Suspendarea judecăţii

suspendarea judecăţii, incident procedural ce determină sistarea temporară a activităţii procesuale datorită unor împrejurări dorite de părţi sau independente de voinţa lor. După natura împrejurărilor ce o determină, s.j. poate fi: a) voluntară; sau b) legală. În toate situaţiile, s.j. se dispune de instanţa sesizată, printr-o încheiere. S.j. are ca efect rămânerea temporară a cauzei în nelucrare; pe durata suspendării nu se va putea îndeplini, sub sancţiunea nulităţii, niciun act de procedură; încheierea de suspendare produce efecte faţă de toate părţile, ca o consecinţă firească a indivizibilităţii procesului; împotriva încheierii de s.j. partea interesată se poate plânge separat pe calea recursului, cu excepţia celor pronunţate în recurs [v. şi suspendare legală; suspendare voluntară].

suspendarea judecăţii – măsură pe care o poate lua instanţa de judecată când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată. Suspendarea judecăţii durează până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecată. Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendării priveşte numai pe unul dintre ei şi disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze. Procesul se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată. Instanţa este obligată să se informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea. Instanţa suspendă, prin încheiere motivată, judecata şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate. Suspendarea se dispune până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei.