RIL promovat

Admisibilitatea probelor noi cand tribunalele si curtile de apel au retinut cauzele spre rejudecare in fond -RIL

de

Admisibilitatea-probelor-noi-cand-tribunalele-si-curtile-de-apel-au-retinut-cauzele-spre-rejudecare-in-fond -RIL.    In data de 9 mai 2013 adjunctul procurorului general a expediat ICCJ un recurs in interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (4) raportat la art. 305 din fostul Cod de procedura civila, in procesele incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, in referire la admisibilitatea probelor noi, cu exceptia inscrisurilor, atunci cand tribunalele si curtile de apel, dupa casarea hotararii atacate, au retinut cauzele spre rejudecare in fond.

In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la „Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (4) raportat la art. 305 din fostul Cod de procedura civila, in procesele incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, in referire la admisibilitatea probelor noi, cu exceptia inscrisurilor, atunci cand tribunalele si curtile de apel, dupa casarea hotararii atacate, au retinut cauzele spre rejudecare in fond”.

Intr-o prima opinie s-a considerat ca, in caz de admitere a recursului si casarea hotararii atacate, curtile de apel si tribunalele, retinand cauza spre rejudecare, pot administra orice probe prevazute de lege, fara a fi limitate numai la administrarea inscrisurilor noi, intrucat dispozitiile art. 312 alin. (4) din Codul de procedura civila (in vigoare la data solutionarii acestor cauze) instituiau regula de principiu, potrivit careia, in caz de casare, tribunalele si curtile de apel vor rejudeca pricina in fond, fie la termenul cand a avut loc admiterea recursului, situatie in care se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit in acest scop. De asemenea, dispozitiile art. 305 din Codul de procedura civila sunt aplicabile doar in faza judecarii cererii de recurs, iar nu in faza rejudecarii cauzei dupa casarea cu retinere.

Alte instante au trimis cauza spre rejudecare instantei a carei hotarare a fost casata ori de cate ori au apreciat ca se impune administrarea unor probe noi, altele decat inscrisurile, avand in vedere dispozitiile imperative ale art. 305 din Codul de procedura civila care interzic administrarea de probe noi in instanta de recurs, cu exceptia inscrisurilor. (Anexa I)

Adjunctul procurorului general apreciaza ca primul punct de vedere este in litera si spiritul legii.

Potrivit dispozitiilor art. 312 alin. (4) din fostul Cod de procedura civila, in redactarea anterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, „in caz de casare, curtile de apel si tribunalele vor rejudeca pricina in fond, fie la termenul cand a avut loc admiterea recursului, situatie in care se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit in acest scop”.

Art. 312 alin. (5) din acelasi cod stabilea, cu titlu de exceptie ca, in cazul in care instanta a carei hotarare a fost recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost regulat citata atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului, instanta de recurs, dupa casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad.

Pe temeiul acestor dispozitii legale, se observa ca, in cazul tribunalelor si al curtilor de apel, casarea cu retinere este regula, iar casarea cu trimitere reprezinta exceptia, aplicabila numai in cazurile strict determinate de art. 312 alin. (5) din fostul Cod de procedura civila.

Ca atare, apreciem ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (4) raportat la art. 305 din fostul Cod de procedura civila, in procesele incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 202/2010, atunci cand tribunalele si curtile de apel, dupa casarea hotararilor atacate, au retinut cauzele spre rejudecare in fond, sunt admisibile orice probe noi, nu doar inscrisurile.

Admisibilitatea-probelor-noi-cand-tribunalele-si-curtile-de-apel-au-retinut-cauzele-spre-rejudecare-in-fond -RIL

Timbrarea cererilor pentru incuviintarea executarii silite -RIL

de

Timbrarea-cererilor-pentru-incuviintarea-executarii-silite -RIL

In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la „Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 14 si art. 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificata si completata si a dispozitiilor art. 11 si art. 12 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justitiei, in referire la timbrarea cererilor pentru incuviintarea executarii silite, atunci cand prin aceeasi cerere se solicita incuviintarea executarii silite pentru mai multe titluri executorii si atunci cand cererea este formulata de mai multi creditori ori impotriva mai multor debitori, in baza unui singur titlu executoriu”.

