Ce abuzuri pot aparea la rambursarea anticipata a unui credit va invata Casa de avocatura Coltuc

Majoritatea contractelor de credit prevad comisioane de administrare calculate la soldul creditului. Sunt însa banci care calculeaza acest comision la valoarea initiala a creditului, arata o analiza conso.ro. Astfel, se ajunge ca

 

 în ultimii ani de plata a creditului sau în caz de rambursare anticipata, comisionul de administrare sa cântareasca foarte mult în rata lunara. În prezent, printre bancile care calculeaza comisionul de administrare la valoarea initiala a creditului se gasesc BCR, Citibank si Raiffeisen Bank. La BCR, pentru creditul de nevoi personale în lei, clientii trebuie sa plateasca un comision lunar de 0,35%, iar la Citibank, de 0,25%. Clientii Raiffeisen Bank platesc un comision lunar cuprins între 0,33% si 0,49% din creditul initial, în functie de suma împrumutata.

Comisionul lunar ajunge sa reprezinte mai mult decât dobânda

Aceste comisioane împovareaza clientii, mai ales în ultimii ani ai perioadei de rambursare. În ultimele rate lunare, comisionul de administrare ajunge sa reprezinte cea mai mare parte a ratei – mult mai mult decât dobânda.
De exemplu, pentru un credit de 10.000 de lei, luat pe 5 ani, cu o dobânda de 10% si un comision de administrare lunar de 0,35% (calculat la valoarea creditului), rata lunara se ridica la 247 lei.
În prima luna, dobânda este de 83 de lei, iar comisionul de administrare 35 de lei. În ultima rata, dobânda coboara la doar 1,76 lei, însa comisionul lunar ramâne neschimbat, la 35 lei.

Pot sa apara abuzuri si la rambursarea anticipata

Efectul de mai sus se poate accelera, în cazul în care clientul ramburseaza anticipat o parte din credit. Profitând de faptul ca în contract se prevede faptul ca acest comision se calculeaza la valoarea initiala a creditului, unele banci nu-l reduc nici atunci când se fac rambursari anticipate.
De exemplu, pentru acelasi credit de 10.000 de lei, daca printr-o rambursare anticipata dupa 2 ani, soldul creditului coboara la 2.000 de lei, valoarea comisionului de administrare ramâne tot la 35 de lei.
Astfel, suma totala de plata în ultimii 3 ani se ridica la peste 3.600 de lei, în timp ce soldul creditului este de numai 2.000 de lei, iar DAE urca astfel la peste 80%!!!
E bine de stiut ca legislatia protejeaza consumatorii în astfel de situatii, indiferent de tipul de credit aflat în derulare (credit cu garantie imobiliara sau fara garantii). Clientii trebuie sa beneficieze de reducerea echitabila costurilor în cazul în care ramburseaza anticipat o parte din credit, se precizeaza în art. 66 al OUG nr. 50/2010.
Iar în cazul unei rambursari anticipate, acel comision lunar ar trebui recalculat. Interpretarea fireasca a legii impune ca baza de calcul – suma acordata initial – sa fie redusa cu valoarea rambursarilor anticipate. În acest fel, suma datorata catre banca scade.

Sursa: Curierul National

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!