sau

Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)

de
cine suntem coltuc si asociatii

[site_reviews_form title=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” description=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” assigned_posts=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” assigned_users=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” class=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” id=”ko1ehl95″]

Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)

Cine suntem,suntem coltuc si asociatii cea mai buna firma de consultanta firme . Avem cei mai buni avocati colaboratori pentru rezolvarea problemelor dvs.juridice .

Vezi si #livecoltuc.

Mai multe despre CINE SUNTEM puteti citi aici : Cine suntem Coltuc si Asociatii

 

Coltuc si asociatii ofera consultanta juridica pe gdpr ,muncii , penal , comercial , recuperare creante, banci , executare silita prin avocatii afiliati.

Din data de 10.10.2019 Cea Mai Buna  Firma De Consultanta Juridica Firme Din Romania are un nou site,o noua identitate www.coltucsiasociatii.ro .
Venim cu patru lucruri inedite :

1.Coltuc si Asociatii este live zilnic pe Hashtag ul #livecoltuc pe facebook,instagram si youtube
2.Coltuc si asociatii lanseaza primul magazin online juridic pe  www.coltucsiasociatii.ro Vezi sectiunea Cumpara
3.Suntem primii care am depus o plangere impotriva unui executor pe GDPR
4.Am introdus in Romania #factotulpentrufirma TA si ne ocupam de toate problemele dvs.

„Lumea afacerilor in 2020 va fi altfel,totul va fi pe repede inainte si trebuie sa fim pregatiti. Nimeni nu mai are timp sa stea sa obtina recomandari sau sa caute pe internet la intamplare ” spune Coltuc Marius Vicentiu,manager www.coltucsiasociatii.ro

Misiunea noastra este de a ne sprijini clientii, colegii si partenerii sa isi atinga visurile, lasand o amprenta pozitiva asupra lumii. Ghidati de valorile noastre puternice precum excelenta, cooperarea, flexibilitatea, pasiunea, increderea si implicarea, atingem succesul prin indeplinirea unor obiective care implica mai mult decat realizarile financiare.Avocatii nostri colaboratori sunt foarte buni in a contesta executarea silita. Contestatie executare e o procedura normala de aparare in executare silita .

Lasa-ti problemele firmei si cele de natura juridica in seama noastra si nu vei regreta . 

 

Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice

de

Articol unic

Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 30. – (1) Autoritatea tutelara sau, dupa caz, consilierii juridici angajati ai consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica au obligatia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuita in vederea incheierii actelor juridice de vanzare-cumparare, donatie sau imprumuturi cu garantii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei varstnice respective.
(2) Persoana varstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce ii apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva.”
2. Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 34. – (1) In termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, autoritatea tutelara va solicita serviciului public de asistenta sociala sau, dupa caz, compartimentului de specialitate constituit conform legii in subordinea consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul persoana varstnica sa efectueze o ancheta sociala in maximum 10 zile de la solicitare.
(2) Autoritatea tutelara a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica, sesizata in conditiile art. 33 si in baza anchetei sociale, va propune masurile necesare de executare legala a dispozitiilor inscrise in actul juridic incheiat si va putea solicita in instanta judecatoreasca rezilierea contractului de intretinere in nume propriu si in interesul persoanei intretinute.”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

Lege nr. 269/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum si infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania

de

Art. I. – Legea nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum si infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 1. – (1) Profesia de tehnician dentar se exercita, pe teritoriul Romaniei, in conditiile prezentei legi, de catre persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare in profesia de tehnician dentar, care pot fi:
a) cetateni ai statului roman;
b) cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;
c) membri de familie ai unui cetatean al unuia dintre statele prevazute la lit. b), asa cum sunt definiti la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 260/2005, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) cetateni ai statelor terte, beneficiari ai statutului de rezident permanent in Romania;
e) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung, acordat de catre unul dintre statele prevazute la lit. b).
(2) In sensul prezentei legi, prin titlu oficial de calificare in profesia de tehnician dentar se intelege diplomele, titlurile sau certificatele care atesta formarea si perfectionarea in profesia de tehnician dentar, dobandite de persoanele prevazute la alin. (1) in Romania sau intr-un stat membru al Uniunii Europene, intr-un stat apartinand Spatiului Economic European sau in Confederatia Elvetiana si recunoscute conform legii.
(3) Diplomele, titlurile sau certificatele care atesta formarea si perfectionarea in profesia de tehnician dentar, dobandite intr-un alt stat decat cele prevazute la alin. (2) de catre persoanele prevazute la alin. (1), se echivaleaza potrivit legii. Exceptie de la aceste prevederi fac cele care au fost recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinand Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana.”
2. La articolul 3 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
„(2) Ordinul Tehnicienilor Dentari din Romania are obligatia furnizarii datelor si a informatiilor privind exercitarea profesiei de tehnician dentar catre coordonatorul national de recunoastere a calificarilor profesionale.”
3. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 4. – Profesia de tehnician dentar se exercita in regim independent si/sau in regim salarial, cu respectarea prevederilor prezentei legi.”
4. La articolul 7, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 7. – (1) Profesia de tehnician dentar poate fi exercitata pe teritoriul Romaniei de orice persoana prevazuta la art. 1 alin. (1), care indeplineste urmatoarele conditii:
a) este posesoare a unui titlu oficial de calificare in profesia de tehnician dentar, prevazut de prezenta lege;
b) este apta din punct de vedere medical pentru exercitarea acestei profesii;
c) nu are antecedente penale;
d) este membra a Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania.”
5. La articolul 8, litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„d) sa se perfectioneze prin programe cu continut si durata specifice, in specializarile prevazute de prezenta lege;”.
6. La articolul 9, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„c) sa se pregateasca prin programe de educatie profesionala continua, avizate de Ordinul Tehnicienilor Dentari din Romania si de Centrul National de Perfectionare in Domeniul Sanitar;”.
7. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 10. – (1) Exercitarea profesiei de tehnician dentar se face pe baza certificatului de membru al Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania, eliberat pe baza urmatoarelor documente:
a) diploma, titlul sau certificatul de absolvire a unei forme de invatamant cu profil de tehnica dentara;
b) certificatul de cazier judiciar;
c) certificatul de sanatate fizica si psihica.
(2) Documentul prevazut la alin. (1) lit. c) este valabil 3 luni de la data emiterii.”
8. Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 11. – (1) In Romania, accesul tehnicienilor dentari cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene la activitatile profesionale exercitate in regim temporar sau ocazional, precum si recunoasterea titlurilor oficiale de calificare de tehnician dentar, eliberate de aceste state persoanelor prevazute la art. 1 alin. (1), se fac in conditiile prevazute de Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Prin exceptie de la prevederile art. 10, in caz de prestare temporara sau ocazionala de servicii, tehnicienii dentari care intrunesc conditiile prevazute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau e) trebuie sa instiinteze Ministerul Sanatatii Publice cu privire la prestarea temporara sau ocazionala de servicii medicale pe teritoriul Romaniei si sa fie inregistrati pe aceasta perioada la Ordinul Tehnicienilor Dentari din Romania.”
9. Articolul 12 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 12. – In Romania, formarea tehnicienilor dentari se realizeaza in institutii de invatamant de profil recunoscute de lege.”
10. Articolul 13 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 13. – (1) Specializarea tehnicianului dentar se realizeaza prin programe specifice, cu durata de 6 luni, in unitati de invatamant cu profil de tehnica dentara acreditate.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) tehnicienii dentari cu vechime de cel putin 5 ani in domeniul tehnicii dentare sau in institutii de invatamant si cercetare cu profil biomedical.”
11. Articolul 14 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 14. – Programele de pregatire profesionala continua se realizeaza de furnizori acreditati, cu avizul Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania.”
12. Articolul 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16. – Activitatile de tehnica dentara se exercita in Romania cu titlul profesional de tehnician dentar.”
13. Articolul 17 se abroga.
14. La articolul 26, literele d), h) si k) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„d) elaboreaza Codul de etica si deontologie a profesiei de tehnician dentar;
………………………………………………………………………………………………………
h) elaboreaza reglementarile privind inregistrarea in Registrul unic al tehnicienilor dentari din Romania;
………………………………………………………………………………………………………
k) intocmeste, actualizeaza permanent Registrul unic al tehnicienilor dentari din Romania si administreaza pagina de internet pe care este publicat.”
15. La articolul 27, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 27. – (1) Membrii Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania sunt inscrisi in Registrul unic al tehnicienilor dentari din Romania.”
16. La articolul 42 alineatul (1), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„d) retragerea calitatii de membru al Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania.”
17. Dupa articolul 50 se introduce un nou articol, articolul 501, cu urmatorul cuprins:
„Art. 501. – Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 200/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.”

Art. II
Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. III
Legea nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum si infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, se va republica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.