Urmare verificarii din oficiu a jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat caracterul neunitar al acesteia sub aspectul aplicarii dispozitiilor legale privind taxele judiciare de timbru, in acele situatii in care printr-o singura cerere cuprinzand mai multe capete de cerere s-a solicitat incuviintarea executarii silite pentru mai multe titluri executorii, precum si in situatiile de pluralitate de creditori sau debitori, astfel:

In ipoteza in care printr-o singura cerere, un creditor solicita in contradictoriu cu unul sau mai multi debitori incuviintarea executarii silite a mai multor titluri executorii, s-au identificat urmatoarele solutii:

Unele instante de judecata investite cu astfel de cereri, fara motivare, au considerat ca se datoreaza o singura taxa judiciara de timbru, in cuantumul prevazut de art. 3 lit. o) din Legea nr. 146/1997, modificata si completata.

In aceleasi ipoteze, alte instante de judecata au stabilit ca ii revine creditorului obligatia de a achita cate o taxa judiciara de timbru in cuantumul prevazut de art. 3 lit. o) din Legea nr. 146/1997, pentru fiecare capat de cerere de incuviintare a executarii silite.

Asadar, s-a pus in vedere creditorului, prin executorul judecatoresc, sa timbreze cererea cu tot atatea taxe judiciare de timbru cate titluri executorii au fost indicate.

Atunci cand creditorul nu s-a conformat obligatiei stabilite, de a achita taxa judiciara de timbru aferenta unor capete de cerere, ci a achitat taxa doar pentru unele dintre acestea, unele instante au admis exceptia insuficientei timbrari a cererii si au anulat cererea ca insuficient timbrata, iar alte instante au anulat in parte cererea si au examinat pe fond capetele de cerere privind titlurile executorii pentru care s-a achitat taxa judiciara de timbru.

In motivarea acestor solutii, s-a aratat ca cererea de incuviintare a executorii silite, astfel formulata, contine mai multe capete de cerere cu finalitate diferita, iar potrivit dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 146/1997, modificata si completata trebuie achitata taxa judiciara de timbru pentru fiecare capat de cerere.

Pe de alta parte, masura incuviintarii executarii silite urmeaza a se lua pentru fiecare titlu executoriu in parte, ceea ce presupune examinarea cererii, in vederea stabilirii indeplinirii sau nu a conditiilor prevazute de lege pentru o astfel de incuviintare.

In ipoteza pluralitatii de creditori ori a pluralitatii de debitori, atunci cand s-a solicitat incuviintarea executarii silite a unui singur titlu executoriu, s-au constatat urmatoarele solutii:

In cazul pluralitatii de creditori, unele instante au considerat ca fiecare creditor trebuie sa achite cate o taxa judiciara de timbru in cuantumul prevazut de art. 3 lit. o) din Legea nr. 146/1997, intrucat executarea silita priveste mai multe creante, iar cererea astfel formulata are mai multe capete de cerere cu finalitate diferita.

In cazul pluralitatii de debitori, unele instante au dispus disjungerea cererii de incuviintare a executarii silite fata de unii dintre debitori, codebitori, fideiusori sau garanti, formarea a cate unui dosar distinct pentru fiecare dintre acestia si au stabilit obligatia creditorului de a plati atatea taxe judiciare de timbru in cuantumul prevazut de art. 3 lit. o) din Legea nr. 146/1997, modificata si completata, cati debitori, codebitori, fidejusori sau garanti au fost obligati potrivit titlului executoriu.

Aceste solutii au fost motivate pe caracterul unipatrimonial al executarii silite, aratandu-se ca, spre deosebire de faza de judecata, in care exista posibilitatea coparticiparii procesuale pasive, in faza executionala a procedurii, toate formele de urmarire silita trebuie indeplinite fata de fiecare debitor in parte, ceea ce exclude posibilitatea contopirii intr-o singura procedura a urmaririi mai multor patrimonii distincte.

