Reprezentant

Reprezentant

reprezentant, 1. persoană care încheie, prin reprezentare, un act juridic în numele şi pe seama unei alte persoane numite reprezentat;

2. persoană care, având îndreptăţirea să reprezinte în justiţie pe o altă persoană, numită reprezentat, participă la proces sau la îndeplinirea oricăror acte procedurale în numele acesteia, pentru a-i apăra interesele. Poate fi r. numai persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are capacitate de exerciţiu; are intenţia de a reprezenta, pe care o face cunoscută şi părţii cu care încheie actul (sau organului de jurisdicţie în faţa căruia se desfăşoară procesul); are puterea de a reprezenta. în funcţie de sursa puterii de a reprezenta – care poate fi legea, dispoziţia instanţei sau însăşi voinţa persoanei reprezentate – r. este legal, judiciar sau convenţional (mandatar) [v. şi mandat judiciar; reprezentare convenţională; reprezentare judiciară; reprezentare legală; reprezentare legală temporară; reprezentat].

Parlamentul nu poate stabili reprezentantul Romaniei la Consiliul European

Articolul 3 din lege prevede ca ,,in exercitarea atributiilor sale, in conformitate cu prevederile prezentei legi, Parlamentul adopta opinii. Opiniile care se refera la propuneri supuse procedurilor de negociere si adoptare la nivelul Consiliului Uniunii Europene constituie mandat parlamentar. Mandatul parlamentar creeaza obligatia de natura politica pentru Guvern de a-l respecta in integritatea sa”.

Conform articolului 18, ,,la solicitarea Parlamentului, ministrul responsabil sau delegatul sau prezinta la Parlament pozitia care a fost exprimata de Romania la reuniunile Consiliului Uniunii Europene”.

In articolul 19 se arata ca ,,Guvernul face propuneri de nominalizare a reprezentantilor Romaniei in cadrul urmatoarelor institutii, organe si organisme ale Uniunii Europene: Comisia Europeana, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, Tribunalul de Prima Instanta, Curtea de Conturi, Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor, Comitetul Director al Bancii Europene pentru Investitii, potrivit prevederilor comunitare”.

Plenul Senatului a adoptat, la finele lunii iunie, Legea privind cooperarea intre Guvern si Parlament in domeniul afacerilor europene, care prevede ca Parlamentul stabileste cine merge la Consiliul European, in cazul in care presedintele si premierul nu ajung la un acord. Potrivit modificarilor aduse in comisiile reunite, conducatorul delegatiei Romaniei la reuniunile Consiliului European este presedintele Romaniei sau premierul.

Stabilirea conducatorului delegatiei Romaniei la reuniunile Consiliului European se face prin acord intre Guvernul Romaniei si institutia prezidentiala, cu cel putin 20 de zile lucratoare inainte de data reuniunii.

Contract de consultanta fiscala

Contract de consultanta fiscala

Biroul individual/Societatea Comerciala de Consultanta Fiscala …………………
nr. …………. , data ………….

Incheiat intre:

1. Biroul individual/Societatea Comerciala de Consultanta Fiscala …………………., inregistrat/autorizata la/de Camera Consultantilor Fiscali sub nr. ………….. din data de ………….., cu sediul in localitatea ………….., str. ………………………. nr. …., bl. …., sc. …., et. …., judetul/sectorul ……., avand C.U.I. nr. ………….. din data de ……….., cont bancar nr. ………. deschis la …………, prin reprezentant …………… (numele si prenumele) in calitate de ……………., pe de o parte, si

2. Client (societatea comerciala/persoana fizica) cu sediul/domiciliul in localitatea ……………………….., str. …………………….. nr. …., bl. …., sc. …., et. …., judetul/sectorul …………, avand C.U.I. nr. ……….. din data de ………., cont bancar nr. ……., deschis la ………, reprezentat prin ………., care se identifica cu (B.I./C.I./pasaport) ……….. si delegatia ………….., pe de alta parte.

In conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 198/2002, cu modificarile ulterioare, si ale Regulamentului de organizare si functionare al Camerei Consultantilor Fiscali, partile convin urmatoarele:

I. OBIECTUL CONTRACTULUI

Obiectul contractului il reprezinta ……………… (acordarea de servicii profesionale privind asistenta de specialitate la intocmirea declaratiilor de impozite si taxe, asistenta pe probleme fiscale, asistenta privind creantele bugetare, cum sunt: amenzi, penalitati si majorari, cu respectarea prevederilor legale in vigoare, reprezentare in fata organelor fiscale si reprezentare in fata organelor judecatoresti, in calitate de expert).2

II. ONORARIUL

2.1. Onorariul cuvenit este in cuantum de ……………………… (in cifre si litere) lei.

2.2. Alte mentiuni cu privire la onorariu ………………………… (termene, modalitati de plata etc.)

III. CHELTUIELI

3.1. Cheltuielile sunt in cuantum de ………………………………. (in cifre si litere) lei.

3.2. Cheltuielile aferente activitatii sus-mentionate vor fi suportate de client, separat de plata onorariului.

IV. CLAUZE SPECIALE

4.1. Raporturile dintre parti nu pot fi dovedite decat cu prezentul contract si/sau in conditiile prevazute de regulament.

4.2. Fata de terti, dovada prezentului contract se face prin imputernicire si se poate aduce la cunostinta acestora numai cu acordul expres al partilor.

4.3. Clientul este raspunzator de exactitatea si realitatea documentelor si informatiilor pe care le furnizeaza consultantului fiscal.

4.4. Consultantul fiscal are obligatia executarii cu profesionalism a serviciilor solicitate, a respectarii confidentialitatii informatiilor furnizate de client si a solutionarii lucrarilor la termenele prevazute in contract.

4.5. Neplata onorariului in cuantumul si la termenele fixate potrivit art. 2, precum si neachitarea contravalorii cheltuielilor efectuate potrivit art. 3 dau dreptul la rezilierea de plin drept a prezentului contract.

4.6. Litigiile dintre parti se supun medierii Camerei Consultantilor Fiscali sau, dupa caz, instantelor de judecata competente.

V. ALTE CLAUZE ………………………………………………………………. .

Incheiat la ………… , astazi, ………….. , si inregistrat la nr. ……….. din Registrul de evidenta a contractelor de consultanta fiscala, in doua exemplare originale, ambele parti recunoscand ca au primit cate un exemplar.

BIROUL INDIVIDUAL/SOCIETATEA COMERCIALA           CLIENT/REPREZENTANT

Atest data, continutul actului si identitatea semnatarului.
(actul de identitate ………. , seria …….. nr. …….)

SEMNATURA …………………….. SEMNATURA ……………………

NOTE:

1 Camera Consultantilor Fiscali, avand sigla „CCF“, este organizatie profesionala de utilitate publica, persoana juridica fara scop lucrativ, cu sediul in municipiul Bucuresti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, si functioneaza in baza prevederilor O.G. nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala, aprobata cu modificari prin Legea nr. 198/2002 si asigura organizarea, coordonarea si autorizarea activitatii de consultanta fiscala in Romania.
2 Consultantii fiscali si societatile comerciale de consultanta fiscala pot desfasura, in baza art. 17 din O.G. nr. 71/2001, pe langa activitatea de consultanta fiscala, cu respectarea conditiilor prevazute de actele normative in materie, si activitati de: expertiza contabila; audit financiar; instruire si perfectionare in domeniul fiscal.