specificat care este pozitia PG in aceasta materie. PG nu a vrut sa comenteze afirmatiile presedintelui ICCJ, dar a precizat ca dupa depunerea recursului, ICCJ- prin incheiera din 10 dec. 2007, a preconizat sa se prospecteze practica judiciara pe raza altor Curti de Apel si, daca urmau sa constate ca in continuare practica este neunitara sa inainteze punctul de vedere.

In esenta punctul de vedere al PG este ca actiunile formulate in baza art. 480 Cod civil si urmatoarele sa fie inadmisibile. S-a argumentat ca actiunile formulate pe L 10/2001 sa se realizeze prin procedura stabilita de aceasta lege, deoarece acesta a fost de fapt scopul legii. PG asteapta motivarea deciziei ICCJ apoi se va pronunta daca ea va duce la unificarea practicii judiciare sau nu.

Deciziile pronuntate avand la baza un RIL au putere numai pentru viitor si sunt obligatorii pentru toti judecatorii din tara. Prin decizia data, ICCJ a stabilit ca exista practica judiciara neunitara si a emis un punct de vedere. Cat de clar e , va dovedi viitorul.

Care e pozitia instantei: sunt inadmisibile actiunile pe C Civil, sau sunt admisibile in anumite conditii?

La aceasta intrebare va raspunde PG dupa motivarea hotararii ICCJ.. Puncut de vedere al PG a plecat de la o hotarare pronuntata de CEDO, “Golder contra Regatului Unit” din 1975. in care se spunea ca “ dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut” ca “Exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutului oricarui drept”.

Sau, altfel spus, exista posibilitatea ca printr-o lege interna sa stabilesti un anumit cadru procedural in solutionarea problemei de drept. Prin adoptarea L 10/2001 asa s-a facut, o lege speciala prin care s-a vrut reglementarea situatiei imobilelor care trebuie restituite fostilor proprietari.

In conditiile in care fostii proprietari indreptatiti sa-si primeasca proprietatea sau despagubiri, reclama ingradirea accesului in justitie, cum sunt considerati chiriasii deveniti proprietari in baza Legii nr. 10/2001? Cumparatori de buna credinta.

Aurora Ciorobea

Persoana vătămată printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept. Plângere prealabilă. Momentul de la care curge termenul în care poate fi introdusă.

de

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 12852/300/2005 din data de 06.12.2005, reclamanţii IE şi IMR au chemat în judecată pe pârâţii SC I SRL Slobozia şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr.0385/21.10.1998, emis de ministerul pârât.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de succesori ai defunctei IE, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de 47 ha baltă şi 3 ha intravilan, conform hotărârii nr.37/I din 30 noiembrie 2000, a Prefecturii Judeţului Ialomiţa – Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la data de 14.01.2001, fiind întocmit procesul-verbal de punere în posesie.

Au mai arătat că, prin sentinţa civilă nr.727/23.06.2005 a Judecătoriei Urziceni, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 3 ha, validată prin hotărârea nr.37/I/30 noiembrie 2000, dar în urma cererii de executare, instituţia Prefectului Judeţului Ialomiţa a transmis documentaţia Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, care la data de 3.11.2005 le-a comunicat existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea societăţii pârâte.

La termenul din 03.05.2006, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor formulată de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomiţa  conform art.49 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Prin sentinţa nr.975/03.05.2006, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, că reclamanţii nu au formulat plângere prealabilă în termenul de prescripţie de 6 luni de la data emiterii actului administrativ, prevăzut de art.7 alin. (7) din Legea nr.554/2004.

Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamanţi pentru motive pe care le-au încadrat în drept în prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de fond este greşit, întrucât ipoteza prevăzută de legiuitor în art.7 alin.(7) din Legea nr.554/2004 are în vedere efectuarea procedurii prealabile cu depăşirea termenului de 30 de zile, în cadrul termenului de 6 luni, doar pentru situaţiile în care persoanei vătămate i s-a comunicat actul administrativ atacat, dar pentru motive temeinice efectuează procedura după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.(1).