In contextul problemelor de drept prezentate, adjunctul procurorului general a apreciat ca urmatoarele solutii sunt in litera si spiritul legii:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 146/1997, modificata si completata, atunci cand prin aceeasi cerere se solicita incuviintarea executarii silite a mai multor titluri executorii, taxa judiciara de timbru in cuantumul prevazut de art. 3 lit. o) din acest act normativ se datoreaza pentru fiecare capat de cerere privind incuviintarea executarii silite a unui titlu executoriu, atat in situatia pluralitatii de creditori, cat si in situatia pluralitatii de debitori.
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 20 alin. (2) si (3) din Legea nr. 146/1997, modificata si completata, neindeplinirea obligatiei de plata a taxei judiciare de timbru pentru unele dintre capetele de cerere, pana la termenul stabilit de instanta in acest scop, atrage anularea capetelor de cerere netimbrate, urmand a fi examinate pe fond capetele de cerere timbrate corespunzator.

Punerea in miscare a executarii silite se face, de regula, prin sesizarea executorului judecatoresc cu o cerere de executare silita pe care acesta o inainteaza instantei de executare, insotita de titlul executoriu si prin care se solicita incuviintarea executarii silite.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 663 din Codul de procedura civila, executarea silita poate porni numai la cererea creditorului, daca prin lege nu se prevede altfel, prin cererea de executare silita ce se depune, personal sau prin reprezentant legal ori conventional, la biroul executorului judecatoresc competent.

Cererea de incuviintare a executarii silite trebuie sa cuprinda, in afara mentiunilor prevazute de art. 148 din acelasi cod, numele, prenumele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul creditorului si debitorului, bunul sau felul prestatiei datorate si modalitatile de executare solicitate de creditor. Totodata, la cerere se vor atasa titlul executoriu in original sau in copie legalizata, dupa caz, si dovada achitarii taxelor de timbru, inclusiv a timbrului judiciar, precum si, daca este cazul, inscrisurile anume prevazute de lege.

Atunci cand constata ca sunt indeplinire conditiile prevazute de lege pentru deschiderea procedurii de executare, executorul judecatoresc, prin incheiere, dispune inregistrarea acesteia si deschiderea dosarului de executare, iar in termen de 3 zile de la inregistrarea cererii, solicita incuviintarea executarii instantei de executare, careia ii inainteaza cererea creditorului in copie certificata pentru conformitate cu originalul, titlul executoriu, incheierea prevazuta de art. 664 alin. (1) si dovada taxei de timbru.

Potrivit art. 665 alin. (2) si (3) din Codul de procedura civila, cererea de incuviintare a executarii silite se solutioneaza de instanta in termen de maximum 7 zile de la inregistrarea acesteia la judecatorie, prin incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor si va cuprinde, in afara mentiunilor generale, prevazute la art. 223 alin. (1) si mentiuni privind: aratarea titlului executoriu pe baza careia se va face executarea; suma, cu toate accesoriile pentru care s-a incuviintat urmarirea, atunci cand s-a incuviintat urmarirea silita a bunurilor debitorului; modalitatea concreta de executare silita, atunci cand s-a solicitat expres aceasta si autorizarea creditorului sa treaca la executarea silita a obligatiei cuprinse in titlul executoriu.

Prin art. 3 lit. o) din Legea nr. 146/1997, modificata si completata s-a prevazut ca cererile pentru incuviintarea executarii silite sunt neevaluabile in bani si se taxeaza cu o suma fixa, de 10 lei.

RIL promovat. Restituirea taxei de poluare

de

Procurorul General a promovat in data de 12 mai 2011 un recurs in interesul legii in materie civila privind doua aspecte: posibilitatea obligarii Institutiei Prefectului la inmatricularea unui autovehicul, fara a exista o prealabila constatare in sensul ca este sau nu

 

 

datorata si admisibilitatea actiunii de restituire a taxei de poluare in conditiile in care reclamantul nu a facut dovada parcurgerii procedurii prealabile.

In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la problemele de drept vizand:

I. Aplicarea art. 4, art. 7 si art. 10 alin. (1) din OUG 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea 554/2004, modificata si completata, in referire la posibilitatea obligarii Institutiei Prefectului la inmatricularea unui autovehicul, fara a exista o prealabila constatare din partea autoritatii fiscale competente, in sensul ca taxa de poluare este sau nu datorata.

II. Admisibilitatea sau inadmisibilitatea actiunii de restituire a taxei de poluare in conditiile in care reclamantul nu a facut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevazuta de art. 7 din OUG 50/2008.

