Propunerea probelor

propunerea probelor, acţiunea de a indica mijloacele de probă de care părţile înţeleg să se folosească în dovedirea pretenţiilor şi apărărilor lor. Pentru a asigura disciplina în domeniul activităţii de proba-ţiune judiciară, legea procesuală obligă părţile să-şi propună probele prin cererea de chemare în judecată, întâmpinare ori cerere reconvenţională, sau oral în instanţă, cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare.

Expirarea momentului limită până la care se poate face p.p. atrage decăderea părţilor din dreptul de a mai propune probe. Decăderea nu operează când: a) nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu a putut să o prevadă; b) administrarea dovezii nu determină amânarea pricinii; c) dovada n-a fost cerută în condiţiile legii, din cauza neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat. Termenul limită de p.p. nu se referă şi la instanţa de judecată, care, în virtutea rolului său activ, are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de a dispune oricând, din oficiu, administrarea probelor necesare soluţionării juste şi complete a oricărei cauze [v. şi cerere de chemare în judecată; întâmpinare; prima zi de înfăţişare; decădere].