O româncă în vârstă de 24 de ani a fost condamnată marţi la plata unei amenzi pentru cerşetorie, de un tribunal din Castres

O tânără româncă de 24 de ani a fost convocată la tribunalul din Castres marţi dimineaţă, dar aceasta nu s-a prezentat. Ea era acuzată de „ocupare abuzivă a domeniului public şi de solicitări şi chetă la adresa trecătorilor”.

Femeia cerşea şi, astfel, intra sub incidenţa unei decizii municipale anticerşetorie adoptate de primarul de dreapta Pascal Bugis.

Tânăra a fost controlată şi i-a fost întocmit proces verbal de opt ori în termen de aproximativ o lună, de poliţia municipală. Ea a fost găsită de fiecare dată în acelaşi loc, la diferite ore ale zilei, în faţa unui supermarket de pe strada Camille-Rabaud, chiar în centrul localităţii.

O aeronavă Airbus a dispărut ieri fără urmă deasupra apelor Atlanticului, la bord aflându-se şi o româncă.

Un avion tip Airbus aparţinând companiei Air France, la bordul căruia se aflau 216 pasageri şi 12 membri ai echipajului şi care asigura legătura dintre oraşul brazilian Rio de Janeiro şi capitala franceză Paris, a dispărut ieri-

 

dimineaţă, în timp ce se afla deasupra apelor Atlanticului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Air France, pe lista pasagerilor dispăruţi figurează şi o româncă. Informaţia a fost confirmată de ministerul de externe al României. Aeronava „a intrat într-o zonă de furtună cu puternice perturbaţii care au provocat disfuncţionalităţi”, iar piloţii au trimis un mesaj, în jurul orei 2.14 (5.14, ora României), în care anunţau că la bordul avionului s-a produs „o pană a circuitelor electrice”, potrivit unui comunicat remis de operatorul francez, citat de AFP. La scurt timp, avionul a dispărut de pe ecranele turnului de control .

 

 

evz