Retragerea recursului

Retragerea recursului

retragerea recursului, facultate recunoscută recurentului în scopul de a-şi putea retracta calea de atac declarată. R.r. poate avea loc până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de control judiciar; ea se poate face prin cerere scrisă, prezentată personal sau prin declaraţie verbală, făcută de recurent, în şedinţa publică; partea îşi poate retrage recursul şi prin înscris autentic, acesta urmând să fie înfăţişat instanţei competente. Instanţa este obligată însă să cerceteze dacă declaraţia de r.r. nu este făcută din eroare, atrăgând atenţia recurentului asupra consecinţelor pe care le determină atitudinea sa. Recursul poate fi retras şi de procuror, dar partea în favoarea căreia s-a exercitat calea de atac şi-o poate însuşi. R.r. determină închiderea dosarului de către instanţa de control judiciar.

retragerea apelului sau recursului – drept al părţilor din procesul penal de a-şi retrage apelul sau recursul declarat. Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată printr-un proces-ver-bal de către conducerea locului de deţinere. Reprezentanţii legali pot retrage apelul cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage apelul sau recursul declarat personal sau de reprezentantul său legal Retragerea se poate face până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, v. şi recurs.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!