Noi modificari ale Codului Fiscal – octombrie 2008

de

In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 705 din 16 octombrie 2008, a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 127 din 8 octombrie 2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Conform noii reglementari, sunt incluse in sfera veniturilor obtinute in Romania veniturile din transferul titlurilor de participare la o persoana juridica, daca aceasta este o persoana juridica romana sau daca cea mai mare parte a valorii mijloacelor fixe ale persoanei juridice, direct sau prin una sau mai multe persoane juridice, reprezinta proprietati imobiliare situate in Romania, precum si veniturile din transferul titlurilor de valoare, emise de rezidenti romani.

Se largeste si sfera veniturilor neimpozabile la calculul profitului impozabil, in randul acestora fiind incluse, in perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzactionarea titlurilor de participare pe piata autorizata si supravegheata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. In aceeasi perioada, cheltuielile reprezentand valoarea de inregistrare a acestor titluri de participare, precum si cheltuielile inregistrate cu ocazia desfasurarii operatiunilor de tranzactionare vor fi cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

De asemenea, in randul cheltuielilor cu deductibilitate limitata sunt incluse cheltuielile efectuate in numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, in limita unei sume reprezentand echivalentul in lei a 400 euro intr-un an fiscal, pentru fiecare participant si cheltuielile cu primele de asigurare voluntara de sanatate, in limita unei sume reprezentand echivalentul in lei a 250 euro intr-un an fiscal, pentru fiecare participant.

Alte modificari vizeaza sfera veniturilor impozabile in Romania, aratandu-se ca vor fi excluse din aceasta categorie urmatoarele:
a) veniturile obtinute de organismele nerezidente de plasament colectiv fara personalitate juridica din transferul titlurilor de valoare, respectiv a tilurilor de participare, detinute direct sau indirect intr-o persoana juridica romana;
b) veniturile obtinute din Romania de nerezidenti din transferul instrumentelor financiare derivate, definite potrivit legii;
c) veniturile obtinute de nerezidenti pe piete de capital straine din transferul titlurilor de participare, detinute de o persoana juridica romana, precum si din transferul titlurilor de valoare, emise de rezidenti romani.

In materie de TVA se prevede ca decontul special de taxa trebuie depus numai pentru perioadele in care ia nastere exigibilitatea taxei, respectiv:
a) pana la data de 15 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea achizitiilor intracomunitare;
b) inainte de inmatricularea in Romania a unui mijloc de transport nou de catre persoanele care nu au obligatia de inregistrare in scopuri de TVA, dar nu mai tarziu de data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea achizitiei intracomunitare.

Se mai stabileste obligatia operatorilor economici care intentioneaza sa comercializeze in sistem en detail produse energetice de a se inregistra la autoritatea fiscala competenta, conform procedurii si cu indeplinirea conditiilor ce vor fi stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in caz contrar acestia fiind pasibili la plata unei amenzi cuprinse intre 20.000 lei si 100.000 lei, confiscarea sumelor rezultate din aceasta vanzare si oprirea activitatii de comercializare a produselor accizabile pe o perioada de 1-3 luni.

Nu in ultimul rand, trebuie mentionat ca se reduce impozitul pe cladiri si pe teren cu 50%, pentru acele cladiri si terenuri aferente detinute de persoane juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioada de maximum 6 luni pe durata unui an calendaristic.

Reconstituirea dreptului de proprietate. Modificari Legea nr. 1/2000

de

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008, a fost publicata Legea nr. 261 din 4 noiembrie 2008 privind modificarea si completarea art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.

Potrivit modificarilor, structurile de cult care au avut in folosinta sau in inzestrare terenuri cu destinatie forestiera, conform Legii nr. 61/1937 pentru inzestrarea unor manastiri ortodoxe din tara cu intinderi de paduri si alte terenuri, dobandesc in proprietate respectivele suprafete, cu exceptia terenurilor forestiere care au facut obiectul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate in favoarea structurii de cult respective sau a altor structuri ale aceluiasi cult in judetul respectiv.

Se mai prevede ca in situatia in care suprafetele avute in inzestrare sau in folosinta au fost atribuite legal in proprietatea altor persoane fizice sau juridice, centrelor eparhiale, protoieriilor, manastirilor, schiturilor, parohiilor, filiilor si altor structuri ale unitatilor de cult le vor fi oferite suprafete de teren forestier pe alte amplasamente, cu posibilitatea comasarii, la cerere, a acestor suprafete, dupa ce procesul de reconstituire a dreptului de proprietate va fi finalizat.

