Blog achizitii publice – Stadiul proiectelor PPP in Romania

Baza de date pe care Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat trebuia să o constituie cu toate proiectele de parteneriat public-privat conţine 23 de proiecte propuse de către 8 primării, dintre care 5 au legătură cu ecologia:

dezvoltarea unui parc fotovoltaic pe o suprafaţă de 9 ha în Blaj şi în valoare de 3 până la 4 milioane de Euro, a cărui energie electrică rezultată se doreşte să asigure iluminatul public şi consumul energiei in cadrul institutiilor publice, iar surplusul să fie valorificat in sistemul national energetic pe piata libera;
crearea unei centrale de cogenerare de înală eficienţă în municipiul Tulcea;
cumpărarea de vehicule nepoluante pentru transportul public de călători în municipiul Tulcea;
realizarea unui sistem de iluminat public stradal „eco-eficient” (N.B.: pare un concept nou, care merge mai departe de eficienţa energetică; să vedem despre ce este vorba) în municipiul Brăila;
realizarea unui sistem de transport public local ecologic tot în municipiul Brăila.

Stadiul dezvoltării acestor proiecte apropiate de domeniul ecologiei este incipient: toate sunt la prima fază de exprimare a ideii, cu excepţia proiectului legat de parcurile fotovoltaice din Blaj, care a avansat către următorul pas – cel de definire a oportunităţii.

Aşadar, deocamdată, în legătură cu niciun proiect nu a fost demarată procedura de lansare şi nici nu s-a încheiat vreun contract de parteneriat public-privat. Şi este greu de prognozat o dată la care să le vedem funcţionale, din moment ce nu a fost dat încă ordinul secretarului general al Guvernului care să creeze comisia de analiză a fezabilităţii acestor proiecte. Iar fără decizia acestei comisii niciun proiect de parteneriat public-privat nu poate fi iniţiat, potrivit art. 38 indice 1 teza finală din Legea nr. 178/2010.

Cu alte cuvinte, în balanţa dintre centralizare şi descentralizare, primăriile pot avea idei multe, însă dacă nu sunt admise la nivel central, degeaba. De aici rolul mai mult decât important al Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat, care nu numai că monitorizează şi coordonează (aşa cum îi sunt trasate atribuţiile în art. 38 din Legea nr. 178/2010), ci chiar se exprimă cu privire la oportunitatea unui proiect.