Reprezentare convenţională

reprezentare convenţională, varietate a reprezentării judiciare cu caracter facultativ (voluntar) şi care priveşte partea care dispune de capacitate de exerciţiu, dar înţelege să conducă procesul prin intermediul unui reprezentant. Este o instituţie legată de principiul fundamental al dreptului la apărare, în dreptul nostru regula este că exercitarea dreptului de apărare prin reprezentant constituie o facultate neîngrădită a părţii; instanţa nu poate refuza reprezentarea, dar legea stabileşte şi, totodată, limitează persoanele care în mod profesional pot apăra în justiţie interesele altora.

R. în justiţie nu este obligatorie când titularul dreptului are exerciţiul drepturilor civile, dar ea este totdeauna posibilă; prin excepţie, r. nu este cu putinţă, partea fiind obligată să stea personal în proces în următoarele situaţii: a) în procesele de divorţ, în faţa instanţelor de fond, cu excepţia cazurilor în care unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea înfăţişa prin mandatar; b) la interogatoriu (în acest din urmă caz, mai puţin persoanele domiciliate în străinătate, precum şi persoanele juridice, care pot da răspunsuri scrise; se exceptează societăţile comerciale de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu) [v. şi mandat judiciar; reprezentare convenţională a persoanei fizice prin mandatar neavocat; reprezentare convenţională a persoanelor juridice; reprezentare prin avocat].