retail

Ce trebuie sa stim pentru a preveni cresterea costurilor fiscale

de

Majoritatea contractelor incheiate intre retaileri si producatori fac referire, aditional livrarilor de bunuri realizate de catre producatori retailerilor, si la diverse elemente de cost pe care producatorul este nevoit sa le suporte (altfel, cel mai probabil, colaborarea dintre parti devine anevoioasa).

Aceste costuri sunt intalnite de regula sub denumirea generica de „taxe/ bonusuri”, fiind facturate de catre retaileri pentru diverse activitati pe care acestia le intreprind. Cu titlu de exemplu, amintim cateva: taxa pentru servicii logistice, pentru servicii de marketing, bonus calculat in functie de cifra de afaceri pentru produsele vandute in cadrul campaniilor promotionale, etc.

Desi aparent facturarea unor astfel de „taxe/ bonusuri” nu atrage efecte fiscale negative la nivelul unui producator, practica ne arata ca realitatea e cu totul alta. Astfel, in cele ce urmeaza ne vom concentra atentia asupra impactului negativ asupra pozitiei privind TVA la nivelul producatorului si asupra tratamentului cheltuielilor determinate de astfel de aranjamente.

„Taxe/ bonusuri” – contrapartida pentru servicii versus reduceri comerciale

Din punct de vedere al TVA, atunci cand analizam o tranzactie trebuie acordata o atentie sporita naturii operatiunii in cauza, respectiv daca ne referim la o livrare de bun (un transfer al dreptului de a dispune de bunuri in calitate de proprietar) sau o prestare de servicii (orice operatiune ce nu constituie livrare de bunuri).

De asemenea, nu este de neglijat nici scopul economic al tranzactiei. Absenta substantei economice aferenta unei tranzactii poate duce la reclasificarea acesteia si implicit la schimbarea tratamentului de TVA.

Mai mult, pentru a stabili daca operatiunea intra in sfera TVA aceasta ar trebui sa fie efectuata cu plata, respectiv sa existe o legatura directa intre operatiune si contrapartida obtinuta si sa aduca un avantaj clientului.

Odata identificate aceste aspecte, vor fi usor de urmarit regulile care guverneaza stabilirea corecta a tratamentului de TVA aplicabil unei tranzactii, cum ar fi: determinarea locului de impozitare, a persoanei obligata la plata taxei, a bazei de impozitare, exercitarea dreptului de deducere, declararea si raportarea operatiunii, etc.

Este important de retinut ca in cazul bazei de impozitare, legislatia privind TVA face referire la o serie de situatii de ajustare a acestei baze. Din analiza acestora extragem doar o parte relevanta pentru tema dezbatuta: ajustarea bazei de impozitare ar trebui realizata in cazul  rabaturilor, remizelor, risturnelor si altor reduceri de pret acordate dupa livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.

Prin urmare, observam ca aceasta ajustare nu reprezinta in fapt contravaloarea unei livrari/ prestari si mai mult decat atat ar trebui realizata in beneficiul direct al clientului.

Din punct de vedere formal, in astfel de situatii de ajustare (acordare de bonusuri, reduceri) furnizorii de produse ar trebui sa emita facturi cu semnul minus catre comercianti.

Totusi, exista situatii cand aceste bonusuri/ reduceri sunt facturate incorect in practica. Mai exact, clientii sunt cei care emit facturi cu semnul plus catre furnizorii lor.

Aceste inconsistente le regasim frecvent in cazul „taxelor/ bonusurilor” impuse de catre retaileri (amintite in preambul), fiind generate de analiza superficiala asupra naturii si substantei economice a tranzactiei in sine amintite mai sus.

In continuare, supunem analizei un exemplu sumar: in contractul incheiat de catre un  producator de produse din carne cu un retailer, se stipuleaza ca vor fi percepute anumite bonusuri, dupa cum urmeaza: (i) bonus de 2% pentru activitatea de promovare a produselor producatorului de catre comercianti si (ii) bonus de 1% pentru o cantitate de 1000 de produse din carne achizitionate de catre retailer intr-o luna.

In astfel de situatii, de cele mai multe ori, in practica, retailerul emite o factura (cu semnul plus) catre producator pentru aceste bonusuri, in baza careia acesta din urma deduce TVA.

