Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Ramona Diaconu, a precizat marţi că cercul suspecţilor s-a redus la opt persoane

66666Diaconu a mai declarat că luni a avut loc o percheziţie de nouă ore la locuinţa lui Serghei Gorbunov, percheziţie care s-a desfăşurat în intervalul orar 14.00 – 23.00.

Trei martori în cazul dublului asasinat de la casa de schimb valutar din Braşov au fost audiaţi, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, Ramona Diaconu.

După ce basareabeanul a fost audiat, vineri, de procurori, anchetatorii au mers, sâmbătă, încă o dată, la locuinţa acestuia în căutare de probe. Percheziţia imobilului în care locuia acesta nu a durat mai mult de 40 de minute, iar anchetatorii au părăsit casa cu mai multe plase cu obiecte şi haine.

Gorbunov a fost audiat, vineri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în calitate de martor, iar el a declarat anchetatorilor că se afla la sala de sport când a avut loc atacul de la casa de schimb valutar.

realitatea

Gorbunov nu este singurul suspect, potrivit directorului de investigaţii din IGP

Ancheta privind jaful de la casa de schimb valutar din Braşov se complică. Serghei Gorbunov nu mai este principalul suspect în acest caz. Mai mult, procurorii susţin că asasinul ar putea fi chiar în libertate. Zeci de audieri se

fac la Braşov, iar lista suspecţilor este tot mai mare. Paradoxal, singurul care nu a fost audiat deocamdată este chiar basarabeanul considerat până duminică suspect principal.

 

realitatea

VEZI VIDEO