Notă: Instanţa a avut în vedere Legea nr. 21/1996, legea concurenţei, în forma republicată în M.Of nr. 742 din 16/08/2005.
Prin cererea formulată la 21 aprilie 2005, reclamanta S.C. PA. SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând anularea adresei nr.1017 din 28 martie 2005, constatarea faptului că plângerea nr. RS-240 din 7 decembrie 2004 intră sub incidenţa Legii nr.21/1996 şi obligarea pârâtului să soluţioneze reclamaţia printr-o decizie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, soluţia dată de Consiliul Concurenţei plângerii este nefondată, deoarece erau sesizate fapte anticoncurenţiale.
Pârâtul a reţinut în mod greşit că nu este competent şi că se aplică dispoziţiile legii concurenţei, deşi inspectorul de concurenţă a solicitat informaţii şi date, acest lucru ducând la concluzia că în urma examinării şi-a constatat competenţa.
Actul emis este nelegal şi prin prisma modului prin care pârâtul a înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile în procedura de soluţionare a plângerii.
Pârâtul a formulat, întâmpinare prin care a ridicat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât răspunsul dat nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr.554/2004, nefiind menţionat la art.2 lit.a).
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr.833 din 6 aprilie 2006, pronunţată în Dosar nr.13393/2/2005 ( D.1419/2005) Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis acţiunea reclamantei a anulat adresa nr.1017 din 28 martie 2005 a obligat pârâtul să procedeze la soluţionarea plângerii nr.RS – 240 din 7 decembrie 2004 prin emiterea unei decizii, a obligat pârâtul la 2380 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că, susţinerea pârâtului în sensul că adresa emisă în temeiul art.40 alin. (3) din Legea nr.21/1996 republicată nu ar fi act administrativ nu poate fi reţinută.
Aprecierea pârâtului reprezintă un act de putere, un act administrativ cu caracter individual dat în aplicarea art.40 alin.(3) din Legea nr.21/1996 republicată, de natură a stinge un raport juridic substanţial, întrucât pârâtul se declară necompetent să se pronunţe cu privire la unele fapte învederate că ar fi anticoncurenţiale şi deci răspunde cu caracter definitiv plângerii formulate, fiind îndeplinite condiţiile art.2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, este greşită aprecierea pârâtului cu privire la necompetenţa acestuia.
În opinia instanţei de fond, deşi pârâtul a apreciat că faptele semnalate nu intră în competenţa sa, se face o analiză a situaţiei de fapt ajungându-se la concluzia că situaţia prezentată s-a creat ca urmare a unei dispute între S.C. PA. SA, Consiliul Judeţean Cluj şi RA Aeroportul Cluj cu privire la proprietatea asupra suprafeţei de teren de 8985 mp pe care sunt amplasate depozitele de carburanţi ale reclamantei, fără să răspundă însă de ce faptele sesizate nu reprezintă abuz de poziţie dominantă, de ce nu sunt aplicabile dispoziţiile art.6 lit.a), c) şi d) precum şi dispoziţiile art.9 alin.(1) lit.a) şi b) din lege, în ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Cluj şi de ce nu reprezintă suficiente temeiuri pentru pornirea unei investigaţii.
Şi în această situaţie, conform art.40 alin. (2) din Legea nr.21/1996 republicată, Consiliul Concurenţei trebuia să emită o decizie de respingere pe care trebuia să o comunice, în scris, autorului, cu precizarea motivelor în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau a plângerii, decizia de respingere fiind precedată de ascultarea argumentelor reclamantului în faţa Comisiei Consiliului Concurenţei care coordonează compartimentul de specialitate implicat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul, invocând prevederile art.304 pct.9 C. proc.civ.
Instanţa de fond, în mod eronat, a reţinut că situaţia descrisă de autoarea plângerii putea face obiectul unei analize întrucât, în opinia sa, faptele sesizate prin plângere constituiau un abuz de poziţie dominantă, ceea ce impunea Consiliului Concurenţei să stabilească dacă s-au produs fapte cu caracter contravenţional sancţionate de legea concurenţei.
Eroarea instanţei de fond constă în faptul că nu a înţeles că remiterea unei adrese reprezintă o opţiune pe care legiuitorul a pus-o la dispoziţia Consiliului Concurenţei.
Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că autoritatea de concurenţă a fost abilitată de lege să soluţioneze o plângere printr-un simplu răspuns, dacă constată că faptele relatate în plângere nu cad sub incidenţa prevederilor Legii concurenţei.