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că pentru terţii cărora actul administrativ unilateral nu le-a fost comunicat, termenul de 30 de zile pentru formularea procedurii prealabile curge de la momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă de existenţa actului.

În cazul de faţă, potrivit susţinerilor lor, recurenţii-reclamanţi au luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC I SRL la data de 03.11.2005, când, prin adresa nr.4001, Oficiul  de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa le-a comunicat că nu le poate fi eliberat titlul de proprietate întrucât pe acelaşi amplasament este înscris  certificatul de atestare menţionat.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii-reclamanţi, ţinând seama şi de prevederile art.4031 Cod procedură civilă Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art.7 alin.(1) din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se  consideră vătămată într-un drept al său ori  într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În temeiul art.7 alin.(7) din aceeaşi lege, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alineatul (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului .

Termenul de 6 luni a fost calificat expres de legiuitor ca fiind de prescripţie.

Este adevărat că recurenţii-reclamanţi au calitatea de terţi în raport cu actul administrativ individual în discuţie, fiind îndreptăţiţi să introducă plângerea prealabilă din momentul în care au luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, potrivit art.7 alin.(3) din Legea nr.554/2004.

Şi în această ipoteză operează însă limitele termenului de 6 luni de la emiterea actului, prevăzut de art.7 alin.(7), necesitatea instituirii unui astfel de termen de prescripţie izvorând din considerente legate de respectarea principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că potrivit art.109 alin. (2) C.proc.civ. în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condiţiile prevăzute de legea specială.

Această prevedere legală, corelată cu dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004, conduce la concluzia că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atinge inadmisibilitatea acţiunii.

Constatând astfel că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art.312 alin. (1) C.proc.civ.

Ordin nr. 649/2008 privind aprobarea Metodologiei de acordare a compensatiei pentru pierderea de venit corespunzatoare suprafetelor efectiv ocupate cu perdele forestiere de protectie infiintate pe terenurile agricole

de

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

In temeiul art. 101 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, in baza art. 7 alin. (7) din Hotarârea Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale,

ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale emite prezentul ordin.

Art. 1
Se aproba Metodologia de acordare a compensatiei pentru pierderea de venit corespunzatoare suprafetelor efectiv ocupate cu perdele forestiere de protectie infiintate pe terenurile agricole, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al României, Partea I, si intra in vigoare la 15 zile de la data publicarii.

ANEXA – METODOLOGIE de acordare a compensatiei pentru pierderea de venit corespunzatoare suprafetelor efectiv ocupate cu perdele forestiere de protectie infiintate pe terenurile agricole

Art. 1
(1) Persoanele fizice sau juridice care si-au exprimat acordul pentru infiintarea de perdele forestiere de protectie pe terenurile agricole proprietate privata a acestora primesc anual, de la data inceperii lucrarilor de plantare pâna la inchiderea starii de masiv, o compensatie a pierderii de venit in cuantum de 10 ori pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior la hectar, corespunzator suprafetei efectiv ocupate cu perdelele forestiere de protectie.
(2) Pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior se stabileste prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, in conformitate cu prevederile art. 123 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic.

Art. 2
Calculul sumelor care se acorda drept compensatii pentru pierderea de venit pentru terenurile agricole pe care se infiinteaza perdele forestiere de protectie se face cu urmatoarea formula:
Vc = PML x 10 x Sp,
unde:
Vc – valoarea compensatiei (lei);
PML – pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior (lei);
Sp – suprafata efectiv ocupata cu perdeaua forestiera de protectie (ha);

Art. 3
Plata sumelor prevazute la art. 2 se realizeaza de catre directia care gestioneaza bugetul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, la solicitarea structurilor teritoriale de specialitate din subordinea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, pe baza urmatoarelor documente:
a) solicitarea structurii teritoriale de specialitate din subordinea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura;
b) copia actului de proprietate;
c) copia documentatiei cadastrale pentru suprafata efectiv ocupata cu perdeaua forestiera de protectie;
d) formularul de decont, conform modelului prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta metodologie;
e) fisa de calcul al sumelor ce se acorda drept compensatii, intocmita de structura teritoriala de specialitate din subordinea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura.

