Alienarea parentala – Un fenomen in 2019

Alienarea parentala - Un fenomen in 2019

Alienarea parentala – Un fenomen in 2019

Alienarea parentala – Un fenomen in 2019 opinie Coltuc Marius Vicentiu – 2019 Vezi Alienarea parentala – Un fenomen in 2019, #livecoltuc

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Concret, într-o definiţie dată în literatura de specialitate, alienarea înseamnă că, prin gânduri. Acţiuni şi maniere verbale sau non-verbale un copil este abuzat emotional, îndoctrinat (“i se spală creierul”) . Pentru a-l determina să creadă că celălalt părinte este un duşman sau pentru ai sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. Prin comportamentul său părintele alienator încearcă să îl atragă pe copil de partea sa şi să îl introducă împotriva celuilalt”.

Căile de rezolvare a unor astfel de situații de alienare parentală, respectiv soluțiile, inclusiv cele de natură legislativă. Identificate cu prilejul dezbaterii, pentru a stopa și trata fenomenul alienării parentale:

– Modificarea legislației – de exemplu Legea nr. 272/2004 . Astfel încât în momentul stabilirii programului de legături personale judecătorul să poată obliga părinții . La o procedură de mediere în ceea ce privește executarea hotărâri și/sau la o procedură de consiliere psihologică,

– Modificarea art. 387, 398 C. civ. în sensul ca autoritatea părintească în comun să se exercite când soții divorțează la notarul public sau prin acord. Având în vedere că exercițiul în comun al autorității părintești presupune ca părțile să se poată înțelege cu privire la deciziile pe care le iau cu privire la copii.

În cazul părinților care nu mai au nici un fel de comunicare, exercițiul în comun al autorității părintești nu se poate realiza. Părțile folosind autoritatea părintească în scopul de a-l șicana pe celălalt.

Abrogarea sau cel puțin modificarea art. 913 C. pr. civ. referitor la refuzul minorului, întrucât practic această dispoziție legală a creat contextul alienării parentale în România.

Părintele care se opune executării manipulând copilul, astfel încât acesta să refuze să plece cu creditorul obligației și să devină astfel incidentă această dispoziție legală.  Prin această reglementare s-au creat condițiile pentru ca o hotărâre judecătorească . Să nu fie pusă în executare practic niciodată. Se ajunge chiar la situații paradoxale – în proces este obligatorie ascultarea minorului atunci când a împlinit 10 ani. In celelalte situații fiind la latitudinea judecătorului.

În schimb, punerea în executare a hotărârii depinde de acordul minorului, indiferent de vârsta acestuia, un copil de 4 ani sau chiar de 3 ani. Manipulat de părintele de rea credință, putând să determine imposibilitatea executării unei hotărâri judecătorești

[/column]

Clauze abuzive ale bancilor in 2019

Clauze abuzive ale bancilor in 2019

Clauze abuzive ale bancilor in 2019 – https://www.coltuc.ro

 

Clauze abuzive ale bancilor in 2019

 

In legatura cu actionarea in instanta, a bancilor pentru desfintarea clauzelor abuzive din cadrul contractelor de credit este bine sa cunoasteti urmatoarele, conform prevederilor legale in vigoare:

 

Art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori

 

(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

 

(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

 

Astfel de clauze abuzive pot consta in urmatoarele:

Clauze care permit modificarea ratei dobanzii in mod unilateral de catre banca, fara a preciza conditiile precise in care poate interveni o asemenea modificare:

 

Clauzele din actele aditionale la contractul de credit, din notificari sau din comunicarile ce au modificat rata dobanzii.

Este necesara nulitatatea actelor subsecvente contractului de credit ce face obiectul acestei actiuni intrucat:

  • In urma constatarii nulitatii clauzelor abuzive din contractul de credit care permiteau modificarea unilaterala a contractelor de credit de catre banca, trebuie constatata si nulitatea actelor subsecvente;
  • Contractul este legea partilor, el putand fi modificat doar prin acordul partilor, astfel ca modificarea marjei de catre banca este nelegala intrucat nu e stabilita inca de la incheierea contractului si nici nu poate fi determinabila la acel moment.

Clauza din contractul de credit, referitoare la comisionul de rambursare;

 

Clauzele referitoare la:

 

  • Declararea scadentei anticipate a creditului in cazul oricarei altei obligatii asumate prin prezentul contract;
  • Declararea anticipata a creditului ca urmare a incalcarii de catre imprumutat/co-platitor/garant ipotecar a obligatiilor ce decurg din orice alt contract la care este parte si cu privire la care banca considera ca ar afecta respectarea obligatiilor in prezentul contract;

 

  • Declararea anticipata a creditului in situatia in care banca considera ca oricare din actele de constituire a garantiilor nu mai sunt apte de a fi puse in executare;
    Debitarea automata a conturilor imprumutatului;

 

 

Cum contest o amenda gdpr

Cum contest o amenda gdpr

Cum contest o amenda gdpr

Cum contest o amenda gdpr .

Vezi https://www.coltuc.ro

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Căi de atac, răspundere și sancțiuni

Articolul 78. Dreptul la o cale de atac judiciară eficientă împotriva unei autorități de supraveghere

  • (1)   Fără a aduce atingere oricăror alte căi de atac administrative sau nejudiciare, fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul de a exercita o cale de atac judiciară eficientă împotriva unei decizii obligatorii din punct de vedere juridic a unei autorități de supraveghere care o vizează.

  • (2)   Fără a aduce atingere oricăror alte căi de atac administrative sau nejudiciare, fiecare persoană vizată are dreptul de a exercita o cale de atac judiciară eficientă în cazul în care autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul articolelor 55 și 56 nu tratează o plângere sau nu informează persoana vizată în termen de trei luni cu privire la progresele sau la soluționarea plângerii depuse în temeiul articolului 77.

  • (3)   Acțiunile introduse împotriva unei autorități de supraveghere sunt aduse în fața instanțelor din statul membru în care este stabilită autoritatea de supraveghere.

  • (4)   În cazul în care acțiunile sunt introduse împotriva unei decizii a unei autorități de supraveghere care a fost precedată de un aviz sau o decizie a comitetului în cadrul mecanismului pentru asigurarea coerenței, autoritatea de supraveghere transmite curții avizul respectiv sau decizia respectivă.

[/column]

Darea în plată, adoptată de Parlament

Darea în plată, adoptată de Parlament

Darea în plată, adoptată de Parlament. Ce prevede noua lege

2019 : Darea în plată, adoptată de Parlament. Ce prevede noua lege  darea in plata https://www.coltuc.ro

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaților, forul decizional, astfel că actul normativ va fi trimis președintelui Klaus Iohannis, la promulgare.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite .Prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate . Asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva.

Inițiatorii proiectului au susținut în expunerea de motive că proiectul vine în ajutorul celor 800.000 de familii . Care nu mai pot să-şi plătească ratele la bancă pentru că salariile lor sunt mai mici decât erau atunci când au contractat creditele. Potrivit expunerii de motive, proiectul transpune prevederile Directivei 17/2014 a Parlamentului European . Si îşi propune să creeze un mecanism prin intermediul căruia predarea de către debitor . A imobilului aflat în proprietatea sa, ca urmare a acordării unui credit, să stingă integral obligaţia acestuia.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru stingerea în acest mod a datoriilor sunt:

-între părţi s-a încheiat un contract de credit

-iar bunul oferit în plată este un bun imobil ipotecat în favoarea creditorului în vederea garantării executării obligaţiilor asumate prin contractul de credit.

Conform actului normativ, se consideră întotdeauna că există impreviziune (se aprobă automat darea în plată):

-în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului

– în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR

– în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația de locuință.

Principalele prevederi sunt:

  • Creditorului îi revine obligația de a dovedi în fața instanțelor de judecată faptul că debitorul care a făcut o notificare . De dare în plată nu îndeplineşte condițiile de admisibilitate, inclusiv condiția privind impreviziunea
  • Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului
  • Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluționării cererilor prevăzute la art.7 şi 8 din prezenta lege. Este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău‐platnici. A debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art.5 alin.(1). Indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din inițiativa creditorului sau a unei autorități centrale sau locale. Dispozițiile
  • Pe perioada cât notificarea de dare în plată a fost efectivă, atât ratele cât și dobânzile și penalităţile, vor putea fi pretinse de la debitor . Doar dacă creditorul probează că acesta a fost de rea credinţă.
  • Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține şi consumatorului . Care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței. De stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

În cazul debitorului împotriva căruia s‐a derulat şi finalizat o procedură de executare silită. Prin vânzarea imobilului cu destinație de locuință şi împotriva căruia se continuă executarea. Se instituie o prezumție absolută și irefragabilă de impreviziune.

[/column]

Căile de atac la executarea silită

Căile de atac la executarea silită

Căile de atac la executarea silită – https://www.coltuc.ro

Căile de atac la executarea silită

 

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul excepției critică, în esență. Lipsa vreunei căi de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în situațiile de la art. 906 alin. (2) și (3).

 Caracterul definitiv al încheierii

prin care instanța de executare a constrâns debitorul la executarea obligației prin aplicarea de penalități pentru neexecutarea acesteia. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin prisma pretinsei nesocotiri a dreptului la un proces echitabil și a îngrădirii dreptului de acces liber la justiție.  Prin decizii anterioare, Curtea a constatat că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic . De a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive . Care tind la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității. Ca e, exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, ar fi ilogic și contrar finalității urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie  supusă unor căi de atac.

Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanță cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituție.

– În deciziile anterioare, invocate în prezenta decizie a CCR, criticile de neconstituționalitate au fost însă  .

Formulate din perspectiva debitorilor obligați la plata penalităților pentru neexecutarea obligațiilor ce le incumbau. Fiind pus în discuție caracterul definitiv al încheierii de admitere a cererii de obligare la plata de penalități. În cauza de față se pune problema dreptului creditorului . De a contesta încheierea prin care i-a fost respinsă cererea introdusă în acest scop.

– Sub acest aspect, Curtea constată că cererea de aplicare de penalități reprezintă o procedură accesorie .Procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligației stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu . Si care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalități de către instanța de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă. O modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării. Nu execută obligația de a face sau de a

nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană.

Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalități nu poate fi soluționată decât în cadrul acesteia.

Ca atare, soluționarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct  . Pentru desfășurarea căruia legiuitorul să instituie garanțiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenței unor căi de atac.

– De altfel, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 73/2017, și Înalta Curte de Casație și Justiție –

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat asupra problemei aduse în discuție de autorul prezentei excepții .Si a decis că “încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de

penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face. Evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“.

În susținerea caracterului definitiv al acestei încheieri inclusiv din perspectiva creditorului. Înalta Curte a precizat că “nu ar putea fi reținut un argument de necesitate a protejării drepturilor procesuale ale creditorului în etapa executării silite .  Intrucât interpretarea potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de acordare  a penalităților în baza art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Ar fi susceptibilă de apel este una doar aparent în favoarea acestuia . Deoarece, în acest caz, legiuitorul a dat prioritate principiului celerității executării silite. Ca cerință imperativă a acestei etape procesuale“.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 630/2018 care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 558 din 8 iulie 2019.

[/column]

Biciclist, snopit în bătaie de șoferul unui bolid Ce poate face?

Biciclist, snopit în bătaie de șoferul unui bolid

Biciclist, snopit în bătaie de șoferul unui bolid Ce poate face?

Vezi ce poate face un Biciclist, snopit în bătaie de șoferul unui bolid . Te ajuta coltucsiasociatii.ro .Vezi si #livecoltuc. Avem consultanta online GRATUITA .

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

 https://www.coltuc.ro

Se pare că tânărul de pe bicicletă, care livra produse alimentare către o adresă anume, l-ar fi enervat pe şoferul bolidului pentru că mergea pe linia de tramvai. Bărbatul i-ar fi făcut semn biciclistului să revină pe banda iniţială, însă acesta ar fi refuzat.

A urmat un schimb de replici, după care şoferul a ieşit pe geam şi a început să-l lovească în mod repetat pe băiat în zona capului.

ȘOFÉR, șoferi, s. m. Persoană calificată pentru a conduce un autovehicul. – Din fr. chauffeur.

 

ȘOFÉR, șoferi, s. m. Persoană care conduce un automobil sau un autobuz. – Din fr. chauffeur.[1]

 

ȘOFÉR, șoferi, s. m. Conducător de automobil. Am cerut chiar șoferului să meargă mai încet la șanțuri. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. Șoferul închise motorul, sări jos și se repezi de deschise portierele. REBREANU, R. I 153. – Scris și: (după franțuzește) șofeur (C. PETRESCU, A. 369).

 

ȘOFÉR s.m. Conducător de automobil. [Cf. fr. chauffeur].

 

ȘOFÉR s. m. conducător de automobil. (< fr. chauffeur)

 

ȘOFÉR ~i m. Lucrător specializat în conducerea unui autovehicul. ~ de basculantă. /<fr. chauffeur

 

șofer m. conductor de automobil (= fr. chauffeur).

 

șofér-încercătór s. m. 1971 Șofer care încearcă autoturismele înainte de a fi vândute v. controlor-încercător (din șofer + încercător)

 

șofér s. m.pl. șoféri

șofér s. m., pl. șoféri

șofer

ȘOFÉR s. conducător. (~ de basculantă.)

ȘOFÉR ~i m. Lucrător specializat în conducerea unui autovehiculde bascu-lantă. /<fr. chauffeur

 

[/column]

Foarte buni pe clauze abuzive

Foarte buni pe clauze abuzive

Foarte buni pe clauze abuzive

15242.02 CHF – foarte buni cand se primesc de la Otp Bank pe clauze abuzive , vezi https://coltuc.ro si #livecoltuc . Avem consultanta online GRATUITA .

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

15242.02 CHF – foarte buni cand se primesc de la Otp Bank pe clauze abuzive

Vezi https://www.coltuc.ro

FOND

Nr. unic (nr. format vechi) : 44097/299/2016*
Data inregistrarii 02.02.2017
Data ultimei modificari: 29.01.2019
Sectie: Secţia a-II-a Civilă
Materie: Civil
Obiect: pretenţii
Stadiu procesual: Fond

Părţi

Nume Calitate parte
NORSESOVICI OLIMPIA DOMICILIUL ALES LA C.AV. COLTUC Reclamant
OTP BANK ROMANIA S.A. Pârât

Şedinţe

05.10.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: Complet amanari de pronuntare pt. jud.ANDONE A.M.
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul NORSESOVICI OLIMPIA în contradictoriu cu pârâtul OTP BANK ROMANIA S.A. Obligă pârâtul OTP BANK ROMANIA S.A. către reclamantul NORSESOVICI OLIMPIA la plata dobânzii legale calculate la valoarea creanţei în sumă de 15242.02 CHF , de la data încasării în mod nelegal de către bancă a sumei de 15242.02 CHF şi până la plata integrală. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2018.
Document: Hotarâre  6168/2018  05.10.2018 

definitiv

Informaţii dosar

Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) : 44097/299/2016*
Data inregistrarii 29.01.2019
Data ultimei modificari: 14.06.2019
Sectie: Secţia a-VI-a Civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: pretenţii
Stadiu procesual: Apel

Părţi

Nume Calitate parte
NORSESOVICI OLIMPIA DOMICILIUL ALES LA C.AV. COLTUC Intimat Reclamant
OTP BANK ROMANIA S.A. Apelant Pârât

Şedinţe

11.06.2019
Ora estimata: 09:30
Complet: C4-APEL
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge apelul ca neîntemeiat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.06.2019.
Document: Hotarâre  2167/2019  11.06.2019

[/column]

Avocat despre vacanta judecatoreasca

Avocat despre vacanta judecatoreasca

Avocat despre vacanta judecatoreasca

Procesele penale,civile,muncii,contencios nu asteapta

Vezi despre avocat despre vacanta judecatoreasca : Procesele penale,civile,muncii,contencios nu asteapta afla pe coltucsiasociatii.ro . Vezi si #livecoltuc .Avem consultanta online GRATUITA .

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

 

Problemele juridice ale cetățenilor nu stau în loc de vacanța judecătorească. Avocații sunt cei care știu cel mai bine, fiind primii care intră în contact cu nevoile acestora, primii care percep durerea pe care o resimte omul atunci când dreptul său este încălcat și tot ei trebuie să găsească mecanismele juridice adecvate care să contribuie la restabilirea legalității și satisfacerea nevoii de dreptate.

Realitatea care confirmă încălcarea dreptului fundamental de acces la justiție:

În perioada vacanței judecătorești, programul majorităților instanțelor este de 2 zile pe săptămână, un număr limitat de 2-3 ore.

www.coltuc.ro lucreaza in vacanta judecatoreasca

Ne puteti scrie pe avocat@coltuc.ro sau whatsapp 0745150894

https://www.olx.ro/oferta/avocat-banci-avocat-coltuc-marius-coltuc-ro-IDccYOc.html

Cuvinte cheie

Avocat romania,avocat,avocat divort,avocat muncii,avocat executare silita,avocat banci,avocat amenzi rutiere,avocat banca,avocat dare in plata

În sensul cel mai general, avocatura presupune practicarea sau exercitarea profesiei de avocat prin acordarea de consultanță juridică pentru clienți, elaborarea documentelor legale, reprezentarea clienților în negocieri și procedurilor judiciare etc.

De asemenea, avocatura denotă și activitatea de pregătire profesională a celor care urmează cariera de avocat. În acest sens, în rândul avocaților corporatiști se folosește englezismul „lawyering”.

[/column]

Ultimul dosar depus in 2019 pe acţiune în constatare.

Ultimul dosar depus in 2019 pe acţiune în constatare constatare clauze abuzive

Ultimul dosar depus in 2019 pe acţiune în constatare.

Vezi ultimul dosar depus in 2019 pe acţiune în constatare,constatare  clauze abuzive, multumim https://www.coltuc.ro

 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Ultimul dosar depus in 2019 pe acţiune în constatare constatare clauze abuzive . Multumim https://www.coltuc.ro

Nr. unic (nr. format vechi) : 1263/259/2019
Data inregistrarii 21.05.2019
Data ultimei modificari: 10.07.2019
Sectie: Sectia Civila
Materie: Civil
Obiect: acţiune în constatare constatare clauze abuzive
Stadiu procesual: Fond

Părţi

Nume Calitate parte
ANGHEL CORNEL IRINEL Reclamant
ANGHEL DANIELA Reclamant
SC FIRST BANK S.A. – FOST S.C. PIRAEUS BANK Pârât

Şedinţe

26.09.2019
Ora estimata: 08:30
Complet: C6 Civil
Tip solutie:
Solutia pe scurt:
Document:

Căi atac

Nu există informaţii.

[/column]

Clauza abuziva

Definitie: Clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza. In detrimentul consumatorilor si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii

O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract. Creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

teoria clauzelor abuzive,  abuzul de drept contractual, deschide o interesantă şi extrem de actuală discuţie legată de teoria clauzelor abuzive, pe care o să o schiţăm în cele ce urmează.

Domeniul de aplicare al teoriei clauzelor abuzive,Ultimul dosar depus in 2019 pe acţiune în constatare.

Chestiunea clauzelor abuzive şi-a făcut loc în dreptul pozitiv, în mod preferenţial, în categoria contractelor de consum. In acest domeniu – al raporturilor contractuale dintre un profesionist şi un consumator, se aplică norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13 privind clauzele abuzive. Din complexa mulţime de norme specifice sectorului dreptului consumului, tematica clauzelor abuzive reprezintă un domeniu preferenţial şi de imediată actualitate, constituind, deja în mod tradiţional, un segment legislativ prioritar.

Medierea cu fiscul/anaf in 2019

Medierea cu fiscul/anaf in 2019

Medierea cu fiscul/anaf in 2019

Cum fac medierea cu fiscul/Anaf in 2019 ,opinie https://www.coltuc.ro

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

 

Paşii necesari pentru mediere

Datornicii care vor să beneficieze de mediere pot demara acest proces prin depunerea la Fisc, în termen de 15 zile . De la primirea unei somaţii de executare silită, a unei notificări privind intenţia de mediere. În notificare, ei trebuie să menţioneze . Orice informaţii relevante privind situaţia lor financiară, cum ar fi cele care să justifice o stare de dificultate generată .De lipsa temporară de bani şi să argumenteze cum ar putea face plăţile într-o anumită perioadă de timp. În termen de maximum două zile de la primirea notificării, Fiscul va înştiinţa datornicul cu privire la organizarea unei întâlniri.

Debitorul are obligaţia de a se prezenta la locul, data şi ora stabilite deFisc, printr-o înştiinţare.

În ceea ce priveşte documentele justificative, Fiscul susţine că datornicii se pot prezenta la întâlnirea organizată de organul fiscal .Cu orice documente şi informaţii relevante pentru clarificarea obligaţiilor fiscale înscrise în somaţie. În cadrul întâlnirii, Fiscul are în vedere cel puţin să se pună de acord cu debitorul în legătură cu obligaţiile fiscale înscrise în somaţie. Un alt aspect avut în vedere este analizarea situaţiei economice şi financiare a acestuia. Precum şi identificarea soluţiilor optime de stingere a obligaţiilor. Inclusiv posibilitatea de a solicita înlesniri la plată.

În cadrul medierii, Fiscul îi va prezenta datornicului situaţia fiscală şi îl va informa dacă poate solicita înlesniri la plată.

În cazul în care el nu se califică, datornicul va fi informat că este obligat să plătească restanţele în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal privind rezultatul medierii.

Garda Financiară a fost o autoritate publică de control, subordonată Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). A avut ca atribuții controlul în domeniul financiar, economic, vamal în vederea prevenirii și sancționării. Conform legislației în vigoare, a actelor de evaziune, fraudă fiscală. Instituția a fost condusă de un funcționar public, având funcția de comisar general, acesta fiind numit de către ministrul finanțelor publice[1].

[/column]

Suntem specializati in aplicarea legii darii in plata

Cum faci contestaţie la #bac2019

Suntem specializati in aplicarea legii darii in plata pentru bunurile imobile

Afla tot despre , Suntem specializati in aplicarea legii darii in plata pentru bunurile imobile , vezi #livecoltuc si coltucsiasociatii.ro

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Vezi https://www.coltuc.ro

Dă-ți casa în plată!