La primirea unei plângeri, denunţând, respectiv acuzând o practică anticoncurenţială, Consiliul Concurenţei este obligat să procedeze conform art.40 alin. (1), respectiv, examinează dacă plângerea prezintă suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigaţii. După caz, Consiliul Concurenţei fie va deschide o investigaţie pe baza unui ordin emis de Preşedintele instituţiei, fie va emite o decizie motivată de respingere a plângerii, fie va remite o simplă adresă de comunicare, precum şi faptele relatate în plângere nu intră sub incidenţa legii concurenţei.
Din analiza dispoziţiilor art.40 din lege, rezultă că instanţa de fond nu a interpretat corect aceste prevederi legale, neavând în vedere faptul că art. 40 oferă recurentului-pârât trei alternative de soluţionare a plângerii.
Sub aspectul fondului plângerii, recurenta apreciază că faptele prezentate nu sunt anticoncurenţiale.
În ceea ce priveşte refuzul prelungirii contractelor nr.15, 16, 17 din 27 martie 2000, încheiate între S.C. RF SA şi RA Aeroportul Cluj, consideră că obiectul nemulţumirii reclamantei rezidă în unele neînţelegeri strict de ordin comercial, întrucât privesc raporturile contractuale de prestări servicii şi de închiriere dintre reclamantă şi RA Aeroportul Cluj
În ceea ce priveşte nemulţumirea reclamantei în legătură cu impunerea de către Consiliul Judeţean Cluj, în scopul închirierii a unei suprafeţe de teren minime care, în situaţia reclamantei, excede interesului său comerciale de exploatare, reclamanta nu face dovada că s-a adresat cu plângere la Consiliul Judeţean Cluj, potrivit Legii nr.554/2004.
În ceea ce priveşte refuzul de prelungire a contractelor comerciale la care reclamanta face referire, rezultă că în speţă este vorba de o dispută referitoare la renegocierea unor contracte, iar faptul că reclamanta a încheiat contractele respective fără a se asigura de o clauză fermă de prelungire a duratei contractelor în condiţiile contractate iniţial, se regăseşte în riscul comercial al reclamantei
În situaţia în care reclamanta avea convingerea că prevederile contractate îi confereau dreptul la o prelungire automată a contractelor, aceasta avea la dispoziţie calea acţiunii judecătoreşti.
Reclamanta s-a considerat discriminată prin aceea că RA Aeroportul Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj au încheiat contracte cu alţi agenţi economici cu activităţi concurente, însă nu a nominalizat acei agenţi economici şi nu a făcut dovada pretinsei discriminări.
De asemenea, în eventualitatea pretinsei discriminări, reclamanta avea la dispoziţie calea acţiunii judecătoreşti.
Din plângerea formulată rezultă că reclamanta nu se referea la o „piaţă” ci numai la gestionarea unor active – bunuri imobile, situate în incinta Aeroportului Cluj.
Neînţelegerile contractuale, fiind izvorâte din executarea şi interpretarea clauzei de prelungire a raportului contractual, nu pot fi calificate ca fapte pedepsite de legea concurenţei, deoarece, pe de o parte., nu se regăsesc în practicile anticoncurenţiale prevăzute de art.5 şi 6, iar pe de altă parte, nu sunt întrunite elementele constitutive de contravenţie prevăzute la art.51 alin.(1) lit.a) din Legea nr.21/1996, republicată.
Sub aspect procedural, recurentul apreciază ca fiind eronată poziţia intimatei-reclamante deoarece aceasta nu s-a conformat solicitării de a prezenta informaţii suplimentare.
Intimata-reclamantă S.C. PA SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Adresa nr.240/13 ianuarie 2005, deşi reprezintă un act administrativ jurisdicţional, a îmbrăcat în mod eronat haina juridică a unui înscris act administrativ.
Procedura audierii a fost încălcată de către recurentă.
Sub aspectul fondului cauzei, recurentul se face culpabil pentru nerespectarea procedurii plângerii reglementate de art.40 din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată.
Recursul este fondat.
Prin adresa nr.RS- 240/13 ianuarie 2005, recurentul a comunicat intimatei că plângerea formulată de către aceasta nu intră în competenţa Consiliului Concurenţei.
Recurentul-pârât a concluzionat, prin aceeaşi adresă, că disputa dintre reclamantă, pe de o parte, şi Consiliul Judeţean Cluj şi RA Aeroportul Cluj, pe de altă parte, cu privire la proprietatea asupra unui teren este de competenţa instanţei de judecată.