Art. 4
Structurile teritoriale de specialitate din subordinea autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura efectueaza plata sumelor prevazute la art. 2 catre persoanele fizice sau juridice care sunt de acord si pe ale caror terenuri agricole se infiinteaza perdele forestiere de protectie, in termen de maximum 10 zile lucratoare de la primirea acestor sume de la autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura.

ANEXA la metodologie

MODEL DE DECONT JUSTIFICATIV
privind acordarea compensatiei pentru pierderea de venit corespunzatoare
suprafetelor efectiv ocupate cu perdele forestiere de protectie
infiintate pe terenurile agricole, conform art. 101 din
Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, pentru anul ……………..

MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE
Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânatoare ………

Avizat
Directia generala a finantelor publice

1. Amplasamentul suprafetei pentru care se acorda compensatii: judetul……………………, localitatea ………………….., denumirea obiectivului ……………………….
2. Beneficiarii *):

+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦    ¦Numele si ¦             ¦                 ¦Nr. si data actului¦       ¦       ¦Suprafata efectiv¦        ¦
¦    ¦prenumele/¦             ¦                 ¦  de proprietate/  ¦       ¦       ¦   ocupata cu    ¦        ¦
¦Nr. ¦denumirea ¦C.N.P./C.U.I.¦Domiciliul/Sediul¦    Nr. si data    ¦Tarlaua¦Parcela¦    perdeaua     ¦Valoarea¦
¦crt.¦persoanei ¦             ¦     social      ¦  contractului de  ¦       ¦       ¦  forestiera de  ¦ (lei)  ¦
¦    ¦ juridice ¦             ¦                 ¦     executie      ¦       ¦       ¦    protectie    ¦        ¦
¦    ¦          ¦             ¦                 ¦                   ¦       ¦       ¦      (ha)       ¦        ¦
+----+----------+-------------+-----------------+-------------------+-------+-------+-----------------+--------¦
¦ 0  ¦    1     ¦      2      ¦        3        ¦         4         ¦   5   ¦   6   ¦        7        ¦   8    ¦
+----+----------+-------------+-----------------+-------------------+-------+-------+-----------------+--------¦
¦    ¦          ¦             ¦                 ¦                   ¦       ¦       ¦                 ¦        ¦
+----+----------+-------------+-----------------+-------------------+-------+-------+-----------------+--------¦
¦    ¦          ¦             ¦                 ¦                   ¦       ¦       ¦                 ¦        ¦
+--------------------------------------------------------------------------------------------------------------+

Proprietate. Competenţa de soluţionare şi termenul de exercitare a acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

de

Reclamanţii P.T. şi P.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului  de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2176 eliberat la 20.01.1999 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC ”F” SA  pentru terenul în suprafaţă de 17.789,50 mp, reprezentând pct.4 „Ferma Traian” din comuna Săbăoani, judeţul Neamţ.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 17.789, 50 mp este proprietatea lor, fiind dobândit prin moştenire de la tatăl lor, A.P. şi că, prin încălcarea Legii nr.15/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, a fost inclus în suprafaţa totală de teren pentru care s-a întocmit certificatul de proprietate contestat în cauză.

Pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC ”F” SA   au invocat excepţiile de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ şi de tardivitate a acţiunii formulate de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr.6/22.01.2002, Curtea de Apel Bacău – Secţia  comercială şi de contencios administrativ a respins excepţia de necompetenţă materială, reţinându-se că certificatul de atestare a dreptului  de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate  a administraţiei publice centrale, fiind supus cenzurii instanţei de contencios administrativ conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia de tardivitate şi a fost respinsă acţiunea ca tardivă, cu motivarea că reclamanţii nu s-au adresat instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului comunicat cu adresa nr.107809/3.08.1999 în procedura administrativă şi nici în termenul de 1 an, care a început să curgă de la data de 18.05.1999, când au luat cunoştinţă de certificatului de atestare emis pentru SC „F” SA.

Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.

In primul motiv de casare, recurenţii au invocat necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, susţinând că actul de proprietate contestat a intrat în circuitul civil şi competenţa de judeca acţiunea în anulare aparţine instanţei de drept comun.