Consultanta online GRATUITĂ

specializati-legea-darii-in-plata

Plecand de la conditia imperativa a Legii nr. 77/2016 – aceea ca notificarea de dare in plata sa provina de la un avocat, notar sau executor judecatoresc . Va oferim servicii complete de dare in plata.

Prin lege, sunteti obligat sa notificati banca printr-un intermediar (avocat, notar, executor), nu personal.

Inainte de toate, va punem in vedere faptul ca intreaga procedura de dare in plata presupune efectuarea unor acte procedurale si procesuale specializate – de la redactarea notificarii si depunerea acesteia (care, conform legii, se realizeaza prin executor judecatoresc, avocat sau notar) pana la incheierea actului de dare in plata la notar (apartinand echipei noastre) ori combaterea contestatiei bancii sau actionarea in instanta a acesteia in cazul in care nu da curs invitatiei de a se prezenta la notar si nici nu contesta indeplinirea conditiilor de admisibilitate indicate in notificare.

Desi procedura darii in plata nu a fost conceputa sa fie una complicata, ci din contra, una rapida si accesibila, pot aparea complicatii nedorite in cazul in care este parcursa intr-un mod neprofesionist.

De aceea, recomandarea noastra deopotriva sincera si practica este sa apelati la serviciile profesionistilor. In primul rand pentru ca, dupa cum ati vazut mai sus, legea obliga la efectuarea acelor acte/operatiuni prin intermediul acestor profesionisti. Rolul lor in aceasta procedura este sa va ajute, sa fie de partea dumneavoastra, ci nu a bancii (legea insasi este conceputa pentru a va ajuta pe dumneavoastra, ci nu banca). In al doilea rand pentru ca, datorita lor, veti economisi resurse pretioase atat de ordin financiar, cat si de timp si energie.

Echipa noastra este pregatita sa va sustina in orice demers necesar pentru darea in plata sau pentru negocierea clauzelor abuzive din contractele de credit ipotecar:

  • Aplicarea procedurii de dare in plata a unui imobil locuinta;

  • Reprezentarea in instanta pentru clauze abuzive pentru terenuri;

  • Negocierea contractelor de credit cu banca.

  • Asistenta juridica si reprezentare in proceduri privind anularea clauzelor abuzive si denominarea cursului valutar;

  • Reprezentare si asistenta juridica in procedura de executare silita ( contestatie la executare).

  • Recuperarea creantelor salariale in procedurile de insolventa si restructurare;

#dareinplata

[/column]

Ati fi de acord cu #factotulpentrufirmata ?

Ati fi de acord cu #factotulpentrufirmata

Ati fi de acord cu #factotulpentrufirmata ?

Ati fi de acord cu #factotulpentrufirmata ?#factotulpentrufirmata este un curent unic in Romania si este initiat de coltucsiasociatii.ro.
#factotulpentrufirmata inseamna ca ne ocupam de toate problemele dvs. fiscale, juridice, resurse umane pentru firma dvs. sau pfa ul dvs.

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

#factotulpentrufirmata-coltucsiasociatii.ro
#factotulpentrufirmata-coltucsiasociatii.ro


Ati fi de acord cu #factotulpentrufirmata
Nu trebuie sa mai cautati pe net sau sa apelati la prieteni cand aveti o anumita problema la firma sau pfa ul dvs.

Dorim ca sondajul sa fie semnat de peste 10000 de oameni
Multumim

PUTETI SEMNA AICI

[/column]

Termenul de Societate poate să însemne:

SOCIETÁTE, societăți, s. f.

1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. Societate anonimă pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară, formată prin asociere de capital. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.-ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

Vrei sa iti faci o casa? Trebuie sa citesti Ghidul complet obtinere autorizatie de constructie

Ghidul complet obtinere autorizatie de constructie

Vrei sa iti faci o casa? Trebuie sa citesti Ghidul complet obtinere autorizatie de constructie Opinie https://www.coltuc.ro

Ghidul complet obtinere autorizatie de constructie

Ghidul complet obtinere autorizatie de constructie
Ghidul complet obtinere autorizatie de constructie

 

Certificatul de urbanism

Dacă v-ați decis să realizați sau să modificați o construcție, înainte de a începe orice demers (inclusiv cumpărarea terenului) este necesară solicitarea certificatului de urbanism de la primăria de pe raza căreia se află terenul.

Certificatul de urbanism (C.U.) este actul de informare in baza caruia solicitantul este informat despre  condiţiile în care se poate construi pe un anumit amplasament (suprafaţa minimă a terenului pe care se doreşte construirea, distanțe minime față de vecinătăți, dimensiunea minimă a frontului stradal, regimul maxim de înălțime admis, POT / CUT maxime, etc.) şi care sunt avizele şi acordurile necesare în vederea obtinerii autorizației de constructie.

Certificatul de Urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.

Orice persoană având intenţia de a construi, oriunde pe teritoriul României, are dreptul să primească un Certificat de Urbanism. Certificatul de urbanism se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia. Certificatul de urbanism are o valabilitate cuprinsă între 12 şi 24 luni de la data la care a fost emis. Acesta se poate prelungi o singură data cu maxim 12 luni.

2. Achiziţionarea terenului

Pentru a putea construi, terenul trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile mentionate în certificatul de urbanism. Pentru a înlesni timpul și costurile construcției, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  • să fie în intravilanul localităţii;
  • să nu se afle în circuitul agricol;
  • să aibă acces asigurat;
  • să aibă asigurate utilitățile (energie electrică, apă, canalizare, gaze).

Pentru a nu apărea surprize neplăcute în etapa de realizare a proiectului, este recomandată realizarea unui studiu geotehnic preliminar, înainte de achiziţionarea terenului.

3. Elaborarea proiectului

Scopul studiului geotehnice este de a obţine informaţii despre structura solului, nivelul apelor freatice, condiţiile climatice, datele seismice specifice zonei. Cu ajutorul acestor date se poate stabili adâncimea optimă de realizare a fundației şi recomandări privind tipul şi dimensiunile acesteia.

Proiectul poate fi intocmit în diverse faze:

  • Documentație Tehnică pentru Autorizație de Construire (D.T.A.C.);
  • Proiect Tehnic (P.T.);
  • Detalii de Execuție (D.D.E.), antemăsurători, devize.

Proiectul Tehnic (P.T.)

Pe baza certificatului de urbanism (C.U.) , a studiului geotehnic şi a ridicării topografice, se poate trece la elaborarea proiectului pentru construcție.

În funcție de preferintele clientului, de conditiile certificatului de urbanism şi de exigenţele obiective ale locaţiei, este elaborată tema de proiectare. După ce arhitectul stabileşte soluţia (planurile şi volumetria construcției într-o formă incipientă) şi clientul îşi dă acordul, arhitectul distribuie soluţia inginerilor de rezistență și a celor de instalații. După ajustările inevitabile în urma cărora se pun în concordanţă părţile de arhitectură, rezistență și instalații, se definitivează Proiectul Tehnic (P.T.)

Documentația Tehnică pentru Autorizația de Construire (D.T.A.C.)

Din proiectul tehnic se extrag câteva părți din fiecare specialitate (arhitectură, rezistență, instalații) care împreună cu avizele cerute în certificatul de urbanism vor constitui proiectul pentru autorizația de construire (D.T.A.C.).

Acest dosar se depune la departamentul de urbanism al primăriei şi până în termenul maxim legal de 30 de zile se eliberează autorizația de construire.

Detalii de Execuție (D.D.E.), antemăsurători, devize

Detaliile de execuție (D.D.E.) reprezintă faza procesului de proiectare a construcției prin care se asigură completarea informaţiilor asupra construcției ce se va realiza. Prin ele sunt puse la dispoziţia constructorului toate datele tehnice necesare execuției construcției. Această fază stă la baza evaluării investiţiei prin antemăsurători şi devize de lucrări.

Conform legii, proiectele D.T.A.C. și P.T. + D.D.E. se supun verificării de către verificatori autorizați prin grija beneficiarului. În urma verificărilor se întocmesc referatele de verificare în funcţie de cerințele esențiale de calitate, pe domenii de construcții și specialități de instalații, acte ce vor însoţi proiectul în procesul de autorizare.

În situaţia în care se intervine asupra unei construcții existente (consolidare, extindere, mansardare, etc.) este necesară elaborarea unei expertize tehnice care evaluează prin metode specifice, starea tehnică şi gradul de asigurare a construcției existente și propune soluțiile de consolidare conform reglementărilor tehnice în vigoare.

Expertiza tehnică este cerută prin certificatul de urbanism pentru intervenții la clădiri, extinderea pe orizontală sau verticală, construirea în vecinătatea unei alte clădiri, demolarea unei clădiri, etc.

4. Obținerea avizelor şi acordurilor cerute prin certificatul de urbanism

Avizele cerute pot fi:

  • pentru utilitățile urbane și infrastructură: energie electrică, apă, canalizare, energie termică, gaze naturale, telefonizare, salubritate, etc;
  • comisia de circulație;
  • comisia pentru monumente istorice şi zone protejate;
  • ministerul culturii şi cultelor;
  • agenția pentru protecția mediului;
  • securitatea la incendiu;
  • protecția civilă;
  • sănătatea populației;
  • O.C.P.I., scoaterea terenului din circuitul agricol;
  • acordul vecinilor;
  • inspectoratul de stat în construcții.

Pentru fiecare construcție se cer avizele relevante pentru amplasamentul şi tipul construcției. Proiectantul va pune la dispoziţia beneficiarului fișele tehnice și planuri, anexe necesare depunerii lor în vederea emiterii avizelor. Durata medie de obținere a avizelor este între 10 şi 30 de zile, în funcţie de complexitatea avizului.

5. Autorizația de Construire

Documentaţia care trebuie depusă în vederea obţinerii autorizației de construire cuprinde următoarele:

  • cerere pentru emiterea autorizației de construire;
  • copie legalizată după actul de proprietate;
  • certificatul de urbanism – copie;
  • proiectul fază D.T.A.C. – Documentație Tehnică pentru Autorizație de Construire;
  • referatele de verificare a proiectului;
  • dovada de luare în evidență la ordinul arhitecților;
  • avizele şi acordurile cerute prin certificatul de urbanism;
  • declaraţie pe propria răspundere privind lipsa litigiilor pe terenul pe care se doreşte construirea;
  • documentul de plată a taxei de emitere a autorizaţiei de construire – copie.

Termenul legal de eliberare a autorizației de construire este de 30 zile de la depunerea documentaţiei complete şi corecte.

Termenul de valabilitate pentru autorizația de construire este de 12 luni de la data emiterii acesteia, cu posibilitatea de prelungire cu încă 12 luni. Pe parcursul acestor 12 luni, beneficiarul poate să înceapă lucrările de construire autorizate.

Lucrările de construire pot începe numai după ce a fost obținută autorizația de construire şi după ce au fost anunţate primăria locală şi inspectoratul de stat în construcții. La I.S.C. se plătește și taxa în valoare cumulată de 0,8% din valoarea investiției (minim 0,1% la declararea începerii lucrărilor de construire și diferența până la 0,8% eșalonat, până la recepția finală a construcției).

La începerea lucrărilor trebuie să existe un panou de identificare a investiției pe care sunt înscrise date despre lucrare (denumirea şi adresa obiectivului, beneficiarul, proiectantul, constructorul, numărul autorizației, termenul de execuție, data începerii şi finalizării lucrării). Lipsa acestuia poate fi sancţionată de către autoritățile competente.

6. Execuția construcției

Orice investitor, indiferent de natura sa (persoană fizică sau juridică) este obligat să îşi angajeze pe toată perioada desfăşurării execuției construcției un diriginte de șantier. Acesta este reprezentantul beneficiarului, este responsabil de întocmirea cărții tehnice a construcției, urmăreşte lucrarea în timpul execuției în vederea realizării unor lucrări de calitate şi în conformitate cu proiectul tehnic, respectiv caietele de sarcini. Angajarea unui diriginte de șantier înainte de începerea lucrărilor de construcții este nu doar obligatorie conform legii, dar și foarte utilă, deoarece vă poate scuti de situaţii neplăcute ulterior. Lucrările de constructie trebuie să se facă în conformitate cu prevederile proiectului.

În cazul în care pe parcursul derulării execuției este necesară modificarea soluției autorizate, se va contacta proiectantul de specialitate, care contra cost pe baza unei dispoziții de șantier va dispune soluţia corectă pentru realizarea modificărilor necesare sau va elabora documentația pentru emiterea unei noi autorizații, corespunzător modificărilor aduse proiectului. Orice nerespectare a proiectului autorizat se consideră nerespectare a autorizației de construire şi poate fi sancţionată de către autorităţile competente.

În perioada execuției, proiectantul de specialitate are obligaţia de a urmări realizarea pe faze determinante a lucrărilor de construcții specificate în programul de control al calității, care face parte din documentația vizată spre neschimbare.

7. Recepția lucrărilor de construcții

Recepția lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente se face în două etape:

  • recepția la terminarea lucrărilor;
  • recepția finală la expirarea termenului de garanție a lucrărilor.

La finalizarea lucrărilor de construcție, investitorul prin dirigintele de șantier, organizează recepția la terminarea lucrărilor. Se decide comisia de recepție şi se comunică data stabilită membrilor comisiei de recepție, executantului şi proiectantului.

Numărul membrilor din comisia de recepție depinde de importanța construcției (min. 2 la construcții mici de importanță redusă şi de regulă max. 7 la construcții de importanță deosebită), iar comisia are obligatoriu în componentă câte un reprezentant al investitorului şi al administraţiei publice locale care a eliberat autorizația. Constructorul şi proiectantul nu fac parte din comisia de recepție și participă la recepția lucrărilor în calitate de invitaţi.

Comisia de recepție examinează, prin cercetarea vizuală a construcției şi prin verificarea documentelor conţinute în cartea tehnică a construcției:

  • respectarea prevederilor din autorizaţia de construire, avizele şi condiţiile impuse de autorităţile competente;
  • executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului, documentaţiei de execuție, reglementărilor specifice şi conform legii;
  • terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul de execuție, în proiect și în documentația anexată la contract;
  • referatul de prezentare întocmit de proiectant cu privire la modul în care a fost executată lucrarea.

Recepția lucrărilor se concretizează printr-un proces verbal de recepție.

Recepția finală este convocată de investitor la cel mult 15 zile de la expirarea termenului de garanţie. La recepția finală participă investitorul, comisia de recepție, proiectantul şi executantul.

Comisia de recepție examinează:

  • procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor şi anexele acestuia;
  • finalizarea lucrărilor consemnate, ca necesar a fi făcute la recepția la terminarea lucrărilor;
  • referatul întocmit de investitor cu privire la comportarea lucrării pe perioada de garanţie, viciile constatate şi modul de remediere.

Se întocmeşte un proces verbal de recepție finală a lucrărilor.

8. Cartea tehnică a construcției

Cartea tehnică a construcției se întocmeşte, pe parcursul execuţiei de către investitor prin grija dirigintelui de șantier, cu aportul constructorului şi proiectantului. Aceasta se definitivează înainte de recepția finală.

După întocmire, în perioada de existență a construcției, până la demolare se completează şi se păstrează de către investitor sau după caz de către proprietar.

La eventuala schimbare a proprietarului construcției, cartea tehnică se predă noului proprietar, care va avea obligaţia păstrării şi completării acesteia, consemnând faptul în procesul verbal de predare-primire și în jurnalul evenimentelor.

Cum faci contestaţie la #bac2019

Cum faci contestaţie la #bac2019

Cum faci contestaţie la #bac2019

Afla Cum faci contestaţie la #bac2019 pe coltucsiasociatii.ro,vezi si #livecoltuc . Avem pentru dvs. consultanta online GRATUITA .

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

contestatie #bac2019 Opinie https://www.coltuc.ro

Cum faci contestaţie la rezultatele de la BAC 2018

Cum faci contestaţie la rezultatele de la BAC 2019 Absolvenții de liceu nemulțumiți de rezultatele la Bacalaureat 2019 pot depune contestații în aceeași zi în care se afișează rezultatele. . Contestațiile la probele scrise de la examenul de Bacalaureat 2019 se depun și se înregistrează la centrul de examen

Acestea sunt primite și înregistrate de către președintele comisiei, alături de unul dintre vicepreședinți sau un alt membru al comisiei din centru de examen. După ce sunt centralizate cererile prin care se

contestă notele obținute la evaluarea inițială, lucrările se secretizează. Ulterior, sunt corectate din nou. După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial.

[/column]

contestație sf [At: RUSSO, S. 72/ V: ~iune / P: ~ii / E: fr contestation1 Contestare (1). 2 Împotrivire. 3 Ceartă. 4 Dezbatere. 5 Procedeu prin care o persoană se opune la executarea unei hotărâri judecătorești sau prin care se cere anularea acesteia. 6 (Ccr) Act întocmit în acest scop. 7 Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale, sau considerate nedrepte, comise de către un organ ierarhic inferior, prin care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective.

Ce trebuie sa faca soferii Uber,Bolt,Clever ca sa fie ok

Ce trebuie sa faca soferii de Uber,Bolt,Clever ca sa fie ok

Ce trebuie sa faca soferii Uber Bolt Clever ca sa fie ok

Afla Ce trebuie sa faca soferii de Uber,Bolt,Clever ca sa fie ok pe coltucsiasociatii.ro si pe #livecoltuc. Avem pentru dvs. consultanta online GRATUITA . 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Ce trebuie sa faca soferii de Uber,Bolt,Clever ca sa fie ok

Sofer Uber ,Bolt sau Blackcab
Sofer Uber ,Bolt sau Blackcab

Condiţii pentru şofer Conducătorul auto care efectuează transport alternativ

Trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) să aibă vârsta de cel puţin 21 de ani şi să deţină un certificat de atestare a pregătirii  profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de

Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.;

b) să deţină permis de conducere categoria B cu o vechime de cel puţin 2 ani;

c) din certificatul de cazier judiciar al persoanei trebuie să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice.Infracţiuni privind  traficul şi  consumul  de  droguri,  infracţiuni  contra  vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale. Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau infracţiuni contra patrimoniului.

d) să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane;

e) să nu aibă suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice . Sau a substanţelor psihoactive sau să nu fi fost implicată în accidente rutiere soldate, din culpa sa. Cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane.

Condiţii pentru maşini Autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) au maxim 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto;

b) au inspecţia tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare 6 luni;

c) la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice

privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei;

d) deţin copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ.

Şoferii vor avea ecuson pe maşină În trafic, autoturismele acceptate pe platforma digitală pentru efectuarea transportului alternativ .

Vor avea afişat la vedere, pe parbriz în partea dreaptă jos şi pe lunetă în partea dreaptă jos, un ecuson rotund cudiametrul de 10 cm,

pentru fiecare platformă digitală utilizată, conţinând următoarele elemente:

a) numărul de înmatriculare al autoturismului;

b) denumirea platformei digitale pe care este acceptat autoturismul.

Ecusonul de transport alternativ se emite de către operatorul plaformei digitale pentru fiecare autoturism .Pentru care a fost emisă în prealabil copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ.  Şoferii cărora le lipseşte de pe autoturism ecusonul emis de către operatorul platformei digitale pot fi amendaţi.

[/column]

Iccj confirma : comisionul de acordare este clauza abuziva

iccj comisionul de acordare clauza abuziva

Iccj confirma : comisionul de acordare este clauza abuziva

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

iccj comisionul de acordare este clauza abuziva

Vezi https://www.coltuc.ro

Inalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în soluționarea unui recurs, a confirmat legalitatea perceperii, de către bancă, a unui comision de acordare a creditului. În concret, era vorba de un comision stabilit pentru acoperirea costurilor pe care le-ar avea banca în privința acordării creditului .  (plata angajaților care analizează capacitatea de rambursare a creditului, de exemplu). Instanța supremă, în analizarea clauzei care prevedea obligația de plată a comisionului de acordare  . A creditului a insistat pe faptul că textul era clar și împrumutatul a putut să își dea seama de consecințele .Pe care le-ar avea o asemenea obligație asupra lui.

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, recent, asupra problemei legalității unei clauze care prevedea un comision de acordare a creditului. Din cadrul unui contract încheiat de o bancă și un consumator. În cazul analizat de Curte, era vorba de un comision de acordare în valoare de 4220 franci elvețieni.

În esență, legalitatea clauzei a fost analizată din perspectiva transparenței și clarității ei. Astfel, instanța a considerat că banca a formulat clauza suficient de clar. Pentru ca împrumutatul să își dea seama de consecințele pe care o astfel de clauză le-ar avea.

Până la urmă, ICCJ a menționat că acesta era criteriul după care transparența era analizată. Luarea în considerare a unor astfel de elemente a lăsat Curtea supremă să rețină caracterul legal al clauzei.Chiar dacă nu era prevăzut, în detaliu, cum s-a distribuit suma respectivă asupra costurilor.

Mai mult, conform ICCJ, „valoarea comisionului şi modalitatea lui de calcul” erau „detaliat exprimate în contract, iar motivele perceperii lui rezultă cu uşurinţă din lecturarea condiţiilor convenţiei”.

Atenție! Hotărârea ICCJ nu constitutie precedent obligatoriu pentru alte instanțe. Astfel, este posibil ca, în situații asemănătoare, o altă instanță să hotărască diferit. 

[/column]

Medierea fiscală 2019 – Cum se face?

Medierea fiscală 2019

Medierea fiscală 2019 – https://www.coltuc.ro

Medierea fiscală 2019

 

Notificarea Fiscului privind intenția de a intra într-o procedură de mediere se va face în termen de 15 zile de când contribuabilul primește somația că este executat silit pentru datorii fiscale (orice fel de obligații fiscale, amenzi contravenționale și alte creanțe bugetare). În notificare, conform modelului care e pus acum în dezbatere, solicitantul va trebui să bifeze ce-l interesează să obțină prin acest demers cu Fiscul:

 

  • fie să lămurească obligațiile de plată înscrise în somația de executare silită; la întâlnirea cu Fiscul, contribuabilul aduce tot ce consideră necesar pentru a demonstra că nu are atât de plată cât i se impută sau că are mai puțin;

 

  • fie să ceară o analiză, împreună cu Fiscul, a situației economice și financiare a sa astfel încât să găsească cea mai bună soluție pentru a plăti datoriile acumulate (inclusiv să ia în calcul o înlesnire la plată); în acest caz, contribuabilul va trebui să scrie în notificare și chestiuni precum motivele pentru care nu poate plăti dările la timp și cum ori când crede că ar putea face plățile.

