Repararea pagubei

repararea pagubei – obiectiv al răspunderii civile a făptuitorului pentru prejudiciul cauzat prin fapta prevăzută de legea penală pe care a săvârşit-o. Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile; în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau alt mijloc de reparare; prin plata unei despăgubiri băneşti; atunci când repararea în natură nu este cu putinţă. Repararea pagubei priveşte şi folosul de care a fost lipsită partea civilă, precum şi daunele morale pricinuite de comiterea infracţiunii (art. 14 C. proc. pen.). v. şi acţiunea civilă în procesul penal.

repararea pagubei în cazul condamnării sau al arestării pe nedrept – drept acordat oricărei persoanei care a fost condamnată definitiv de a obţine despăgubiri de la stat dacă, în urma rejudecării cauzei, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare (art. 504 şi urm. C. proc. pen.). Acelaşi drept îl are şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea ori restrângerea libertăţii trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau încetare a procesului penal. Mai are dreptul la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei. La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suferite, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei sau familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau, ţi-nându-se seama de condiţiile celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei suferite, în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredinţat unui institut de asistentă socială şi medicală. Persoanelor îndreptăţite la reparaţie care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private de libertate. Reparaţia este suportată de stat prin Ministerul Finanţelor Publice. Acţiunea pentru reparare poate fi pornită de persoana care a fost privată de libertate sau a cărei libertate a fost restrânsă, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa. Acţiunea poate fi introdusă într-un termen legal stabilit calculat de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor de judecată sau a ordonanţei procurorului. Este o acţiune a cărei rezolvare este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază persoana îndreptăţită şi este scutită de taxă judiciară.

repararea pagubei, consecinţă a răspunderii civile a făptuitorului pentru prejudiciul cauzat prin săvirşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Regulile privitoare la repararea pagubei sînt cele prevăzute de legea civilă şi asigură o justă reparare a prejudiciului suferit de partea civilă. R.p. se face: în natură (prin restituirea lucrului de care cel vătămat a fost lipsit pe nedrept, prin restabilirea situaţiei existente înainte de săvirşirea faptei penale şi care a fost modificată prin comiterea acesteia, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris fals şi prin orice alt mijloc de reparare în natură), prin plata unei sume de bani (cînd repararea în natură nu este posibilă In totul sau In parte). Potrivit legii, se acordă despăgubiri băneşti şi pentru folosul de care partea civilă a fost lipsită. Cînd repararea se face prin echivalent bănesc, el se exprimă numai în monedă română. Există posibilitatea ca ambele modalităţi de r.p. să fie dispuse faţă de acelaşi inculpat, în raport cu situaţia de fapt (art. 14, C.p.p.). V. şi acţiunea civilă.

Acţiunea în repararea (compensarea) prejudiciului moral şi prescripţia extinctivă

Deşi prejudiciul este moral (adică nepatrimonial în sine), repararea acestuia poate fi atât nepatrimonială, cât şi patrimonială (în această din urmă ipoteză este vorba, în fapt, despre o compensare).
Acţiunea în repararea nepatrimonială a unui prejudiciu moral este imprescriptibilă extinctiv [art. 253 alin. (1) şi art. 2502 alin. (2) pct. (2) Noul Cod Civil].
în schimb, acţiunea în repararea (compensarea) patrimonială a unui prejudiciu moral este supusă prescripţiei extinctive [art. 253 alin. (4) noul Cod Civil], fiind o acţiune în justiţie prin care se valorifică un drept de creanţă, deci o acţiune patrimonială şi personală care atrage incidenţa dispoziţiilor legale care guvernează prescripţia extinctivă în categoria drepturilor de creanţă.