Prin cel de al doilea motiv de casare, recurenţii au criticat soluţia de admitere  a  excepţiei  de  tardivitate, motivând că în aplicarea prevederilor art.5 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond nu a avut în vedere că termenele de 30 de zile şi respectiv, de 1 an, se calculează de la comunicarea actului administrativ, iar o asemenea comunicare nu a existat.

Recursul nu este fondat.

Certificatul de atestare a dreptului  de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate  în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care funcţionează ca autoritate a administraţiei publice centrale.

Instanţa de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr.29/1990 şi faţă de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepţia de necompetenţă materială.

Recurenţii nu au contestat că, la data de 5.08.1999 li s-a comunicat cu adresa nr.107809/1999 răspuns la plângerea prealabilă şi nici faptul că, la data de 18.05.1999, au luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999 al Tribunalului Neamţ şi în care recurenţii au avut calitatea de intimaţi intervenienţi.

Faţă de aceste date, acţiunea înregistrată la 19.09.2000 a fost corect respinsă ca tardivă, fiind formulată după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.29/1990 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.

Imprejurarea că actul contestat nu a fost comunicat recurenţilor este lipsit de relevanţă în cauză, deoarece aceştia au calitatea de terţi şi ministerul intimat nu avea obligaţia legală să le comunice actul administrativ individual întocmit unei alte persoane, astfel încât termenul de sesizare a instanţei a început să curgă de la data când recurenţii au cunoscut atât existenţa, cât şi conţinutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege şi dacă se adresează justiţiei pentru recunoaşterea dreptului încălcat.

Independent de faptul că, la data de 8.02.1999 certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes prin efectul transcrierii sub nr.520/1999 în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Roman, se reţine că cel târziu, la data de 18.05.1999, recurenţii au luat cunoştinţă de acest act, care le-a fost prezentat de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999.

Or, sesizarea instanţei de judecată a avut loc după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.29/1990, ceea ce a avut consecinţa stingerii dreptului recurenţilor reclamanţi la acţiune în sens material.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Proprietate. Condiţia prealabilă a exercitării acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

de

Reclamanta SC „M” SA a chemat în judecată pe SC „A” SA, Consiliul judeţean Suceava, Asociaţia „PAS A” SA  şi A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria SV nr.0036 din 22 septembrie 1995 emis de Consiliul judeţean Suceava în favoarea SC „Al” SA pentru suprafaţa totală de 1370 m.p.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că în baza Hotărârii Guvernului nr.391/1995 a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiilor comerciale situate în Fălticeni, str.Nicolae Bălcescu nr.1 şi b-dul Revoluţiei nr.6 şi că ulterior a contestat că suprafeţele de teren ocupate de aceste spaţii au fost în mod greşit incluse în certificatul de proprietate existent.

Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.212 din 5.12.2001 a admis acţiunea.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâtele SC „A” SA  şi Asociaţia PAS „A”, susţinând în esenţă că reclamanta nu s-a adresat organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege.

Recursul este fondat.

Acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 6 februarie 2001, iar sesizarea Consiliului judeţean Suceava a fost făcută la 15 martie 2001 sub nr.1139, după introducerea acţiunii.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat prevederilor imperative ale art.5 din Legea nr.29/1990, potrivit cărora trebuie să se adreseze organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la emitere, acţiunea acesteia trebuie respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Aşa fiind, a fost admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a respins acţiunea.

Conflict negativ de competenţă. Plângere împotriva actului administrativ prin care s-a refuzat atribuirea unui teren

de

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamanta AM a solicitat obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti să emită o hotărâre prin care să-i atribuie în proprietate terenul în suprafaţă de 234 m.p., situat în Bucureşti.

Reclamanta a arătat că suprafaţa de teren solicitată este aferentă construcţiei proprietatea sa şi că pârâtul a refuzat nejustificat să-i atribuie dreptul de proprietate, respingând cererea sa formulată în baza Legii nr.18/1991 şi art.1075 din C. civ.

