Prorogare de competenţă

prorogare de competenţă, prelungirea sau extinderea competenţei unei instanţe şi asupra unor cereri pe care în mod obişnuit, în cadrul competenţei sale normale, nu le-ar putea rezolva. P.c. poate avea loc numai cu respectarea normelor de competenţă generală, sens în care o instanţă judecătorească nu-şi prorogă competenţa pentru a soluţiona o cerere care reclamă competenţa unui organ din afara sistemului judiciar. După sursa care o determină, p.c. poate fi: a) legală: când o instanţă, sesizată în mod normal cu o cerere de competenţa sa, este autorizată printr-o dispoziţie expresă a legii să rezolve, totodată, şi o altă cerere, care nu intră în cadrul competenţei sale normale (de exemplu, cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală); b) judiciară: când este stabilită printr-o hotărâre judecătorească, de regulă, a unei instanţe superioare pe seama unei instanţe inferioare (de exemplu, cazul strămutării sau al casării cu trimitere la o altă instanţă decât aceea care trebuia să judece sau care a judecat fondul); c) convenţională: când părţile, expres sau tacit, se înţeleg ca pricina dintre ele să fie judecată în fond de către o altă instanţă necompetentă după lege să o rezolve (de exemplu, în cazul în care pârâtul, deşi cunoaşte favoarea ce i se face, consimte expres ca pricina să fie judecată de instanţa sesizată, alta decât aceea a domiciliului său); p. convenţională nu poate opera cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă [v. şi competenţă materială; competenţă teritorială].

PROROGARE DE COMPETENŢĂ, posibilitatea recunoscută instanţelor judecătoreşti de a-şi extinde competenţa pentru a judeca şi alte litigii pe care, în mod obişnuit, în cadrul competenţei lor normale, nu le-ar fi putut judeca. Prorogarea de competenţă impune respectarea următoarelor reguli şi condiţii: a) poate avea loc numai în cadrul aceluiaşi sistem de organe; b) implică respectarea regulilor competenţei imperative, în sensul că poate avea loc numai dacă nu se încalcă competenţa teritorială de excepţie a organelor de acelaşi grad sau competenţa de atribuţie a organelor de acelaşi grad sau competenţa de atribuţie a organelor mai mici sau mai mari în grad; c) pricina asupra căreia urmează să se extindă competenţa, dacă este cazul, trebuie să se găsească în aceeaşi fază procesuală cu aceea căreia îi este alăturată. După sursa care o determină, prorogarea de competenţă poate fi: a) legală: când o instanţă judecătorească îşi extinde sau îşi prelungeşte competenţa, în temeiul unei dispoziţii exprese a legii, pe seama competenţei generale a unei alte instanţe (de ex.: în cazul coparticipării procesuale, dacă pârâţii au domicilii diferite, instanţa domiciliului unuia dintre ei devine competentă să judece întreaga cauză); b) judiciară: când este stabilită printr-o hotărâre judecătorească, de regulă, a unei instanţe superioare pe seama unei instanţe inferioare (de ex.: cazul strămutării, sau al casării cu trimitere la o altă instanţă decât aceea care trebuie să judece sau care a judecat fondul); c) convenţională: când părţile, expres sau tacit, se înţeleg ca pricina dintre ele să fie judecată în fond de către o altă instanţă necompetentă după lege să o rezolve (de ex.: în cazul în care pârâtul, deşi cunoaşte favoarea ce i se face, consimte expres ca pricina să fie judecată de instanţa sesizată, alta decât acea a domiciliului său). In cazul acţiunilor care necesită a fi judecate împreună, întrunirea lor prin efectul prorogării de competenţă se va face după caz: a) în faţa instanţei penale, când acţiunea civilă i se alătură celei penale; b) în faţa instanţei competente să judece cererea principală; când acestea i se alătură şi unele cereri accesorii; c) în faţa instanţei mai întâi sesizate, în cazul acţiunilor conexe.

prorogare de competenţă – depăşire a competenţei unui organ judiciar prin rezolvarea unei cauze care în mod obişnuit nu intră în compe-
tenţa sa. Astfel, instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă să o judece chiar dacă, după efectuarea cercetării judecătoreşti, constată că aceasta era de competenţa instanţei inferioare [art. 41 alin. (1) C. proc. pen.]. Cazurile când este posibilă prorogarea de competenţă sunt prevăzute de lege. Organul de urmărire penală îşi poate proroga competenţa numai în mod temporar, în caz de urgenţă (art. 213 C. proc. pen.). ~ termenului – extindere a duratei unui termen prevăzut de lege. Astfel, când ultima zi a unui termen este într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează [art. 186 alin. (4) c. proc. pen.].