În schimb, n-ar mai urma să plătească nimic tot restul anului, indiferent de situaţia pentru care ar avea nevoie de ajutorul preoţilor. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei nu crede că preoţii îşi obligă enoriaşii să plătească şi spune că, în orice caz, legile Parlamentului nu se aplică activităţii interne a Bisericii.
Un preot din Dolj a fost acuzat la finalul anului trecut că nu a venit la înmormântarea unui bărbat până când nu a fost plătit. Un parlamentar susţine că a găsit soluţia pentru ca astfel de situaţii să fie evitate. Enoriaşii să plătească o taxă anuală către Biserică, iar apoi să nu mai dea niciun ban, indiferent de ce serviciu religios au nevoie în anul respectiv.
„M-am gândit că Biserica probabil că ar lua această taxă anuală de la mai mulţi cetăţeni în felul ăsta, iar enoriaşii – în cazul unui eveniment fericit sau nefericit – nu ar mai da bani”, a spus Dragoş Gunia, deputat PNL.
De cealaltă parte, reprezentaţii Bisericii n-au auzit că preoţii cer bani de la credincioşi. Contribuţiile enoriaşilor, cum le numeşte purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, nu sunt impuse – susţine el.
„În Biserica Ortodoxă Română nu există noţiunea de taxă sau contribuţie impusă. Există în unele parohii contribuţiile anuale, dar care sunt benevole, nu sunt impuse. Acelaşi lucru se poate spune şi despre contribuţiile benevole la slujbe religioase, botezuri şi cununii”, a spus Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.