Mijloacele de care dispune vânzătorul în caz de contravenţii la contract din partea cumpărătorului au fost reglementate, la nivel internaţional, prin Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (din 1980), la care România a aderat în 1991.
Convenţia de la Viena, aşa cum este cunoscută de practicieni, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 54/1991.
În cazul în care cumpărătorul nu a executat oricare dintre obligaţiile care-i revin, din contractul de vânzare sau din Convenţie, vânzătorul este îndreptăţit să îşi exercite o serie de drepturi, în temeiul contractului, sau să ceară daune-interese, cu menţiunea că, chiar dacă îşi exercită dreptul de a recurge la un alt mijoc, vânzătorul nu pierde dreptul de a pretinde daune-interese.
De asemenea, dacă vânzătorul se prevalează de unul dintre mijloacele de care dispune, în caz de contravenţie la contract, instanţa de judecată sau tribunalul arbitral nu poate acorda cumpărătorului un termen de graţie.
Ce drepturi are vânzătorul faţă de cumpărător
Plata preţului. Vânzătorul poate să ceară cumpărătorului plata preţului, preluarea mărfii predate sau executarea altor obligaţii ale cumpărătorului, în afară de cazul în care nu s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu aceste cereri.
Termenul de plată. Vânzătorul poate acorda cumpărătorului un termen suplimentar, de durată rezonabilă, pentru executarea obligaţiilor sale. În afară de cazul în care a primit de la cumpărător o notificare prin care îl informează că nu-şi va executa obligaţia în termenul astfel acordat, vânzătorul nu poate, înainte de expirarea acestui termen, să se prevaleze de nici unul din mijloacele de care dispune în caz de contravenţie la contract. Totuşi, vânzătorul nu pierde, prin acest fapt, dreptul de a cere daune-interese pentru întârzierea în executare.
Rezoluţiunea contractului. Vânzătorul poate să declare contractul rezolvit:
– dacă neexecutarea de către cumpărător a oricărei obligaţii ce rezultă pentru el din contract sau din Convenţie constituie o contravenţie esenţială la contract; sau
– în cazul în care cumpărătorul nu-şi execută obligaţia de plată a preţului sau nu preia mărfurile predate în termenul suplimentar acordat de vânzător sau dacă declară că nu o va face în termenul astfel acordat.
Totuşi, când cumpărătorul a plătit preţul, vânzătorul este decăzut din dreptul de a declara contractul rezolvit dacă nu a făcut-o:
– în caz de executare tardivă de către cumpărător, înainte de a fi ştiut că executarea a avut loc; sau
– în cazul unei alte contravenţii a cumpărătorului decât executarea tardivă, într-un termen rezonabil. Prin acest din urmă “termen rezonabil”, Convenţia înţelege fie termenul calculat din momentul în care vînzătorul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască această contravenţie, fie după expirarea oricărui termen suplimentar acordat de vânzător sau după ce cumpărătorul a declarat că nu-şi va executa obligaţiile în acest termen suplimentar.
În cazul în care contractul prevede că cumpărătorul trebuie să specifice forma, măsura sau alte caracteristici ale mărfurilor şi nu face această specificare la data convenită sau într-un termen rezonabil calculat de la primirea unei cereri din partea vânzătorului, acesta poate, fără a prejudicia asupra tuturor celorlalte drepturi pe care le poate avea, să efectueze singur această specificare, potrivit cu nevoile cumpărătorului care i-ar putea fi cunoscute.
Dacă vânzătorul singur efectuează specificarea, trebuie să i-o comunice cumpărătorului şi să-i acorde un termen rezonabil pentru o specificare diferită. Dacă, după primirea comunicării vânzătorului, cumpărătorul nu foloseşte această posibilitate în termenul astfel acordat, specificarea făcută de vânzător este definitivă.
Daune-interese
Întindere. Daunele-interese pentru o contravenţie la contract săvîrşită de o parte sunt egale cu pierderea suferită şi câştigul nerealizat de cealaltă parte din cauza contravenţiei. Aceste daune-interese nu pot fi superioare pierderii suferite şi câştigului nerealizat pe care partea în culpă le-a prevăzut sau ar fi trebuit să le prevadă în momentul încheierii contractului, în considerarea faptelor de care avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă ca fiind consecinţele posibile ale contravenţiei la contract.
Daune-interese la rezoluţiunea contractului. Când contractul este rezolvit, iar cumpărătorul, într-o manieră rezonabilă şi într-un termen rezonabil după rezolvire, a procedat la o cumpărare de înlocuire sau vânzătorul la o vânzare compensatorie, partea care cere daune-interese poate obţine diferenţa dintre preţul din contract şi preţul cumpărării de înlocuire sau al vânzării compensatorii, precum şi orice alte daune-interese care pot fi datorate.
Când contractul este rezolvit, iar mărfurile au preţ curent, partea care cere daune-interese poate, dacă nu a procedat la cumpărarea de înlocuire sau la o vânzare compensatorie, să obţină diferenţa dintre preţul stabilit prin contract şi preţul curent din momentul rezolvirii, precum şi orice alte daune-interese ce pot fi datorate. Cu toate acestea, dacă partea care cere daune-interese a declarat contractul rezolvit după ce a intrat în posesia mărfurilor, este aplicabil preţul curent din momentul intrării în posesieşi nu preţul curent din momentul acţiunii în rezoluţiune.
În acest sens, Convenţia defineşte preţul curent ca fiind cel al locului unde ar fi trebuit făcută predarea mărfurilor sau, în lipsă de preţ curent în acest loc, preţul curent practicat într-un alt loc care în mod rezonabil poate fi considerat ca loc de referinţă, ţinând seama de diferenţele la cheltuielile de transport ale mărfurilor.
Limitarea pierderilor. Partea care invocă contravenţia la contract trebuie să ia măsurile rezonabile, ţinând seama de împrejurări, pentru a limita pierderea, inclusiv câştigul nerealizat, rezultat al contravenţiei. Dacă ea neglijează să o facă, partea în culpă poate cere o reducere a daunelor-interese egală cu mărimea pierderii care ar fi trebuit evitată.