Prin adresa nr.1017 din 28 martie 2005, Consiliul Concurenţei şi-a menţinut punctul de vedere în sensul că „aspectele semnalate nu intră în sfera de competenţă a acestuia”.
Refuzul recurentei-pârâte de a da curs plângerii reclamantei reprezintă un act de putere, un act administrativ individual ce poate fi atacat în contencios administrativ, cum bine a precizat instanţa de fond.
Actul atacat nu este administrativ- jurisdicţional. Nici procedura prevăzută de art.40 din Legea nr.21/1996 republicată, nu este administrativ-jurisdicţională, ci administrativă, întrucât Consiliul Concurenţei este definit ca o autoritate administrativă şi nu administrativ-jurisdicţională.
Instanţa de fond a apreciat că, în ipoteza în care reclamanta a invocat abuzul de poziţie dominantă săvârşit de RA Aeroportul Cluj SA şi Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Concurenţei era obligat să se pronunţe prin decizie, deoarece aceste fapte intră în competenţa şi sfera de analiză a acestei autorităţi.
Interpretarea dată de instanţa de fond este eronată.
Potrivit art.40 din Legea nr.21/1996 : „La primirea unei cereri sau plângeri denunţând, respectiv acuzând o practică anticoncurenţială, Consiliul Concurenţei examinează dacă aceasta prezintă suficient temei de fapt ori de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigaţii.
Dacă cererea sau plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigaţii, Consiliul Concurenţei o respinge, comunicând decizia, în scris, autorului, cu precizarea motivelor în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau a plângerii Decizia de respingere va fi precedată de ascultarea argumentelor reclamantului în faţa Comisiei Consiliului Concurenţei care coordonează compartimentului de specialitate implicat.
În cazul în care cererea sau plângerea înaintată nu cade sub incidenţa prezentei legi, Consiliul Concurenţei va răspunde în scris, în termenele prevăzute prin legi speciale.
Din analiza răspunsului comunicat de către recurent la plângerea intimatei, rezultă că nu sunt îndeplinite prevederile art.40 alin.(1) şi (2) din Legea nr.21/1996 republicată, faptele prezentate nu pot fi calificate drept anticoncurenţiale.
Plângerea înaintată nu cade sub incidenţa Legii nr.21/1996 republicată, deşi reclamanta a susţinut contrariul, Consiliul Concurenţei nu este ţinut de interpretarea dată de persoanele care formulează plângere, neputând încadra la alin. (1) şi (2) ale art.40 orice cerere care se pretinde a denunţa fapte anticoncurenţiale.
În speţă, nu era necesară declanşarea unei investigaţii, fiind aplicabile prevederile art.40 alin. (3) cererea Consiliului Concurenţei, la care reclamanta nu a răspuns, prin care se solicitau date suplimentare, neputând duce la o altă concluzie.
Consiliul Concurenţei a ajuns la o concluzie bine fundamentată, reţinând că faptele descrise de către reclamantă nu reprezintă fapte anticoncurenţiale.
În atare situaţie, Consiliul Concurenţei nu era obligat să dea o decizie de respingere în temeiul art.40 alin. (2) din Legea nr.21/1996 republicată, deoarece numai din descrierea pretinsei fapte anticoncurenţiale se putea observa că natura litigiului este pur administrativ nu comercial, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Soluţia instanţei de fond apare astfel ca fiind greşită, recurentul alegând bine calea procedurală prevăzută de art.40 alin. (3) şi nu cea prevăzută de art.40 alin. (2) din lege.
Astfel nu era necesară procedura audierii şi nici cea a declanşării investigaţiei.
Pe fondul plângerii, din analiza cuprinsului acesteia, rezultă că neînţelegerile sunt de natură comercială, părţile având încheiate contracte de prestări servicii şi de locaţiune.
Împotriva actelor administrative emise de către Consiliul Judeţean Cluj, reclamanta trebuie să se adreseze instanţei de contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004.
În consecinţă, fiind îndeplinite prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, urmează ca în temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 şi art.312 alin. (1) teza I Cod procedură civilă, să se dispună admiterea recursului.
În temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 şi art.312 alin. (3) C. proc.civ., sentinţa recurată a fost casată şi pe fond, acţiunea formulată de reclamanta S.C. PA SA Otopeni, a fost respinsă ca neîntemeiată.