Referatul organului de cercetare penală

Referatul organului de cercetare penală

referatul organului de cercetare penală – act procedural ce se întocmeşte în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare şi se consideră că cercetarea penală este completă, iar inculpatul urmează să fie trimis în judecată. Referatul este o sinteză asupra cauzei, cuprinzând în rezumat şi într-o formă concisă principalele aspecte ale dosarului. El trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale, la persoana inculpatului şi la încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat. De asemenea, referatul cuprinde datele suplimentare prevăzute de lege cu privire la mijloacele materiale de probă, măsurile luate şi locul unde acestea se află; măsurile asigurătorii privind reparaţiile civile, cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale etc.