I.1. Astfel, cu privire la primul aspect, unele instante au dispus obligarea Institutiei Prefectului – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Autovehiculelor la inmatricularea autovehiculelor second-hand importate in Romania din alte state membre ale Uniunii Europene, fara ca in prealabil, reclamantii sa fi obtinut o decizie emisa de autoritatea fiscala competenta sau o hotarare judecatoreasca, in procedura prevazuta de art. 7 din OUG 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.

In motivarea acestei solutii, instantele au efectuat un examen de compatibilitate a normelor interne privind taxa pe poluare cu dispozitiile art. 25, 28 si 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene si prin raportare la normele comunitare mentionate, precum si la jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, au considerat ca taxa pe poluare nu este datorata, astfel incat refuzul Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Autovehiculelor este un refuz  nejustificat, fiind rezultatul unui exces de putere ce consta, potrivit legii contenciosului administrativ, in exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

In acest sens, s-a precizat ca insasi Curtea Europeana de Justitie a statuat ca Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene a creat o “noua ordine juridica” in dreptul european, caracterizata prin faptul ca are efect direct si se bucura de suprematie in raport cu ordinea juridica interna a statelor membre.

Ca atare, o instanta nationala chemata, in limitele competentei sale, sa aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligatia de a le aplica direct si prioritar si daca este necesar, chiar sa refuze a apela la legislatia nationala, inclusiv cea adoptata ulterior, fara a se impune sa solicite sau sa astepte abrogarea prevederilor contrare de catre puterea legislativa sau declararea neconstitutionalitatii de Curtea Constitutionala.

De altfel, si art. 148 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei dispune ca, urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).

In acest context, intrucat ratiunea reglementarilor comunitare in materie este asigurarea liberei circulatii a marfurilor intre statele comunitare, in conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din state membre, prin adoptarea OUG 50/2008, legiuitorul roman a instituit un astfel de regim discriminatoriu pentru autoturismele aduse in Romania din Comunitatea Europeana si reinmatriculate pe teritoriul Romaniei, in situatia in care acestea au fost inmatriculate in tara lor de provenienta, in timp ce, pentru reinmatricularea autoturismelor inmatriculate deja in Romania, taxa nu se percepe.

In consecinta, aplicarea normelor de drept comunitar exclude respectarea altor proceduri, respectiv, cea de contestare a taxei pe poluare pentru a se stabili daca aceasta este sau nu datorata, in ce cuantum si care este beneficiarul ei.
Intrucat, nu organul fiscal sau statul a refuzat inmatricularea, incalcand dreptul reclamantilor de a folosi pe teritoriul Romaniei un bun dobandit in spatiul comunitar european, ci serviciul de inmatriculare, aceasta inseamna ca reclamantilor  nu li se poate imputa ca nu au chemat in judecata organele fiscale competente sa calculeze si sa incaseze taxa pe poluare.

De vreme ce autorul refuzului de inmatriculare nu este statul sau un organ fiscal, ci serviciul de inmatriculare, nu exista nici un temei pentru a li se reprosa reclamantilor faptul  ca au abandonat procedura de contestare a taxei pe poluare ori ca nu a abordat, in contradictoriu cu organele fiscale problema concordantei legislatiei fiscale nationale cu legislatia comunitara.

Prin urmare, serviciul public de inmatriculare a impus nejustificat, cu exces de putere, prezentarea dovezii de plata a taxei pe poluare, in baza Ordinului 1501/2006, emis de Ministerul Administratiei si Internelor, act normativ ce este contrar dreptului comunitar, deoarece a determinat o practica administrativa ce are ca efect obstacularea circulatiei marfurilor intre statele comunitare.

I.2. Alte instante, in aceeasi ipoteza, au considerat ca neinmatricularea autovehiculului fara ca, in prealabil, sa fie prezentate documentele prevazute de art. 7 alin. (1) din Ordinul 1501/2006 al Ministerului Administratiei si Internelor, inclusiv dovada platii taxei pe poluare sau a unui inscris, potrivit caruia persoana solicitanta este scutita de plata respectivei taxe, nu reprezinta un refuz nejustificat al autoritatii competente, respectiv Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari a Autovehiculelor, in sensul art. 2 alin. (1)  lit. i) din Legea 554/2004, deoarece lipseste excesul de putere comis de institutia publica, ce ar putea atrage raspunderea administrativa.