 

În procedura în dezbatere scrie că răspunsul Fiscului va fi unul destul de prompt – de două zile de la primirea notificării. În două zile, Fiscul va stabili o întâlnire cu contribuabilul în cel mult zece zile de când s-a primit notificarea (cine are Spațiu Privat Virtual va afla de acolo despre întâlnirea programată). Din motive temeinice, întâlnirea va putea fi amânată cu câteva zile.

 

 

Deși vocalizează dorința de a tehnologiza cât mai mult relația cu contribuabilul, Fiscul pretinde, conform proiectului de ordin despre care discutăm, ca notificarea privind intenția de mediere să fie depusă fizic, la ghișeu, nefiind menționată nicio posibilitate de a o trimite electronic.

 

 

Efectul inițierii medierii este suspendarea executării silite. Din procedură înțelegem că și dacă nu se duce deloc la întâlnirea fixată cu Fiscul, contribuabilul tot profită de acestă suspendare, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp: executarea va fi reluată după ce se întocmește procesul-verbal în care e notată absența.

 

 

Procedura aceasta aduce însă în față o discuție deloc veche, deloc străină multora dintre cei care au fost executați silit de Fisc până acum: se întâmplă ca măsuri precum poprirea să fie instituite fără ca vreo somație să ajungă la executat. Prin urmare, apare întrebarea: cum să mai beneficiezi de o atare măsură – medierea fiscală – când nici măcar nu primești somația (la timp), cea în funcție de care se calculează termenul (de decădere) pentru a notifica Fiscului intenția de mediere?

Atenție! Mecanismul medierii fiscale NU se aplică încă în practică. Proiectul de ordin ANAF în dezbatere trebuie adoptat de conducerea Agenției și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.

Noile reguli dare in plata 2019 – opinie coltuc.ro

Noile reguli dare in plata 2019

Noile reguli dare in plata 2019 – opinie coltuc.ro

Noile reguli dare in plata 2019 .Tot ce trebuie sa stiti . Legea privind darea în plată, modificată! Iată care sunt noile reguli. vezi #livecoltuc .Avem consultanta online GRATUITA . 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Legea privind darea în plată a fost modificată. Deputații au adoptat, miercuri, mai multe măsuri ce privesc darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Se consideră întotdeauna că există impreviziune (se aprobă automat darea în plată):

  • în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului
  • în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR
  • în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația de locuință

[/column]

Legea privind darea în plată

Permite românilor care nu mai pot să își plătească ratele să predea locuința băncii creditoare, fără a mai rămâne datori cu alte sume de bani. Până la adoptarea actului normativ, rămânea un rest de plătit, fie din scăderea valorii locuinței. Fie din penalitățile impuse de instituțiile financiare.[1] Legea a fost promulgată în aprilie 2016.[2]

Comisia Europeană a avertizat, în februarie 2016, că implemetarea legii dării în plată în forma aprobată inițial de Parlament .Reprezintă un risc major pentru perspectiva macroeconomică, iar aplicarea retroactivă la împrumuturile .Aflate în derulare poate afecta încrederea investitorilor și creditarea.[3]

Legea a fost propusă în anul 2015, dar președintele Klaus Iohannis a cerut re-examinarea ei.  Ulterior, legea a fost modificată:

legea nu se aplică pentru programul „Prima Casă” și s-a impus o limită de 250.000 de euro.[4][5][6]

Aplicatie Clever ? Sofer Uber ,Bolt sau Blackcab ce fac in urma adoptarii oug ridesharing sau transport alternativ

Ce trebuie sa faca soferii de Uber,Bolt,Clever ca sa fie ok

Aplicatie Clever ? Sofer Uber ,Bolt sau Blackcab ce fac in urma adoptarii oug ridesharing sau transport alternativ

Sofer Uber ,Bolt sau Blackcab ce fac in urma adoptarii oug ridesharing sau transport alternativ. Sofer Uber ,Bolt sau Blackcab vezi #livecolt

Opinie https://www.coltuc.ro

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

 

PENTRU CEI CARE DETIN APLICATII GEN CLEVER,UBER,BOLT ETC.

Obligatia principala :  să obţină avizul tehnic de la Ministerul Comunicaţiilor în fiecare an (anterior era vorba de o autorizație pe 3 ani). Taxa anuală pe care o vor achita la MCSI este 50.000 de lei.

PENTRU SOFERI

Ce trebuie să ştie şoferii:

Autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • au maxim 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto;
  • au inspecţia tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare 6 luni;
  • la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei;
  • deţin copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ.
  • să nu fie mai vechi de 15 ani
  • autoturismele pot fi în proprietatea şoferilor, sau în leasing, or prin închiriere sau comodat.

Şoferii să aibă vârsta de cel puţin 21 de ani și să dețină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.; să deţină permis de conducere categoria B cu o vechime de cel puţin 2 ani;

De asemenea, şoferii trebuie să “aibă o ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul, să nu refuze efectuarea cursei în condiţiile iniţial agreate, să nu solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate, să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului.”

În trafic, autoturismele acceptate pe platforma digitală pentru efectuarea transportului alternativ vor avea afişat la vedere,

pe parbriz în partea dreaptă jos și pe lunetă în partea dreaptă jos, un ecuson rotund cu diametrul de 10 cm, pentru fiecare platformă digitală utilizată, conţinând următoarele elemente:

a) numărul de înmatriculare al autoturismului;

b) denumirea platformei digitale pe care este acceptat autoturismul.

Ecusonul de transport alternativ prevăzut la alin. (1) se emite de către operatorul plaformei digitale pentru fiecare autoturism pentru care a fost emisă în prealabil copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ.

Ecusonul de transport alternativ dă dreptul operatorului de transport alternativ să utilizeze autoturismul astfel identificat și să efectueze transport alternativ în condițiile prevăzute la art. 13 alin. (4), prin intermediul platformei digitale menționate pe acesta;

Şoferii care vor încălca legea transportului alternativ riscă amenzi de până la 5.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei.

[/column]

Isarescu – un nou mandat de guvernator BNR in 2019? DA sau NU

Isarescu - un nou mandat de guvernator BNR in 2019? DA sau NU

Isarescu – un nou mandat de guvernator BNR in 2019? DA sau NU

Isarescu – un nou mandat de guvernator BNR in 2019 DA sau NU . Nu sunt de acord. Voi ce parere aveti ? coltuc.ro,vezi #livecoltuc si coltucsiasociatii.ro

 

Mugur Isărescu este susținut de PSD și ALDE pentru un mandat la conducerea Băncii Naționale a României, unde se află din 1990, a confirmat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Săptămâna viitoare, în Parlament va fi sesiune extraordinară pentru votarea noului Consiliu de Administrație al băncii centrale.

Isarescu – un nou mandat de guvernator BNR in 2019? DA sau NU

Vezi ISARESCU

isarescu-nou-mandat-2019

Un mandat este o împuternicire scrisă pentru a reprezenta o persoană fizică sau juridică și a acționa în numele ei în executarea unui contract comercial sau de altă natură sau a unei chestiuni juridice, uneori împotriva voinței celeilalte părți. Persoana care oferă autorizația se numește mandant, iar persoana împuternicită să acționeze în numele ei se numește mandatar.[1]

Anterior, termenul de „împuternicire” se referea la un instrument legal semnat sub sigiliu în timp ce o „scrisoare” era un instrument semnat pur și simplu de către părți. Unele jurisdicții solicită ca mandatul să fie semnat în prezența notarului sau a unor martori, în timp ce altele îl recunosc atâta timp cât acesta este semnat de către mandant.

 

Cine are dreptate?🌺 _____________________ 1.Familia din Sua 2.Familia din Romania

Cine are dreptate? 1.Familia din Sua 2.Familia din Romania

Cine are dreptate?🌺 Adoptie Sorina Baia de Arama Romania
_____________________
1.Familia din Sua
2.Familia din Romania

Lucrurile stau asa un cateva cuvinte.
#sorina copilul a fost dat in plasament familiei din Romania
A stat cativa ani la acestia
In 2017 familia din Romania renunta la adoptia #sorinei
In 2018 familia din #romania depune mai multe cereri de adoptie refuzate

Familia din Sua obtine adoptia internationala
Copilul nu vrea sa plece din familia din Romania
Vezi video cu procuroarea

Dvs. Decideti

Stirea juridica a zilei – avocat Coltuc
www.coltuc.ro
#saramat
#baiadearama
#copil

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, maşină şi în aer liber
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare

Multumim ca ne cititi avocat – Coltuc blog

Multumim ca ne cititi - avocat Coltuc blog

Multumim ca ne cititi – avocat Coltuc blog

Multumim ca ne cititi – avocat Coltuc blog https://www.coltuc.ro/blog

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Imagini pentru emoji

[/column]

Un blog (cuvânt provenit de la expresia engleză web log = jurnal pe Internet) este o publicație web (un text scris) care conține articole periodice sau și actualizate neîntrerupt ce au de obicei un caracter personal. Ca regulă, actualizarea blog-urilor constă în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuțiile fiind afișate în ordine cronologică inversă (cele mai noi apar imediat, sus, la vedere). Acest gen de publicații web sunt în principiu accesibile publicului larg, însă unele pot fi contra cost.

Termenul de „blog” a apărut în anul 1997, când John Berger și-a denumit propriul site „weblog”.[1]

Dacă la început blog-urile erau actualizate manual, cu timpul au apărut „unelte” (programe și metode) care să automatizeze acest proces. Utilizarea unui astfel de software bazat pe browsere Internet este acum un aspect obișnuit al blogging-ului.

Există mai multe platforme pentru blog-uri, de exemplu WordPress (cea mai cunoscută și folosită platformă de blogging), BlogspotBlogger ș.a.

Scopul blog-urilor variază foarte mult, de la jurnale personale și până la „armele” publicitare ale campaniilor politice, ale programelor media sau ale diverselor companii comerciale. De asemenea ele variază și în funcție de autor – de la unul singur la o comunitate întreagă. Blogurile pot constitui și o sursă importantă de venituri pentru cei care le administrează, prin publicarea de reclame (banner publicitar) sau advertoriale.

Multe blog-uri permit vizitatorilor lor să răspundă prin comentarii, care sunt și ele publice, creându-se astfel o comunitate de cititori centrată în jurul blog-ului; alte blog-uri nu sunt interactive.

Totalitatea blog-urilor și a autorilor de blog-uri a fost denumită „blogosferă”. Vezi de exemplu blogosfera româneascăblogosfera moldovenească. Pe lângă asta, blog-urile constituie una din numeroasele fațete ale fenomenului numit Web 2.0.

Decizie soc Împrumutații nu pot obține înghețarea cursului la momentul încheierii contractului în baza impreviziunii

Decizie soc : Împrumutații nu pot obține înghețarea cursului la momentul încheierii contractului, în baza impreviziunii

Decizie soc  Împrumutații nu pot obține înghețarea cursului la momentul încheierii contractului în baza impreviziunii

Decizie soc Împrumutații nu pot obține înghețarea cursului la momentul încheierii contractului în baza impreviziunii , decizie data de ICCJ 2019. Vezi #livecoltuc

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

[/column]

Paguba pe care o sufera una din partile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine intre prestatiile sale si contraprestatiile celeilalte parti. In cursul executarii contractului, determinat de fluctuatiile monetare, care cel mai adesea consta intr-o inflatie deschisa sau galopanta.

Impreviziunea

Impreviziunea este indisolubil legată de principiul forței obligatorii a actului juridic, cunoscut și sub denumirea de pacta sunt servanda. Reglementat cu caracter general în cuprinsul art. 1270 alin. (1), potrivit căruia „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.

Acest principiu al forței obligatorii a contractelor este unul de ordine publică, încălcarea lui trebuind să atragă nulitatea absolută a actelor juridice.Indiferent dacă este vorba despre acte de drept substanțial sau de drept procesual[1].

Acest principiu, însă „nu are un caracter absolut. Atunci când executarea unei obligații contractuale devine impracticabilă.Spre exemplu în mod considerabil mai oneroasă decât cea contractată inițial – deși fizic posibilă – urmare a unui eveniment neașteptat.Aceasta va duce la adaptarea contractului la noile circumstanțe sau la desființarea contractului”[2].

Astfel, impreviziunea este reglementată de legiuitor ca excepție de la principiul pacta sunt servanda. Legiuitorul stabilind în cuprinsul art. 1271 alin. (2) C. civ. că „dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună:

a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;

b) încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește”.

a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

b) schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;

c) debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;

d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului[3].

Servicii complete firme Romania – coltuc.ro

Servicii complete firme Romania - coltuc.ro

Servicii complete firme Romania – coltuc.ro

Servicii complete firme Romania – coltuc.ro cei mai buni Apeleaza ACUM Servicii complete firme Romania,vezi #livecoltuc si coltucsiasociatii

https://www.coltuc.ro

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Lansam serviciul #factotpentrufirmata

PENTRU NOI NU EXISTA NU POT SAU NU SE POATE!

Cine suntem?

Suntem Coltuc si asociatii Sai o firma de consultanta in afaceri condusa de Coltuc Marius Vicentiu care are o experienta de peste 16 ani in servicii juridice si de business

Datele oficiale ale firmei le gasiti aici

http://www.mfinante.gov.ro/infocodfiscal.html

Fotografie Coltuc Marius Vicentiu

Ce facem?

 

Daca v-ati gandit sa infiintati o firma sau un pfa va putem ajuta cu cateva sfaturi

Daca aveti o firma va putem ajuta cu tot ce este necesar pentru functionarea dvs. si anume: servicii legale,servicii contabilitate,obtinere avize,autorizatii … cam „tot ce misca” in firma dvs.

Noi am introdus conceptul #factotpentrufirmata care implica rezolvarea tuturor problemelor dvs.

Serviciile noastre se adreseaza si firmelor si persoanelor fizice

Noi in media

 

https://www.youtube.com/watch?v=-ggv_gIuijQ

Datele de contact

Ne gasiti pe www.coltuc.ro sau www.coltucsiasociatii.ro

Ne puteti scrie oricand si orice GRATUIT pe whatsapp 0745 150 894

 

 

[/column]

FÍRMĂ, firme, s.f. 1. Inscripţie executată pe un zid, pe o placă etc., aşezată la intrarea unui magazin, a unei întreprinderi etc. şi pe care este indicată denumirea, destinaţia, caracterul acestora; p. ext. placă, panou cuprinzând această inscripţie (adesea însoţită sau încadrată de motive şi desene ornamentale, lumini etc.). 2. Denumire convenţională sub care funcţionează o întreprindere. – Din germ. Firma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române) .

Pagina oficială de Facebook coltuc.ro Doar da un CLICK aici

Pagina oficială de Facebook coltuc.ro Doar da un CLICK aici

Pagina oficială de Facebook  coltuc.ro Doar da un CLICK aici

Pagina oficială de Facebook  coltuc.ro Doar da un CLICK aici

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

O vorbă bună, un gând pașnic și un zâmbet prietenos.  Rețetă simplă și gratuită. Încearc-o și vei avea o zi frumoasă!

Multumim

Pagina oficială de Facebook  coltuc.ro Doar da un CLICK aici

[/column]

Facebook, Inc. (NASDAQFB) este o companie americană multinațională care deține și operează rețeaua de socializare Facebook. După ce s-a aflat în proprietatea privată a lui Mark Zuckerberg și a altor cofondatori, compania a fost listată pe bursa NASDAQ pe 1 februarie 2012 și și-a mutat sediul central în Menlo Park, California.[1] Facebook, Inc. a început să vândă acțiuni către public pe 18 mai 2012.[3]

Facebook, Inc. a fost înființată la mijlocul anului 2004, iar antreprenorul Sean Parker a devenit președinte al acesteia.[4] În iunie 2004 compania și-a mutat sediul în Palo Alto, California.[5] Tot în aceeași lună Facebook a primit prima sa investiție din partea lui Peter Thiel, cofondator al PayPal.[6] Compania a înlăturat articolul The din numele ei după ce a cumpărat domeniul de Internet facebook.com pentru 200.000 USD în 2005.[7]

Management

Personalul de conducere al companiei este format din Chris Cox (vicepreședinte de produs), Sheryl Sandberg (director operațional) și Mark Zuckerberg (președinte și director general). Din aprilie 2011 Facebook are peste 2.000 de angajați și birouri în peste 15 țări.[8] Printre manageri se mai numără și David Ebersman (director finaciar) și Elliot Schrage (director de relații publice).[9]

 

Procedura motiunii de cenzura 2019

procedura motiunii de cenzura

Moţiuni de cenzură

Procedura motiunii de cenzura 2019 Tot ce trebuie sa stiti!

procedura motiunii de cenzura
procedura motiunii de cenzura

 

Vezi https://www.coltuc.ro si http://www.cdep.ro/pls/parlam/motiuni.home

Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică

 

 

Guvernului la data depunerii.Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituţia României.

Moţiuni simple

Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.Moţiunea poate fi initiată de cel puţin 50 de deputaţi.Preşedintele Camerei nu va lua în considerare moţiunile care nu îndeplinesc aceste cerinţe şi nici pe cele care vizează finalităţi specifice

 

 

moţiunii de cenzură.Pâna la încheierea dezbaterii unei moţiuni un deputat care a semnat-o nu mai poate semna alte moţiuni în aceeasi problemă.Moţiunile trebuie sa fie motivate şi se depun la preşedintele Camerei în cursul şedintelor publice. După primirea moţiunii preşedintele Camerei o comunică de

 

 

îndată Guvernului şi o aduce la cunoştintă Camerei, după care dispune afişarea ei la sediul Camerei Deputaţilor.Preşedintele Camerei stabileşte data dezbaterii moţiunii, care nu poate depăşi 6 zile de la înregistrarea acesteia, înştiintând Guvernul în acest sens. Moţiunile privind probleme de politică externă se supun dezbaterii numai însoţite de avizul Comisiei pentru politică externă şi cu consultarea

 

 

 

Ministerului Afacerilor Externe.Dezbaterea moţiunii se face cu respectarea dispoziţiilor privind desfasurarea sedintelor din Regulamentul Camerei Deputatilor şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.După începerea discutării moţiunii deputaţii nu îşi pot retrage adeziunea la moţiune, dezbaterea urmând a se încheia prin supunerea la vot a moţiunii de către preşedintele Camerei.La moţiunile prezentate nu pot fi propuse amendamente

 

Bataia lovirea : Se poate pronunţa încetarea procesului?

Bataia lovirea Se poate pronunţa încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor

Bataia lovirea : Se poate pronunţa încetarea procesului penal?

Bataia/lovirea : Se poate pronunţa încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor? Vezi https://www.coltuc.ro

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Potrivit Codului penal lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Iar conform art. 193 C. penal acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor vizând următoarea problemă de drept:

„Pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Incetarea procesului penal este posibilă numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile . Sau există şi posibilitatea pronunţării încetării procesului penal şi ca urmare a împăcării părţilor”.

Practica instanţelor

Într-o primă orientare, procesul penal a încetat ca urmare a retragerii plângerii prealabile în cazul infracţiunii de violenţă în familie.

S-a reţinut că, în situaţia în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare ca urmare a formulării unei plângeri prealabile a persoanei vătămate.Tinând seama de dispoziţiile art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) şi art. 158 din Codul penal.Procesul penal poate înceta numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată.Nefiind incidentă împăcarea părţilor. Dispoziţiile art. 159 şi art. 199 alin. (2) din Codul penal.Referitoare la încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, ar fi incidente . Cu privire la săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie numai în situaţia în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare .Din oficiu de către organele judiciare, şi nu ca urmare a formulării unei plângeri prealabile de către persoana vătămată.

În cea de-a doua orientare, procesul penal a încetat întrucât părţile s-au împăcat

Deşi acţiunea penală a fost pusă în mişcare ca urmare a formulării unor plângeri prealabile de către persoana vătămată în cazul infracţiunii de violenţă de familie (anexele nr. 55 – 85).

În motivare s-a arătat că „în practica judiciară există opinii diferite cu privire la cauza de înlăturare a răspunderii penale care ar interveni în cazul infracţiunii de violenţă în familie.Respectiv retragerea plângerii prealabile sau împăcarea. După cum acţiunea penală s-a pus în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu”.Opinia fiind în sensul împăcării, întrucât „împăcarea a fost prevăzută expres de legiuitor în cazul infracţiunii de violenţă în familie. Ca unică cauză care înlătură răspunderea penală tocmai din cauza specificului relaţiilor de familie.Prin împăcarea membrilor de familie urmărindu-se asigurarea unui climat de siguranţă în sânul familiei în urma acordului membrilor”.

Decizia ICCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie.Prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă .A persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile. Si nu ca efect al împăcării.

Curtea, în Decizia nr. 11/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 477/2019, reaminteşte că în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe .Săvârşite asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 alin. (1) şi (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal. Acţiunea penală se pune în mişcare atât la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Codul penal, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 199 alin. (2) din Codul penal.

În situaţia în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Impăcarea nu operează întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la împăcare.

[/column]

Soferii care dețin și conduc mașini cu folii de protecție neomologate risca amenzii uriase

Soferii care dețin și conduc mașini pe geamurile cărora au lipit folii de protecție solară neomologate risca amenzii uriase

Soferii care dețin și conduc mașini cu folii de protecție neomologate risca amenzii uriase

Soferii care dețin și conduc mașini cu folii de protecție neomologate risca amenzii uriase. Vezi ce trebuie sa faci acum pe #livecoltuc si coltucsiasociatii.ro . 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Se dau amenzi uriașe șoferilor care dețin și conduc mașini pe geamurile cărora au lipit folii de protecție solară neomologate

Amenzi de până la 2900 de lei pentru şoferii care au folie neomologată pe geamurile maşinii!

Foarte mulți șoferi, mai ales cei tineri, preferă să aplice pe geamurile mașinii folii de protecție solară, atât în scop estetic. Cât și practic. Geamurile fumurii, cum li se spune popular, îi conferă mașinii un design modern .Puțin mister și dă o notă personală din partea celui care o deține.