Astfel, aceste unitati de cult vor depune cereri de atribuire in proprietate, insotite de actele doveditoare, comisiilor judetene de aplicare a legilor fondului funciar, in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

Investiţiile străine în România

de

Romania ramane o tara atractiva pentru investitorii straini.

Creşterea susţinută a fluxurilor de investiţii străine directe ISD (5.183 milioane euro în 2004, 5.213 milioane euro în 2005 şi 9.082 milioane euro în 2006 (creştere cu +74,24% în raport cu anul 2005) constituie un argument în acest sens.
Printre factorii pozitivi care au contribuit la această evoluţie se enumeră: integrarea în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, aderarea la NATO si climatul politico-juridic stabil.
Regimul actual al investiţiilor străine în România a fost conceput pentru atragerea investitorilor străini. Principiile fundamentale în materie, adoptate în plan comunitar, sunt transpuse în legislaţia românească şi anume: libertatea formelor şi modalităţilor de investiţii, accesul liber pe piaţă şi în toate domeniile de activitate economică, tratamentul de egalitate aplicat investitorilor români şi străini, rezidenţi sau nerezidenţi, dreptul investitorilor străini de a-şi repatria beneficiile obţinute în urma unor investiţii, după achitarea impozitelor şi taxelor legale, protecţia investiţiilor, prin garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau a altor măsuri cu efect echivalent.
Potenţialul economic al României este atrăgător prin prisma dimensiunii pieţei interne (a doua piaţă din Europa Centrală, după Polonia), gradului ridicat de pregătire a forţei de muncă, importanţei resurselor existente si, nu in ultimul rand, a proximitatii fata de tarile Europei Occidentale, care constituie prima sursa a investitiilor. Preocupările constante ale Guvernului de îmbunătăţire a mediului de afaceri, au fost reflectate, în special, prin adoptarea la începutul anului 2005 a cotei unice de impozitare, în procent de 16%, iar in momentul actual o noua masura de reducere fiscala este discutata in Guvern. Aceea a reducerii contributiilor sociale cu 6%, cumulat, pentru angajat si angajator. In acest moment nivelul acestor cheltuieli se situeaza in jur de 35%.
In primele opt luni ale anului 2007, valoarea investitiilor straine directe atrase de Romania a inregistrat valoarea de 4139 milioane de euro. Cea mai importanta componenta a investitiilor straine directe atrase de Romania a fost « alte capitaluri », adica imprumuturi acordate de compania mama structurilor afiliate din Romania (2095 milioane euro reprezentand 50,6% din volumul total de ISD), urmata de « profit reinvestit » (1534 milioane euro reprezentand 37,1% din volumul totala de ISD), si componenta « participatii la capital » (510 milioane euro reprezentand 12,3% din volumul total de ISD). (sursa : Agentia Romana pentru Investitii Straine – ARIS)
Statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arata ca, in functie de nivelul capitalului social subscris, clasamentul principalelor ţări de origine a investitiilor, la 31 decembrie 2007[1], arata astfel:
1. Olanda (3333 milioane euro ó 3130 societati comerciale
2. Austria (2299 euroó 4889 societati comerciale)
3. Germania (1855 milioane euro ó 15572 societati comerciale)
4. Franţa (1753 milioane euro ó 5373 societati comerciale
5. Italia (861 milioane euro ó 24477 societati comerciale)
6. Cipru (685 milioane euro ó 3578 societati comerciale
7. S.U.A. (672 milioane euro ó 5400 societati comerciale)
8. Marea Britanie (614 milioane euro ó 3572 societati comerciale).
Din punctul de vedere al capitalului social subscris in perioada 1991-decembrie 2007, investitiile realizate se impart in urmatoarele domenii astfel: industrie (49,0%), servicii profesionale (30,0%), transporturi (7,0%), comert cu ridicata (6,0%), comert cu amanuntul (4,0%),  constructii (2,0%), turism (1,0%), agricultura (1,0%).

Act administrativ. Nulitate. Acţiune. Condiţie prealabilă sesizării instanţei. Termen. Inadmisibilitatea sau după caz, tardivitatea acţiunii

de

M.R.C. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Comerţului şi Societatea comercială „Perla Harghitei”SA solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor MO3 nr.3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât  în favoarea pârâtei secunde.