Raspunsurile comunicate reclamantilor, in sensul precizarii documentelor ce trebuie prezentate, pentru inmatricularea unui autoturism in Romania, sunt acte de informare si nu un refuz cu  exprimarea explicita, prin exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Pe de alta parte, s-a considerat ca inmatricularea autoturismului fara plata taxei pe poluare prin analiza conformitatii  prevederilor OUG 50/2008 cu legislatia comunitara este o abordare gresita in conditiile in care Institutia Prefectului nu are atributii in ceea ce priveste stabilirea acestei taxe si, cu atat mai mult, caderea de a examina legalitatea taxei in raport de prevederile dreptului comunitar si nici de a aplica cu prioritate aceste din urma dispozitii, fara a tine cont de legislatia interna.

S-a mai aratat si ca sumele respective nu se fac venit la bugetul acestei autoritati parate, iar o eventuala scutire de plata poate fi dispusa decat de organele fiscale  care au atributii legale in acest sens.

Totodata, pe langa taxa pe poluare, serviciul de specialitate din cadrul Institutiei Prefectului mai are de analizat si alte conditii de natura juridica sau tehnica privitoare la autoturismul a carui inmatriculare se solicita si, din acest punct de vedere, instanta nu se poate substitui in atributiunile functionarului public obligat sa verifice si sa constate indeplinirea tuturor conditiilor inmatricularii.

Dupa achitarea taxei pe poluare,  reclamantul poate contesta, fie existenta ei, fie modalitatea de calcul la organul administrativ fiscal, respectand procedura prevazuta de art. 205-209 din Codul de procedura fiscala, iar ulterior, poate ataca decizia emisa in solutionarea contestatiei, la instanta de judecata, in conformitate cu dispozitiile art. 218 din acelasi cod si numai intr-un astfel de litigiu s-ar putea examina si compatibilitatea dispozitiilor din dreptul intern cu cele comunitare, asa incat, intr-un litigiu avand ca obiect “obligatia de a face”, nu exista nici un motiv pentru a se impune serviciului de inmatriculari conduita reclamata.

II.1. In privinta celui de-al doilea aspect, intr-o prima opinie s-a apreciat ca actiunea de restituire a taxei pe poluare este admisibila fara a fi necesara parcurgerea procedurii prealabile prevazute de art. 205-209 din Codul de procedura fiscala.

In motivare s-a aratat ca textul art. 7 din  OUG 50/2008 conform caruia stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de catre contribuabili se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este doar o norma de trimitere, astfel ca nu se poate sustine ca in aplicarea acestei norme devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile.

Contestatia impotriva titlului de creanta, precum si impotriva altor acte administrative fiscale, prevazuta de art. 205 din Codul de procedura fiscala si urmatoarele,  este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul persoanei care se considera lezata in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii, de a se adresa instantei de judecata.

Tot astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din Legea 554/2004 care dispun ca actele administrative susceptibile potrivit legii organice, sa faca obiectul unei jurisdictii speciale administrative pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, cu respectarea dispozitiilor art. 7 alin. (1), daca partea intelege sa nu exercite procedura administrativ jurisdictionala, nu sunt altceva decat o consacrare in plan legislativ a principiului fundamental privind “liberul acces la justitie” prevazut de art. 21 din Constitutia Romaniei.

?i dispozitiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ care instituie procedura “recursului gratios”, trebuie analizate si aplicate  intr-o maniera care sa nu contravina principiului enuntat si care se circumscrie “dreptului  la un proces echitabil”.

Intrucat, obiectul actiunii il constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, in lumina art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004, refuzul autoritatii fiscale, respectiv al Administratiei Fondului pentru Mediu, de restituire a unei taxe, considerata ca fiind nedatorata, deschide accesul direct la instanta de judecata.

Intr-o alta argumentare, s-a apreciat ca necontestarea deciziei de calcul a taxei pe poluare nu prezinta relevanta, intrucat reclamantii au uzat de o alta reglementare, respectiv de dispozitiile art. 117 din Codul de procedura fiscala, contestand insasi legalitatea, de plano, a taxei prelevate, in integralitatea ei.