În principiu, Codul rutier nu interzice aplicarea foliilor de protecție solară, dar ele trebuie să fie omologate de R.A.R. . Si nu ai voie să le aplici pe toate geamurile. O folie de protecție solară este omologată de R.A.R. doar dacă gradul de „fumuriu” nu depășește 70%.  Prin urmare, foliile trebuie să aibă un grad de transparență suficient de mare .Cât să permită vizualizarea corectă a luminilor semaforului. Alte semnale luminoase și semne de circulație, precum și pietoni și automobile. Cu alte cuvinte, nu trebuie să obstrucționeze vizibilitatea spre exterior.

Dacă încalci aceste limite, poți lua o amendă de la 1.300 la 2.900 de lei, în funcție de gravitatea situației și ți se suspendă și certificatul de înmatriculare a mașinii.

[/column]

  • Folii auto sunt legale doar in anumite conditii
  •  Nerespectarea prevederilor se pedepseste aspru
  •  Soferii risca amenzi de pana la 2900 lei
 Distribuie pe Facebook

Cu toate nu mai reprezinta demult o noutate absoluta, foliile auto raman in continuare un mister pentru soferii din Romania. Daca si in ce conditii sunt acestea legale, aflam chiar din randurile urmatoare.

Considerata de unii doar un simplu moft, folia auto are multiple beneficii reale, ce depasesc cu mult latura estetica. Protectia UV – adica impotriva razelor ultraviolete, dar si cea termica se numara printre principalele avantaje ale acesteia.

Geamurile fumurii vin insa si cu un risc major pentru soferi, in sensul ca nerespectarea prevederilor actuale se poate traduce printr-o amenda din clasa a IV-a de sanctiuni. Vorbim de pana la 20 de puncte, respectiv 2900 lei.

Pentru a evita o astfel de situatie, conducatorii auto sunt sfatuiti sa monteze exclusiv folii omologate RAR, la un agent economic autorizat de Registrul Auto Roman pentru aceasta activitate. Alte reguli de care trebuie sa se tina cont sunt:

– Indiferent de tehnologia de montaj (cu sau fara demontare), folia de plastic se aplica numai pe partea interioara a geamurilor, relativ la vehicul;

Firme de IT

Firme de IT

Firme de IT

Firme de IT COLTUC.RO te poate ajuta pe juridic firme. Vezi #livecoltuc. Acum ai consultanta online GRATUITA. De ce ? Vezi https://www.coltuc.ro

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

 

[/column]

Tehnologia informației sau și Tehnologia informației și a comunicațiilor, abreviat (cel mai adesea ITTI respectiv TIC, este tehnologia necesară pentru prelucrarea (procurarea, procesarea, stocarea, convertirea și transmiterea) informației, în particular prin folosirea computerelor (calculatoarelor electronice) [1].

Termenii englezești corespunzători sunt Information Technology și Information and Communication Technology, abreviați IT și respectiv ICT. Prescurtarea IT, care deseori se folosește și în română, se pronunță /‿ai ti/.

Termenul a fost folosit pentru prima dată în 1958 într-un articol publicat în revista Harvard Business Review, articol în care autorii Leavitt și Whisler afirmă: «Noua tehnologie încă nu are un nume bine stabilit; noi o vom denumi „tehnologia informației”»[2]. Tehnologia informației este un domeniu element de legătură între electrotehnica clasică și mult mai noua informatică, multe instituții profesionale profilate (inițial) electrotehnic extinzându-se cu timpul și spre domeniul de tehnologia informației. A nu se confunda cu Informatica (Computer Science) și nici cu sistemele informatice.

Tehnologia informației găsește aplicare pe multiple domenii legate de date și informații, cum ar fi:

procesoarecalculatoarehardware și softwarelimbaje de programare, structuri de date și altele.

Sunt considerate ca făcând parte din largul domeniu IT toate elementele care prelucrează, într-un fel sau altul, date, informații sau cunoștințe.

Ocupațiile specialiștilor din acest domeniu sunt foarte variate, de la instalarea de software aplicație și până la proiectarea unor rețele de calculatoare complexe și a bazelor de date de informații. Câteva sarcini tipice sunt: managementul datelor, construcția de hardware pentru calculatoare, proiectarea de software, administrarea unor întregi sisteme informaționale. În ultimii ani sfera de răspândire s-a lărgit mult, cuprinzând acum nu numai calculatoare și rețelele lor, dar și telefoane mobile celulare, intelifoane (smartphones), televizoare cuplabile la Internet, automatizarea automobilelor, aplicații militare și multe altele. De aceea, cererea de specialiști de vârf pe piața mâinii de lucru a domeniului este constant mare.

De aceea și instituțiile superioare de învățământ au introdus noi catedre, cursuri, profile și examene corespunzătoare, pentru a ține pasul cu aceste tendințe din cadrul IT, pe lângă domeniile Informatică și Sisteme informatice.

În 2009 piața mondială de servicii de IT a totalizat 763 miliarde de dolari (USD)[3].

Cum poate intra o primarie sau primaria Bucuresti in faliment

Cum poate intra o primarie sau primaria Bucuresti in faliment

Cum poate intra o primarie sau primaria Bucuresti in faliment

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Cum poate intra o primarie sau primaria Bucuresti in faliment Opinie avocat Coltuc

vezi https://www.coltuc.ro

Ordonanța de urgență nr. 46/2013 privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale

CAPITOLUL IIIInsolvența

SECȚIUNEA 1Participanții la procedura insolvenței

Art. 14. –

(1) Sunt competenți să aplice procedura insolvenței, potrivit prezentei ordonanțe de urgență: ordonatorul principal de credite, autoritățile deliberative, instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor și administratorul judiciar.

(2) Participanții la procedura insolvenței prevăzuți la alin. (1) trebuie să asigure, cu celeritate, întocmirea documentelor și realizarea operațiunilor.

SECȚIUNEA a 2-aInstanțele judecătorești

Art. 15. –

Toate procedurile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cu excepția recursului prevăzut la art. 18, sunt de competența tribunalului în a cărui rază teritorială se află unitatea administrativ-teritorială respectivă și sunt exercitate de un judecător-sindic.

Art. 16. –

Citarea părților, precum și comunicările sau anunțurile cu privire la alte acte de procedură se realizează, de regulă, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.

Art. 17. –

Curtea de apel este instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 21. Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 18. –

Recursul se judecă de completele specializate, în termen de 30 de zile de la data înregistrării dosarului la curtea de apel.

Art. 19. –

Pentru toate cererile de recurs formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic, în cadrul procedurii de insolvență a unei unități administrativ-teritoriale, se constituie un singur dosar.

SECȚIUNEA a 3-aJudecătorul-sindic

Art. 20. –

Repartizarea cauzelor având ca obiect procedura prevăzută de prezenta ordonanță de urgență judecătorilor desemnați ca judecători-sindici se realizează în mod aleatoriu, în sistem informatizat, potrivit art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 21. –

Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, sunt:

a) pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;

b) judecarea contestațiilor formulate de unitatea administrativ-teritorială împotriva opoziției creditorilor la deschiderea procedurii; judecarea opoziției creditorilor la deschiderea procedurii;

c) desemnarea motivată, prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, a unui administrator judiciar, stabilirea atribuțiilor, onorariului, exercitarea controlului asupra activității acestuia și, dacă este cazul, înlocuirea acestuia pentru motive temeinice;

d) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar pentru anularea transferurilor de active efectuate anterior deschiderii procedurii;

e) judecarea contestațiilor formulate de unitatea administrativ-teritorială sau de creditori, precum și de alte persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar;

f) admiterea și confirmarea planului de redresare a stării de insolvență a unității administrativ-teritoriale, denumit în continuare planul de redresare;

g) soluționarea contestațiilor formulate împotriva rapoartelor administratorului judiciar;

h) suspendarea procedurilor de executare silită împotriva unității administrativ-teritoriale;

i) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar pentru suspendarea plăților efectuate de unitatea administrativteritorială către creditori după declararea stării de insolvență și până la elaborarea planului de achitare a debitelor către creditori;

j) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar și de comitetul creditorilor pentru anularea actelor frauduloase încheiate de ordonatorul principal de credite conform prevederilor art. 73 și 75;

[/column]

Mediul de afaceri are parte și de vești bune Avocat firme

Mediul de afaceri are parte și de vești bune! Avocat firme

Mediul de afaceri are parte și de vești bune Avocat firme

 Mediul de afaceri are parte și de vești bune avocat firme ,vezi #livecoltuc si coltuc si asociatii. Avem consultanta online GRATUITA pentru dvs.

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Vezi AVOCAT FIRME

Mediul de afaceri are parte și de vești bune! Din ce în ce mai puține firme își suspendă activitatea.

În primele patru luni din 2019, numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a scăzut cu 21,16% comparativ cu perioada similară din 2018. La 5.486, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni ale acestui an sunt din Bucureşti, respectiv 538.In scădere cu 37,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anului trecut, Capitala fiind urmată de judeţele Bihor (279 de firme. In scădere cu 14,94%), Cluj (268, în scădere cu 6,29%) şi Neamţ (210, în scădere cu 14,63%).

Întreruperea temporară a activității firmei: ce pași sunt necesari?

Dacă deţineţi o firmă a cărei activitate doriţi să o întrerupeţi temporar, trebuie să depuneţi la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul .Unde firma îşi are sediul social, o serie de documente necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului a acestei menţiuni.

În primul rând, este necesară completarea şi depunerea unei cereri de înregistrare prin care să solicitaţi înregistrarea menţiunii privind suspendarea temporară . A activităţii firmei dumneavoastră, însoţită de o declaraţie-tip pe propria .Răspundere din care să rezulte că persoana juridică nu desfăşoară la sediul social. La sediile secundare sau în afara acestora/desfăşoară activităţile declarate o perioadă de maxim 3 ani.

Alte documente obligatorii pentru înregistrarea întreruperii activităţii temporare a firmei sunt următoarele:

  • hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor sau decizia asociatului unic privind suspendarea temporară a activităţii.Prin care va fi specificată durata suspendării, precum şi momentul reluării activităţii;
  • certificatele constatatoare emise în baza declaraţiilor-tip pe propria răspundere pentru autorizarea activităţii/suspendarea activităţii;
  • dovezile privind plata taxei/tarifului, conform prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, aveţi posibilitatea să desemnaţi o altă persoană care să îndeplinească toate formalităţile legale necesare. Caz în care trebuie depusă şi o împuternicire specială şi autentică, o împuternicire avocaţială sau o delegaţie, în original.

Pe lângă posibilitatea depunerii cererii și documentelor aferente la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială firma are stabilit sediul social. Direct la ghișeu, prin poștă, cu scrisoare cu valoare declarată și confirmare de primire.Există şi opţiunea completării şi transmiterii acestora on-line, cu semnătură electronică extinsă.Prin intermediul portalului de servicii, care poate fi accesat de pe pagina de internet a ONRC.  www.onrc.ro,  precum şi direct folosind adresa https://portal.onrc.ro.

Conform art. 159 din Subsecţiunea 2 a Ordinului nr. 2594/C/10.10. 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice .Privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor.Prevederile privind întreruperea temporară a activităţii unei societăţi se aplică în mod corespunzător .Si în cazul întreruperii temporare a activităţii unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.

De menționat că întreruperea temporară a activităţii unei societăţi nu poate depăşi 3 ani de la data înregistrării menţiunii în registrul comerţului.Potrivit prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată.Cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care, după expirarea acestei perioade, activitatea societăţii nu este reluată.

Mediul de afaceri are parte și de vești bune Avocat firme

Tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Atenție! În cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se desfăşoară activităţi de asistenţă acordate profesioniştilor.La cererea şi pe cheltuiala acestora, pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerţului .A actelor constitutive sau modificatoare, cu excepţia activităţilor prevăzute la art. 35 (din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor .La înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice.Inregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare).

Alin. (1) lit. a) – c) şi g), care se acordă gratuit, respectiv:

  • îndrumarea prealabilă privind formalităţile legale pentru constituirea şi modificarea actelor constitutive ale firmelor;

  • îndrumarea pentru completarea corectă a cererii de înregistrare şi a formularelor tipizate specifice activităţii registrului comerţului;
  • redactarea declaraţiei pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor, împuterniciţilor sucursalelor şi a cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Legislaţia aplicabilă:

Legea nr. 31/1990 – Legea societăţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Ordinul ministrului justiţiei nr. 2594/C/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor

HG nr. 902/2012 privind aprobarea taxei şi tarifului pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale

Pentru detalii suplimentare accesaţi:

http://www.onrc.ro/index.php/ro/mentiuni/persoane-juridice/suspendarea-sau-reluarea-activitatii

[/column]

Lansare serviciu „Servicii avocat pentru firme”

Lansare serviciu Servicii avocat pentru firme

Lansare serviciu „Servicii avocat pentru firme”

Lansare serviciu „Servicii avocat pentru firme” 10.06.2019 Abonamente pentru companii, FIRME pe coltucsiasociatii.ro.vezi si #livecoltuc.Avem pentru dvs.consultanta online GRATUITA .

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

10.06.2019 – Servicii avocat pentru firme

Orice firma/ companie are nevoie de un sprijin legal competent, organizat de regula prin intermediul departamentului juridic. Un departament juridic organizat, serios si bine documentat, garanteaza o structura puternica.Legala si apara interesele societatii comerciale aparute in eventualitatea unor litigii de munca, fiscale, administrative, comerciale, contractuale, etc.

Alternativa este, practic, externalizarea departamentului juridic, astfel incat, pe langa reducerea costurilor, sa puteti beneficia de toate atuu-rile unei pregatiri juridice competente

VENIM in sprijinul firmelor prin urmatoarele servicii :

Actiuni pentru societatile comerciale (click pentru detalii)
Am putea enumera aici cereri Registrul Comertului, cesiuni SA si SRL, acte AGA, redactare procuri, lichidari firme. Dizolvari firme, reduceri sau majorari de capital social, s.a..

În România, avocatul este persoana licențiată în știinte juridice care, ulterior, este admisă în profesie, în baza unui examen organizat de baroul în care intenționează să profeseze. După admiterea în profesie, avocatul poartă titlul profesional de avocat stagiar, urmând a fi înscris pe Tabloul avocaților stagiari. La înscrierea în barou, avocatul depune un jurământ într-un cadru solemn. După efectuarea stagiului obligatoriu de 2 ani. Avocatul stagiar trebuie să susțină un examen de definitivat organizat de barou, în urma căruia avocatul este înscris pe Tabloul avocaților definitivi.

În principal, activitatea avocatului se realizează prin consultații cu caracter juridic și prin asistență sau reprezentare în fața instanțelor judecătorești sau a altor organe de jurisdicție.

În exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic. El promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului.

Deși avocații au o formare juridică generală, complexitatea tot mai mare a aspectelor de drept, generată de evoluția societății.A impus specializarea acestora pe diferite ramuri de drept (drept comercialdrept civildrept penaldrept fiscal etc) sau pe categorii de activități:

Dar, de ce sa nu discutam despre aceste aspecte, sa gasim calea oportuna si doar la final sa trecem la actiuni si intocmiri de acte.

Asistare si consultanta in procesele comerciale (click pentru detalii)

– reprezentare in fata Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR (Camera de Comert si Industrie a Romaniei) din Bucuresti
– reprezentare in fata ICCJ (Inalta Curte de Casatie si Justitie – fosta CSJ, Curtea Suprema de Justitie)
– reprezentare in fata Curtii de Apel Bucuresti
– reprezentare in fata Tribunalului Bucuresti
– reprezentare la Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, Judecatoria sectorului 2, Judecatoria sectorului 3 , Judecatoria sectorului 4, Judecatoria sectorului 5, Judecatoria sectorului 6.

Click pentru a inchide

Redactare contracte comerciale (click pentru detalii)
Redactarea de contracte comerciale se face in mod personalizat, in functie de nevoile si cerintele dumneavoastra.

Detaliati-ne cerintele dumneavoastra, le vom analiza si va vom transmite, pe langa contractul redactat (in cazul unui serviciu de tip abonament) si unele idei pe care le consideram oportune, adiacente contractului in cauza.

Click pentru a inchide

Recuperare creante si debite (click pentru detalii)
Experienta privind recuperarea creantelor si a debitelor reprezinta cheia succesului in acest domeniu.

Pentru recuperarea unei creante sau pentru recuperarea unui debit, exista cativa pasi obligatorii de urmat. In cazul recuperarii de creante si debite, timpul de reactie al avocatului este esential.

Negocieri in numele companiei (click pentru detalii)
Putem negocia diferite raporturi contractuale prin servicii de tip abonament sau prin solutionarea unor probleme punctuale, conform dorintei dumneavoastra.

Serviciul de tip abonament este preferabil, intrucat va asigura o continuitate a legaturii cu avocatul si o reducere a onorariilor negociate pentru asistarea in fata instantelor si autoritatilor competente.

[/column]

reprezentare in fata Tribunalului Bucuresti FIRME

reprezentare in fata Tribunalului Bucuresti FIRME

reprezentare in fata Tribunalului Bucuresti FIRME Vezi https://www.coltuc.ro

 

reprezentare in fata Tribunalului Bucuresti FIRME

Ce fac daca am construit fara autorizatie ?

Ce trebuie să știe cei care au construit pe propriile terenuri fără autorizație de construire sau cu încălcarea ei

 

Vezi https://www.coltuc.ro

Ce fac daca am construit fara autorizatie ?

Ce fac daca am construit fara autorizatie

Construcții edificate fără autorizație – efectele RIL admis prin Decizia nr. 13/2019 a ÎCCJ

Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J. stabileste ca “Lipsa autorizatiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum si lipsa procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor constituie impedimente pentru recunoasterea pe cale judiciara, in cadrul actiunii in constatare, a dreptului de proprietate asupra unei constructii realizate de catre proprietarul terenului, cu materiale proprii.”

Totodata, prin decizia luata, I.C.C.J. identifica doua solutii remediu in legislatia in vigoare (ambele straine de procedura judiciara) cu privire la constructiile edificate fara autorizatie, in functie de momentul edificarii acestora, dupa cum urmeaza:

– Dreptul de proprietate al constructiilor realizate inainte de data de 01.08.2001 (data intrarii in vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991) se poate intabula in Cartea Funciara de catre proprietarul terenului si in lipsa autorizatiei de construire, doar in baza certificatului de atestare fiscala si a documentatiei cadastrale.

– Pentru constructiile edificate dupa data de 01.08.2001 fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea acesteia si pentru care nu a fost efectuata receptia lucrarilor, se poate intabula dreptul de proprietate al acestora in Cartea Funciara (practic, pentru ca o constructie sa intre in circuitul civil si pentru ca proprietarul sa-si poata exercita si dreptul de dispozitie) doar dupa parcurgerea procedurii administrative de intrare in legalitate cu privire la constructia realizata pe terenul sau, permisa de Legea nr. 50/1991.

Practic, constructorul urmeaza sa solicite un certificat de urbanism, sa verifice in ce masura constructia edificata deja indeplineste conditiile urbanistice actuale, sa obtina o expertiza tehnica a intregii constructii pentru a verifica daca lucrarea indeplineste conditiile de siguranta in constructii, si eventual, sa ia masuri (sa modifice) pentru a le indeplini, iar ulterior, sa obtina autorizatia de construire si actele subsecvente (proces verbal care constata finalizarea).

In concluzie, Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J. prin interpretarea coroborata a normelor care reglementeaza acest sector, pare sa fi acordat prevalenta normelor speciale, de natura tehnica (cerintelor de autorizare ale constructiei), in detrimentul normei generale, care reglementeaza doar aspectele legate de patrimoniu (Codul Civil).

Rezulta de aici ca, chiar daca pana la aceasta data a fost uzitata pe scara larga solutia judiciara a proceselor de accesiune imobiliara atificiala si pentru ipotezele in care proprietarul constructiei era si proprietarul terenului, dupa aceasta decizie, probabil ca practica se va ralia, si pe cale de consecinta, vor inceta astfel de demersuri judiciare ale caror solutii sunt previzibile.

In atare conditii, este necesar totusi sa se identifice fie si solutii tranzitorii (pana la obtinerea autorizatiilor de construire si a actelor administrative subsecvente), pentru rezolvarea incertitudii aspectelor patrimoniale ale bunului.

Astfel, indiferent de calificarea juridica a bunului in discutie, adica daca este o constructie edificata cu sau fara autorizatie emisa in temeiul Legii nr. 50/1991, aceasta are o existenta materiala (fizica) de necontestat (in multe cazuri fiind inregistrata in contabilitatea societatilor potrivit reglementarilor legale, de expemplu, ca investitii in curs de realizare), si implicit are o valoare economica, astfel incat este necesar a se stabili printr-un titlu (de orice natura) in patrimoniul cui se afla bunul respectiv.

Interesul in obtinerea unui titlu care sa constate existenta unui drept de proprietate asupra unui bun in patrimoniul constructorului este evident ca se mentine, chiar daca suntem in prezenta unui transfer de proprietate de la un bun la altul (de expemplu de la materialele de constructie la constructia realizata), si nu dintr-un patrimoniu in altul (deoarece patrimoniul in care se afla bunul apartine unei singure persoane).

Astfel, dincolo de faptul ca orice demers judiciar devine inutil, cata vreme reclamantul ar avea o autorizatie de constructie, aspect retinut chiar in Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J., urmeaza ca practica judiciara sa stabileasca care mai este aplicabilitatea de aici inainte (de la data de 03.09.2019) a accesiunii imobiliare artificiale (art. 493 din Codul civil din 1864, art. 580 din actualul Cod civil), chiar daca se va aplica doar pentru ipoteza in care cele doua bunuri (terenul si constructia) apartin unor proprietari diferiti, nu si ipotezei in care ambele bunuri apartin aceluiasi proprietar.

Potrivit argumentelor retinute in Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J. ar trebui aplicata in mod similar indeplinirea conditiei de a obtine autorizatia de construire si procesul verbal care confirma finalizarea constructiei cu respectarea conditiei de autorizare, si ipotezelor in care bunurile apartin unor proprietari diferiti, intrucat aceasta obligatie legala subzista si in cazul acelora, normele tehnice neputand fi aplicate in mod discriminatoriu (in functie de cine este proprietarul constructiei).