Judecătoria sectorului 1 a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, excepţie care a fost admisă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, cu motivarea că răspunsul negativ comunicat reclamantei reprezintă un act administrativ de autoritate, asupra căruia este competentă să se pronunţe instanţa de contencios administrativ.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 şi pentru rezolvarea conflictului de competenţă astfel ivit, a dispus trimiterea dosarului la Curtea Supremă de Justiţie.

Hotărând astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.29/1990, întrucât acţiunea reclamantei are ca obiect atribuirea în proprietate a terenului aferent construcţiei proprietatea sa, în temeiul Legii nr.18/1991 şi art.1075 din C. civ.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt aplicabile normele de competenţă materială prevăzute de art.1 pct.1 şi pct.3 din C. proc. civ., potrivit cărora Judecătoria sectorului 1 este competentă să judece litigiul.

Învestită în rezolvarea prezentului conflict negativ de competenţă, ivit în condiţiile art.20 pct.2 C. proc. civ., Curtea va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 1, pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantei are ca obiect obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti de a întocmi propunerea şi documentaţia pentru atribuirea în proprietate a suprafeţei de 234 m.p., teren aferent construcţiei proprietatea reclamantei şi aflat în folosinţa acesteia în baza contractului de închiriere încheiat la 13.01.2003.

Cererea astfel formulată are ca temei juridic prevederile art.36 alin.3 şi alin.6 din Legea nr.18/1991 republicată, precum şi dispoziţiile art.1075 din C. civ. pentru acordarea de daune, în cazul neexecutării obligaţiei de către pârât.

Legea nr.18/1991 republicată prevede în art.53 alin.1 şi art.54 că se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul împotriva oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap.III al legii privind terenurile proprietate de stat.

Faţă de obiectul şi cauza juridică a acţiunii formulate de reclamantă, se constată că sunt incidente normele de competenţă materială cuprinse în Legea nr.18/1991, ca lege specială.

În consecinţă, aplicând dispoziţiile art.1 pct.1 şi pct.3 din C. proc. civ., Curtea a stabilit că Judecătoria sectorului 1 Bucureşti este competentă să se pronunţe în primă instanţa în litigiul dintre reclamanta AM şi pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Contract de inchiriere. Spatiul locativ detinut de chiriasul care detine si in proprietate un imobil. Exercitare abuziva a dreptului locativ.

de

Atata timp cat chiriasii detin in proprietate o casa de locuit, dispozitiile Legii nr.1711994 trebuie apreciate in raport cu scopul lor, de protectie a chiriatiilor, protectie care insa nu da dreptul la exercitarea abuziva a dreptului locativ si la deturnarea acestui drept de la finalitatea social-economica recunoscuta si garantata titularului in momentul inchirierii.

Curtea a respins recursul declarat de paratii P.S.; P.I. si P.G.M. impotriva deciziei civile nr. 1130/A din 28 aprilie 1998 pronuntata de Tribunalul Timis.
Instanta a retinut ca recursul paratilor este neintemeiat cata vreme, acestia detin in proprietate o casa de locuit si nu mai pot beneficia de protectia Legii nr. 17/1994, deoarece exercitarea dreptului lor locativ apare ca abuziva si in afara scopului social-economic pentru care un asemenea drept a fost recunoscut de lege.

Astfel, paratii nu pot opune dreptul lor, dreptului de proprietate al reclamantilor.
Curtea a apreciat ca decizia recurata, prin care tribunalul a admis apelul reclamantilor si a schimbat sentinta primei instante, in sensul admiterii actiunii, anularii contractului de inchiriere al paratilor si evacuarii neconditionate a acestora este temeinica si legala in raport cu dispozitiile art. 304 C. pr. civ.

Sectia civila – decizia nr. 2513 din 22 octombrie 1998

Venituri din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal

de

Definirea venitului din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal

Art. 771. – (1) La transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia, prin acte juridice intre vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, contribuabilii datoreaza un impozit care se calculeaza astfel:

a) pentru constructiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum si pentru terenurile de orice fel fara constructii, dobandite intr-un termen de pana la 3 ani inclusiv:

– 3% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

– peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depaseste 200.000 lei inclusiv;

b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobandite la o data mai mare de 3 ani:

– 2% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

– peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depaseste 200.000 lei inclusiv.

