Conform definitiei din dictionarul roman servitutea este o sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie, care are ca scop sa serveasca utilitatea publica sau particulara.
Servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil avand alt stapan, insa legiuitorul nu determina in ce consta sarcina care poarta asupra imobilului aservit pentru ca aceasta sa constituie o servitute. Acesta este unul dintre motivele pentru care exista un numar infinit de servituti. Servitutile se clasifica din mai multe puncte de vedere:
Dupa modul lor de constituire servitutile sunt:
– naturale, care se nasc din situatia naturala a locurilor (servitutea de izvor, servitutea de scurgere a apelor naturale, servitutea de granituire), acestea sunt mai mult limite de exercitare a dreptului de proprietate;
– legale, cele reglementate prin lege.
Servitutile legale sunt prevazute in urmatoarele articole ale Codului Civil:
– art. 607,609 C. civ, arborii inalti nu pot fi plantati mai aproape de 2 m fata de hotarul despartitor, iar arbustii si gardul viu la mai putin de 0,50 m daca nu exista obiceiuri locale care sa prevada altfel;
– art. 610 C. civ., cel care vrea sa construiasca trebuie sa respecte reglementarile speciale privind distanta dintre constructii si fondul invecinat, sau cele din obiceiul locului;
– art. 611-614 C. civ., interdictia de a deschide fereastra de vedere, balcoane spre fondul invecinat mai aproape de 1,90 m intre zidul cu vedere si proprietatea vecina, daca deschiderea este dreapta, si mai aproape de 6 decimetri daca vederea este oblica (jurisprudenta a stabilit ca deschiderile pentru aer si lumina se pot practica la orice distanta si inaltime, considerandu-se ca acestea constituie un atribut al dreptului de proprietate si nu pot aduce nici un prejudiciu fondului invecinat);
– art. 615-619 C. civ. proprietarul este obligat sa faca streasina casei sale, astfel incat apele din ploi sa se scurga pe terenul sau sau in strada si nu pe terenul vecinului;
– art. 616-619 C. civ. proprietarul locului infundat poate sa ceara vecinului sau dreptul de trecere spre calea publica, avand indatorirea de a-l despagubi pentru pagubele ce i-ar produce (trebuie sa se tina seama nu numai de interesul celui care va beneficia de servitute ci si de interesul celui care va suporta servitutea, sa-i pricinuiasca o paguba cat mai mica), este considerat loc infundat cel care nu are nici o iesire la calea publica printr-o imposibilitate absoluta sau care, desi are o iesire aceasta prezinta grave sau periculoase inconveniente (imprejurarea ca drumul de acces care exista prezinta dificultati de practicare sau amenajare nu da dreptul la crearea unui alt drum de trecere);
– stabilite prin fapta omului, respectiv prin titlu, contract, testament, dobandite prin uzucapiune (cand servitutea este continua, aparenta, posesia este utila si sa fi durat 30 de ani), si prin destinatia proprietarului (atunci cand proprietarul a doua fonduri stabileste intre ele o stare de fapt, care ar constitui o servitute daca acestea ar apartine unor proprietari diferiti, si care va aparea daca este instrainat unul dintre aceste fonduri.
Dupa obiectul lor se clasifica in:
– pozitive, adica servitutile care permit proprietarului fondului dominant sa faca in mod direct acte de folosinta asupra fondului aservit (servitutea de trecere);
– negative, care impun proprietarului fondului aservit anumite restrictii cu privire la exercitarea dreptului sau de proprietate.
Dupa cum sunt stabilite in folosul unei cladiri ori al unui teren se mai impart in:
– urbane, adica servitutile stabilite in folosul unei cladiri;
– rurale, cele stabilite in folosul unui teren.
Dupa cum sunt exercitate in mod continuu sau nu, precum si dupa cum sunt vizibile prin semne exterioare sau nu, servitutile se mai clasifica in:
– servituti continue (al caror exercitiu este sau poate fi continuu, in sensul ca, de indata ce exista se exercita si se pastreaza singure, fara nici o interventie din partea omului, servitutea de scurgere a apelor) sau necontinue (sunt cele care pentru a fi exercitate au nevoie de interventia actuala si activa a omului, servitutea de trecere);
– servituti aparente (sunt cele care se cunosc prin semne exterioare) si neaparente (sunt cele care nu au un semn exterior de existenta, obligatia de a planta pomi;
– servituti continue si neaparente;
– servituti necontinue si aparente;
– servituti necontinue si neaparente.