Totodata, ca efect al interpretarii date prin aceasta decizie, practic se constata existenta unor noi sanctiuni la cele stabilite prin Legea nr. 50/1991, adica la sanctiunea amenzii si a masurii prin care se dispune intrarea in legalitate a constructiei edificate fara autorizatie, se mai adauga si imposibilitatea proprietarului constructiei de a-si face opozabil dreptul de proprietate asupra bunului (chiar daca existenta sa este de necontestat) si implicit, lipsirea de dreptul de dispozitie al proprietarului asupra constructiei, cel putin tranzitoriu, pana la indeplinirea conditiilor prevazute de Legea nr. 50/1991.

Asadar, probabil ca accesiunea imobiliara artificiala, ca mod de dobandire a proprietatii, chiar daca este prevazuta in Codul Civil actual- 2009 (art. 579) va deveni o norma desueta.

In concluzie, aspectele retinute in Decizia nr. 13/2019 a I.C.C.J. aduc efecte importante in piata imobiliara, atat in ceea ce priveste constructiile deja edificate sau a celor ce se vor edifica fara autorizatie de constructie, precum si in privinta celor pentru care, din motive diverse, nu se finalizeaza procedura de receptie finala.

Lansare „Stirea juridica a zilei ” pe facebook si instagram

stirea juridica a zilei

Ne puteti urmari si pe https://www.instagram.com/stireajuridica/

https://www.facebook.com/stireajuridicaazilei/

stirea juridica a zilei
stirea juridica a zilei

 

CEDO a „bombardat” Romania in 2019

1. Cherciu împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească reclamantului 2000 de euro, cu titlu de prejudiciu moral și material.

2. Cioată și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească celor 7 reclamanți 49.000 de euro, cu titlu de prejudiciu moral și material.

3. Mangu și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească 38.000 de euro celor 10 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și material.

4. Cornel Popa și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească 40.000 de euro celor 10 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și material.

5. Păun și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească 44.000 de euro celor 10 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și material.

6. Orghidan și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească 44.000 de euro celor 12 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și material.

7. Pisău și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească 56.000 de euro celor 14 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și material.

8. Florian Petrică Călin și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească 35.000 de euro celor 9 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și material.

9. Dumitrescu și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească 32.000 de euro celor 10 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și material.

10. Simulescu și alții împotriva României

În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească 35.000 de euro celor 9 reclamanți, cu titlu de prejudiciu moral și material.

Stire importanta : Se restituie taxa auto #taxaauto

restituire taxa auto

Se restituie taxa auto #taxaauto

Vezi https://www.coltuc.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală a restituit în perioada 3 – 5 iunie 2019, la nivel național, suma de 700 milioane de lei către 420.000 contribuabili români, sumă ce reprezintă taxe auto achitate de către aceștia în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 ianuarie 2017.

„Demersul Ministerului Finanțelor Publice și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală va continua până la restituirea ultimului leu datorat contribuabililor români, care au achitat taxe auto (taxe auto pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu). ”, se arată într-un comunicat al instituției.

 

Ai sediu firmei la bloc? Trebuie sa stii!

sediu firma bloc parter

Noi reguli pentru spaţiile comerciale de la parterul blocurilor!

Sediu la Bloc Firma

Aleșii vor să rezolve o problemă care afectează milioane de români. Se vrea eliminarea spațiilor comerciale de la parterul blocurilor din toată România. Acestea ar putea depinde doar de dorința asociațiilor de proprietari. Activitățile economice ale magazinelor ce funcționează la parterul blocurilor se schimbă foarte des, iar avizul de funcționare pentru acestea nu este obligatoriu la fiecare schimbare.

Se motiveză că unele activități economice desfășurate încalcă în mod repetat drepturile locatarilor, liniștea publică este tulburată, iar proprietarii nu pot face nimic pentru că spațiul comercial deține deja aviz de funcționare dintr-o perioadă precedentă, când erau desfășurate alte activități economice.

Inițiatorii legii vor și instituirea obligației de solicitare a unui nou aviz scris al comitetului executiv, sau a proprietarilor direct afectați, învecinați pe plan orizontal și vertical cu activitatea economică, în cazul în care este schimbat obiectul de activitate al acesteia.

Schimbări la admiterea în INM 2019-2020

Schimbări la admiterea în INM

Schimbări la admiterea în INM, adoptate de CSM: O nouă probă, care va lua locul testului de logică și altele

Vezi https://www.coltuc.ro

 

 

 

Schimbări la admiterea în INM
Schimbări la admiterea în INM

 

Structura examenului de admitere în Institutul Național de Magistratură (INM) se va schimba semnificativ, Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) adoptând la finele lui mai un nou regulament pentru organizarea admiterii. În locul probei de raționament logic va intra o probă scrisă ce va testa teoria și aplicarea ei unor situații practice, probă care se va desfășura în două zile diferite: într-o zi, civilul, într-o zi, penalul. Această nouă probă nu este însă unica noutate adusă de recent adoptatul regulament CSM.

 

 

Hotărârea CSM nr. 91/2019 a fost adoptată de plenul CSM pe 21 mai și mai trebuie publicată în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare. De la acel moment, un nou regulament privind admiterea la INM va intra în vigoare, unul care aduce schimbări însemnate față de examenele de până acum.

 

 

 

Notă: În acest timp, se află în dezbatere și un nou regulament pentru admiterea directă în magistratură, aspect necesar având în vedere că cele două examene au aceeași structură examinatorie.

 

Marea noutate ce va fi adusă de acest nou regulament este proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice, teoretice și practice, susținută la cele patru materii bine cunoscute: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal.

 

Vorbim, mai exact, de o testare scrisă ce va urma testului-grilă, dat și până acum, la aceleași patru materii și cu 100 de subiecte. Testul-grilă și testul scris vor constitui prima etapă a examenului, a doua fiind cea a interviului.

 

Marele absent din noul tip de examen de admitere la INM este testul de raționament logic, acesta fiind înlocuit de acest test scris pentru verificarea teoriei și pentru rezolvarea unor probleme practice.

Inchidere punct de lucru/ sediu secundar

Inchidere punct de lucru

Inchidere punct de lucru/ sediu secundar

Procedura,Costuri 2019

https://ro.wikipedia.org/wiki/Avocat_de_serviciu 

"<yoastmark

 

O societate comerciala poate inchide oricand un punct de lucru. Aceasta se realizeaza prin introducerea si inregistrarea de mentiuni la Registrul Comertului privind demersul de incheierii punctului de lucru.

 

La demararea procedurii, sau la un moment intermediar pe parcursul intocmirii dosarului de inchidere punct de lucru, pe langa documentele solicitate, este nevoie de prezenta asociatului/ asociatilor, a stampilei societatii si de copii ale tuturor actelor societatii comerciale.

Dupa inregistrarea inchiderii la Registrul Comertului, trebuie sa faceti si declararea operatiunii de terminare la Directia de Finante Publice in raza careia se afla punctul de lucru/ sediul secundar.

De asemenea, va trebui sa faceti si demersurile pentru inregistrarea dezinstalarii casei de marcat de la adresa punctului de lucru inchis.

Acte necesare 

Pentru inregistrarea mentiunii privind incheierea punctului de lucru, aveti nevoie de urmatoarele documente:

  • Cererea de inregistrare;
  • Certificatul de inregistrare;
  • Contractul de la punctul de lucru;
  • Hotararea adunarii generale a asociatilor/ actionarilor sau decizia asociatului unic/ Consiliului de administraţie/ directoratului (redactam noi);
  • Certificatul constatator de la sediu si de la punctul de lucru;

Daca e cazul:

  • imputernicire speciala, avocatiala sau delegatie pentru persoanele desemnate sa realizeze formalitati legale (redactam noi).

Toate documentele mentionate pentru operatiunea juridica de inchidere punct de lucru vor fi redactate de catre noi.

Termenul pentru un astfel de demers este de 5-7 zile (pentru Bucuresti si Ilfov) din momentul in care dosarul este complet, respectiv de 15-20 de zile pentru restul judetelor tarii.

Tarife inchidere punct de lucru/ sediu secundar

  • 210 RON –  in Bucuresti sau in Ilfov
  • 310 RON –  pentru celelalte judete

Aceste tarife includ taxele la Registru, onorariu si TVA.

SURSA ONRC

Pentru a vedea pretul si altor mentini, aparte de inchidere punct de lucru, va rugam sa accesati

Termeni si conditii:

  • Returnarea onorariului se poate face doar in situatia in care exista o culpa exclusiva a Prestatorului pentru nerealizarea unui serviciu platit. In acest ultim caz, returarea se va realiza dupa analizarea circumstantelor care au determinat un rezultat negativ, si dupa obtinerea aprobarilor necesare, durata medie fiind de 30 de zile lucratoare.
  • In cazul prelungirii sediilor sociale, Prestatorul nu-si asuma obligatia de a notifica Beneficiarul cu privire la momentul expirarii, desi in principiu, in functie de logistica de care dispune, va lua masuri in acest sens, dar in sensul exercitarii unui drept, nu al unei obligatii.

https://www.cancan.ro/adevarul-despre-celebrul-concurent-de-la-ferma-a-fost-acuzat-de-camatarie-si-tepe-de-milioane-de-euro-in-imobiliare-19928541

 

 

Cum îl pot obliga pe fostul soţ să mă lase să plec cu copilul din ţară

Cum îl pot obliga pe fostul soţ să mă lase să plec cu copilul din ţară

Cum îl pot obliga pe fostul soţ să mă lase să plec cu copilul din ţară Va explica avocat bun Divort Coltuc vezi https://www.coltuc.ro

Cum îl pot obliga pe fostul soţ să mă lase să plec cu copilul din ţară
Cum îl pot obliga pe fostul soţ să mă lase să plec cu copilul din ţară

 

ORDONANŢA PREŞEDINŢIALĂ PENTRU SUPLINIREA ACORDULUI

Potrivit legii, deplasarea copiilor în ţară şi în străinatate se realizează cu înştiinţarea şi acordul ambilor părinti, iar orice neînţelegeri între aceştia cu privire la exprimarea acordului se soluţionează de către instanţa judecătorească (art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004):

Conform dispozitiilor art. 30 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 248/2005, ”minorilor li se permite iesirea din tara numai daca sunt insotiti de o persoana majora si, in situatia in care calatoreste impreuna cu unul din parinti, numai daca parintele insotitor prezinta o declaratie a celuilalt parinte din care sa rezulte acordul sau cu privire la efectuarea calatoriei respective in statul sau statele de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia. ”

Avand in vedere ca Noul Cod Civil stabileste exercitarea autoritatii parintesti in comun,  ambii parinți vor avea un cuvant de spus cu privire la cresterea si educarea copilului, cum ar fi statutul juridic al acestuia, asistenta medicala, educatia, instruirea religioasa sau activitatile extracurriculare.

CEA MAI DES ÎNTÂLNITĂ SITUAŢIE ESTE ACEEA ÎN CARE UNUL DINTRE PĂRINŢI NU ÎŞI DĂ ACORDUL PENTRU CA MINORUL SĂ PĂRĂSEASCĂ ŢARA, ÎMPREUNĂ CU CELĂLALT PĂRINTE.

Avand in vedere necesitatea obtinerii acordului, legiutorul a introdus o modalitate juridica prin care hotararea unei instante poate sa ÎNLOCUIASCĂ consimtamantul parintelui .

 Actiunea in instanta se numeste suplinire acord parental si se obtine pe cale ordonantei presedintiale.

Potrivit art. 996 alin. (1), instanta de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.

Ordonanta este provizorie si executorie. La cererea reclamantului, instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea unui termen – art. 996 alin. (3) NCPC.

Pentru admisibilitatea ordonantei presedintiale trebuiesc indeplinite cumultiv trei cerinte, respectiv sa existe urgenta, masura solicitata sa fie vremelnica si sa nu se prejudece fondul.

Aşadar, instanta investita cu solutionarea unei asemenea cereri se margineste sa stabileasca, in raport cu probele prezentate de parti, in favoarea careia dintre ele exista aparenta de drept.

Suplinirea consimtamantului se poate solicita numai pentru o perioada determinata de timp. De exemplu, se poate solicita suplinirea consimtamantului parintelui pentru o vacanta, pentru activitati sportive, culturale, studii etc.

EXISTA TREI SITUATII IN CARE INSTANTA POATE APRECIA SITUATIA URGENTEI SI ANUME:

  1. pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere;
  2. prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.
  3. pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.

Instanta poate aprecia asupra urgentei cauzei raportat la situatia de fapt expusa, la necesitatile minorului, la imprejurarile concrete ale cauzei si la interesul superior al acestuia.

De ce Cedo ? Explica avocat Cedo Coltuc

De ce Cedo Explica avocat Cedo Coltuc

De ce Cedo ? Explica avocat Cedo Coltuc

De ce Cedo ? Explica avocat Cedo Coltuc. Vezi #livecoltuc. Afla mai multe pe coltucsiasociatii.ro .Ai consultanta online GRATUITA . 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Cedo este ultima reduta in apararea Drepturilor Omului De ce Cedo ? Explica avocat Cedo Coltuc

Citeste toata stirea  pe:  https://coltucsiasociatii.ro/de-ce-sa-apelez-la-avocati-specializati-cedo/livecoltucsiasociatii

Conventia Europeana a Drepturilor Omului 

Isi are radacinile atat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cat si in Declaratia Americana a Drepturilor si Indatoririlor Omului.Si este primul instrument international care, pentru a proteja  drepturi civile si politice.Imbraca forma unui Tratat ce aduce, din punct de vedere juridic, constrangeri pentru tarile semnatare  .Si instaureaza un sistem de control asupra aplicarii acestor drepturi la nivelul fiecareia dintre state.

Romania
a ratificat
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
prin Legea nr. 79 din  6 iunie 1995.
Prin urmare,
Statul Roman a acceptat jurisdictia obligatorie a
Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg,
recunoscand oricarei persoane aflata sub jurisdictia sa
– cetatean propriu, strain sau apatrid –
drepturile si libertatile definite de Conventie.

Potrivit art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei republicata, CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI FACE PARTE DIN DREPTUL INTERN.

Iar jurisprudenta instantei europene a drepturilor omului este direct aplicabila in sistemul romanesc de drept.Ssi are forta constitutionala si supralegislativa conferita insesi dispozitiilor  Conventiei. A Protocoalelor sale aditionale si a Regulamentului Curtii Europene.

Oricine « se pretinde victima a unei incalcari, de catre una din Înaltele Parţi contractante, a drepturilor recunoscute in Convenţie sau protocoalele sale”poatesesiza Curtea de la Strasbourg, in conformitate cu art.34 din Conventia Europeana.

Spre deosebire insa, de instantele nationale, Instanta Europeana a aratat, deseori in practica sa, ca se afla in pozitia de a analiza retrospectiv toate procedurile interne. Nationale si de a determina corectitudinea lor in ansamblu. Sanctionand incalcarea dispozitiilor Conventiei si ale Protocoalelor sale si determinand profunde transformari in dreptul intern.

Cu titlu de exemplu,
conform « Notei de fundamentare a Ordonantei de urgenta a Guvernului  nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de Procedura Civila »
« modificarea si completarea Codului de Procedura Civila printr-o Ordonanta de Urgenta, care priveste in principal recursul in anulare, este justificata de imprejurarea ca, in unele cauze romanesti, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat violarea articolului 6 paragraf 1 din Conventia  pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale…. »

     iar, mai recent, legislatia nationala privind regimul strainilor in Romania a fost modificata ca urmare a condamnarii Statului Roman in cauza LUPSA Dorjel  vs.Romania, Hotarare publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr. 30 din data de 17 ianuarie 2007.

[/column]

Cum se poate retrage/excludere un asociat

Mediul de afaceri are parte și de vești bune! Avocat firme

Cum se poate retrage/excludere un asociat Vezi https://www.coltuc.ro

Retragerea unui asociat dintr-o societate comerciala este reglementata de prevederile articolului 226 din Legea societatilor 31/1990, dupa cum a declarat pentru AvocatNet.ro si Avocat Lucian Lazarutiu, specialist in dreptul societatilor comerciale.

retragere-excludere-asociat-srl
retragere-excludere-asociat-srl

Cum se poate retrage/excludere un asociat Procedura avocat Coltuc

https://www.facebook.com/stireajuridicaazilei/

Astfel, conform prevederilor legislative, asociatul in societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau in societatea cu raspundere limitata, se poate retrage din societate:
  • in cazurile prevazute in actul constitutiv;
  • cu acordul tuturor celorlalti asociati;
  • in lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului, supusa numai recursului, in termen de 15 zile de la comunicare.

 

 

Retragerea de comun acord

Retragerea conventionala produce efecte intre parti de la momentul aducerii la cunostinta asociatilor notificati a <Declaratiei de retragere> sau la momentul adoptarii valabile a <Hotarari de aprobare> a <Cererii de retragere>, iar fata de terti de la momentul pronuntarii <Rezolutiei de admiterea a dosarului> de catre Oficiul Registrului Comertului competent privind inregistrarea acestor acte” avocat Coltuc

In aceste cazuri, procedura de retragere la Registrul Comertului dureaza aproximativ 7 zile, cu exceptia cazului in care, asociatul retras cesioneaza partile sale catre terti, dupa ce in prealabil a respectat dreptul de preemptiune ale asociatilor ramasi in societate.

Retragerea judiciara
In cea de-a treia situatia, in lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim asociatul, asociatul se poate retrage, pentru motive temeinice, doar in baza unei hotarari a tribunalului.
Asociatul se va adresa acestuia (Tribunalului) cu o cerere de chemare in judecata ce va avea ca obiect constatarea retragerii sale precum si plata contravalorii partilor sociale. In aceasta din urma situatie, instanta va decide si cu privire la structura participarii la capitalul social. Neintelegerile grave dintre asociati reprezinta un motiv temeinic in virtutea caruia asociatul se poate adresa instantei de judecata pentru a solicita pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate retragerea sa din societate
Care sunt efectele retragerii si drepturile asociatului retras
Retragerea unui asociat dintr-un SRL produce urmatoarele efecte:
  • pierderea calitatii de asociat a celui care s-a retras; el va deveni tert in raport cu societatea din care s-a retras;
  • pierderea drepturilor ce deriva din calitatea de asociat;
  • asociatul retras are dreptul la o cota parte din patrimoniul societatii sau la o suma de bani care sa reprezinte valoarea acesteia;
  • asociatul ramas raspunde de pierderi si ramane obligat fata de terti pentru operatiile facute de societate, pana la data retragerii.

 

Accidentele rutiere in Romania : Incotro ?

Accidentele rutiere in Romania

Mii de victime sunt înregistrate anual în România în urma accidentelor rutiere. Faptul stârnește îngrijorare în rândul autorităților care încearcă să găsească soluții.

accidente+rutiere+in+romania

Accidentele rutiere in Romania : Incotro ?

http://lexcafe.ro/economie-2/transport-economie-2/mii-de-victime-sunt-inregistrate-anual-in-romania-in-urma-accidentelor-rutiere/

 

 

Seful biroului Audit de Siguranță a Infrastructurii Rutiere în cadrul Autorității Rutiere Române, a vorbit în cadrul unei mese rotunde organizată de Capital pe tema situației dezastruoase în care se află infrastructura din România despre măsurile care ar trebui luate de către autorități pentru diminuarea numărului victimelor din accidente rutiere.

Cum se va alege alt președinte la Camera Deputaților?

alegere presedinte camera deputatilor

Cum se va alege alt președinte la Camera Deputaților? Opinie avocat Coltuc https://www.coltuc.ro

alegere presedinte camera deputatilor

 


 

În cazul în care funcția de președinte al Camerei Deputaților devine vacantă, atunci grupurile parlamentare vor propune alți candidați pentru funcția rămasă vacantă, conform Regulamentului Camerei Deputaților. Fiecare grup poate face o singură propunere, iar parlamentarii vor alege, prin vot secret, un alt președinte care să ocupe funcția pe perioada care a mai rămas din mandatul Camerei.

 

Candidatul care obține votul majorității deputaților prezenți este cel care este declarat președinte al Camerei Deputaților. În cazul în care niciun candidat nu obține votul majorității, atunci se va organiza un nou tur de scrutin la care să participe doar cei doi candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi.

 

Funcția de președinte al CD rămâne vacantă fie în cazul revocării de către parlament a persoanei care o ocupă, fie în patru situații prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statului deputaților și al senatorilor, respectiv demisia, încetarea mandatului de deputat, eliminarea/retragerea din grupul parlamentar din care face parte sau pierderea sprijinului politic.

 

În general, președintele Camerei Deputaților poate fi revocat din funcție înaintea expirării mandatului de patru ani, cu votul majorității deputaților prezenți, atâta vreme cât se asigură cvorumul legal, conform Regulamentului Camerei Deputaților. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus în funcția de președinte a CD. Dar funcția poate deveni vacantă și din alte motive decât revocarea.

 

Funcția de președinte al Camerei Deputaților încetează de drept în patru situații, după cum prevede legislația în vigoare. Demisia și încetarea calității de deputat (adică sfârșitul mandatului de patru ani) sunt primele două situații în care președintele CD își pierde de drept funcția.

 

Dacă persoana care ocupă funcția își pierde calitatea de membru al grupului parlamentar din care făcea parte, atunci, din nou, funcția încetează de drept. Acest lucru se întâmplă deoarece grupul parlamentar respectiv, iar nu persoana, a fost ales de popor ca să ocupe funcția. A patra și ultima situație în care o persoană își pierde funcția de președinte al CD este pierderea sprijinului politic.

cabinet avocat timisoara

cabinet avocat timisoara este avocatul Coltuc https://www.coltuc.ro

Produsedingospodarie.ro – Topul celor mai profitabile culturi agricole in 2019

Topul celor mai profitabile culturi agricole! Vezi care sunt 

Topul celor mai profitabile culturi agricole!
Topul celor mai profitabile culturi agricole!

https://agrointel.ro/90800/cele-mai-profitabile-culturi-agricole-in-2018/

 

http://lexcafe.ro/economie-2/agricultura-economie-2/topul-celor-mai-profitabile-culturi-agricole/#more-58532

Lansarea unei afaceri în agricultură îți poate aduce venituri mari, dar, ca în toate domeniile, nu te poți înhăma la un astfel de business dacă nu cunoști îndeajuns de bine produsul și dacă nu cercetezi piața cu mare atenție. De asemenea, trebuie să fii conștient că, pentru a câștiga mulți bani, trebuie mai întâi să investești. Iată un top al celor mai profitabile culturi agricole.