Procedura prevazuta de dispozitiile art. 10 raportat la art. 7 din OUG 50/2008, de Cap. VI – „Restituirea sumelor reprezentand diferente de taxe platite” – din Hotararea Guvernului nr. 686/2008, precum si de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finantelor Publice, nu sunt incidente in cauza, deoarece reglementeaza numai posibilitatea contestarii modalitatii de stabilire a cuantumului taxei pe poluare si  restituirea diferentei de taxa platita.

?i in materia analizata, s-a exprimat punctul de vedere potrivit caruia nu se impune efectuarea procedurii prealabile in situatia in care judecatorul national are obligatia sa aplice normele comunitare, in mod direct si prioritar, daca se constata ca normele interne contravin acestora.

II.2. Alte instante, dimpotriva au respins actiunile privind restituirea taxei pe poluare, retinand in considerente ca OUG 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, a stabilit, in mod expres, prin art. 7 raportat la art. 10, faptul ca persoana nemultumita de modul de calcul sau de insasi aplicarea acestei taxe, are obligatia de a formula, in prealabil, contestatie, iar in lipsa dovezii exercitarii procedurii prealabile prevazute de actul normativ invocat, raportat si la dispozitiile art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004, cererea de restituire este inadmisibila.

Legalitatea deciziei de stabilire a taxei pe poluare pentru autovehicule, act administrativ fiscal, in intelesul art. 41 din Codul de procedura fiscala, poate fi cercetata de instanta pe cale directa in procedura contenciosului administrativ ori nici pe calea exceptiei de nelegalitate.

Daca s-ar admite altfel, ar insemna ca persoana care se pretinde vatamata, intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, sa ocoleasca procedura speciala de contestare a actului administrativ unilateral si sa supuna judecatii, in mod direct, legalitatea acestuia, in cadrul unei alte proceduri, decat cea prevazuta de legiuitor, ceea ce nu ar putea fi admis.

Nu este posibil a disimula demersul de a se pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei pe poluare, prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun, ignorandu-se faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale, clare, accesibile, previzibile si predictibile, compatibile cu exigentele de calitate ale unui act normativ.

Prin raportare si la jurisprudenta comunitara, s-a aratat ca prin adoptarea OUG 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, Romania aplica un sistem de impozitare similar celui examinat de Curte, iar posibilitatea de contestare este clar reglementata de acest act normativ, atunci cand persoana care urmeaza sa inmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat intr-o masura mai mare decat cea indicata in grila fixa prevazuta de legiuitor.

Curtea  de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca un stat membru nu isi incalca obligatiile care ii revin in temeiul art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, daca aplica autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare in care deprecierea reala a autovehiculelor este definita intr-un mod general si abstract, pe baza unor criterii determinate in dreptul national, in masura in care, pe de o parte, sunt aduse la cunostinta publicului  criteriile pe care se intemeiaza modul de calcul forfetar al deprecierii vehiculelor si, pe de alta parte, proprietarul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, cu scopul de a demonstra ca acesta are ca rezultat o impozitare superioara valorii taxei reziduale incorporate in valoarea celor similare, deja inmatriculate pe teritoriul national.

Incalcarea art. 90 parag. 1 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene nu poate fi retinuta de plano, ci trebuie verificata, in fiecare caz in parte, pentru a se putea stabili in concret masura in care valoarea  taxei  aplicate  autovehiculului  second-hand  achizitionatdintr-un alt stat membru depaseste valoarea reziduala a aceleiasi taxe incorporata in valoarea de piata a vehiculelor similare inmatriculate in Romania.

Asadar, intrucat reclamantii au achitat, in mod voluntar, aceasta taxa pe poluare, supunandu-se, astfel, normei interne aplicate de organul fiscal competent prin emiterea deciziei administrative, numai in faza de solutionare a contestatiei impotriva acestui titlu de creanta fiscala si in faza controlului judecatoresc ulterior, se poate pune in discutie modalitatea factuala si legala de stabilire a cuantumului taxei pe poluare, precum si compatibilitatea dreptului intern cu norma comunitara pertinenta.

Prin urmare, daca s-ar valida demersul intreprins de reclamanti, prin ignorarea procedurii deschise de lege pentru contestarea actului de impunere, ar fi deturnate normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, cu repunerea acestora in termenul procedural prevazut de art. 207 din Codul de procedura fiscala, ceea ce, in mod evident, nu este posibil.