De asemenea, a cerut repunerea părţilor   în situaţia  anterioară, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicţional.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.49 din 17 ianuarie 2002, a respins acţiunea ca tadiv formulată, reţinând că reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploieşti soluţionat prin sentinţa civilă nr.11594 din 13 noiembrie  1998. Că deci, înregistrarea acţiunii în contencios  administrativ abia la 21 ianuarie 2000 s-a făcut cu depăşirea termenului de un an prevăzut  de art.5  alin. ultim din Legea nr.29/1990.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că eronat instanţa a respins acţiunea pe baza excepţiei de tardivitate, deoarece în cazul nulităţii actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art.5 din Legea nr. 29/1990 şi că nulitatea absolută poate fi invocată oricând.

Recursul este nefondat.

Sub raportul termenului de introducere a acţiunii  în contencios administrativ, când se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există  în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Dispoziţiile art.1 şi 11 alin.1 ale Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ se referă la anularea actului, fără a face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Obligaţia persoanei lezate de a folosi, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, procedura administrativă prealabilă are drept scop de a da posibilitatea autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.

Neîndeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depăşirea termenelor legale se sancţionează cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, sau ca tardivă, după caz.

In speţă, Curtea de apel a stabilit corect că reclamantul a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin ultim al Legii nr.29/1990, calculat de la data la care el a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ.

Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui.

Acţiunea fiind tardivă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce a fost menţinută prin respingerea recursului.

Taxă vamală. T.V.A. Garanţie. Restituire

de

Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data  de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea autorităţilor vamale să soluţioneze reclamaţia cu privire la restituirea  garanţiei pentru plata taxelor vamale şi TVA şi să restituie suma de 1.990.396.936 lei ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale şi TVA, ce a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

In motivarea acţiunii, reclamanta a menţionat că la 18 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii o operaţiune de import Cafea solubilă „Classic”,  iar  pârâta a calculat, cu titlu de garanţii pentru plata taxelor vamale şi TVA, suma sus-menţionată, reprezentând taxă vamală, calculată la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie şi valoarea de comparaţie şi comisionul vamal şi TVA; că suma  a şi fost achitată cu OP nr.215 din 18 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.80 din 31 ianuarie 2002,  a admis în parte acţiunea,  în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei generale a vămilor  de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi a obligat pârâta  să emită un act administrativ  numai în acest sens în baza art.11  alin.1 din Legea nr.29/1990 şi art.77(5) din Legea nr.141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale şi TVA ca prematur formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluţionarea reclamaţiei.

Impotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se reţin următoarele:

Urmare operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, şi conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia generală a vămilor şi Biroul  vamal Tîrguri şi Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală şi TVA o obligaţie  în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacţionare, sau pe altă bază, şi, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanţia reţinută.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme şi  în ce priveşte  natura fazei prealabile a contenciosului şi anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligaţia autorităţilor administrative de a motiva răspunsurile la  recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia  naţională, (art.7 din OG nr.13/2000 şi Legea nr.29/1990).

Instanţa de fond avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

In acest sens, trebuie să dispună  măsurile necesare ca să i se  comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluţiona acţiunea, şi  nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.

Cum instanţa de fond a respins greşit ca prematură cererea de restituire a garanţiei, fără a depune diligenţele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea atacată, şi s-a trimis cauza spre  rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanţiei reclamate.

Act al Consiliului Concurenţei de stabilire a taxei de autorizare a concentrării economice

de

Reclamanta S.C.„E.B.V.” a chemat în judecată Consiliul Concurenţei,  solicitând anularea deciziei nr.146 din 24 aprilie 2002 prin care s-a dispus recalcularea taxei de autorizare a concentrării economice de la 175.291.783 lei la 345.659.222 lei, diferenţa nefiind datorată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, iniţial, prin decizia nr.90 din 22 martie 2002 taxa de autorizare a fost stabilită la suma de 175.291.783 lei, în funcţie de cifra de  afaceri realizată de „I.R.I.C.” S.A., societate controlată ca urmare a concentrării economice.

Ulterior, cuantumul taxei a fost recalculat, prin nerespectarea criteriilor legale aplicabile cu privire la calculul cifrei de afaceri prevăzute de Legea nr.21/1996 şi de  Instrucţiunile emise de Consiliul Concurenţei.

Astfel, a menţionat reclamanta, pârâta trebuia să aprecieze asupra  oportunităţii recalculării taxei numai în considerarea primelor brute încasate şi nu a cifrei de afaceri contabile.