Agricultorii care vor să investească în culturile de sparanghel, trebuie să știe de la început că au nevoie de mulți bani. Pentru a planta și a întreține un hectar de sparanghel, costă, în medie, în jur de 25.000 de euro. Se merită să investești într-un astfel de business, fiindcă, potrivit profesioniștilor, un singur hectar poate aduce și 100.000 de euro anual, iar durata de viață a plantației este de până la 20 de ani. De asemenea, sparanghelul nu este greu de gătit și este foarte sănătos, așadar, din ce în ce mai mulți oameni au început să îl cumpere în mod regulat, iar un singur kilogram de sparanghel se vinde și cu 50 de lei kilogramul.

Zmeura rămâne și anul acesta una dintre cele mai profitabile culturi din România. Chiar dacă numărul cultivatorilor a crescut, zmeura continuă să aibă un preț bun, de 15-16 lei pe kilogram, iar la final de sezon se poate vinde și cu 17 lei. Marele avantaj al acestei culturi este că aduce producții de 8-12 tone de fructe la hectar, fără a depune efort prea mare. Potrivit Agrointel, durata de viață a zmeurei este de 8-10 ani, în funcție de soi și de modul în care este înrgijită cultura.

Cultura de cătină este una dintre rețetele succesului în agricultură, iar pentru înființarea unei astfel de afaceri, nu ai nevoie de foarte mulți bani. Agricultorii au nevoie de 1.500-3000 de euro pentru a lansa acest business, iar investiția se recuperează încă din primul an. Potrivit experților, un hectar de cătină echivalează cu aproximativ 15 tone, iar la un preț de 10-20 de lei pe kilogram, agricultorii vor obține profituri semnificative.

 

http://www.produsedingospoadrie.ro

 

Lege ridesharing in Romania pentru Uber,Clever,BlackCab si Bolt

Lege ridesharing Uber,Clever,BlackCab si Bolt

Lege ridesharing in Romania pentru Uber,Clever,BlackCab si Bolt Vezi cum trebuie sa functionezi legali daca vrei sa lucrezi cu Uber,Clever,BlackCab si Bolt

Lege ridesharing  Uber,Clever,BlackCab si Bolt
Lege ridesharing Uber,Clever,BlackCab si Bolt

 

Cum se obține autorizația pentru transportul alternativ:

În vederea obţinerii autorizaţiei pentru transportul alternativ operatorul de transport alternativ depune la agenția teritorială a Autorității Rutiere Române – A.R.R. din județul sau municipiul București unde îşi are sediul sau domiciliul după caz, următoarele documente: cerere; copie a certificatului de înregistrare ca transportator şi a certificatului constatator, eliberate de registrul comerţului; certificat de atestare a pregătirii profesionale ale conducătorilor auto; copie a certificatului de competenţă profesională pentru

 

managerul de transport alternativ, în cazul întreprinderii familiale sau persoanei juridice, ori copie de pe certificatul de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere, în cazul persoanei fizice autorizate sau întreprinderii individuale; certificatul de cazier judiciar ale conducătorilor auto şi, după caz, ale managerului de transport alternativ, din care să rezulte că aceştia nu au fost condamnaţi pentru: – infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice; – infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri; – infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale; – infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; – infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii

 

 

sexuale; – infracţiuni contra patrimoniului; Cazierul judiciar al managerului de transport alternativ se depune în cazul întreprinderii familiale sau persoanei juridice; avizul medical și psihologic al managerului de transport alternativ, în cazul întreprinderii familiale sau persoanei juridice, sau al persoanei fizice titulare a persoanei fizice autorizate sau întreprinderii individuale, cu mențiunea apt. Ce reguli trebuie să respecte șoferii de ridesharing: să fie autorizaţi pentru transport alternativ să deţină cazier judiciar, avize medicale şi psihologice să deţină atestat de conducător auto profesionist, să plătească asigurări să deţină o casă de marcat pentru tranzacţiile efectuate cu plata în numerar

 

 

Ce alte obligații mai au șoferii să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul; să nu refuze efectuarea cursei în condiţiile iniţial agreate; să nu solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activității de transport efectuate; să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare; să se supună controlului autorităţilor cu atribuții în domeniu şi să prezinte la control, în timpul activităţii, documentele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență şi de legislaţia în vigoare; să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului.

 

 

 

Ce reguli trebuie să respecte aplicațiile de ridesharing: să fie autorizate de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale să achite o taxă anuală calculată în funcţie de numărul de maşini înrolate Ce condiții trebuie să respecte autoturismele: au maxim 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto; au inspecţia tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare 6 luni; la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei; deţin copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ.
Citeste aici

 

Proiectul de ordonanță pent… by on Scribd

Sute de mii de divorturi in 2019 „Love is in the air”

divort

Sunt peste 150000 de dosare de divort depuse in 2019.La care se mai adauga peste 300000 de dosare divort la notar „Love is in the air

Divorț – Wikipedia

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Divorț

 

Divorțul reprezintă actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând dispozițiile codului civil al .

divort
divort

Tipuri de divort

Tipuri de divort. Modalitati de formulare

Desfacerea casatoriei prin divort poate imbraca mai multe forme:

A: divort prin acordul partilor;

B: divort pentru motive temeinice;
B.1. divort din culpa comuna;
B.2.divort din culpa exclusiva a unuia dintre soti;

C: la cererea uneia din parti dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani;

D: la cerearea sotului a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei.


Divort prin acord

Conform art. 373 Noul Cod civil desfacerea casatoriei se poate pronunta la cererea ambelor parti sau ca urmare a cererii introdusa de unul din soti si acceptata de catre celalalt sot.
In acesta situatie instanta nu va stabili nici un fel de culpa a vreunuia dintre soti la desfacerea casatoriei. NU este necesara dovedirea unor motive de divort si nu trebuie audiati martori!
Acesta modalitate de divort este cea mai simpla, divortul pronuntandu-se chiar de la primul termen de judecata.
Important: Cererea de divort trebuie semnata de ambii soti sau introdusa de un sot si acceptata de catre celalalt sot in fata judecatorului la primul termen de judecata (sau ulterior).
Hotararea de divort care se pronunta pe baza acordului sotilor este definitiva (sentinta pronuntata nu mai poate fi atacata).

Divort din motive temeinice
Conform art. 373 Noul Cod civil divortul poate fi pronuntat si in cazul in care din motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate.
In acest caz instanta trebuie sa constate indeplinirea a trei conditii:
–        existenta  unor motive temeinice
–        sa existe o vatamare grava a raporturilor dintre soti
–        imposibilitatea continuarii casatoriei

Prin urmare, in aceasta  situatie instanta trebuie sa constate existenta atat a culpei sotilor, cat si faptul ca raporturile dintre acestia sunt grav si iremediabil vatamate iar continuarea casatoriei nu mai este posibila.
Cat priveste motivele temeinice pentru care poate fi pronuntat divortul, in lege acestea nu sunt precizate expres, insa, in literatura de specialitate si in practica, au fost considerate motive temeinice de divort urmatoarele imprejurari: violenta  verbala  sau  fizica  exercitata  asupra  unui  dintre  soti; lipsa  unor  relatii  specifice  familiei; neintelegeri grave asupravietii de familie, separarea sotilor etc.

Divort din culpa comuna

In cazul in care, in temeiul art. 373 lit. b) Noul Cod civil se solicita desfacerea casatoriei din cauza unor motive temeinice care au vatamat grav raporturile de familie, insa din probatoriul administrat instanta constata vina ambilor soti, atunci va pronunta divortul din culpa comuna ambilor soti.
Probele care vor putea fi solicitate de sotii: inscrisuri,martori si interogatorii.

Divortul din culpa exclusiva a unuia dintre soti
In cazul in care temeiul de drept al cererii dvs este tot art. art. 373 lit. b) Noul Cod civil, respectiv aveti motive intemeiate si probe solide se poate solicita instantei de judecata pronuntarea divortului  din culpa exclusiva a sotului parat.
Motive intemeiate  pentru a se pronunta divortul din culpa exclusiva a unui sot pot fi (exemplificativ): relatiile extraconjugale, violenta conjugala fizica sau verbala, alcoolismul etc., insa toate acestea trebuie sa poata fi dovedite cu probe: martori, certificate medico-legale, alte inscrisuri. Fireste, toate probele administrate trebuie sa arate ca este imposibila continuarea casatoriei si ca nu exista posibilitate de impacare intre soti.
Atentie: daca din probele administrate rezulta culpa exclusiva a sotului reclamant la divort, in practica judiciara a fost apreciata aceasta situatie ca nefiind suficienta pentru desfacerea casatoriei, instanta pronuntand respingerea actiunii!

Divortul in caz de separare

In acest caz, situatia este destul de clara: daca intre soti a intervenit o separare cu o durata de cel putin 2 ani, oricare dintre ei poate formula cerere de divort.
Ceea ce este de dovedit: durata separarii de cel putin 2 ani, iar in acest interval sa nu existe perioade de reluare a convietuirii sotilor.
Probe: inscrisuri si martori.

Divortul din motive de sanatate
La art. 373 lit. d) Noul Cod civil  este prevazuta si posibilitatea ca  unul din soti, respectiv cel care are o problema de sanatate grava sa poata solicita desfacerea casatoriei.
Important de retinut: cererea o poate introduce doar sotul bolnav, iar problema de sanatate trebuie sa fie de natura a face imposibila continuarea casatoriei.

Potrivit art. 932 din Noul Cod de Procedura Civila, regasim  urmatoarea reglementare la procedura divortului din motive de sanatate:

  • cand divortul este cerut pentru ca starea sanatatii unuia dintre soti afecteaza relatiile dintre ei, facand imposibila continuarea casatoriei, instanta va administra probe cu privire la existenta bolii si starea sanatatii sotului bolnav si va pronunta divortul, fara a face mentiune despre culpa pentru desfacerea casatoriei.

In lumina acestui articol, Noul Cod Civil prevede  obligativitatea sotilor de a comunica starea sanatatii prin avize medicale, eliberate de organe de specialitate, casatoria fiind oprita in cazul celor care sufera de anumite boli, alienatul mintal si debilul mintal, art.276 Noul Cod Civil.

Prin cele doua notiuni, alienatie mintala sau debilitate mintala se intelege o boala psihica ori un handicap psihic ce influenteaza competenta psihica a unei persoane,  de actiona critic si predictiv privind repercusiunile social-juridice care pot genera din exercitarea drepturilor si obligatiilor civile. Persoana afectata de alienatie mintala nu va putea fi supus sub incidenta penala, pentru faptele periculoase comise, situatia sa de sanatate fiind o cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Ca material probatoriu pentru a formula divortul  sunt adeverintele medicale sau se pot solicita expertize medico-legale care sa confirme starea de sanatate.

1-10 din 152.976 rezultate
Pagină Web
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 5568/200/2019
vDosarCHLTest_1.aspx 5568/200/2019 5568/200/2019 Secţia civilă divorţ păstrare nume 5568/200/2019 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites …
Pagină Web
Judecătoria ORAŞTIE – dosarul nr. 1506/272/2015
vDosarCHLTest_1.aspx 1506/272/2015 1506/272/2015 Civil si penal divorţ – cu copii 1506/272/2015 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites/cthub …
Pagină Web
Judecătoria ROMAN – dosarul nr. 474/291/2018
vDosarCHLTest_1.aspx 474/291/2018 474/291/2018 – divorţ CU COPII 474/291/2018 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites/cthub …
Pagină Web
Judecătoria BUZĂU – dosarul nr. 6161/200/2019
vDosarCHLTest_1.aspx 6161/200/2019 6161/200/2019 Secţia civilă divorţ păstrare nume 6161/200/2019 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites …
Pagină Web
Judecătoria LIPOVA – dosarul nr. 859/250/2016
… vDosarCHLTest_1.aspx 859/250/2016 859/250/2016 Judecatoria Lipova divorţ cu minori 859/250/2016 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites/cthub …
Pagină Web
Judecătoria CARACAL – dosarul nr. 3471/207/2016/a1
… vDosarCHLTest_1.aspx 3471/207/2016/a1 3471/207/2016/a1 Civil divorţ3471/207/2016/a1 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites/cthub …
Pagină Web
Judecătoria CRAIOVA – dosarul nr. 32372/215/2017
… vDosarCHLTest_1.aspx 32372/215/2017 32372/215/2017 Secţia Civilă divorţ32372/215/2017 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites/cthub Judecătoria …
Pagină Web
Judecătoria ARAD – dosarul nr. 2005/55/2017
vDosarCHLTest_1.aspx 2005/55/2017 2005/55/2017 Sectia civila divorţ2005/55/2017 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites/cthub Judecătoria …
Pagină Web
Judecătoria CLUJ-NAPOCA – dosarul nr. 6698/211/2019
vDosarCHLTest_1.aspx 6698/211/2019 6698/211/2019 Civil divorţ 6698/211/2019 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites/cthub Judecătoria …
Pagină Web
Judecătoria SLATINA – dosarul nr. 3842/311/2016
vDosarCHLTest_1.aspx 3842/311/2016 3842/311/2016 Civil divorţ 3842/311/2016 Fond vDosarCHLTest http://portal/sites/cthub Judecătoria …

 

 

Divort

https://www.coltuc.ro/blog/divort/

 

Despagubiri divort

https://www.coltuc.ro/blog/despagubiri-divort/

Logodna

https://www.coltuc.ro/blog/logodna/

locuinta_familiala

https://www.coltuc.ro/blog/locuinta_familiala/

Custodie comuna

https://www.coltuc.ro/blog/custodia_comuna/

despre divort

https://www.coltuc.ro/blog/despre-divort/ ‎

Divort instanta

https://www.coltuc.ro/blog/divort_instanta

Divort acord

https://www.coltuc.ro/blog/divort_acord/

Divort cu copii minori

https://www.coltuc.ro/blog/divort-cu-copii-minori/

Divort strainatate

https://www.coltuc.ro/blog/divort_strainatate/

divort_nationalitati

https://www.coltuc.ro/blog/divort_nationalitati

divort_folosinta_divort

https://www.coltuc.ro/blog/divort_folosinta_divort/

divort_drepturi_tatalui_mamei

https://www.coltuc.ro/blog/divort_drepturi_tatalui_mamei/

custodia copiilor

https://www.coltuc.ro/blog/custodia_copiilor/

pensia de intretinere copii

https://www.coltuc.ro/blog/pensia-de-intretinere-copii/

program vizita copii

https://www.coltuc.ro/blog/program-vizita-copii/ ‎

Stabilire domiciliu minor divort

https://www.coltuc.ro/blog/Stabilire domiciliu minor divort/

rapire internationala copii

https://www.coltuc.ro/blog/rapire-internationala-copii/ ‎

 

 

 

 

divort_strainatate

divort_strainatate

divort_strainatate Avocat Coltuc te poate ajuta cu divortul in Romania Vezi https://avocat-coltuc.business.site/

 

divort_strainatate
divort_strainatate

Cass 2013-2017 la avocat . De ce este ilegal ?

Cass 2013-2017 la avocat

Cass 2013-2017 la avocat . De ce este ilegal ? Opinie Daniel Udrescu

Cass 2013-2017 la avocat . De ce este ilegal ?

CASS necalculat la timp în perioada în care a avut exigibilitate, nu a fost inclus în calculul ANAF, impozitul de 16% nefiind redus cu cheltuiala CASS aferentă, avocatul plătind mai mult impozit pe venit net în 2013-2017, pentru că nu i s-a dedus cheltuiala cu CASS, dar şi furându-i-se 6% din sumă în 2018-2019, când s-a plătit CASS-ul. Trebuie clarificat că în perioada 2013-2017, formularul 220 solicita declararea unei sume de către prestatorul activităţii independente. Prin formularul 200 se raporta impozitul pe venit, dar fără calculul CASS.

 

 

UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

– Departamentul Protecția profesiei, informare și relații publice –

INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR

INFORMARE

asupra reglementărilor fiscale

care privesc și activitatea avocaților în anul 2018

De la 1 ianuarie 2018 au intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017, și Ordonanța Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 31 august 2017.

Prin cele două acte normative au fost aduse modificări Codului fiscal (2015), dintre care unele privesc și activitatea avocaților.

În privința modificărilor și completărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, prezintă interes pentru regimul fiscal al veniturilor avocaților cele ce urmează.

O primă modificare care interesează este cea adusă Titlului IV – Impozitul pe venit.

Potrivit reglementării anterioare, pentru veniturile obținute de persoanele fizice, deci și avocații, cota standard de impozitare era de 16% și se aplica asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a) activități independente;

b) salarii și asimilate salariilor;

c) cedarea folosinței bunurilor;

d) investiții, cu excepția veniturilor din dividende;

e) pensii;

f) activități agricole, silvicultură și piscicultură;

g) premii;

h) alte surse.

În cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă aveau și obligațiile de a calcula, de a reține și de a plăti impozitul corespunzător sumelor plătite prin reținere la sursă, prin utilizarea următoarelor cote de impozit:

– 10% pentru stabilirea plăților anticipate, efectuate în contul impozitului anual;

– 16% pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 (modificarea art. 64 din Codul fiscal) s-a reglementat reducerea cotei de impozit de la 16% la 10% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a) activități independente;

b) salarii și asimilate salariilor;

c) cedarea folosinței bunurilor;

d) investiții, cu excepția veniturilor din dividende;

e) pensii;

f) activități agricole, silvicultură și piscicultură;

g) premii;

h) alte surse.

S-a prevăzut reducerea cotelor de impozit aplicabile în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală (modificarea art. 72 și 73 din Codul fiscal), pentru care plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă și care au și obligațiile de a calcula, de a reține și de a plăti impozitul cu titlu de plăți anticipate, corespunzător sumelor plătite prin reținere la sursă, astfel:

– de la 10% la 7%, pentru stabilirea plăților anticipate, efectuate în contul impozitului anual;

– de la 16% la 10%, pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final.

S-a prevăzut expres caracterul deductibil al cheltuielilor cu contribuțiile de asigurări sociale plătite la sistemele proprii de asigurări sociale și/sau contribuțiile profesionale obligatorii plătite, potrivit legii, organizațiilor profesionale din care fac parte contribuabilii [modificarea art. 68 alin. (4) lit. i) din Codul fiscal]. În corelare cu modificările aduse Titlului V – Contribuții sociale obligatorii, s-a prevăzut deducerea contribuției de asigurări sociale datorată de contribuabil, la stabilirea venitului net anual/pierderii nete anuale, determinat/determinată în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, stabilit/stabilită potrivit Declarației privind venitul realizat. Deducerea cheltuielii respective se efectuează de organul fiscal competent la recalcularea venitului net anual/pierderii nete anuale.

În cazul persoanelor fizice care desfășoară activități independente, care sunt asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, pentru care există obligația asigurării în aceste sisteme potrivit legii (avocații), nu se datorează contribuții de asigurări sociale (CAS) pentru veniturile din activități independente. Această reglementare este în vigoare și după data de 1 ianuarie 2018.

În reglementarea anterioară, veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale (avocații), care nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii, erau exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale (CAS).

Începând cu 1 ianuarie 2018 au fost incluse în baza de calcul a CAS veniturile din salarii și asimilate salariilor din alte activități decât cele pentru care, potrivit legii, există obligația asigurării în sistemele proprii de asigurări sociale, realizate de persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale (de ex: avocatul pentru veniturile din salarii realizate din desfășurarea activității de profesor).

De asemenea, s-a prevăzut că, începând cu 1 ianuarie 2018, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, din una sau mai multe surse de venit, datorează CAS dacă sunt îndeplinite condiții cum sunt:

  • venitul net realizat în anul precedent raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabilește contribuția;
  • venitul net lunar realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielii deductibile, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabilește contribuția, în cazul contribuabililor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se stabilește ca impozit final și este reținut la sursă.

Persoanele fizice obligate la plata contribuției depun anual la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabilește contribuția de asigurări sociale, Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate – Cod 600. Modelul și conținutul formularului a fost aprobat prin Ordinul nr. 4140/2017 emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1041 din data de 29 decembrie 2017.

În prezent, s-a propus prelungirea termenului pentru depunerea Declarației cod 600 până la 31 martie 2018, nefiind exclusă posibilitatea ca până la această dată Codul fiscal (2015) să fie modificat în sensul eliminării acestei obligații a contribuabililor.

Persoanele fizice care desfășoară activități independente (inclusiv avocații) datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS). Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10%.

Persoanele care realizează atât venituri din activități independente, cât și alte categorii de venituri (de ex. venituri din asocierea cu o persoană juridică, din cedarea folosinței bunurilor, din investiții, din activități agricole, silvicultură și piscicultură sau din alte surse) datorează CASS, dacă veniturile lunare realizate cumulat sunt cel puțin egale cu salariul minim brut pe țară din una sau mai multe surse de venituri din cele menționate, în următoarele condiții:

– contribuția se stabilește la salariul minim brut pe țară, indiferent de nivelul venitului realizat și de numărul activităților desfășurate;

– persoanele ale căror venituri realizate lunar, cumulat, sunt sub nivelul salariului minim brut pe țară, nu au obligația să plătească CASS, însă pot opta pentru plata contribuției în aceleași condiții prevăzute pentru cei care au obligația plății contribuției, pentru asigurarea în sistemul de asigurări de sănătate.

A fost introdus în Codul fiscal (2015) un nou capitol, Capitolul IX – Contribuția asiguratorie pentru muncă, care prevede că persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora datorează contribuția asiguratorie pentru muncă în cotă de 2,25% la veniturile din salarii și asimilate salariilor. Contribuția se plătește la bugetul de stat, fiind destinată finanțării prestațiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariații. Contribuția este datorată și de către avocații care au calitatea de angajator.

