Rezultatul faptei
rezultatul faptei – urmare pe care o produce acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al infracţiunii. Rezultatul faptei poate consta într-o stare de pericol sau într-o vătămare materială, adică o modificare obiectivă în urma săvârşirii acţiunii sau inacţiunii. In funcţie de tipul de rezultat pe care îl produc, infracţiunile se clasifică în infracţiuni formale (de pericol), respectiv infracţiuni materiale (de rezultat), v. şi latura obiectivă a conţinutului infracţiunii, urmare.