Prin sentinţa civilă nr.712 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ  a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că din   bilanţul contabil   pe anul 2001 a rezultat  valoarea cifrei de afaceri de cca. 349 miliarde lei, ceea ce a impus recalcularea  taxei de autorizare.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta  susţinând că greşit  instanţa nu a ţinut cont de  actele prezentate pârâtei, conform prevederilor Regulamentului Consiliului Concurenţei, privind autorizarea  concentrărilor economice din 14 aprilie 1997.

În nota remisă pârâtei s-a menţionat cifra de afaceri determinată în  înţelesul art.68 lit.b din Legea nr.21/1996 referitor la societăţile de asigurare, iar nu cea prevăzută de art.67 din  lege pentru celelalte societăţi comerciale.

Reclamanta a invocat, de asemenea, nelegalitatea calculului taxei de  autorizare stabilită de pârâtă prin  decizia nr.146/2002. Potrivit normelor legale în vigoare, se poate proceda la recalcularea taxei doar în considerarea primelor brute emise, primite sau de primit, care au fost de 170.778.038.185 lei şi nu în raport de cifra de  afaceri contabilă de 348.779.029.069 lei.

Aşadar pârâta nu a avut în vedere singurul criteriu legal pentru calcularea taxei, valoarea primelor brute comunicată de societate preliminar emiterii celor două decizii, valoare sensibil asemănătoare, astfel încât actul administrativ emis sub nr.146 din 24 aprilie 2002 este  netemeinic şi nelegal.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr.90 din 22 martie 2002, pârâtul, autorizând  concentrarea economică, a stabilit o taxă de autorizare de 175.291.783 lei, rezervându-şi dreptul de a o recalcula, după depunerea situaţiei financiare simplificate a societăţii, la 31 decembrie 2001.

Ulterior, prin decizia nr.146 din 24 aprilie  2002, Consiliul  Concurenţei, având în vedere cifra de afaceri realizată la 31 decembrie 2001 de „I.RI.C.”SA, de 345.659.222.000 lei, a recalculat taxa de autorizare la 345.659.222 lei.

Pârâtul a determinat cifra de afaceri prin scăderea din totalul primelor brute emise, primite sau de primit, a sumelor virate la fondul de protejare a asiguraţilor.

Instanţa de  fond a reţinut în mod justificat că pârâtul a procedat corect, calculând cifra de afaceri conform art.68 lit.b din Legea nr.21/1996 şi a pct.5.3 din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei.

Astfel, pentru societăţile de  asigurare, cifra de afaceri este suma primelor brute emise, care vor  include toate sumele primite sau de primit conform  contractelor de asigurări încheiate de societăţi sau în contul lor, inclusiv primele cedate  reasigurătorilor, din care se scad obligaţiile privind fondul de protejare a asiguraţilor. În acest sens, termenul de prime se referă  nu numai la noile contracte  de  asigurare, ci şi la primele aferente contractelor încheiate în anii anteriori, care rămân valabile.

Susţinerea recurentei în sensul că nu au fost respectate prevederile  art.68 lit.b din Legea  concurenţei şi instrucţiunile privind calculul cifrei de afaceri în  cazurile de  comportament  anticoncurenţial nu poate fi primită,  pârâtul  emiţând decizia nr.146/2002 cu respectarea dispoziţiilor invocate.

Nici critica privind nelegalitatea calculului taxei de autorizare nu este întemeiată, pârâtul aplicând textele legale în materie prin includerea şi a valorii primelor cedate reasigurătorilor la stabilirea  cifrei de afaceri.

În raport de cele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.

Pensie de invaliditate. Acţiune pentru anularea deciziilor Secţiei de pensii din cadrul Ministerului de Internre. Competenţa de soluţionare

de

Reclamantul D. R. M. a chemat în judecată Ministerul de Interne,Serviciul Pensii, solicitând ca din data de 2 octombrie 2000, să fie recalculat cuantumul pensiei sale stabilite prin deciziile emise cu nr.125103 la 2 octombrie 2000, la 11 august 2000 şi la 15 mai 2001; obligarea pârâtului să-i acorde dreptul de pensie în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999; să se plătească diferenţele de pensie cuvenite, la valoarea reactualizată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia de subofiţer al Poliţiei de Frontieră până la data de 31 mai 2000, când a fost trecut în rezervă prin aplicarea dispoziţiilor art.85 lit.b din Legea nr.80/1995, ca urmare a încadrării sale în gradul II de invaliditate. Reclamantul a susţinut că prin deciziile contestate, pensia sa de invaliditate a fost stabilită în cuantum de 419.707 lei lunar, încălcându-se dispoziţiile art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999, care prevăd că personalul Poliţiei de Frontieră care şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă în timpul sau în legătură cu serviciul şi nu mai poate exercita atribuţiile profesionale, va beneficia de o pensie egală cu solda integrală din ultima lună de activitate, de un ajutor bănesc egal cu de 12 ori solda integrală avută în ultima lună de activitate, precum şi dreptul de a cumula pensia cu salariul pentru o altă activitate desfăşurată.