În privința TVA au fost adoptate modificări și completări aplicabile și în cazul avocaților prin Ordonanța Guvernului nr. 23/2017.

Sunt obligate să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, pentru încasarea și plata TVA, care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:

 a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligații fiscale reprezentând TVA restante, cu excepția celor a căror executare silită este suspendată, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligații nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018;

 b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligații fiscale reprezentând TVA restante, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadență, cu excepția celor a căror executare silită este suspendată, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor;

 c) se află sub incidența legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

 Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, altele decât cele sus-menționate, pot opta pentru plata defalcată a TVA, notificând organul fiscal competent în acest sens.


Download DOCX / PDF

Comunicarea deciziei de impunere

Aceasta, de regulă, nu s-a facut în conformitate cu dispozițiile art. 44 C. proc. fisc., pentru a exista certitudinea că avocatul ia cunoştinţă de sumele de plată stabilite în sarcina sa, deşi art. 222 din Legea nr. 95/2006, prevede că, ANAF/CAS are obligaţia de a înştiinţa asiguratul cu privire la modificarile, drepturile sau obligaţiile acestuia. Fiscul ar trebui să colecteze integral şi la timp veniturile fiscale fără a tulbura jocul concurenţei oneste.

Potrivit art. 17 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007, persoanele care desfăşurau activităţi independente aveau obligaţia de a vira trimestrial contribuţia aplicată asupra venitului net, determinat ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile aferente realizării venitului, conform prevederilor Codului fiscal. Art. 8 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede obligaţia de a vira trimestrial contribuţia calculată la venitul net estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru, astfel încât, obligaţia asiguratului decurge din aceste dispoziții legale şi nu din contractul de sănătate.

Este o prevedere neconstituţională, pentru că sub denumiri false de contribuţii sau prime se aplică taxe. Definiţia ASIGURARE – Acțiunea de a (se) asigura și rezultatul ei. Operație financiară, decurgând dintr-un contract sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca, în schimbul unei prime, să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi în urma unor întâmplări independente de voința lui.

CASS nu evaluează serviciul medical la nivelul unei prime. Valoarea primită de stat ( infinit x 5,5% contribuţie pentru sănătate = infinit) pentru asigurare este INFINITĂ pentru un serviciu medical finit. Prestațiile sociale de sănătate (medicamente gratuite sau compensate, spitalizare, sarcină şi lehuzie) nu pot fi decontate. Deci nu ne aflăm în contextul unei prime, fiind neconstituţional folosită denumirea de asigurare, pentru care se plăteşte o primă de asigurare finită, în contextul unui procent fix cu valoare infinită pentru venituri infine, ce depăşeşte contrapartida primită.

Subsecvent criticilor de neconstituţionalitate, CPF a fost modificat în sensul ca românii să facă contracte cu prime fixe în funcţie de pachetul cumpărat, plus o cotă foarte mică, calculată să asigure pachetul pentru urgenţe, pensionari şi copii. Serviciul medical trebuie să se plătească pentru valoarea corectă impusă de piață.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) este reglementată în Titlul VIII ”Asigurările sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, lege specială.

Prevederi privind CASS au fost introduse și în Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 în care a apărut Titlul IX2 ”Contribuții de asigurări sociale” prin OUG nr. 117/2010 publicată în M.Of. nr. 891/30.12.2010, prevederi modificate și completate substanțial prin OUG nr. 125/2011 publicată în M. Of. nr. 938/30.12.2011, OG nr. 15/2012 publicată în M. Of. nr. 621/29.08.2012 și OG nr. 8/2013 publicată în M. Of. nr. 54/23.01.2013.

CASS, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, are un caracter mixt, obligatoriu și contractual.

Caracterul obligatoriu rezultă din conținutul art. 211 alin. (1) din lege care vizează toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România.

 

Privitor la persoanele prevăzute la art. 211 alin. 1, legea, la art. 213 alin. (1), stabilește persoanele care beneficiază de asigurare fără plata contribuției, la alin. (2) persoanele care, aflate în anumite situații, pe durata acestora, beneficiază de asigurare cu plata contribuției din alte surse, toți ceilalți având obligația să se asigure și să plătească contribuția.

Caracterul contractual este dat de contractul pe care asiguratul îl încheie în mod direct sau prin angajator cu casa de asigurări de sănătate pe care o poate alege. Aceasta este noutatea adusă de Legea nr. 95/2006 prin prevederile art. 208 alin. (3) lit. a) față de prevederea anterioară reprezentată de OUG nr. 150/2002 publicată în M.Of. nr. 838/20.11.2002, modificată prin OUG nr. 107/2005 publicată în M.Of. nr. 645/21.06.2005. În legislația anterioară, inițial persoanele care nu erau salariate aveau obligația de comunicare casei de asigurări în a cărei rază teritorială își aveau domiciliul veniturile impozabile, după modificarea din 2005, comunicarea efectuându-se pe baza declarației de venit, fără a exista însă un contract de asigurare.

Caracterul obligatoriu este accentuat de OUG nr. 117/2010 prin care se modifică art. 2 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal) în categoria contribuțiilor sociale obligatorii (art. 2 alin. 2 lit. b) fiind incluse contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate și contribuția datorată de angajator la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (F.N.U.A.S.S.) 

Încheierea contractului de asigurare poate avea loc la inițiativa asiguratului care își exercită astfel dreptul de a alege casa de asigurări de sănătate.

Fiind actori importanți în sistemul de asigurări sociale de sănătate, casele de asigurări de sănătate, chiar dacă prin art. V al OUG nr. 125/2011 au cedat începând cu data de 1 iulie 2012 către ANAF și organele sale fiscale colectarea și administrarea CASS, au și ele obligația de a urmări noile intrări în sistemul asigurărilor de sănătate și, cum procedează casele de pensii, să trimită notificări în vederea încheierii contractelor de asigurare.

Faptul că pentru persoanele care nu realizează venituri din activități dependente ANAF, prin organele sale fiscale, începând cu 1 iulie 2012, administrează în comun impozitul pe venit și CASS, stabilește obligații de plată prin decizii de impunere privind plățile anticipate și prin deciziile de impunere anuale finale și urmărește realizarea lor, nu înlătură obligația existenței contractului de asigurare.

În absența contractului de asigurare obligațiile stabilite de ANAF prin organele sale fiscale nu sunt exigibile.

Aceasta rezultă din prevederile art. 259 alin. (7) și (8) din Legea nr. 95/2006, atât în forma inițială cât și în aceea rezultată din modificările aduse prin Legea nr. 264/2007 publicată În M. Of. nr. 503/27.07.2007.

Legea nr. 95/2006 conferă accesul la servicii medicale în calitate de asigurat sub condiția efectuării dovezii plății contribuției la fond.

Pentru situația în care persoana fizică nu face dovada plății contribuției la fond și, implicit, a calității de asigurat, aceasta, potrivit art. 259 alin. (7) și (8), are obligația, pentru a deține calitatea de asigurat, să achite contribuția legală lunară pe ultimii 5 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe țară în vigoare la data plății, sau de la data ultimei plăți a contribuției, respectiv de la data când plata contribuției era obligatorie dacă perioada scursă este mai mică de 5 ani, calculându-se majorări de întârziere.

Prin modificările aduse de Legea nr. 264/2007 se păstrează obligația de plată pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție ce se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz.

Pentru anul 2009, procentele sunt stabilite prin OUG nr. 226/2008 publicată în M.Of. nr. 899/31.12.2008, de 5,5% pentru cota datorată de asigurat și de 5,2% pentru cota datorată de angajatori.

Privitor la persoanele obligate la plata CASS și la baza de calcul a contribuției, după adoptarea Legii nr. 95/2006 a fost creată o reglementare paralelă prin modificarea succesivă a Codului fiscal de OUG nr. 117/2010, OUG nr. 125/2011, OG nr. 15/2012 și OG nr. 8/2013.

 

 

De precizat că, în acest caz abuziv, nu este vorba de o contribuţie socială, pentru că plătitorii nu au putut fi în toţi aceşti ani beneficiari ai sistemului de asigurări sociale, de vreme ce nu au virat astfel de sume la buget, ci despre o taxă, una pur și simplu inventată, în baza unei interpretări abuzive a unei legi ambigue (este vorba de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care contrazice principiul unicitatii CASS stabilit de Codul fiscal din 2004, precum şi principiul libertăţii de alegere a sistemului de asigurări publice de sănătate, prin semnarea conştientă a unui contract cu una dintre casele de asigurari publice de sanatate??? Nici azi nu avem această alegere de mai multe case de sănatate). Aplicarea acestei taxe urmează aplicarea de taxe separate, cu tot tacâmul de dobânzi, penalităţi şi popriri ale conturilor bancare pe anii 2013-2017.

Decizia de impunere poate fi titlu de creanţă doar pentru persoanele fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, așa cum prevăd dispozițiile art. 215 alin. 3 din Lege și art. 79 din Codul de procedura fiscală, inexistența unui contract anterior face decizia nulă. Acest material este motivat de Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 938/2013 pentru aprobarea formularului 630 “Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, publicat în Monitorul Oficial nr. 485/2013.

Potrivit art. 29625 din Codul fiscal, declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale se realizează prin depunerea unei declaraţii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, precum şi a declaraţiei de venit estimat/norma de venit prevăzută la art. 81 şi a declaraţiei privind venitul realizat prevăzută la art. 83, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Declaraţia se referă la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Declaraţia privind venitul realizat se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 29627 alin. (1) se stabileşte de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală, pe baza informaţiilor din:
– declaraţia privind venitul realizat, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, transferuri de titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, şi operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen;
– declaraţia de impunere trimestrială, pentru veniturile din tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;
– declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit;
– evidenţa fiscală, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, în cazul în care venitul net se stabileşte prin deducerea cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.

 

 

 

Din 2013 până în prezent, fiscul român nu a făcut minimul efort de a calcula sumele anuale finale pe care persoanele care realizează venituri din activităţi independente le datorează cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate (CASS). În privinţa CASS nu s-a putut face niciodată regularizarea, întrucât fiscul şi casele publice de asigurări de sănătate nu au reuşit să transfere bazele de date cu asiguraţii de la casele de sănătate la fisc. În orice caz, niciodată integral şi corect, aşa cum ne-a arătat chiar CJUE în cauza „Bara contra României”. Pentru că se apropie finalul termenului de prescripţie, competenţii de la fisc au început, încă din decembrie anul trecut, să trimită decizii de impunere conţinând sumele de plată cu titlu de regularizări ale CASS pe anii 2013-2017.

Ce este mai important, însă, rezultă din următoarele:

– CASS este o contribuție, şi nu un impozit sau o taxă, ceea ce înseamnă că nu poate, legal şi constituţional, să fie confundată cu impozitul şi să figureze pe aceeaşi dispoziţie de plată a obligaţiilor bugetare ca şi impozitul; CASS nu este nici impozit, nici taxă, întrucât presupune o contraprestaţie echivalentă sistemului public de sănătate, în schimbul plăţii sale de către asigurat; cei care sunt scutiţi de CASS primesc de la sistemul public serviciile de sănătate (inclusiv medicamente gratuite sau compensate) în baza principiului solidarităţii, dar nici acest aspect nu transformă contribuţia noastră în impozit sau taxă, întrucât refuzul plăţii CASS nu se sancţionează doar cu executarea silită şi cu penalităţile, ca în cazul impozitelor şi taxelor, ci şi cu refuzul prestaţiilor de asigurări de sănătate, exact ca în cazul asigurărilor de bunuri;

– Fiscul ar fi putut face aceste regularizări imediat, începând din 2013, întrucât veniturile persoanelor vizate, în considerarea cărora se calculează CASS, sunt precis determinate la finalul anului fiscal; nefăcând minimul efort de efectua regularizarea CASS după aceleaşi principii ca şi la regularizarea impozitului pe venit, fiscul român nu numai că şi-a încălcat rolul activ şi obligaţia de informare a

 

 

 

contribuabilului, dar a fost şi de o crasă incompetenţă şi de o rară rea-credinţă, lăsând aceste sume, ignorate de contribuabil, să se acumuleze pentru a fi “impozitate” dintr-un singur foc, urmând a fi achitate în termen de 60 de zile de la comunicarea dispoziţiei de impunere;

– FURTUL – Cel mai important aspect al relei-credinte este însă, potenţialul ridicat de răpire a dreptului asiguratului de a trece CASS în categoria cheltuielilor deductibile, care reduc impozitul pe venit (*art 75 din Codul fiscal, care dispunea că deductibilitatea CASS se acordă de către Fisc la momentul emiterii Deciziei de regularizare a sănătăţii, a fost abrogat, de unde posibila concluzie că această cheltuială nu ar mai fi deductibilă, ceea ce este incorect).

– Deciziile de “impunere” au început să fie emise din decembrie anul trecut, imediat după ce, în 2017, legiuitorul a decisîn felul următor: CASS să nu mai fie integral deductibil din punctul de vedere al veniturilor impozabile; dacă deciziile de “impunere” cu CASS regularizat ar fi fost emise la timp, încă din anul 2013, atunci asiguratul ar fi avut dreptul care i se cuvine, de a trece aceste contribuţii la cheltuieli deductibile; fiind emise decizii de “impunere” după 2017, dreptul de deducere s-ar prezuma că nu mai există; în acest fel, indirect, CASS a fost transformat într-un impozit, ceea ce este contrar legii şi chiar Constituţiei; în plus, indirect, se probează ceea ce am susţinut încă din 2014, că acest CASS este, de fapt, un impozit mascat, lucru negat vehement de fisc şi ignorat cu graţie de instanţele de contencios administrativ.

DERULAREA FURTULUI. Să presupunem că pentru anii 2013 am o decizie pentru 50.000 de lei, pentru 2014 de 100.000 lei, pentru 2015 125.000 lei pentru 2016, 150.000 lei, iarpentru 2017, 175.000 lei. Un total de 600.000 lei X 16% = 96.000 lei reducere a veniturilor cu cheltuieli pentru CASS. Până în 2017 impozitul pe venitul net era de 16%. 

Pentru 2013, cu CASS de 50.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 8.000 lei.

Pentru 2014 cu CASS de 100.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 16.000 lei.

Pentru 2015 cu CASS de 125.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 20.000 lei.

Pentru 2016 cu CASS de 150.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 25.000 lei.

Pentru 2017 cu CASS de 175.000 lei nededuşi din impozit, a plătit mai mult cu 30.000 lei. 

În 2018 s-au trimis deciziile CASS, dacă s-a dedus CASS ca şi cheltuială deductibilă, pentru că la unii s-a dedus, iar la alţii nu, s-a folosit 10%, adică 60.000 lei. ANAF răspunzând că potrivit art 68 alin 5 lit l) contribuţiile se deduc de organul fiscal, aceasta a calculat o reducere de impozit în 2018 şi 2019 cu 10% impozit pe venit net. Deducerea pentru anii 2013-2017 nu a fost efectuată într-o manieră corectă,

 

 

 

 

pentru că dacă ar fi fost efectuată în anul următor, atunci aţi fi beneficiat de o deducere de 16% pentru reducerea impozitului pe venit, deci de suma de 96.000 lei. Pentru că în baza principilor contabile, veniturile şi cheltuielile aferente unei perioade se împerechează, aţi fost impuşi eronat cu suma de 36.000 lei, pe care printr-un artificiu, ANAF i-a reţinut în plus, pentru că în loc să-mi stabilească CASS în baza art 75 alin. 1 CF, până în mai anul următor, a stabilit CASS după 5 ani. 

Critica de neconstituţionalitate a modificărilor introduse și în Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 în care a apărut Titlul IX2 ”Contribuții de asigurări sociale” prin OUG nr. 117/2010 publicată în M.Of. nr. 891/30.12.2010, prevederi modificate și completate substanțial prin OUG nr. 125/2011 publicată în M. Of. nr. 938/30.12.2011, OG nr. 15/2012 publicată în M. Of. nr. 621/29.08.2012 și OG nr. 8/2013 publicată în M. Of. nr. 54/23.01.2013.

 

 

Cerinţa clarităţii şi previzibilităţii unei legi prin prisma încălcării diverselor dispoziţii constituţionale este cristalizată prin prevederile art. 1 alin. 5 din Constituţie. Curtea Constituţională extrage din principiul accesului liber la justiţie necesitatea ca regulile de procedură să fie clare şi face trimitere la cauzele CEDO – Rotaru împotriva României sau Sunday Times contra Regatului Unit. 

Consider că OUG nr. 117/2010, OUG nr. 125/2011, OG nr. 15/2012 și OG nr. 8/2013 sunt neconstituţionale, așa cum au modificat regimul instituţiei fundamentale a statului – ANAF, mai ales că ne aflăm de fapt în afectarea regimului ANAF, cu încălcarea art. 115 alin. (6) Ordonanţele de urgenţă NU POT AFECTA regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Ori, în sistemul

 

 

 

de asigurări sociale de sănătate, casele de asigurări de sănătate, prin art. V al OUG nr. 125/2011 au cedat începând cu data de 1 iulie 2012 către ANAF și organele sale fiscale colectarea și administrarea CASS, ceea ce înseamnă că OUG 125/2011 a afectat regimul unei instituţii fundamentale a statului – Casa de Asigurări de Sănătate.

Plecând de la explicaţia dată de Curtea Constituţională a României („CCR”) sintagmei „numai prin lege,” prin care această autoritate unică cu rol de garant al supremaţiei Constituției apreciază activitatea Guvernului (Executivului) de a emite ordonanţe (putere conferită temporar printr-o lege specială în temeiul căreia executivul emite acte normative în mod EXCEPȚIONAL, însă fără drept de modificare a legilor organice) ca fiind asimilată activităţii Parlamentului (Legislativului), arătând că sintagma ,,numai prin lege” poate fi aplicată şi cu privire la ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, nu avem cum să trecem cu vederea ingerinţele nepermise exercitate asupra Constituţiei României chiar de autoritatea chemată să garanteze supremaţia acesteia. Drept pentru care, existând o neclararitate în Constituţie, sintagma „numai prin lege” să fie clarificată ori în sensul „numai prin lege de către Parlament” (NORMAL), ori să încludă (ANORMAL) „numai prin lege de către Parlament şi ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă de către Guvern.” Remarcăm faptul că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate sau controlul de constituţionalitate a posteriori este reglementat de art. 146 lit. d) din Constituţie şi de art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

Ar fi prea mult să spun că CCR ar răsturna ordinea tuturor modificărilor Codului fiscal prin OG sau OUG, dacă s-ar pronunţa pe neclaritatea art. 139 alin. (1) din Constituţie (impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege), şi aşa cum a mai spus-o în alte decizii, ar determina un vid legislativ și o stare de neconstituționalitate mai gravă decât cea generată de aplicarea normei. Deci, îmi este frică de CCR că ar modifica legea clară cu privire la Bugetul Public Naţional, respectiv în baza art. 2 Definiţii, Punctul 32 al Legii organice nr. 500/2002, rectificarea bugetară se face prin lege de rectificare – lege care modifică în cursul exerciţiului bugetar legea bugetară anuală şi ar transforma-o şi pe aceasta cu OG sau OUG.

Expert contabil Daniel Udrescu

Alegeri pentru Parlamentul European 2019 în România

Alegeri pentru Parlamentul European 2019 în România

Alegeri pentru Parlamentul European 2019 în România Cum, unde , de ce votez la Alegeri pentru Parlamentul European 2019 în România

 

Alegeri pentru Parlamentul European 2019 în România
Alegeri pentru Parlamentul European 2019 în România

 

 

Alegătorii sunt arondați unei secții de votare, în funcție de domiciliu sau reședință. Listele de alegători sunt întocmite în avans.

Totuși, votul la altă secție de votare este posibil. Alegătorii (români sau din alt stat membru) pot vota la orice altă secție de votare decât aceea unde sunt arondați, dacă în ziua votului se află în altă localitate decât cea de reședință. Președintele secției de votare trebuie sa-i înregistreze pe listele suplimentare de alegători.

În România, cetățenii care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a vota.

Alegătorii vor alege 32 de membri dacă Marea Britanie rămâne în Uniunea Europeană.
Alegătorii vor alege 33 de membri dacă Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană.

Nu este nevoie de pre-înregistrare pe listele electorale, acestea sunt întocmite în avans de către autorități. Totuși, dacă ați schimbat recent domiciliul, puteți verifica dacă înscrierea dumneavoastră pe listele electorale este corectă la adresa: www.registrulelectoral.ro

Nu, votul prin corespondență nu este posibil în România.

Nu, votul online nu este posibil în România.

Nu, votul prin împuternicire nu este posibil în România.

[ AVOCAT COLTUC ] coltuc.ro 0745 150 894

[ AVOCAT COLTUC ] coltuc.ro 0745 150 894

[ AVOCAT COLTUC ] coltuc.ro 0745 150 894 

Avocat banci, avocat divort, avocat executare silita, avocat online, avocat penal. Te ajutam sa castigi.

https://www.coltuc.ro/blog/avocat-coltuc-coltuc-ro-0745-150-894/

avocat coltuc www.coltuc.ro 0745150894

[ AVOCAT COLTUC ] coltuc.ro 0745 150 894
[ AVOCAT COLTUC ] coltuc.ro 0745 150 894
https://youtu.be/RLm4Y3Ckuj4

https://issuu.com/avocatcoltuc/docs/__avocat_coltuc___coltuc.ro_0745_15/s/102305

https://www.slideshare.net/coltucomul/avocat-coltuc-coltucro-0745-150-894

https://docs.google.com/document/d/1pFVCWzVtVxhxTGPLEHVPamx_3Hnk49mcn8uFjY-Vb9c/edit

https://local.google.com/place?id=232198680821237964&use=posts&lpsid=4277946596349666057

 

 

 COLTUC MARIUS-VICENTIU, Baroul Bucureşti

Avocat Definitiv, Baroul Bucureşti

Dată înscriere: 01-02-2004

Situaţie curentă în tablou: ACTIV

Instanţe cu drept de concluzii: Toate instanţele

Forme de exercitare a profesiei

0

Cabinet individual COLTUC MARIUS-VICENTIUSediu principal în Baroul Bucureşti, adresă: Al. Arutela, Nr. 2, Bl. M18, Sc. 1, Et. 6, Ap. 37, Sector 6, Bucuresti

0745.150.894; avocat@coltuc.ro;

https://www.ifep.ro/justice/lawyers/LawyersPanel.aspx

 

 

 

 

 

[AVOCAT] – o profesie nobila in Romania

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

A fi avocat in Romania este o onoare si o obligatie Cred ca in 16 ani de activitate ca avocat,avocat Coltuc am slujit profesia cu credinta AVOCAT

COLTUC MARIUS-VICENTIU, Baroul Bucureşti

Avocat Definitiv, Baroul Bucureşti

Dată înscriere: 01-02-2004

Situaţie curentă în tablou: ACTIV

Instanţe cu drept de concluzii: Toate instanţele

Forme de exercitare a profesiei

0

Cabinet individual COLTUC MARIUS-VICENTIUSediu principal în Baroul Bucureşti, adresă: Al. Arutela, Nr. 2, Bl. M18, Sc. 1, Et. 6, Ap. 37, Sector 6, Bucuresti

0745.150.894; avocat@coltuc.ro;

[AVOCAT]

Avocat

În România, avocatul este persoana licențiată în știinte juridice care, ulterior, este admisă în profesie, în baza unui examen organizat de baroul în care intenționează să profeseze. După admiterea în profesie, avocatul poartă titlul profesional de avocat stagiar, urmând a fi înscris pe Tabloul avocaților stagiari. La înscrierea în barou, avocatul depune un jurământ într-un cadru solemn. După efectuarea stagiului obligatoriu de 2 ani, avocatul stagiar trebuie să susțină un examen de definitivat organizat de barou, în urma căruia avocatul este înscris pe Tabloul avocaților definitivi.

