Criză în sistemul judiciar din România!

Mai multe asociaţii de magistraţi se pregătesc să facă plângeri penale atât Guvernului, cât şi lui Cătălin Predoiu. Judecătorii şi procurorii susţin că aceştia se fac vinovaţi de abuz în serviciu. Este vorba de acea decizie a Curţii

 

de Apel Bucureşti prin care o parte din magistraţi au obţinut suspendarea Ordinului 71 al Guvernului în care se prevede eşalonarea riscului de suprasolicitare şi risc. Totuşi, deşi există o hotărâre în acest sens, magistraţii nu şi-au primit salariile integral.

Curtea de Apel Bucureşti are o datorie de 10 milioane lei la furnizorii de servicii.

Tribunalul Bucureşti este dator 5 milioane de lei.

În cazul în care facturile nu vor fi plătite, cele două instanţe riscă să rămână fără curent. În acelaşi timp, judecătorii se plâng că au ajuns să îşi aducă hârtie şi toner de acasă.

DIICOT-ul este pus în imposibilitatea achitării utilităţilor şi chiriilor pentru spaţiile în care îşi desfăşoara activitatea, având restanţe de 1.146.031 lei. Fondul special pentru organizarea infracţiunilor flagrante sau folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor şi colaboratorilor acestora a fost mult diminuat ceea ce conduce la desfăşurarea cu dificultate a activităţii procurorilor.

Tribunalul Comercial Argeş se confruntă, de asemenea, cu o criză fără precedent. Nu mai sunt bani pentru hârtie, pixuri sau toner, aşa că hotărârile judecătoreşti nu mai pot fi redactate. Tot din lipsă de bani, nu mai pot fi trimise citaţiile către părţile în procese. Ministerul Justiţiei a încheiat un acord cu Poşta Română, pentru preluarea citaţiilor pe datorie, însă asta rezolvă doar o mică parte din problemele financiare.

Reprezentanţii Tribunalului Comercial Argeş au decis ca toate cele 500 de procese să fie amânate pentru toamnă, când se va încheia vacanţa judecătorească. Atunci însă, instanţele vor fi supraaglomerate. 

Sursa: REALITATEA.NET

Mulţi judecători vor la pensie

Un singur judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut de rezolvat, anul trecut, 1063 de dosare, o cifră ameţitoare dacă ne raportăm la media europeană. Spre exemplu, în Germania, un judecător de la Curtea

Supremă, cu atribuţii asemănătoare, a avut de rezolvat de 10 ori mai puţine dosare.

Un raport al Consiliului Superior al Magistraturii arată că sistemul judiciar românesc suferă din cauza lipsei de personal. Judecătorii sunt puţini, dosarele multe, aşa că procesele devin tot mai lungi. Totodată, speriaţi de faptul că odată cu legea Predoiu nu vor mai putea ieşi la pensie anticipat decât după 25 de ani de muncă, tot mai mulţi magistraţi cer să iasă din activitate. Anul trecut, au fost peste 150 de pensionări, iar în 2009 ritmul este crescător.

Preşedintele Traian Băsescu susţine că mass-media au o parte de vină pentru exodul magistraţilor. În urmă cu o lună, prezent la şedinţa CSM, şeful statului a spus că jurnaliştii nu se pricep la justiţie, iar atacurile lor generalizate strică imaginea sistemului judiciar.

„Atacarea generalizată a sistemului, pentru cazuri care nu plac nimănui, judecători, judecători cu experienţă, procurori cu experienţă, îi face pe unii să îşi părăsească meseria prin pensionare”, a declarat Traian Băsescu la şedinţa CSM din 26 februarie 2009.

 

realitatea

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!