Curtea de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.248 din 26 august 2002, a respins acţiunea, reţinând că dispoziţiile legale invocate de reclamant se referă la gradul III de invaliditate şi nu pot constitui temeiul juridic al cererii de recalculare a pensiei acordate pentru gradul II de invaliditate.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamantul, susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, pentru că nu s-a avut în vedere cererea sa de stabilire a pensiei în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999, potrivit cărora are dreptul la o pensie în sumă de 2.936.612 lei lunar. De asemenea, recurentul a învederat că hotărârea atacată  nu cuprinde motivele reţinute de instanţă şi cele pentru care a fost respinsă apărarea sa privind dreptul de a primi pensia de invaliditate într-un cuantum egal cu solda integrală avută în ultima lună de activitate.

Analizând, Curtea va admite recursul pentru următoarele considerente:

Prin acţiune, reclamantul a solicitat constatarea ilegalităţii deciziilor privitoare la recalcularea cuantumului pensiei de invaliditate; constatarea refuzului intimatului pârât de a rezolva cererea privind acordarea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, modificată şi completată prin O. U. G. nr.80/1999.

Faţă de acest obiect al acţiunii, se constată că prezentul litigiu este supus jurisdicţiei asigurărilor sociale, pentru care Legea nr.19/2000 prevede în art.155 competenţa tribunalelor de a soluţiona pricinile în primă instanţă.

În consecinţă, hotărârea Curţii de Apel Craiova a fost pronunţată cu încălcarea normelor imperative de competenţă materială prevăzute în legea susmenţionată şi urmează a fi casată în temeiul art.304 pct.3 C. proc. civ.

Reţinând că pensia recurentului reclamant a fost stabilită prin decizia Secţiei Pensii din cadrul Ministerului de Interne şi nu printr-un act întocmit de Casa Naţională  de Pensii sau de casele teritoriale de pensii, Curtea va aplica dispoziţiile art.156 din Legea n.19/2000, potrivit cărora competenţa de a soluţiona cauza aparţine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Fiind întemeiat motivul de necompetenţă materială invocat din oficiu de instanţă, ca motiv de ordine publică în condiţiile prevăzute de art.306 alin.2 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, instanţa în  a cărei rază teritorială îşi are sediul intimatul pârât.

Faţă de soluţia dată recursului, în raport de motivul necompetenţei materiale, nu se mai impune a fi examinate motivele de casare invocate de recurent şi cum acestea se referă la fondul pricinii, urmează a fi avute în vedere sub forma unor apărări de fond cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa competentă.

Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

de

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  ştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a respins recursul reclamantului, precum şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocată de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înşişi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

Recursul a fost admis şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Desemnarea avocaţilor ca apărători din oficiu

de

Reclamantul  M.A.K. a chemat în judecată Baroul de avocaţi al judeţului Mureş şi Consiliul Uniunii Avocaţilor din România solicitând a fi obligată să-i repartizeze cauze  din oficiu.

Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată. S-a reţinut că reclamantului nu i s-a încălcat un drept prevăzut de lege în conformitate cu dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990.

Impotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, susţinând că Baroul nu are un drept exclusiv de a refuza solicitarea clienţilor, a reprezentanţilor Parchetelor sau a instanţelor, în sensul desemnării sale ca apărător din oficiu în anumite dosare.

Recursul este nefondat.

In conformitate cu dispoziţiile art.103 din Statutul profesiei de avocat, Baroul are dreptul să desemneze avocaţi din oficiu, cu precădere pe cei stagiari sau tineri. Cum Baroul de avocaţi Mureş nu avea obligaţia legală de a-l desemna pe reclamant (care este avocat pensionar) să acorde asistenţă juridică din oficiu, în mod corect, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Din cuprinsul dispoziţiilor legale nu rezultă că Baroul trebuie să se supună solicitării  clienţilor, reprezentanţilor Parchetului sau instanţelor de judecată de a fi desemnat  un anumit avocat  (respectiv recurentul) pentru a acorda într-o anumită cauză asistenţă juridică din oficiu.