O astfel de modalitate de facturare nu este corecta integral din perspectiva TVA deoarece cele doua bonusuri se disting ca si natura (si anume, bonus de volum si bonus pentru promovare). In consecinta, si tratamentul de TVA va fi unul diferit.

In cazul activitatii de promovare a produselor producatorului, bonusul primit de catre retailer reprezinta din perspectiva TVA contrapartida aferenta unui serviciu de marketing, existand o legatura directa intre plata si serviciu. Prin urmare, emiterea unei facturi (cu semnul plus) de catre retailer este in conformitate cu prevederile referitoare la TVA. In oglinda, exercitarea dreptului de deducere a TVA aferenta acestei achizitii va fi corecta la nivelul producatorului (sub rezerva ca acesta dispune de documente justificative cerute de legislatia fiscala in vigoare).

Mic.ro: povestea unui „succes” in retail, cu magazine goale

de

Desi spera sa „naseasca” marile retele internationale de retail asteptand sa le vada „dand coltul”, Dinu Patriciu a ajuns sa pastoreasca un imperiu de magazine goale, peste care planeaza falimentul, cerut in zeci de procese de furnizorii carora nu le-a platit marfa.

Proiectul din retail al omului de afaceri Dinu Patriciu a trecut in doar un an si jumatate de la marire la decadere. Anuntat in 2010 ca unul dintre cele mai ambitioase planuri de expansiune din retailul romanesc, proiectul retelei Mic.ro si mai apoi al magazinelor Macro s-a dovedit un esec rasunator.

Planurile anuntate de Dinu Patriciu in toamna lui 2010 prevedeau ca, pana la finalul lui 2011, sa deschida 1.000 de magazine Mic.ro, alte 2.000 de unitati comerciale pe platforme auto si 150 de magazine Macro.

Bilantul deschiderilor la nivelul lunii septembrie a anului trecut, cand procesul de extindere a fost oprit, arata 730 de magazine Mic.ro fixe, 110 unitati Mic.ro mobile si 58 de magazine Minimax Discount si Macro.

Din cele peste 700 de magazine Mic.ro, o parte sunt inchise, iar altele au mari probleme cu aprovizionarea. Magazinele Minimax au fost golite de marfa prin promotii de lichidare in cursul lunii decembrie, iar acum stau cu rafturile goale, pazite de paznici.

Zeci de furnizori incearca sa isi recupereze in instanta sumele datorate de magazinele lui Patriciu. Daca magazinele de discount din reteaua Minimax, achizitionate de Patriciu in vara lui 2010, sunt operate printr-o firma romaneasca, magazinele Mic.ro sunt administrate prin inermediul firmei Mercadia Holland BV inregistrata in Olanda.

Investitia in magazinele Mic.ro a fost facuta de furnizorii de marfa, de servicii si de echipamente, prin intermediul firmei inregistrate in Olanda, care a contactat foarte multi furnizori. Toate contractele incheiate cu acestia prezinta plata la termen de peste 90 de zile, termen care nu se respecta iar facturile raman neplatite si furnizorii pagubiti, se arata intr-un comunicat al Casei de Avocatura Coltuc.

Contractele stufoase semnate de furnizori prezinta insa mai multe clauze-capcana. „Practic furnizorii sunt cei care au investit in afacerea lui Dinu Patriciu”, a precizat avocatul Marius Coltuc.

Desi sunt cu falimentul deasupra capului, oficialii Mercadia s-au abtinut de la a da explicatii.

Utopia comerciala a lui Dinu Patriciu

Cu un concept de magazin destul de atrgator, Patriciu a vrut sa construiasca o retea de magazine intr-o zona de retail inca nedezvoltata, cea a comertului de proximitate, a magazinelor de cartier „civilizate” pe care clientii sa le frecventeze in locul traditionalelor magazine de colt.

Ideea nu a fost neaparat proasta, dar a pus cateva semne de intrebare, cum ar fi deschiderea a 1.000 de magazine in mai putin de doi ani. Problemele cu aprovizionarea au inceput sa apara destul de repede si au inceput sa se acutizeze odata cu trecerea timpului.

De aici se pune si intrebarea daca Patriciu chiar si-a dorit cu adevarat sa construiasca o retea de retail, pentru care iti trebuie ani de zile sa o aduci pe profit, mai ales cand nu ai know-how specific sau a vrut doar sa creeze prin marketing si culori vii o poveste de adormit romanii.