În principal, activitatea avocatului se realizează prin consultații cu caracter juridic și prin asistență sau reprezentare în fața instanțelor judecătorești sau a altor organe de jurisdicție.

În exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și codului deontologic. El promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale omului.

Deși avocații au o formare juridică generală, complexitatea tot mai mare a aspectelor de drept, generată de evoluția societății, a impus specializarea acestora pe diferite ramuri de drept (drept comercialdrept civildrept penaldrept fiscal etc) sau pe categorii de activități:

Avocat Coltuc este un avocat foarte bun in Romania

[/column]

De ce NU vor disparea Uber si Bolt – Opinie avocat Coltuc

Uber si Taxify-Bolt vor disparea de azi-16.05.2019 Asa apare peste tot in presa

Dar,haideti sa vedem care este adevarul despre legalitatea Uber si Bolt! Dar cu Blackcab ce facem?

interzicere-uber-taxify-bolt-romania

aplicatii taxi bolt clever taxi cotar interzicere aplicatii taxi interzis bolt interzis clever lege 38 lege taxi lege taximetrie lege uber legea taximetriei ride sharing taximetre uber uber interzis

Citeste si https://www.economica.net/uber-i-bolt-ar-putea-sa-dispara-de-azi-autorita-ile-promit-din-nou-o-oug-care-sa-reglementeze-acti_168780.html

Începând de joi, 16 mai 2019, intră în vigoare orgonanța de urgență care reglementează activitatea de transport persoane în regim de taxi. Chiar dacă actul normativ, nu scoate de pe piață aplicațiile de ride sharing, șoferii acestora vor putea fi sancționați mult mai ușor. Din 16 mai, șoferii înscriși pe platformele Uber și Bolt vor putea fi amendați cu o sumă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei. Sancțiunea maximă este ridicarea plăcuțelor de înmatriculare pentru o perioadă de șase luni.

Avocat Coltuc explica pe https://www.coltuc.ro

Ordonanța în cauză modifică Legea taximetriei 38/2003 și a fost adoptată de Guvern pe 29 martie. Concret, Executivul a schimbat o sintagmă: „în mod repetat.”

Acest lucru înseamnă că din 16 mai, când intră în vigoare, orice șofer prins în trafic care nu are atestat de taximetrist sau nu este autorizat să circule în regim de taxi va putea fi amendat de către polițiști, fără ca ei să mai fie nevoiți să demonstreze că făceau această activitate în mod repetat.

Autoritățile promit din nou că vor reglementa activitatea de ride sharing

Companiile de ridesharing așteaptă în continuare ordonanța care le reglementează activitatea, tergiversată până acum. Proiect de ordonanță de urgență este menit să creeze și în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternative, similar celui existent în alte țări membre ale Uniunii Europene, unde astfel de platforme funcționează legal.

 

Ordonanța privind Uber, Bolt și Clever a intrat în vigoare. Primele reacții din trafic

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/prima-noapte-dupa-controversata-ordonanta-privind-uber-bolt-si-clever-reactiile-clientilor.html#ziarecom

Avocat Coltuc www.coltuc.ro 0745 150 894

firma de recuperare
Avocat Coltuc www.coltuc.ro 0745150894
15–22 mai
Avocat Coltuc www.coltuc.ro 0745150894
Arată acest cod în magazin
100
Valabil 15.05.2019 – 22.05.2019
Termeni și condiții
Postată: adineauri
Avocat Coltuc www.coltuc.ro 0745 150 894
1,00 RON
Avocat Coltuc www.coltuc.ro 0745 150 894
Postată: acum un minut
Avocat Coltuc organizeaza
15–22 mai
Avocat Coltuc organizeaza conferinta de presa „Procesele impotriva bancilor in 2019” Detalii pe www.coltuc.ro
Postată: acum 2 minute
Postată: acum 17 ore
Avocat Coltuc initiaza – Referendum „Aveti incredere in justitia din Romania”
http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=11485
Postată: acum 17 ore
Postată: acum 17 ore
Distribuie postarea
Am luat țeapă cu o mașină, are motorul praf https://www.coltuc.ro/blog/teapa-masina/
Postată: acum 23 de ore
Ce fac daca nu imi este redactata hotararea de la proces https://www.coltuc.ro/blog/nerespectare-termen-redactare-hotarare-30-zile/
Postată: acum o zi
Distribuie postarea

Avocat Coltuc Marius Cabinet de avocat Coltuc Marius Vicentiu 2019


https://coltuc.ro/

Avocat Coltuc cu o experienta de peste 15 ani .Avocat banci, avocat penalist, avocatul muncii, avocat executare silita , avocat divort , avocat online.

Am luat țeapă cu o mașină, are motorul praf

TEAPA MASINA

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Am luat țeapă cu o mașină, are motorul praf. Îmi pot recupera banii? Da


TEAPA MASINA AUTOVIT OLX

Ca sa te feresti de noroi exista doar doua solutii: fie stai in casa, fie iti cumperi cizme de cauciuc.

Cumpararea unei masini second hand nu este ceva steril in mediu controlat si este mai riscanta decat cumpararea uneia noi. La o masina noua, pacaleala maxima este sa cumperi marca nepotrivita, de culoarea nepotrivita, cu motorul nepotrivit, de dimensiune nepotrivita din cauza vanzatorului insistent care te-a convins. Sau poate sa iei o finantare paguboasa. Totodata, tot ce este super-nou este netestat in piata. Asa ca te poti trezi cu rechemari in service, probleme de fiabilitate, timp pierdut pe la reprezentante.

Totusi, astazi ne concentram pe masinile second hand, care reprezinta de departe „grosul” pietei auto.

Definirea termenilor

Cardul de masa Up Dejun este versiunea moderna si simplificata a tichetului de masa. Ai 0 lei costuri la emiterea cardurilor si economisesti pana la 37% fata de o crestere salariala in bani. Afla mai multe AICI!

As vrea sa avem o baza comuna de la care sa plecam, iar de aceea trebuie sa definim termenii: ce este acela un tepar/samsar? Ce inseamna o teapa/pacaleala?

Ce este teapa auto?

Majoritatea masinilor second hand puse la vanzare au o combinatie intre riscurile de mai jos:

1. Teapa mare: Masina a avut un accident mare, apoi a fost reparata prost si ieftin pentru a fi vanduta. De aceea, masina nu va mai fi sigura si va genera costuri de reparatii in mod constant. Uneori si un accident mai mic reparat prost si ieftin poate fi la fel de daunator.

Valoare: Viata ta, mii de euro cheltuiti pe reparatii, cauciucuri tocite inegal.

Raspandire: Aproximativ 10% dintre masini au avut accidente foarte grave si au fost reparate prost.

2. Teapa mare: Masina a rulat in conditii proaste, a fost prost intretinuta. Vanzatorul s-a saturat sa o tina in service, de aceea vrea sa o vanda. Trebuie schimbate piese scumpe. Masina asta te va ajuta sa scapi de toate economiile tale intr-un timp extrem de scurt.

Valoare: Mii de euro cheltuiti pe reparatii.

Raspandire: Aproximativ 30% dintre masinile aflate la vanzare.

3. Teapa medie: Kilometri dati inapoi mult. Sa fim seriosi – doar nu te urci pe kilometri sa mergi pe ei. Si nici nu exista o bula care sa arate ca masina ta are 500.000 km. Totusi, o pacaleala ramane o pacaleala – daca nu stii numarul real de km nu poti schimba la timp diferite consumabile importante, nu stii cand trebuie facute revizii generale. Masina se strica treptat.

Valoare: La inceput nu costa nimic. Apoi mii de euro cheltuiti pe reparatii.

Raspandire: Aproximativ 85% dintre masinile aflate la vanzare au kilometri dati inapoi.

4. Teapa mica: Pretul este prea mare. Este posibil sa platesti prea mult pentru o masina. Daca masina este proasta, atunci oricum platesti prea mult, pentru ca nu trebuia sa o cumperi in primul rand. Dar daca masina este buna? Cand este ultima data cand ti-a parut rau ca ai platit prea mult pentru un lucru foarte bun?… Exact!

Valoare: Pretul este ceva relativ. Aici intervin capacitatile tale de negociere.

Raspandire: Aproximativ 100% dintre masinile aflate la vanzare au pretul prea mare.

5. Teapa comuna: Multe masini sunt importate. Si in anunturi apar valori ale taxei auto bazate pe emisiile de CO2 introduse in anunt de catre vanzator. Adesea oamenii introduc valori mai mici pentru ca taxa sa para mica. Ar fi bine sa verifici aceste emisii cu ochii tai in cartea masinii inainte de cumparare.

Valoare: Cateva sute de euro in plus la timbrul de mediu.

Raspandire: Aproximativ 50% dintre masinile aflate la vanzare cu norma de poluare maxim Euro 4.

In general, lucrurile se leaga iar majoritatea masinilor de pe piata au diverse combinatii intre riscurile de mai sus. O masina cu 100.000 km dati inapoi nu este neaparat o teapa, la fel – o masina cu km foarte putini nu este neaparat o achizitie buna. Nu se poate da un verdict clar pentru o categorie – ci fiecare masina trebuie investigata individual.

Verdictul expertului – Ce sa alegi: Dacia sau masina straina?

Cine da „teapa”?

In DEX se spune ca un samsar face din orice lucru un obiect de negot. El vrea sa vanda. Oricum si orice. Uneori are lucruri bune de vanzare, alteori lucruri proaste. La noi termenul a capatat o conotatie negativa pe piata auto.

Samsarul profesionist. Ii stii, ii mirosi. Iti doresti sa te minta frumos, sa te asigure ca „garanteaza el”. Unele masini au accident, altele au km dati inapoi, altele au fost conduse si intretinute prost. Omul acesta mascheaza toate aceste defecte si este foarte abil in a te invalui cu tot felul de argumente. Uneori are masini bune, alteori are masini proaste. Dar tot timpul te atrage pretul, iar el stie asta!

Vanzatorul cinstit. Nu este samsar de profesie. Uneori este chiar o victima. Crede ca a cumparat o masina buna. Si crede ca a ramas „asa de buna” si cat timp a mers cu ea. Tu il crezi pe cuvant si o cumperi, apoi te iei cu mainile de cap. Omul nu a vrut sa te pacaleasca intentionat, dar totusi tu esti pagubit. Zilele trecute am testat o masina cu un timp de acceleratie de 10.5 secunde de la 60-80 km/h. Proprietarul nu a mers niciodata mai repede de 60, asa ca avea o parere foarte buna despre masina. Uneori oamenii vand masini bune, alteori vand masini proaste.

Vanzatorul smecher. Nici el nu este samsar profesionist. Fie intuieste ca a fost pacalit, dar ii este frica sa investigheze, fie stie sigur ca a fost pacalit. A cumparat masina, a carpit-o cum a putut prin ateliere de cartier, iar acum nu se mai poate… trebuie sa scape de masina, ca altfel ii mananca toate economiile. Deci transmite teapa mai departe.

– „Eu asa am luat-o, asa ti-o dau!”
– „Dom’le eu zic ca are km reali, dar nu bag mana in foc”. – daca este mai binevoitor.
– „Ala mi-a zis ca a schimbat distributia, dar stii cum e la masini… mai bine sa le faci tu”.

O pacaleala pentru unul nu inseamna neaparat o pacaleala pentru altul. Asa ca si aici este relativ: unele masini sunt achizitii bune, altele sunt achizitii proaste. Sper ca citind aceste randuri sa ti se deschida ochii, dar sa nu te sperie. Chiar daca o masina nu are carte de service sau chiar daca are revopsiri, asta nu inseamna ca o masina este proasta. Ba uneori sunt persoane dificile care au masini foarte bune.

Cum sa te feresti de tepe?

Cum spuneam mai sus: de interactionat cu oamenii tot vei interactiona, asa ca trebuie sa te pregatesti.

Pasul 1: Informeaza-te

De exemplu, citesti articolul acesta sau alte articole ca sa intelegi cum stau lucrurile cu piata auto.

Pasul 2: Nu te teme

Daca vrei ca cumperi o masina trebuie sa stii ca banii sunt la tine. Tu ii dai si practic tu esti in control. Faptul ca testezi o masina, mergi cu ea, nu inseamna ca trebuie sa o si cumperi. Totusi, tine minte ca o masina este mai complexa decat un bolovan. De aceea, trebuie verificata. Chiar si in urma unei evaluari, riscul este doar diminuat, dar nu eliminat.

Pasul 3: Nu fi naiv

Nimeni nu vinde o masina second hand de buna ce e. Rar gasesti pe cineva care fix inainte de vanzare i-a pus cauciucuri noi, a mai cumparat un set de cauciucuri tot noi de rezerva, a facut imbunatatiri la masina din dorinta ca urmatorul proprietar sa fie in siguranta si sa nu cheltuiasca nimic. (sper ca vedeti ironia!)

Trebuie sa te decizi – ori esti vanator de ocazii – iar pentru asta iti trebuie experienta – ori ai nevoie de masina pentru tine. Gandeste-te in primul rand la cum iti este utila o masina, ce stie sa faca. Cel mai mult conteaza daca o masina este buna sau nu, apoi cat costa.

Pasul 4: Nu te crede ceea ce nu esti

Faptul ca ai citit 30 de articole, ai comentat pe 20 de forumuri, ai calculat 10 scenarii, iei cu tine 5 prieteni si ai avut 2 masini nu te transforma intr-un expert peste noapte. Este bine sa fii informat cu privire la marca/model/fiabilitate/consum… Gasesti foarte multe resurse pe Internet. Dar una este informatia, alta este realitatea fizica: vanzatorul si masina. Este bine sa apelezi la un specialist.

Concluzie

Daca nu ai setate asteptarile corecte, te autosabotezi. Adica esti pur si simplu un magnet de tepe dorite sau total neintentionate. Si daca te duci in gura leului flamand crezand ca nu vei fi mancat, atunci nu se mai numeste teapa auto, ci auto-teapa

[/column]

Ce fac daca nu imi este redactata hotararea de la proces

Alegeri pentru Parlamentul European 2019 în România

Ce fac daca nu imi este redactata hotararea de la proces

Hotararea se redacteaza in 30 de zile de la terminarea judecatii. Ce fac daca nu imi este redactata hotararea de la proces?

De acum, judecătorii nu mai pot amâna motivarea unei hotărâri mai mult de 90 de zile de la pronunțare

Nemotivarea hotărârii în termenul fixat de lege. Ce se intampla?

Nemotivarea hotărârii în termenul fixat de lege. Ce se intampla?
Nemotivarea hotărârii în termenul fixat de lege. Ce se intampla?

Chestiunea “cruciala” in analiza de fata, o reprezinta chestiunea de a sti daca termenul instituit prin art. 426 alin. (5) C. proc. Civ., este un termen “pur” de recomandare, si astfel, neinsotit de nicio sanctiune (procesuala) ori dimpotriva, daca, nerespectarea acestui termen, ar atrage anumite consecinte, si in planul procesului civil. (?)

In analiza, urmarind “modelul” uzitat de catre Curtea Constitutionala, in Decizia precitata, trebuie pornit de la observatia pe care o face Curtea, si anume, ca de esenta termenelor de recomandare este, lipsa oricarei sanctiuni procesuale pentru actul neefectuat, asa incat in masura in care s-ar retine ca termenul de la 426 alin. (5) C. proc. Civ., are natura juridica a unui termen de recomandare, in caz de nerespectare a acestuia nu ar fi incidente nici macar dispozitiile procesuale referitoare la nulitatea relativa.

Deopotriva, dupa cum Curtea a analizat “in ce masura nerespectarea termenului reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedura penala, de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestarii preventive aduce atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 24 relative la dreptul la aparare si garantiilor statuate prin dispozitiile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale care consacra dreptul la aparare si dreptul acuzatului de a „de a dispune de timpul si de facilitatile necesare pentru pregatirea apararii sale” nimic nu s-ar opune ca, abordarea de fata, sa se analizeze in ce masura nerespectarea termenului reglementat de art. 426 alin. (5) din Codul de procedura civila, aduce atingere dispozitiilor art. 21 din Constitutia Romaniei, relative la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, si drepturilor garantate si de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Or, sub acest aspect, apreciez ca ratiunea (ratio legis) instituirii termenului prevazut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., este atat aceea de a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil intr-un termen rezonabil, dar in egala masura si pentru a asigura previzibilitatea desfasurarii procesului, aspect de o importanta deosebita, iar aceasta nu doar din perspectiva garantiei recunoscuta prin art. 6 din Conventie “Dreptul la un proces echitabil, in termen optim si previzibi”, ci, mai ales, din perspectiva practica.

Sub acest din urma aspect, dat fiind faptul ca, de motivarea hotararii, depind mai multe drepturi ale partilor litigante, intre care, cel mai important, acela de a contesta hotararea, iar de cele mai multe ori, termenul de exercitare a caii de atac, curge de la comunicarea hotararii motivate, daca ne raportam la caile nationale de atac si, deopotriva, atunci cand se doreste exercitarea unui demers international (sesizarea Curtii Europene, ori a altor organisme cu functie jurisdictionala international).

Or, o intarziere nerezonabila a motivarii unei hotarari judecatoresti, afecteaza in mod substantial, dreptul partii de a contesta hotararea si de a obtine o reexaminare, in calea de atac, eficienta si intr-un termen rezonabil.

https://www.legal-land.ro/cod-procedura-civila/art-426-redactarea-si-semnarea-hotararii/

In egala masura, predictibilitatea momentului comunicarii hotararii judecatoresti sau, altfel spus, asteptarea legitima a momentului cand se va face comunicarea efectiva a hotararii – act procedural subsecvent motivarii – reprezinta o componenta importanta a dreptului la un proces echitabil.

Bunaoara, cum legea procesuala leaga inceputul termenului in care poate fi exercitata calea de atac, de la momentul comunicarii (ce se poate avea loc numai dupa motivare) este evident ca justitiabilul trebuie sa acorde o atentie deosebita acestui moment, care insa, daca ar ramane total incert – cand se va produce – implicit s-ar crea o stare de “vulnerabilitate”. Experienta comuna ne dovedeste ca numeroase sunt situatiile practice in care, comunicarile s-au realizat la perioade lungi de timp dupa pronuntare (cand, atentia scade) si eventual, intr-o perioada in care persoana lipseste de la domiciliu (ex: concediu) pierzand astfel termenul de exercitare a caii de atac.

Or, daca legea instituie un termen in care trebuie sa aiba loc motivarea, si implicit comunicarea –care in mod obligatoriu trebuie respectat – atunci, asteptarea legitima a justitiabilului este, ca in acest interval “va primi” hotararea si, prin urmare, diligenta datorata pentru acest interval, se impune cu precadere. Dimpotriva, depasirea acestui termen si comunicarea hotararii intr-o perioada pe care, in mod rezonabil, justitiabilul nu o poate prevedea, ar reprezenta o inechitate pentru justitiabil, pe care insa, contrar oricaror principii de drept, tot acesta ar fi tinut sa o suporte.

Drept consecinta, consider ca scopul acestei reglementari, respectiv, instituirea unui termen in care, judecatorul are indatorirea de a motiva o hotarare judecatoreasca, este si acela de a inlatura astfel de situatii total inechitabile, manifestate in practica, si de a constitui o garantie suplimentara, a dreptului la un proces echitabil, desfasurat, intr-un termen rezonabil si previzibil, context in care, o incalcare a acestei obligatii legale, nu ar putea ramane fara consecinte in plan procesual, sau, cel putin neinsotita de remedii eficiente, daca ne referim la justitiabilul “afectat”de aceasta neregularitate.

Cat priveste sanctiunea incidenta, evident ca aceasta nu poate fi analizata, pe taramul decaderii, cata vreme aceasta “atrage decaderea din exercitarea dreptului (art. 185 C. proc. civ.), iar motivarea unei hotarari judecatoresti nu poate fi considerata ca fiind “un drept”, ci o indatorire a instantei de judecata, astfel incat analiza sanctiunii, se poate face numai din perspectiva nulitatii, care, in raport de norma incalcata, poate fi absoluta sau relativa.

Asa fiind, daca ar fi sa analizam incidenta sanctiunii nulitatii, atunci, ar trebui sa observam ca, instituirea unui termen in care o hotarare judecatoreasca poate si trebuie sa fie motivata, excede sferei intereselor partilor, fiind o chestiune de interes general, respectiv, desfasurarea procesului civil, fapt ce apartine “interesului public”.

Dintr-o alta perspectiva, daca teza sanctiunii nulitatii, ar parea “prea aspra” – desi, in optica mea, ar fi cea mai “mobilizatoare” pentru respectarea acestui termen esential in dinamica procesului civil –