In prezent, recurentul a fost suspendat din exercitarea activităţii de avocat, astfel încât nu mai poate  susţine acţiunea (inclusiv recursul ) formulată în considerarea calităţii de avocat.

Având în vedere considerentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Competenţă ratione personae

de

Reclamantul AN a chemat în judecată Ministerul Administraţiei Publice şi pe OC în calitate de ministru al administraţiei publice, cerând anularea parţială a Ordinului nr. 261/2001 în ce priveşte organizarea concursului de secretar general pentru Prefectura judeţului Constanţa din 24 aprilie 2001 şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului acestui concurs şi anularea Ordinului nr. 393/2000 prin care a fost eliberat din funcţia de secretar general al prefecturii.

A solicitat, de asemenea, reîncadrarea în aceeaşi funcţie cu acordarea drepturilor băneşti până la reîncadrare, iar în subsidiar  admiterea contestaţiei privind rezultatele concursului desfăşurat în zilele de 24 – 25 aprilie 2001, în baza Ordinului nr. 261/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 988/29 iunie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 988 din 29 iunie 2001 a fost soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 1164/2002, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Constanţa, în temeiul art. 6 din Legea nr. 29/1990, reţinând caracterul imperativ al acestei norme.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor).

În critica formulată, recurentul a arătat că în contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzelor este alternativă, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 29/1990 prevăd că această lege se completează cu dispoziţiile dreptului comun, iar pe de altă parte, dispoziţia art. 6 din Legea nr. 29/1990 este o dispoziţie de favoare de care reclamantul nu a înţeles să uzeze.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, „Judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliu reclamantul, potrivit competenţei materiale prevăzute de art. 2 şi 3 din C. proc. civ.”.

Se prevede, deci, o derogare de la principiul dreptului comun, potrivit căruia acţiunile cu caracter personal sunt de competenţa tribunalului sau curţii de apel în raza cărora domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.), legiuitorul înlesnind astfel posibilitatea reclamantului de a introduce acţiunea sa la instanţa de domiciliu.

Fiind vorba de o competenţă ratione personae, reclamantul poate să aleagă instanţa în raza căreia domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Astfel, recursul declarat de de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost admis, sentinţa atacată casată şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ.

Rolul activ al judecătorului

de

Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a respins cererea reclamantului VL, privind stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr.309/2002, motivând că acesta nu a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul D.G.S.M.

Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea reclamantului VL, prin care a solicitat anularea hotărârii Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, reţinând că, potrivit livretului militar, acesta a fost încorporat la 10 ianuarie 1957 de către U.M.03263 Sibiu şi a efectuat stagiul militar până la 31 decembrie 1958, deci, nu în detaşamente de muncă aparţinând D.G.S.M. pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr.309/2002.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând: întâi, că în perioada 20 ianuarie 1957 – 31 decembrie 1958 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, respectiv pe mai multe şantiere de construcţii; în al doilea rând că, la eliberare, în august 1959, livretul său militar a fost completat cu numărul specialităţii militare, grupa I categoria „neinstruit”, arma „construcţii”, iar în anul 1965 în mod abuziv au fost modificate rubricile 9,11 şi 12 din livretul militar, în sensul că a fost instruit, fiind radiată arma construcţii, precum şi specialitatea militară.

Recursul este fondat.

În adevăr, livretul militar a fost modificat la rubricile 9,11 şi 12, cu menţiunea „instruit”, deşi iniţial era trecută categoria „neistruit”, fiind, totodată, radiată arma la care a efectuat stagiul militar reclamant, respectiv „construcţii”.

Este adevărat că, potrivit adresei nr.A/452 din 4 martie 2003 eliberată de Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, Serviciul Arhive şi Documentare Militară Bucureşti, militarii care au menţionat în livret sau în fişa de evidenţă personală  că au satisfăcut stagiul militar în unităţi militare ( de exemplu: U.M.0124, U.M.01523 etc.) nu au făcut parte din D.G.S.M.

Dar, în raport de datele trecute iniţial în livretul militar al reclamantului, în sensul că a fost neinstruit şi a satisfăcut stagiul militar în construcţii, era necesar să se dispună completarea probatoriului, chiar cu referire la adresa nr.A/452 din 4 martie 2003, pentru a se stabili, în mod indubitabil, dacă  şantierele de construcţii, la care se face referire în motivele de recurs, au făcut sau nu parte din D.G.S.M.

Omiţând să procedeze în sensul arătat, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art.129 pct.5 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Aşadar, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cauza trimisă spre rejudecare.