Suntem de rasul-plansul:ICCJ: legea penala mai favorabila se aplica global

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca legea penala mai favorabila se aplica global, in sensul ca nu pot fi combinate dispozitii din vechile si noile coduri in materie penala, si nu pe institutii autonome, asa cum stabilise initial, in 14 aprilie.

“Constata ca nu este permisa combinarea prevederilor din legi succesive in stabiliarea si aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la conditiile de existenta si sanctionare ale infractiunii in forma continuata”, arata Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala al ICCJ.

Instanta suprema a raspuns, astfel, unei solicitari a Sectiei penale a ICCJ, prin care se cerea pronuntarea unei hotarâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept ce vizeaza aplicare legii penale mai favorabile in cazul infractiunii in forma continuata, respectiv daca infractiunea in forma continuata reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei.

“In aplicare articolului 5 din Codul penal, se are in vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile”, se arata in decizia de luni a instantei supreme.

Prin decizia luata de ICCJ luni, instanta s-a aliat hotarârii impuse de Curtea Constitutionala (CC).

Anterior, in 14 aprilie, contrar deciziei de luni, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca judecatorii vor trebui sa foloseasca articolele mai favorabile din oricare din cele doua coduri, vechi si nou.

Un complet de noua judecatori de la instanta suprema stabilea atunci ca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei si a admis in acest fel o sesizare a Curtii de Apel Bucuresti prin care aceasta instanta cerea lamuriri privind aplicarea legii penale mai favorabile in cazul prescriptiei.

Pe de alta parte, in 6 mai, CC a stabilit ca legea penala mai favorabila se aplica global. Potrivit motivarii acestei decizii, legea penala mai favorabila vizeaza aplicarea legii si nu a dispozitiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea si noua lege.

“Indiferent de interpretarile ce se pot aduce unui text atunci când Curtea Constitutionala a hotarât ca numai o anumita interpretare este conforma cu Constitutia, mentinându-se astfel prezumtia de constitutionalitate a textului in aceasta interpretare, instantele judecatoresti trebuie sa se conformeze deciziei Curtii si sa o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constitutionala a statuat ca, in ceea ce priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, aceasta vizeaza aplicarea legii si nu a dispozitiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea si noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze”, arata CC in motivarea deciziei din 6 mai, privind legea penala mai favorabila.

Judecatorii CC mentioneaza, in documentul citat, ca instanta suprema, cea care a sesizat Curtea in aceasta speta, nu se poate substitui Parlamentului. ICCJ a stabilit, anterior sesizarii, ca legea penala se aplica pe institutii autonome mai favorabile, acest lucru fiind de “natura sa infrânga exigentele constitutionale, deoarece, in caz contrar s-ar rupe legatura organica dintre institutiile de drept penal apartinând fiecarei legi succesive, cu consecinta directa a schimbarii continutului si sensului actelor normative adoptate de catre legiuitor”, sustine CC.

“Curtea observa ca notiunea de institutie autonoma nu este reglementata in niciunul dintre cele doua coduri penale si nici in legea de aplicare a actualului Cod penal. Asa fiind, chiar daca in limbajul juridic curent utilizarea notiunii de institutie autonoma pentru anumite categorii juridice este acceptata, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este sustinut in doctrina si practica judiciara, presupune ca ea are o existenta de sine statatoare si nu depinde de ansamblul normativ in care este integrata pentru a-si indeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibila, intrucât nu se poate retine ca o norma din Codul penal care reglementeaza cu privire la o anumita institutie de drept penal (recidiva, concurs de infractiuni, prescriptie etc.) este independenta de legea careia ii apartine”, sustin judecatorii CC, in motivarea deciziei.