Inca de la conferinta oficiala de lansare a Mic.ro Patriciu a vrut sa faca nota discordanta. El a vrut sa se diferentieze clar de retailerii internationali, spunand ca magazine Mic.ro sunt o forma de comert traditional. Mai mult decat atat, le-a numit pe acestea „bacanii”, un termen care a iesit din vocabularul uzual, precizand ca Mic.ro este de fapt o reinnodare a comertului romanesc interbelic, cu vanzatori cu care te poti tutui si clienti care cumpara pe caiet.

Pe de alta parte, descriind relatia sa contractuala cu reteaua Metro, Patriciu a spus ca isi doreste sa vada marile retele internationale dand coltul. „Dorinta mea este sa distrug acest tip de comert care nu are nici o legatura cu comertul romanesc si care distruge tesutul urban. Vreau sa ii vad dand coltul”, a spus omul de afaceri.

Reteaua Metro, despre care Patriciu spunea ca sunt „neprofesionisti”, era unul din principalii furnizori ai magazinelor Mic.ro la acea data. Intre timp alti furnizori i-au luat locul, furnizori care au ajuns sa protesteze in fata centrului logistic al retelei de retail pentru a-si cere banii pe marfa livrata.

La patriotism a apelat Patriciu si cand a venit vorba de rebranding-ul Minimax. Proiectul magazinelor Macro, care ar fi trebuit sa ia locul magazinelor Minimax, prevedea comercializarea de produse traditionale si sa includa si o zona de piata, cu spatii de vanzare pentru taranii din partea locului.

Administrarea unei retele de magazine are nevoie de standardizare, trasabilitate si control, in timp ce magazinele gandite de Patriciu au ajuns sa aiba din ce in ce mai putin legatura cu retailul si mai mult cu o imagine a unui comert idilic, dar aproape falimentar.

 

 

www.finantistii.ro

Flamingo intr-o situatie disperata: ramane la o treime din angajati si cu 35 de magazine mai putin

de

Retailerul de electroIT Flamingo International, companie care a cerut insolventa in decembrie 2009 pentru a se proteja de creditori, si-a restrans la aproape o trei­me numarul angajatilor, a redus spatiul de vanzare, insa are

speranta unui profit operational pentru 2010. De asemenea, emisiunea de obligatiuni care ar fi trebuit sa aduca 7 mil. euro nu mai este determinanta pentru viitorul companiei, dar o infuzie de capital ar ajuta dezvoltarea.

„Nu mai depindem de emisiunea de obligatiuni (care ar fi trebuit sa aduca un aport de capital de sapte milioane de euro – n.r.). Procesul a fost inghetat. Ne pu­tem descurca si fara aceasta suma, in­sa fara o infuzie noua de bani ramanem pe nivelul actual si ne dezvoltam in rand cu piata. Nu este scenariul ideal, si atunci cred ca o infuzie de bani aproape de majorarea de capital anterioara e mai mult decat suficienta pentru a accelera procesele, pentru a creste vanzarile si implicit profitul”, a spus  Adrian Oltea­nu, directorul general al Flamingo. Acesta a precizat ca Flamingo ar putea in­cheia anul 2009 pe profit operational, care poate asigura astfel existenta com­pa­niei.

Datorii de 53 milioane de euro

Societatea are datorii cumulate de 33 de milioane de euro la creditorii bancari, cele mai mari fiind la ING, UniCredit si BRD si datorii de 20 de mi­li­oane de euro la furnizorii nebancari. Olteanu a precizat ca, in prezent, cei trei ad­mi­nistratori speciali (RVA Insolvency Specialists SPRL, Casa de Insolventa Transilvania, Rovigo SPRL – n.r.) anali­zea­za activele companiilor, stocurile si creantele. Iar dupa evaluarea care se va incheia la sfarsitul lunii ianuarie se va stabili valoarea celor trei companii si daca au viitor. Olteanu a afirmat ca planul de reorganizare a firmelor din grupul Flamingo (Flamingo Computers, Flanco International si Flamingo Distri­bution Center) ar putea sa fie discutat de creditori in luna martie, mai devreme cu o luna decat a fost anuntat initial.