Revocare
revocare – anulare sau revenire asupra unui act ori asupra unei măsuri în legătură cu răspunderea penală a unei persoane. ~ măsurilor de siguranţă – ridicarea vreuneia dintre măsurile de siguranţă (obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea unei funcţii sau profesii, interzicerea de a se afla în anumite localităţi) luate faţă de o persoană. ~ liberării condiţionate – ridicarea beneficiului liberării condiţionate faţă de condamnatul care până la împlinirea duratei pedepsei săvârşeşte o nouă infracţiune de gravitate mare. ~ suspendării condiţionate a executării pedepsei şi ~ suspendării executării pedepsei sub supraveghere – ridicarea beneficiului suspendării executării pedepsei pentru cel care înăuntrul termenului de încercare comite o nouă infracţiune sau nu execută, cu rea credinţă, îndatoririle civile stabilite prin hotărârea judecătorească.