(2) Impozitul prevazut la alin. (1) nu se datoreaza in urmatoarele cazuri:

a) la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si constructiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul legilor speciale;

b) la dobandirea dreptului de proprietate cu titlul de donatie intre rude si afini pana la gradul al III-lea inclusiv, precum si intre soti.

(3) Pentru transmisiunea dreptului de proprietate si a dezmembramintelor acestuia cu titlul de mostenire nu se datoreaza impozitul prevazut la alin. (1), daca succesiunea este dezbatuta si finalizata in termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. In cazul nefinalizarii procedurii succesorale in termenul prevazut mai sus, mostenitorii datoreaza un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.

(4) Impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se calculeaza la valoarea declarata de parti in actul prin care se transfera dreptul de proprietate sau dezmembramintele sale. In cazul in care valoarea declarata este inferioara valorii orientative stabilite prin expertiza intocmita de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la aceasta valoare.

(5) Camerele notarilor publici vor actualiza, o data pe an, expertizele privind valoarea de circulatie a bunurilor imobile care vor fi comunicate la directiile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.

(6) Impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se va calcula si se va incasa de notarul public inainte de autentificarea actului sau, dupa caz, intocmirea incheierii de finalizare a succesiunii. In cazul in care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembramintelor acestuia, pentru situatiile prevazute la alin. (1) si (3), se va realiza printr-o hotarare judecatoreasca, impozitul prevazut la alin. (1) si (3) se va calcula si se va incasa de catre instantele judecatoresti la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii. Impozitul calculat si incasat se vireaza pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut. Pentru inscrierea drepturilor dobandite in baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de mostenitor sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti, registratorii de la birourile de carte funciara vor verifica indeplinirea obligatiei de plata a impozitului prevazut la alin. (1) si (3) si, in cazul in care nu se va face dovada achitarii acestui impozit, vor respinge cererea de inscriere pana la plata impozitului.

(7) Impozitul stabilit in conditiile alin. (1) si (3) se distribuie astfel:

a) cota de 40% se face venit la bugetul consolidat;

b) cota de 50% se face venit la bugetul unitatilor administrativ-teritoriale pe teritoriul carora se afla bunurile imobile ce au facut obiectul instrainarii;

c) cota de 10% se face venit la bugetul Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara pentru indeplinirea activitatii de publicitate imobiliara.

(8) Procedura de calculare, incasare si virare a impozitului perceput in conditiile alin. (1) si (3), precum si obligatiile declarative se vor stabili prin norme metodologice emise prin ordin comun al ministrului finantelor publice si ministrului justitiei, cu consultarea Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania.

Rectificarea impozitului

Art. 772. – In cazul in care, dupa autentificarea actului sau intocmirea incheierii de finalizare in procedura succesorala de catre notarul public, se constata erori sau omisiuni in calcularea si incasarea impozitului prevazut la art. 771 alin. (1) si (3), notarul public va comunica organului fiscal competent aceasta situatie, cu motivarea cauzelor care au determinat eroarea sau omisiunea. Organele fiscale competente vor emite decizii de impunere pentru contribuabilii desemnati la art. 771 alin. (1) si (3), in vederea incasarii impozitului. Raspunderea notarului public pentru neincasarea sau calcularea eronata a impozitului prevazut la art. 771 alin. (1) si (3) este angajata numai in cazul in care se dovedeste ca neincasarea integrala sau partiala este imputabila notarului public care, cu intentie, nu si-a indeplinit aceasta obligatie.

Obligatiile declarative ale notarilor publici cu privire la transferul proprietatilor imobiliare

Art. 773. – Notarii publici au obligatia sa depuna semestrial la organul fiscal teritorial o declaratie informativa privind transferurile de proprietati imobiliare, cuprinzand urmatoarele elemente pentru fiecare tranzactie:

a) partile contractante;

b) valoarea inscrisa in documentul de transfer;

c) impozitul pe venitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal;

d) taxele notariale aferente transferului.