S-a statuat ca, in conditiile in care obligatia de plata a taxei pe poluare nu a fost desfiintata total sau partial in procedura prevazuta de art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, refuzul autoritatii fiscale competente nu poate fi calificat ca fiind nejustificat, manifestat printr-un exces de putere, in sensul definitiilor cuprinse in art. 2 lit. i) si n) din Legea 554/2004.

S-a mai precizat ca si Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit cu valoare de principiu si precedent judiciar ca, in masura in care se contesta un act administrativ fiscal, devin incidente dispozitiile din Codul de procedura fiscala, raportate la art. 7 din Legea 554/2004,  in acelasi sens fiind  si practica Curtii Constitutionale care, sesizata, in mod repetat cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, a retinut ca acestea sunt constitutionale nu numai in raport de prevederile Constitutiei, dar si in raport de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Procurorul General apreciaza ca fiind in litera si spiritul legii opiniile exprimate la pct. I.2. si II.2. si a solicitat admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.

Sursa: ICCJ

Efectele admiterii recursului impotriva hotararii de respingere a deschiderii procedurii insolventei

de

Procurorul general al Romaniei a promovat in data de 4 februarie 2011 un in interesul legii in materie civila privind efectele admiterii recursului impotriva hotararii prin care judecatorul sindic respinge cererea pentru

 

 

 

deschiderea procedurii insolventei, raportat la caracterul special al acestei proceduri. Limitele rejudecarii cauzei de curtea de apel, in cazul modificarii in totalitate a hotararii pronuntate de judecatorul sindic.

Judecatorul sindic din cadrul tribunalului, investit cu o cerere  pentru deschiderea procedurii insolventei formulata, fie de creditori, fie de catre debitori ori de alte persoane cu legitimare procesuala activa, respectiv in contestatiile debitorilor impotriva cererii introductive formulate de creditori, pronunta hotarari de respingere a cererilor introductive si in mod corespunzator, de admitere a contestatiilor debitorilor, considerand ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea nr. 85/2006, pentru deschiderea procedurii generale ori simplificate, dupa caz.

Curtile de apel, investite pe calea recursului, gasind intemeiate motive prevazute de art. 304 pct. 6-9 din Codul de procedura civila, au pronuntat, in temeiul dispozitiilor art.  312 alin. (3) din Codul de procedura civila, solutii de admitere a recursurilor declarate si, constatand ca debitorul se afla in stare de insolventa, au modificat hotararea judecatorului sindic, in sensul admiterii cererilor formulate pentru deschiderea procedurii, respectiv, in sensul respingerii contestatiilor formulate  de  debitor impotriva cererilor creditorilor.

Deciziile pronuntate de curtile de apel sunt, insa, divergente, atat sub aspectul dispozitiei vizand deschiderea procedurii insolventei, cat si in privinta adoptarii primelor masuri de catre instanta de , examenul de jurisprudenta relevand trei orientari si prin urmare, caracterul neunitar al acesteia, astfel:

I. Unele instante, fara o motivare expresa sub acest aspect, au dispus trimiterea cauzei judecatorului sindic din cadrul tribunalului, cu indicatia expresa de a dispune deschiderea procedurii insolventei.

II. Alte instante de in aceleasi ipoteze, au dispus ele insele deschiderea procedurii  generale ori simplificate, dupa caz si trimiterea cauzelor judecatorului sindic, pentru luarea primelor masuri si continuarea procedurii.

III. Intr-o alta orientare jurisprudentiala, de asemenea, fara o motivare expresa in aceasta privinta, instantele de au dispus deschiderea procedurii insolventei in forma generala, au adoptat primele masuri, prevazute de art. 20, art. 21 alin. (1), art. 35, art. 47, art. 61, art. 62 lit. b) si c) din Legea nr. 85/2006, precum si efectuarea cuvenitelor comunicari si notificari, potrivit dispozitiilor art. 37, art. 48 si art. 61 din lege.

Subsecvent s-a dispus trimiterea dosarului la tribunal, in vederea stabilirii termenelor pentru continuarea procedurii, cu deplina respectare a termenelor stabilite anterior prin decizia pronuntata de instanta de .

Procurorul general apreciaza prima solutie ca fiind in litera si spiritul legii.

Sursa: Ministerul Public